Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:54 21 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aleşii din Medgidia votează domeniile unde cei pedepsiţi de lege pot presta muncă în folosul comunităţii

ro

23 Sep, 2014 00:00 996 Marime text
Şedinţă de Consiliu Local la Medgidia. Aleşii se întrunesc joi, 25 septembrie, de la ora 18.00, în sala de şedinţe a Primăriei, pentru a discuta şi a decide cu privire la aprobarea a 11 proiecte de hotărâre.

Printre acestea se află şi propuneri care vor da motive de bucurie unor tineri aflaţi în căutarea unei locuinţe sau care vor să îşi construiască una. Astfel, consilierii municipali vor decide dacă sunt de acord cu proiectul de hotărâre care prevede „retragerea dreptului de folosinţă asupra unor loturi de teren şi aprobarea atribuirii acestora în folosinţă gratuită pentru construirea de locuinţe proprietate personală tinerilor înscrişi în lista de priorităţi aprobată, în condiţiile Legii nr. 15/2003“. Un alt proiect aflat pe ordinea de zi vizează „aprobarea repartizării unei unităţi locative situate în bloc ANL“. De asemenea, aleşii locali vor discuta şi despre aprobarea vânzării unor „imobile teren“. Unul dintre acestea, în suprafaţă de 80 mp, este situat în satul Remus Opreanu, iar altul - pentru care va fi organizată o licitaţie publică - este localizat în Medgidia, pe strada Panseluţelor, cel din urmă având destinaţia „construire locuinţă“.

Un alt proiect de hotărâre prevede încheierea unui act adiţional pentru modificarea contractului de concesiune nr. 310/2008 încheiat între Consiliul Local Medgidia şi SC Lafarge Ciment (România) SA. Un alt proiect interesant este cel prin care aleşii locali vor vota aprobarea listei privind domeniul serviciilor publice în cadrul cărora poate fi prestată muncă neremunerată în folosul comunităţii şi tipurile de activităţi care pot face obiectul acesteia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. La capitolul „Diverse“, aleşii locali vor discuta şi despre alte probleme cu care se confruntă municipalitatea şi cetăţenii.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii