Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:43 16 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PJ Beiuș Conducea un vehicul fără permis de conducere în localitatea Pocola

ro

16 Oct, 2025 14:21 117 Marime text
Nr. 3734/VIII.3/2025
16.10.2025
COMUNICAT DE PRESĂ
Structura de comunicare publică din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş este împuternicită să aducă la cunoştinţa mass-media următoarele:
În data de 15.10.2025 Judecătoria Beiuş a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş şi a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul X.Y., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen.
În fapt, s-a reținut că, la data de 12.10.2025, în jurul orei 00:50, inculpatul a condus autoturismul marca Audi cu nr. ... pe drumul public (DN76) din localitatea Pocola, fără să posede permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Anterior luării măsurii arestului preventiv, inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore de către organele de poliţie.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii arestării preventive reprezintă etape ale procesului penal, care nu pot înfrânge prezumţia de nevinovăţie.
COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BEIUŞ
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii