Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:46 19 01 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sfântul Nicolae printre marinari

ro

04 Dec, 2020 00:00 1916 Marime text


Biruitor de neam
 

Sfântul Nicolae, ,,marele făcător de minuni”, este considerat de români, ruşi, bulgari, greci şi alte popoare drept ocrotitorul marinarilor. Pe farul de intrare în portul bulgar Varna este reprezentat, în medalion, chipul acestuia.
 

La bordul bastimentelor Diviziei de Dunăre

 
La propunerea P.S.S. Nifon, episcopul Dunării de Jos, Nicolae Filipescu, fost ministru de Război între 29 decembrie 1910 și 27 martie 1912, a dispus ca fiecare navă a Marinei de Război să fie înzestrată cu câte o icoană a Sfântului Nicolae, patronul marinarilor.
Conform informaţiilor înserate în paginile ,,Revistei Porturilor și a Navigațiunei Comerciale” din aprilie 1914, cele 40 de icoane, meşteşugit lucrate la şcoala de pictură bisericească de la Mănăstirea Cilic Dere, sub înalta supraveghere a episcopului, au fost sfinţite în ziua de 7 aprilie 1914, ziua de naştere a M.S. Regelui Ferdinand I, la Galaţi, la bordul monitorului ,,Lascăr Catargiu”.
După Te-Deum-ul oficiat la catedrala oraşului, P.S.S. Nifon, acompaniat de comandorul Dumitru Poenaru, comandantul Diviziei de Dunăre, colonelul Ion Jiteanu, şeful de stat major al Corpului I Armată, domnii Constantin Ţinc, primarul oraşului, Gheorghe Răşcanu, directorul prefecturii de Covurlui şi deputaţii locali, s-a deplasat la ora 11.30 la bordul monitorului ,,Lascăr Catargiu”, care se afla ancorat, împreună cu celelalte nave, în faţa Bursei.
Pe monitor fusese improvizată o frumoasă capelă, împodobită cu flori şi pavilioane multicolore.
După oficierea serviciului divin, adresându-se asistenţei, comandantul Diviziei de Dunăre a precizat: ,,Navigatorii şi marinarii sunt oamenii cei mai pioşi; gândurile lor se îndreaptă în tot momentul către puterea divină, implorând-o să le vină în ajutor în luptele lor cu elementele naturii.
Ca simbol al credinţei noastre, P.S.S. Episcopul Dunării de Jos ne-a încredinţat aceste sfinte icoane, care să vegheze asupra faptelor noastre şi să ne mângâie în împrejurările grele ale vieţii ce ducem în slujba Patriei noastre.
Să ne aducem aminte în faţa acestor sfinte icoane că datoria noastră este de a sluji Patria cu credinţă şi Dinastia cu devotament.
Am dat probe strălucite anul trecut, sprijinind pe sora noastră cea mai mare, armata de uscat, în trecerea sa peste Dunăre, purtându-i grijă şi înlesnind-o tot timpul cât a operat în Balcani.
Aceste fapte glorioase ale istoriei noastre umple de bucurie inima oricărui român care ştie astăzi că puterea ţării noastre se sprijină pe o armată viteajă, completată de o Marină Militară conştientă de menirea sa.
Gândul nostru să se îndrepte în tot momentul către aceste sfinte icoane sfinţite de către Prea Sfinţia Sa Episcopul Dunării de Jos.
Credinţa noastră creştină moştenită de la străbunii noştri este acea credinţă cu ajutorul căreia străbunii noştri au putut să ne păstreze Ţara şi Neamul atunci când, înconjuraţi din toate părţile de vrăjmaşi puternici, au izbutit să reziste acestui puhoi şi să ne păstreze nouă Neamul nostru românesc curat şi Ţara noastră binecuvântată.”.
Cu acest prilej, au fost trimise telegrame, semnate de toate oficialităţile prezente la solemnitate, M.S. Regelui Ferdinand I, la împlinirea vârstei de 75 de ani, precum şi lui Ion I.C. Brătianu, ministru de Război şi preşedinte al Consiliului de Miniştri.

 

Crezul amiralului Păiș

 
Într-o conferință ținută la Radio pe 6 decembrie 1942, viceamiralul în rezervă Nicolae Păiș, în calitate de subsecretar de stat al Marinei, menționa: „Dacă Sfânta Fecioară Maria este patroana Marinei noastre, aleasă de noi, Sfântul Nicolae este ocrotitorul marinarilor, ales chiar de navigatorii din vremea sa, pentru binefăcătoarele sale minuni, care au salvat multe vieți și multe corăbii.
De aceea, am să vă spun câteva cuvinte despre viața și faptele sale.
Da, înainte de a începe, să păstrăm un moment de reculegere pentru eroii armatei de uscat, ai Aerului și ai Marinei noastre, căzuți pentru Patrie la datorie, care se odihnesc sub giulgiul apei, numai cu simbolul crucii de flori deasupra mormântului lor.
Figura de Patriarh a Sfântului Nicolae se înalță deasupra anarhiei păgâne din epoca decadenției ultimilor împărați romani, ca un far luminos, înfipt în stânca religiei creștine, deasupra valurilor furtunoase ale istoriei sacre, din sânul căreia s-au născut atâția apostoli, martiri și eroi.
În lupta dintre păgânismul politeist și dintre noua dogmă creștină umanitară care, în primele trei secole după Cristos luase înfățișarea răsbunării unui muribund, se încearcă să distrugă totul în jurul său, numai pentru a-și prelungi agonia, crucea a ieșit și a rămas de-a pururea biruitoare, izgonind cu razele sale de lumină întunericul păgân, în adâncurile unui trecut în care s-a înmormântat pe vecie.
Unul dintre apostolii crucii, care și-a închinat întreaga sa viață numai spre propovăduirea cuvântului înaripat al Mântuitorului, ajutorul celor primejduiți, limanul celor naufragiați, salvatorul celor închiși pe nedrept și, mai ales, ocrotitorul binecuvântat al celor ce călătoresc pe ape, a fost Sfântul Nicolae, făcătorul de minuni.
Câteva episoade din viața lui vor ilustra mai bine puterea de cucerire spirituală a acestui apostol al credinței și ne vor înfățișa pe Sfântul Nicolae, a cărui aniversare o sărbătorim astăzi, ca un simbol al desăvârșirii omenești și ca o statuie de bronz a neclintirii harului divin pe care, cu atâta seninătate, îl încarna și care s-a perpetuat de-a lungul veacurilor.
Sub aceeași aureolă a slavei sale de Sfânt al Bisericii Creștine și de om desăvârșit, Sfântul Nicolae a lăsat virtuțile sale ca o bogată moștenire pentru navigatorii de azi, luptătorii cu valurile și furtunile pe întinsul mărilor și oceanelor.
Om de o nealterată curățenie morală, Sfântul Nicolae și-a cucerit locul de frunte în sânul bisericii noastre, precum și proslăvirea nemuritoare în rândurile marinarilor, prin faptele sale, care, privite în lumina realității, reflectează strălucirea de miracol și de supraomenesc a acestui sfânt.
Iată câteva întâmplări din viața sa.
În cetatea Patara din Lichia - Capadocia trăiau doi soți înstăriți, Teofan și Nona. Dumnezeu le-a binecuvântat căsătoria prin nașterea unui prunc, pe care l-au botezat Nicolae, adică biruitor de neam.
După Psalmi, Nicolae copilul era „ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care și-a dat rodul la vremea sa”.
Silitor și inteligent, de o bunătate care creștea odată cu el, Nicolae a fost un elev desăvârșit la învățătură și un om neasemuit la fapte.
Moralitatea sa, față de tentațiile vieții, era imaculată, iar înclinarea lui spre Biserica Creștină, care prinsese aripi puternice și își luase zborul către cucerirea popoarelor lumii, era virtutea cea mai de seamă a caracterului său.
Avânturile tinereții sale erau potolite de greutatea unei judecăți mature, iar înclinarea sa către cele sfinte i-a deschis larg porțile Bisericii, cu mâini prevestitoare de izbândă.
La hirotonisirea ca preot a lui Nicolae, unchiul său, un episcop, spunea mulțimii: „Fericită este turma care se va învrednici de un asemenea păstor.”.
Nepotul s-a învrednicit în viață numai de fapte minunate, aducând astfel la îndeplinire prezicerile unchiului său.
După moartea părinților, Sfântul Nicolae și-a împărțit la săraci toată averea moștenită. Era deci un om darnic, care disprețuia bunurile pământești. Această trăsătură de caracter este astăzi o virtute a marinarilor, așa încât putem afirma că Sfântul Nicolae era predestinat să devină ocrotitorul lor.
Azi, marinarii fac binele tot din impulsul dărniciei lor și ei dăruiesc întodeauna mai mult decât surplusul lor, fără gând de răsplată. Ei își fac datoria de creștini și de ostași ai țării, fără să le treacă prin minte că fapta lor de binefacere sau de arme va fi cunoscută de lume sau răsplătită de șefii lor, așa precum spune Evanghelia: „Să nu faceți milostenia voastră înaintea oamenilor.”.
Iată-l pe Sfântul Nicolae îmbarcat pe o corabie, în drum spre Palestina, pentru a vedea acolo locurile sfinte. Iată că se ridică o furtună puternică, pornită să sfarme corabia, cuprinsă și zbuciumată de valuri.
Echipajul îngenunchează și se roagă de el să-i izbăvească de greaua încercare, la care-i supusese furia mării.
„Îndrăzniți și puneți-vă nădejdea în Dumnezeu”, îndeamnă sfântul pe marinari care, îngenuncheați alături de el, rugau fierbinte pe Atotputernicul să-i scape de marea primejdie ce-i amenința.
Minunea s-a îndeplinit. Marea s-a liniștit, cerul s-a înseninat și soarele mântuirii s-a înălțat pe cer, mângâind cu razele sale sufletele și trupurile trudite ale marinarilor.
Puterea credinței este și azi adânc înrădăcinată în sufletele marinarilor și numai ea îi însoțește peste tot, în luptele și călătoriile lor și îi apără de furia elementelor dezlănțuite, aducându-i cu bine în port, lângă soțiile, copiii și familiile lor.
Tot pe acea corabie, Sfântul Nicolae a readus la viață (scrierile sfânte spun chiar că a înviat din morți) pe un marinar căzut din vârfurile catargului pe punte, numai prin rugăciunea sa atotmântuitoare.
La întoarcere, Sfântul Nicolae a băgat de seamă că misterioasa corabie pe care era îmbarcat nu se îndrepta spre locul său natal, Lichia ci spre alte meleaguri.
De aceea, el a rugat pe corăbieri să întoarcă nava din drum, dar aceștia au refuzat. Atunci Sfântul a înălțat rugăciuni către Dumnezeu și l-a implorat să-i îndrepte el corabia către țelul călătoriei sale, ceea ce, spre minunea tuturor, s-a îndeplinit ca prin farmec.
Acest episod ne arată că, pentru navigatori, cea mai milostivă ocrotitoare este puterea credinței și că numai ea este în stare să schimbe soarta echipajului sau navelor, în fața primejdiilor cu care au de luptat în toate călătoriile lor îndepărtate.
Retras în Cetatea Mira, Sfântul Nicolae a fost ales episcop al Lichiei de căre Soborul bisericesc, prin intervenția glasului lui Dumnezeu.
Persecutat și închis în temniță de către ultimii doi împărați păgâni ai Romei, Dioclețian și Maximian, Sfântul Nicolae a fost reabilitat de împăratul Constantin cel Mare, în timpul căruia și-a păstorit turma de binecredincioși cu spor și cu evlavie.
Totuși, răutatea omenească nu a încetat de a-și arăta colții, pentru a chinui viața Sfântului. Bârfit la împăratul Constantin de către clevetitorul și lacomul de bani Avlavie, că ar fi luat apărarea la trei capi de oaste osândiți pentru răzvrătire, Sfântul Nicolae nu s-a dat înapoi și, prin puterea credinței sale, a scăpat din temniță pe cei trei capă de oaste, osândiți pe nedrept.
În fine, niște corăbieri, care auziseră de faima și numele Sfântului Nicolae, călătoreau pe mare din Egipt spre Lichia. În timpul unei furtuni înfricoșătoare ei au îngenunchiat și au chemat în ajutor pe Sfântul Nicolae. Spiritul lui a sosit numaidecât și luând cârma în mână a început a certa vântul și marea. De îndată vânturile și valurile s-au potolit căci, după cum spunea chiar el, „cel ce crede în mine, lucrurile pe care le fac eu și el le va putea face.”.
Cărțile și scrierile sfinte au răspândit în rândurile popoarelor creștine faima și nețărmurita milostenie a Sfântului Nicolae pentru cei ce navigă și luptă pe ape.
De aceea, marinarii poartă icoana lui la sân sau o țin la loc de cinste în cabinele lor, alături de icoana Sfintei Marii, îngenunchind cu evlavie înaintea lor, le roagă din tot sufletul să ocrotească navele și viețile lor și, mai ales, să hărăzească deplină izbândă oștilor noastre, pentru gloria și fericirea Patriei, pe veci unită și reîntregită în hotarele ei firești, destinate de Atotputernicul.”.
 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor ,,Ziua Marinei la români” (2002), ,,Cultul apelor la români” (2004), ,,Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), ,,Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), ,,Regele şi regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), ,,O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), ,,Dicţionarul marinarilor români” (2008), ,,Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), ,,Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017) și ,,Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»”, București, Editura Militară (2019).

 
Citește și:

Arca destinului
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii