Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:37 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gheorghe Dragomir, preşedinte PNL Constanţa „Până în prezent, am reuşit să centralizăm 25.000 de semnături pentru susţinerea candidatului ACL”

ro

08 Sep, 2014 13:57 2015 Marime text
Partidul Naţional Liberal Constanţa a strâns, în trei săptămâni, 25.000 de semnături pentru susţinerea candidatului Alianţei Creștin Liberale, Klaus Iohannis, în cursa pentru Președinţia României, după cum se arată într-un comunicat al formaţiunii.
 
 Potrivit declaraţiilor președintelui PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, cele 25.000 de semnături au fost adunate în mai puţin de trei săptămâni de la demararea campaniei oficiale de strângere de semnături, la nivelul întregului judeţ.
 
„PNL Constanţa și-a propus să strângă minim 35.000 de semnături pentru candidatura președintelul Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis, la funcţia de preşedinte al României până la mijlocul lunii septembrie, target pe care cu siguranţă îl vom depăşi. Până în prezent, am reuşit să centralizăm 25.000 de semnături. Campania merge bine pentru că oamenii au înţeles că Alianţa Creştin Liberală propune, în persoana lui Klaus Iohannis, un candidat onest, un om cu experienţă foarte bogată în administraţie, cu gândirea unui lider adevărat, un om care a demonstrat că se pot face şi lucruri bune în ţara asta”, susţine liderul PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, după cum se arată în comunicatul remis astăzi opiniei publice.
 
 Conform legii şi calendarului electoral, fiecare candidat trebuie să depună la Biroul Electoral Central minim 200 de mii de semnături până la data 23 septembrie 2014.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii