Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:30 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

AEC îi solicită lui Ţuţuianu un proiect de hotărâre privind acordarea reducerilor la transportul judeţean pentru elevi

ro

26 Jan, 2019 00:00 2336 Marime text
Cu doar câteva zile înainte de şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Constanţa din această lună,
Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) blamează ferm lipsa unui proiect de hotărâre privind acordarea reducerilor pentru elevi la transportul judeţean, pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Judeţean ce va avea loc miercuri, 30 ianuarie, ora 13:00.
 
„Considerăm că preşedintele CJC şi-a încălcat promisiunea făcută elevilor privind soluţionarea de îndată a problemei reducerilor elevilor. Încă din anul 2017, AEC întreprinde demersuri pentru determinarea Consiliului Judeţean Constanţa să respecte prevederile Legii 1/2011 şi să acorde reduceri la transportul judeţean pentru elevi, conform art. 84, alin. (1). Încă de la acel moment, reprezentanţii noştri s-au confruntat cu ignoranţă, dezinteres, acuzaţii nefondate, promisiuni, amânări, dând de înţeles că reprezentanţii CJC nu au intenţia de a acorda subvenţiile aferente reducerilor elevilor.
 
La începutul anului 2019, demersurile au fost reluate, de data asta fiind urmărită urgentarea lor, dat fiind faptul că elevii se aflau în pragul finalului vacanţei, iar nevoia de a-şi achiziţiona abonamente de transport reduse era mai stringentă, luând în considerare aspectele meteorologice. Astfel, în data de 4 ianuarie a fost trimisă o adresă către Consiliul Judeţean, prin care le solicitam organizarea unei întâlniri de îndată. Rezultatele întâlnirii au fost asemănătoare cu cele ale precedentelor audienţe, reprezentanţii autorităţii sfidând în continuare elevii şi drepturile lor, invocând inexistenţa normelor de aplicare şi încercând tergiversarea unei decizii.

Observând gravitatea situaţiei, AEC a organizat în data de 10, respectiv 11 ianuarie un şir de proteste în faţa Palatului Administrativ prin care solicitam respectarea legii. Astfel, timp de câte o oră, aproximativ 50 de elevi au protestat împotriva lipsei de interes a conducerii Consiliului Judeţean Constanţa faţă de situaţia alarmantă a abandonului şcolar în judeţul Constanţa, dovedită de absenţa oricăror măsuri pentru combaterea lui, în speţă asigurarea transportului elevilor conform legii. Atragem atenţia asupra ratei îngrijorătoare a abandonului şcolar în judeţul Constanţa, media fiind de 3,3%, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) în anul 2016, fapt care, raportat la numărul de elevi înscrişi în şcoală la începutul anului şcolar, înseamnă că aproximativ 3.747 de elevi au renunţat la cursuri.

În urma protestelor, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius-Horia Ţuţuianu, şi-a asumat public, subsecvent atitudinii batjocoritoare avute faţă de elevii care au protestat în semn de solidaritate pentru colegii lor, că este de responsabilitatea autorităţii să acorde subvenţiile, promiţând că va înfiinţa un grup de lucru pentru soluţionarea de îndată a problemei. În data de 17 ianuarie a avut loc prima întâlnire a grupului de lucru, rezultatele demonstrând că adevăratul scop al grupului de lucru a fost, încă o dată, amânarea unei decizii. În şedinţă, natura argumentelor nu a mai fost juridică, ci financiară. Reprezentanţii CJC au afirmat că nu există fonduri pentru asigurarea reducerilor, propunând AEC să elaboreze un set de criterii pentru elevii care să beneficieze de reduceri, astfel propunând condiţionarea respectării drepturilor elevilor, art. 84 neinstituind nicio modalitate de selecţie, ceea ce denotă că dreptul se aplică tuturor elevilor din judeţul Constanţa din învăţământul de stat.
 
Considerăm că atitudinea expusă de conducerea Consiliului Judeţean Constanţa dovedeşte că adevăratul motiv pentru care nu se doreşte acordarea de reduceri elevilor, conform legii, este unul financiar, şi nu unul de natură juridică. La momentul actual, există şi un proces pe rol împotriva CJC, intentat chiar din luna august 2018, ce va avea termen în data de 30 ianuarie”, susţin reprezentanţii AEC.
 
Aceştia îi solicită preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Marius-Horia Ţuţuianu, să suplimenteze ordinea de zi a şedinţei, în sensul introducerii unui proiect de hotărâre pentru acordarea reducerilor la transportul judeţean pentru elevi, şi să îşi respecte promisiunile făcute public faţă de elevii din judeţ.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii