Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:29 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce firmă se va ocupa de întreţinerea autovehiculelor din parcul auto al CFR Constanţa (document)

ro

31 Jan, 2019 00:00 1864 Marime text
CFR Călători a atribuit un contract în urma unei licitaţii pentru achiziţia de servicii de reparaţii şi întreţinere a autovehiculelor din parcul SRTFC Constanţa. Atribuirea s-a făcut, conform licitatiapublica.ro, la data de 28 ianuarie 2019. Valoarea totală a achiziţiei este de 37.555,55 de lei. Firma căreia i-a fost atribuit contractul este Andromeda Serv SRL. Potrivit Registrului Comerţului, firma a fost înfiinţată în anul 2000, în municipiul Constanţa.

Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţii societăţii sunt Brotăcei Aliment SRL şi Daniel Manole. Cel din urmă este şi administratorul firmei, al cărei domeniu este „activităţi de comerţ cu alte autovehicule”.

 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a celor două contracte.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii