Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:11 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dezbatere cu scântei privind regulamentul taximetriei din municipiul Constanţa (galerie foto)

ro

05 Nov, 2019 00:00 2572 Marime text

În data de 4 noiembrie 2019, aproximativ 300 de administratori de firme de taxi şi taximetrişti s-au adunat în sala „Remus Opreanu“ din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, pentru a participa la dezbaterea publică pentru regulamentul privind desfăşurarea activităţii de taxi în municipiul Constanţa.


Din partea municipalităţii, au participat viceprimarul Dumitru Babu şi George Szekely, din fruntea Poliţiei Locale Constanţa, cât şi reprezentanţi ai direcţiilor Primăriei Constanţa, direct interesaţi de regulament. Din partea taximetriştilor a fost prezent şi Lică Neagu, preşedintele COTAR Constanţa.


Potrivit lui Lică Neagu, conform discuţiilor purtate cu autorităţile locale, ar putea fi reduse aproximativ 600 de licenţe din numărul total de 1.780, cate sunt acum la Constanţa. Pentru a se menţine raportul de patru la mia de locuitori, ar urma să rămână 1.262 de taximetrişti cu licenţă, lucru aspru criticat de aceştia. Ei consideră că ar trebui să fie aproximativ 1.600 de licenţe. Pe lângă aceasta, se doreşte disciplinarea şoferilor.


Rând pe rând, taximetriştii au luat cuvântul, zeci de persoane fiind înscrise pentru a lua cuvântul şi a veni cu propuneri pentru forma finală a regulamentului.


Ce probleme au fost expuse


Pe lângă principala problemă legată de numărul de taximetre licenţiate, taximetriştii constănţeni au punctat şi faptul că numărul de staţii de taxi s-au micşorat. „Cu ce ajută vreun punct din regulament să nu se schimbe tariful?”, îl întreabă un administrator de firmă de taxi pe viceprimar. Dumitru Babu a răspuns la o serie mai lungă de întrebări ale taximetristului prin rugămintea de a se gândi şi la responsabilităţile administratorilor de firme de taxi cu privire la angajaţi.


Un alt administrator nu înţelege de ce trebuie să fie adusă maşina de taxi la primărie pentru a fi licenţiată, dacă a fost deja prezentată la Registrul Auto Român şi autorizată, iar viceprimarul a spus că între RAR şi Primărie starea autoturismului se poate schimba radical. Iar un alt taximetrist a spus că nu i se pare corect să existe firme fantomă, neautorizate, cu embleme false pe maşini, care să scape nesancţionate, în timp ce unii taximetrişti au fost amendaţi de Poliţia Locală pentru că nu era vizibilă sigla municipalităţii pe vehicul.


De asemenea, Sorin Coadă, de la RBT Taxi, a luat cuvântul şi a venit cu o listă de cerinţe ce vizau modificarea mai multor puncte din regulament, una dintre ele fiind ca numărul de licenţe să nu fie scăzut cu 600. El a adăugat că, potrivit regulamentului, între zona din faţă şi canapeaua din spate a autoturismului ar trebui să existe un despărţitor. ANR nu a autorizat nicio maşină cu perete despărţitor pe teritoriul României.
 

Proteste şi instanţă



„Mă bucur că îi doare pe taximetrişti, asta înseamnă că îi afectează. Eu m-am înscris ultimul la cuvânt pentru a concluziona şi a aduce argumente legale. O să îl felicit pe domnul viceprimar că nu cunoaşte legea, dar nu e nimic, că îl ajutăm. Eu, care am lucrat la lege, ştiu, căci eu am băgat termenul de patru la mia de locuitori, dar am mai băgat şi un alt articol - se poate stabili numărul de licenţe prin confecţionarea unui studiu sau prin negociere cu asociaţii profesionale, adică cu mine. De aia m-am băgat acolo. Nu ne convine faptul că suntem condiţionaţi de datoriile şoferilor. Ce treabă avem cu datoriile unui angajat?”, a punctat Lică Neagu.


De asemenea, taximetrele „pirat” sunt luate în vizor de poliţişti, iar o discuţie va fi purtată de către Lică Neagu şi forţele de ordine din municipiu pentru a-i elimina de pe şosele.
„Aici este problema poliţiei rutiere, cu privire la taximetriştii pirat. Adică, peste trei zile, vom avea o întâlnire comună cu Poliţia Locală şi cu domnul Ciprian Sobaru, în care să ne conectăm forţele pentru a-i elimina pe taximetriştii pirat”, a mai spus preşedintele COTAR Constanţa. De asemenea, Lică Neagu a precizat că dacă regulamentul va intra la vot în Consiliul Local fără modificările cerute de ei, vor demara ample proteste şi vor ataca în contencios-administrativ anularea acestuia.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii