Lumea marinarilor Marinarul din copou. Constanța mai așteaptă (GALERIE FOTO)

 Sub coordonarea comandantului Flotilei Fluviale ,,Mihail Kogălniceanu”, contraamiralul de flotilă Nicu Chirea, Forțele Navale Române au organizat vineri, 23 mai 2025, la Cercul Militar din Iași, Conferința Națională „Iașul și Marina Militară Română”.

 

După ceremonialul militar și religios adecvat momentului evocator, a fost dezvelit bustul viceamiralului Mihail Gavrilescu (n.  7 noiembrie 1872, comuna Bivolari, jud. Iași – m. 29 februarie 1944, București), personalitate marcantă a Marinei Militare interberlice, fost comandant al Diviziei de Dunăre și de Mare.

În cadrul Conferinței organizate în cooperare cu Filiala locală a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, reprezentații Statului Major al Forțelor Navale, Comandamentului Flotilei Fluviale ,,Mihail Kogălniceanu”, Muzeului Național al Marinei Române, Academiei Navale ,,Mircea cel Bătrân”, Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale ,,Viceamiral Ioan Murgescu” și Colegiului Național Militar ,,Alexandru Ioan Cuza” au prezentat publicului episoade relevante și acțiuni memorabile din trecutul Marinei Române.


 

În constelația elitei interbelice

Viața fiecăruia dintre noi a fost – și este dintotdeauna – sortită ascensiunii. Așa le-a fost dat și celor de dinaintea noastră, care au cutezat să escaladeze arborada veteranului bric „Mircea” de odinioară sau a actualului său urmaș.


A făcut-o la vremea sa, la numai 13 ani, cu temeritatea vârstei  juvenile, și tânărul Mihail Gavrilescu, “primul din ceată”, plecat în anul 1885 din Bivolarii Iașului să se înroleze printre cadeții Țiglinei, la Școala Copiilor de Marină. Și cum îndrăzneala sa nu putea rămâne nepedepsită, sorții i-au hărăzit să trăiască la bordul bricului experiența terifiantă a tempestei dezlănțuite în apele Mării Negre, de Sfinții Constantin și Elena, în primăvara memorabilului an 1888. Grație divinității, prezenței de spirit și luptei supraomenești cu stihiile, și echipajul de sub comanda căpitanului Sebastian Eustațiu și tânărul nostru velier au supraviețuit. Ca printr-un miracol. Dar uraganul acesta avea să le marcheze, și unora și altora, întreaga existență....

Pentru că în 1891 școala gălățeană și-a întrerupt activitatea, Mihail Gavrilescu a fost nevoit să-și încheie cursurile liceale la Școala Fiilor de Militari din Iași. Intrat în anul 1892 în Școala de Artilerie și Geniu din Capitală, singura sa opțiune a rămas Marina. Drept urmare, a urmat și Școala de Aplicație în cadrul aceleeași instituții, apoi Școala de Torpile de la Pola și a efectuat, cu rezultate elogioase, un stagiu pe crucișătorul “Maria Tereza” al Marinei Austro-Ungare.

Mihail Gavrilescu a crescut și s-a format la umbra velelor vechiului bric “Mircea” – “bunicul marinarilor”, cum îi plăcea să-l gratuleze – și în întreaga sa carieră a propovăduit dragostea și admirația pentru velierul emblematic al Marinei și al învățământului de marină. El a fost cel care a inițiat comemorarea - în mai 1928 și 1938 -, a actelor de extremă solidaritate umană și neasemuit curaj care l-au desemnat supraviețuitor în memorabila tempestă din 1888.

 

Timp de 46 de ani a desfășurat o activitate fructuoasă și neobosită în slujba Marinei Române. A fost combatant în războaiele balcanice și în Războiul de Întregire. Încrezător  în dreptatea divină chiar și atunci când a fost îndepărtat, pe nedrept, din Marina atât de dragă sufletului său nobil, a găsit puterea sufletească de a răzbi și învinge în viață. A înfruntat cu aceeași îndârjire  atât tirurile inamice cât și invidia și ostilitatea unor camarazi pizmași și șefi potrivnici. Toate acestea nu l-au împiedicat să se afirme și impună drept un ofițer tenace, perseverent și inventiv. A fost un adevărat reformator: a înfiinţat şcoli practice de artilerie şi torpile, cu rezultate excelente în instruirea unor promoţii întregi de ofiţeri şi contingente de ochitori şi torpilori; a înfiinţat Serviciul de Artilerie, Torpile şi Electricitate al Marinei, al cărui şef a fost mai mulţi ani, înzestrând Marina cu maşinile şi aparatele necesare artileriei, cu poligoane de tragere, cronografe etc; a supravegheat şi recepţionat muniţie şi artilerie la Uzinele Skoda din Pilsen; a monitorizat reparațiile și a asigurat preluarea, la standarde tehnice adecvate, a celor 3 monitoare și 7 torpiloare din fosta Marină austriacă, atribuite României ca despăgubiri de război.


În calitate de comandant al Diviziei de Dunăre, a organizat și condus călătoria membrilor Familiei Regale cu yachtul regal “Ștefan cel Mare” la Belgrad (1923), precum și istoricul voiaj de instrucție al monitoarelor “Brătianu” și “Lahovary” de la Baziaș la Viena (1924). Dar și numeroase antrenamente, trageri de luptă și manvre navale, atât pe fluviu cât și în Delta Dunării.

Membru al Societății de Astronomie din Paris și Bruxelles, la propunerea sa, în anul 1926 Ministerul de Război a  aprobat înființarea, la Constanța, a unui Institut de Oceanografie, Cronologie și Hidrografie - actuala Direcție Hidrografică Maritimă.
Profesor la Școala de  Aplicație a Sublocotenenților de marină, a susținut și stimulat dezvoltarea învățământului de profil, fiind toată viața legat afectiv de anii inițierii sale în cazărmile Țiglinei. Ca dovadă, a fost nelipsit de la revederile promoției sale, cultivând respectul față de comandanți și dascăli reputați, precum amiralii Ioan Murgescu, Nicolae Dumitrescu-Maican, Ioan Coandă și Sebastian Eustațiu, colonelul Mihail Drăghicescu, comandorii Petre Demetriade, Eugeniu Botez, Paul Popovăț și mulți alții.  Și tot el a fost cel care a făcut din bricul “Mircea” o emblemă și un personaj de legendă al Marinei Române, ale cărui merite în formarea echipajelor le-a evocat cu entuziasm, ori de câte ori a avut ocazia.

Ca membru al Comitetului Central al Ligii Navale Române, a coordonat colecta publică pentru construirea noii nave-școală “Mircea” iar pe 17 mai 1939 a trăit satisfacția imensă a predării ștafetei de la antecesor.

Prin respectul față de eroii armei, a obținut recunoașterea contribuției Marinei Militare la înfăptuirea și apărarea României Mari, și decorarea, în premieră, pe 27 mai 1931, la Cernavodă și Constanța, a monitoarelor “I.C. Brătianu”, „Mihail Kogălniceanu” și a vedetei „Maior Nicolae Grigore Ioan” cu Ordinul „Steaua României” cu spade în gradul de Cavaler cu panglică de Virtute Militară, precum și a bricului “Mircea”, cu ,,Semnul onorific pentru 40 de ani de serviciu”.

A susținut cu entuziasm activitatea cluburilor nautice și de tenis, dezvoltarea bazelor sportive, precum și practicarea sporturilor pe apă, fiind inițiatorul Maratonului nautic al României.

În calitate de președinte al Asociației marinarilor civili din porturile dunărene, a făcut demersuri pentru apărarea intereselor și respectarea drepturilor breslei marinarilor români. Membru fondator al Societății de salvare a naufragiaților în apele teritoriale românești, a susținut înfăptuirea proiectelor vitale ale SALVAMAR, printre care construirea Casei Bărcilor de pe Siutghiol.
A fost președintele Comitetului de organizare în Capitală a primei expoziții marinărești din România, din toamna anului 1936,  și a susținut organizarea de către Oficiul Național de Turism a primei expoziții de turism și sporturi nautice, inaugurată pe 10 mai 1938.
Cu competența și experiența dobândite de-a lungul anilor, s-a implicat nemijlocit și a susținut asiduu dezvoltarea industriei naționale de apărare, fiind mulți ani președintele consiliului de administrație al Uzinelor Metalurgice din Copșa Mică & Cugir și membru fondator al Societății Șantierele Navale Galați, unde aveau să fie construite primele nave militare românești – puitorul de mine “Amiral Murgescu” și submarinele „Marsuinul” și „Rechinul”.

Ofițer instruit și erudit, el însuși publicist și autor de lucrări tehnico-tactice, a fost un sincer admirator și fervent susținător al confraților marinari creatori de opere literare, științifice și tehnice.

Toate acestea calități morale și intelectuale, asociate cu patriotismul, dragostea față de profesie, implicarea socială, precum și conduita demnă l-au situat pe viceamiralul Mihail Gavrilescu în constelația elitelor interbelice, printre personalitățile marcante care au contribuit la propășirea Marinei Române.

 
 Iată de ce mă mândresc cu faptul că, la propunerea mea, bustul său, realizat de Liviu Muscalu de la Studioul de Arte Plastice al Armatei, a fost dezvelit și integrat, vineri, 23 mai a.c., de Ziua Sf. Ierarh Mihail Mărturisitorul, în Memorialul Marii Uniri de pe Dealul Copoului. Cu siguranță, cel mai frumos omagiu postum pe care Forțele Navale Române, împreună cu structurile maritime și fluviale din subordine, l-au considerat demn de anvergura și complexitatea personalității sale.

Și din toată inima, sper ca viața sa tumultuoasă, cu prea multe și nemeritate încercări și provocări, pe care am rememorat-o detaliat în paginile volumului pe care i l-am dedicat,  să constituie o pildă și un reper pentru viitorime.

 
 După Revoluție, doar doi marinari celebri au monumente de for public în România: comandorul Constantin-Bibi Costăchescu, celebrul comandant al submarinului “Delfinul”, dezvelit pe 1 decembrie 2018 în cadrul Ansamblului statuar „Altarul Eroilor” din parcul Primăriei Fălticeni, și viceamiralul Mihail Gavrilescu, în Copou.

 
 Cât privește Constanța, statuia contraamiralului Horia Macellariu, care, conform promisiunii fostului primar Decebal Făgădău – făcută în anul Centenarului Marii Uniri – ar urma să fie amplasată în fața Comandamentului Flotei, încă mai așteaptă implicarea autorităților locale.

Bibiliografie:

1. Marian Moșneagu, “Amiralii României. Dicționar enciclopedic”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2016
2. Marian Moșneagu, “Viceamiralul Mihail Gavrilescu. În arborada destinului”, Editura Militară, București, 2025

Sursa foto: Lucian Pasăre & Lucas Arnăutu – Brigada 15 Mecanizată “Podu Înalt” Iași


Despre Marian Moşneagu

Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).

Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.

 
Citește și:
Lumea marinarilor: Să-i dăm onorul lui Ispas! Astăzi ar fi împlinit 90 de ani! (GALERIE FOTO)