Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:21 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrări în linie de start, la Tuzla Primarul Florin Micu - „Aşteptăm să vină oamenii cu bani“

ro

19 Nov, 2014 00:00 2723 Marime text


Comuna Tuzla se mândreşte, de săptămâna trecută, cu o nouă clădire-simbol. Este vorba despre sediul Centrului pentru Tineret „Ion Creangă“, care a fost inaugurat, acum câteva zile, cu mare fast.


La momentul festiv erau aşteptaţi şi premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea, precum şi şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, însă niciunul dintre ei nu a participat la eveniment. Acest lucru nu le-a umbrit bucuria locuitorilor comunei, prezenţi în număr mare la acţiune.

Clădirea-simbol din centrul localităţii a devenit deja un punct de interes pentru localnici. Primarul comunei, Florin Micu, a declarat că este mulţumit de rezultatul final şi că nu se îndoieşte de faptul că centrul este un loc în care tinerii vor găsi ceea ce au nevoie. „Grupul ţintă vizat este format din 1.550 de tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 35 de ani. Ei vor avea la dispoziţie un spaţiu destinat întâlnirilor pentru desfăşurarea activităţilor cultural-artistice şi educative. Valoarea totală a proiectului a fost de peste 4 milioane de lei. Suma alocată provine de la Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Guvernul României şi de la Zona Metropolitană Constanţa“, a declarat primarul Florin Micu.


Lucrări continuate în comună

Odată finalizate lucrările şi inaugurată clădirea, să nu credeţi că la Tuzla proiectele se termină aici. Nici pe departe, căci primarul a promis o faţă nouă a localităţii. „Ne ocupăm în continuare de asfaltarea străzilor, de reabilitarea trotuarelor. Nu ne permitem să stăm, să batem pasul pe loc. Atâta timp cât este vreme bună şi putem lucra, trebuie să profităm de acest lucru“, a afirmat primarul Constantin Micu. În scurt timp, la Tuzla urmează să înceapă lucrările din cadrul celui mai amplu proiect european care se va derula în localitatea de la malul mării. „Aşteptăm să vină «oamenii cu bani» să începem lucrările la proiectul Satului Pescăresc. Am avut ceva bătăi de cap vreo doi ani, dar am reuşit să semnăm contractul de finanţare pentru proiectul Satului Pescăresc“, a mărturisit primarul Florin Micu. „Satul Pescăresc va fi cel mai mare din Europa şi nu o spun sub formă de laudă! Se va întinde pe o suprafaţă de peste patru hectare şi va fi amenajat din bani europeni, prin Programul Operaţional de Pescuit. Valoarea lucrării este de 9.600.000 de lei şi este finanţată de Ministerul Dezvoltării Regionale“, a explicat şeful administraţiei locale de la Tuzla. Conform planului, pe această suprafaţă urmează a fi amenajate spaţii comerciale, de alimentaţie publică, spaţii de odihnă şi facilităţi pentru recreere şi de promenadă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii