Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:16 14 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbat reținut după ce și-a atacat fiul cu pietre! Suspectul avea interdicție și nu avea voie să se apropie de acesta

ro

14 Jun, 2026 19:11 188 Marime text
Foto: IPJ ArgeșÎn dimineața de 13 iunie a.c., în jurul orei 08:30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Albota au fost sesizați, atât prin apel la numărul unic de urgență 112, cât și prin intermediul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (S.I.M.E.), cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din comuna Dobroteasa, județul Olt, ar fi încălcat măsurile stabilite printr-un ordin de protecție, emis față de acesta de Judecătoria Pitești.

Potrivit IPJ Argeș, primele verificări au confirmat că acesta s-ar fi deplasat la locul de muncă al fiului său, situat în comuna Bradu, județul Argeș, apropiindu-se la o distanță mai mică decât cea stabilită prin ordinul de protecție.

Totodată, bărbatul l-ar fi amenințat cu acte de violență și ar fi aruncat cu pietre în direcția acestuia, fără a-i provoca leziuni, după care a părăsit zona înainte de sosirea echipajelor de poliție.

Din primele date a rezultat că bărbatul s-ar fi deplasat către o zonă de terenuri agricole și virane de pe raza comunei Bradu.

La căutări s-au alăturat și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Pitești – Secțiile 1-4, Biroul Rutier și Serviciul Județean de Poliție Transporturi Argeș.

În același timp, pe parcursul intervenției, imediat după momentul sesizării, au fost dispuse măsuri pentru protejarea persoanelor beneficiare ale ordinului de protecție, respectiv fiul bărbatului și soția acestuia“ - transmite IPJ Argeș


În continuarea activităților, polițiștii au desfășurat căutări, în cooperare cu dispeceratul S.I.M.E., care a furnizat în timp real informații privind localizarea persoanei urmărite. 

Bărbatul a fost identificat la scurt timp pe un teren aflat în proximitatea căii ferate Pitești–Slatina, la aproximativ 2 kilometri de locul producerii incidentului. La vederea polițiștilor, acesta a încercat să se sustragă, fiind efectuate somații, la care bărbatul nu s-a supus.

Astfel, o echipă alcătuită din 3 polițiști, din cadrul Secției de Poliție Rurală Albota, l-a urmărit, prins și imobilizat pe bărbatul în cauză, acesta fiind condus la sediul poliției, pentru cercetări.

În urma celor constatate, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și amenințare.


În ziua de 13 iunie, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 52 de ani a fost reținut pentru 24 de ore , pe bază de ordonanță“ - mai transmite IPj Argeș


În cursul zilei de astăzi, 14 iunie, cel în cauză a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei“ - mai menționează IPJ Argeș

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii