Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:19 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imagini de la eveniment Recepție cu ocazia Zilei Naționale a Rusiei, organizată de Consulatul General al Federaţiei Ruse la Constanţa (galerie foto)

ro

06 Jun, 2019 17:10 3306 Marime text
Consulatul General al Federaţiei Ruse la Constanţa organizează, în această seara, o recepție prilejuită de Ziua Naţională a Rusiei. Evenimentul are loc la restaurantul Terasa Colonadelor din municipiul Constanța. Invitaţii sunt întâmpinaţi de consulul general al Consulatului General al Federaţiei Ruse la Constanța Vladimir Volkov.
 
Printre invitaţi se numără reprezentanți ai Consulatului General al Federaţiei Ruse, Nicolae Artion - președintele Comunității Rușilor-Lipoveni, Nicolae Papadopol fost director științific al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, viceprimarul comunei Cumpăna - Florin Neagu, Alexandru Bobe - Prorector responsabil cu studenții străini, rezidenții din cadrul Universității Ovidius Constanța, Adrian Bavaru - rector onorific Universitatea Ovidius Constanța, subprefectul Șenol Ali, viceprimarul municipiului Constanța Costin Rasauteanu.

Consulul general al Consulatului General al Federaţiei Ruse la Constanța Vladimir Volkov a primit o plachetă din partea președintelui Comunității Albaneze - Hristu Buzu. 

Oaspeții au fost serviți cu mâncare tradițională rusească: tartine cu icre, pește sărat, pirojki, salată rusească și multe alte bunătăți. De pe mese nu a lipsit nici vodca rusească și vinurile alese.  Rodica Rodion si Radu Captari au interpretat mai multe melodii in limba rusă, incantandu-i pe cei prezenți.

„Această sărbătoare este una dintre cele mai recente sărbători ale statutului nostru. La doisprezece iunie o mie nouă sute nouazeci congresul deputaţilor poporului al Rusiei a adoptat Declaraţia de suveranitate a statului, asigurând condiţiile de edificare a societăţii democratice ruse.


În ultimele decenii Rusia a parcurs o etapă destul de dificilă, şi în ciuda problemelor obiective, putem marca creşterea socio-economică, îmbunatăţirea rolului şi prestigiului internaţional a Rusiei în realizarea problemelor globale. O importantă trăsătură distinctivă a Rusiei moderne o reprezintă concentrarea pe menţinerea legăturilor de prietenie reciproc avantajoase cu statele străine, mai ales cu vecini.
 
Rusia și România au o bogată experiență de colaborare în domeniul politic, economic, militar și cultural. Istoria și credința comună a celor două țări reprezintă o fundație pentru dezvoltarea parteneriatelor și întărirea colaborării reciproc avantajoase în domeniiile vieții, al căror potențial nu este încă epuizat” - a declarat consulul general al Consulatului General al Federaţiei Ruse la Constanta Vladimir Volkov.


Declaraţia privind Suveranitatea Rusiei, adoptată în 1990
 
Rusia îşi sărbătoreşte Ziua Naţională. În anul 1990, pe 12 iunie, a fost adoptată Declaraţia privind Suveranitatea Rusiei. Peste un an, la 12 iunie 1991, au avut loc primele alegeri directe deschise ale preşedintelui ţării din istoria Rusiei. În anul 1994, primul preşedinte al Rusiei, Boris Elţin, prin Decretul său, a conferit importanţa de stat zilei de 12 iunie - Ziua adoptării Declaraţiei privind Suveranitatea de Stat a Rusiei. Documentul în sine fusese semnat cu patru ani înainte, la primul Congres al deputaţilor poporului din RSFSR, în condiţiile în care fostele republici ale Uniunii Sovietice îşi declarau rând pe rând suveranitatea. De altfel, la 12 iunie, pe lângă suveranitate, Rusia şi-a ales şi primul preşedinte. Această sărbătoare a primit denumirea oficială de Ziua Rusiei în 2002 şi de atunci este marcată în întreaga ţară. În ceea ce priveşte Declaraţia privind Suveranitatea Rusiei, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, sublinia: „Odată cu acest document, a început numărătoarea noii noastre istorii. A istoriei statului democratic, bazat pe libertăţile cetăţeneşti şi pe supremaţia legii”. În fiecare an, de Ziua Rusiei, Piaţa Roşie se transformă într-o scenă grandioasă, unde au loc mari concerte, însoţite de reprezentaţii artistice şi tehnologice deosebite. În acelaşi timp, partidele de opoziţie organizează mitinguri de protest.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii