Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:23 07 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#sărbătoreşteDobrogea141 Portretul lui Constantin Sarry la trei decenii de dobrogenism prin Dobrogea Jună (II) (galerie foto)

ro

20 Nov, 2019 00:00 1121 Marime text

Motto: „Cunoașterea este puntea care ne conectează cu toți cei care au trăit vreodată înaintea noastră. De la civilizație la civilizație și de la viață la viață, contribuim cu poveștile individuale care devin istoria noastră colectivă.
Indiferent cât de bine păstrăm informațiile despre trecut, cuvintele din aceste povestiri nu sunt decât «informații» până la momentul în care le dăm un înțeles. Modul în care aplicăm ceea ce știm despre trecutul nostru devine înțelepciunea prezentului”. (Gregg Braden)


Anul acesta, în cadrul celei de-a treia ediții „Ziua Dobrogei“, organizată de ZIUA de Constanța pe 23 noiembrie, cu tema „Dobrogea în documente diplomatice românești. 1878-1884”, vor fi conferite, post-mortem, distincția „Meritul Dobrogean“, însoțită de medalia „Dionisie Exiguul“, unui număr de cinci personalități care au marcat definitoriu devenirea provinciei dintre Dunăre și Mare:
  • arheolog, cercetător, Petre Diaconu (6 octombrie 1924 - 3 aprilie 2007)
  • colonel Marin Ionescu Dobrogianu (1866 - 1938) - militar și istoric
  • fizician dobrogean, membru corespondent al Academiei Române - Musa Geavit (23 decembrie 1931 - 5 iulie 2010)
  • prozator, poet, memorialist și critic literar - Pericle Martinescu (11 februarie 1911 - 24 decembrie 2005)
  • publicistul Constantin Sarry (8 mai 1878 - 4 octombrie 1960) - director timp de patru decenii al ziarului „Dobrogea Jună”.

În cele ce urmează, puteți citi partea a doua a unui portret al personalității lui Constantin Sarry, realizat de prozatoarea Aurelia Lăpușan.


Inginerul Mihail Georgescu, în numele Cercului Ziariştilor din Durustor, în numărul omagial „Trei decenii de dobrogenism” alcătuieşte portretul lui Constantin N. Sarry: „Om voinic. Sănătos. Cap - ce-i drept frumos cu tot ce are în el. Blajin şi bun, de te revoltă uneori. Harnic ca o albină. Iubitor ca un adult de 21 de ani. Sentimental fără pereche. Când Constantin Sarry constată, că ai făcut o faptă bună pentru Dobrogea, te sărută imediat şi dacă-i vorbeşti ceva mai cu foc de suferinţele Dobrogenilor, nu este exclus să-i vezi ochii umezi. Este firea lui simţitoare, călită la tocul şi obiceiurile trecute, care l-au forţat cu drept cuvânt, să susţină <>".


Ion Bentoiu, fost primar şi fost deputat de Constanţa, îl descrie admirativ: “Ziarist prin creaţie, el a dat presei, în această parte a ţării, o strălucire, pe care presa n-a cunoscut-o în alte provincii. Varietatea cunoştinţelor, agerimea gândului, spontaneitatea concepţiei, nervul stilului, curajul opiniei şi, mai ales, spiritul de independenţă, caracteristic personalităţilor puternice”


În calitate de Preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din Dobrogea a reprezentat presa constănţeană la congresul organizat de Federaţia Generală a Presei din Provincie la Craiova, în zilele de 6-7 septembrie 1936. În discursul său, Sarry a amintit progresul uimitor al României transdanubiene din momentul 1878 subliniind că în timpul războiului, dintr-un total de 24 absolvenţi de liceu ai promoţiei 1916, doar trei au supravieţuit conflagraţiei, iar drapelul Regimentului 33 Tulcea s-a întors fără soldaţi, însă cu „Ordinul Mihai Viteazul”. La acest spirit de dragoste faţă de ţară şi de sacrificiu a contribuit şi presa dobrogeană. În cadrul lucrărilor congresului, Sarry a fost ales membru al Federaţiei Presei din Provincie.

 

„Ziarul e ca acei stâlpi rămaşi din vechi vremuri pe care se poate citi istoria locurilor”


Constantin Sarry a creat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial o mişcare de solidaritate cu oamenii satelor prin caravanele culturale, la care participau oameni de litere, economişti, autorităţi. Alături de redactorii de la „Dobrogea Jună” aceştia străbăteau localităţile Dobrogei, pentru a aduce familiilor celor de pe front clipe de alinare prin lecturi din opere, rezolvând nevoile curente ale celor neajutoraţi.


Cu toate acestea, bucuria sfârşitului războiului avea să-i fie umbrită în primul rând prin suspendarea ziarului care timp de patru decenii a fost mereu în fruntea presei dobrogene. Primele represalii la care a fost supus: întreaga bibliotecă de la etajul redacţiei a fost arsă chiar în curtea redacţiei. Şi-a găsit adăpost în capitală, cu ajutorul prietenilor săi, oameni de litere şi gazetari, deşi mulţi dintre ei se aflau, la rândul lor în aceeaşi dizgraţie. Se simţea bine alături de vechii amici Tudor Arghezi, Gala Galaction, Kirkor Zambaccian, Costache Antoniu.
Crezul lui: ”Ziarul e ca acei stâlpi rămaşi din vechi vremuri pe care se poate citi istoria locurilor”.


Între nenumăratele file de arhivă rămase necercetate până astăzi am descoperit o scrisoare redactată cu scrisul frumos caligrafiat al ziaristului, o cerere-memoriu către Comandamentul militar român, din care refacem date biografice importante din viaţa soldatului Constantin Sarry, înfrânt nu de duşmanii ţării, ci de birocraţia, indolenţa sau neglijenţa funcţionărească.


”Subsemnatul Sary Constantin, sergent în retragere, recrutat în anul 1899 (nr. matricol 96/1899) şi repartizat în Regimentul 34 Infanterie Constanţa, fiind la studii în străinătate, am fost considerat nesupus la recrutare şi ca atare judecat de Consiliul de disciplină al regimentului şi condamnat la şase luni închisoare prin hotărâre dată şi pronunţată de Consiliul de Disciplină (ord. zi 6-7), pedeapsa executată în parte, iar de rest graţiat.


În cursul anului 1902, am fost de asemenea judecat de Consiliul de Disciplină al aceluiaşi corp şi condamnat pentru prima dezertare în ţară, la şase luni închisoare, ad. 1897 intr. 1683 din 18.06.1902, pedeapsă în parte executată, restul graţiat.


În urma acestor pedepse aplicate, mie ca soldat, am fost avansat, la şase luni după eliberare din închisoare, (nr. 1679 intr. 1281/1903) caporal, trecut în concediu imediat la 18 iunie 1903, iar la 1 decembrie 1914, ca sergent, am luat parte apoi, la diferite concentrări şi mobilizări, dându-mi-se diferite atribuţiuni, atât în campania din 1913 cât şi în cea din 1914-1916, la diferite lucrări de întărirea graniţelor, plecând în sfârşit cu regimentul în război, când împreună cu marea majoritate a camarazilor am căzut prizonier la inamic, în luptele de la Turtucaia, de unde m-am înapoiat după încheierea războiului fiind demobilizat şi trecut în elementul corespunzător vârstei.


În acest timp, în urma raportului domnului Preşedinte al Consiliului de Miniştri, al domnilor Ministru de Război şi Ministru al Justiţiei, nu numai dezertorii din timpul războiului, ci şi civilii care au luat parte la război, au fost unii amnistiaţi, alţii graţiaţi, pentru fapte săvârşite în timpul războiului, iar cei ce nu-şi executaseră pedeapsa până la 1916, au fost amnistiaţi, sub condiţiunea de a se prezenta la unităţile lor şi a fi pregătiţi pentru intrarea în război, iertaţi fiind de infracţiunile de dezertare, nesupunere şi omisiune cu sau fără fraudă la legea recrutării, pentru ca astfel să se prezinte sub drapel.


La data de 22 august 1916, când s-a dat un asemenea decret cu nr. 2843, din acea zi, subsemnatul mă aflam pe front la Turtucaia.
Faptele pentru care eu am fost condamnat fiind anterioare acestui înalt decret, dispoziţiunile sale urmează a-mi fi aplicate şi a fi considerat ca reabilitat.


Prin circulara nr. 17823 din 20 aprilie 1920 a Ministrului de Justiţie, cât şi prin ordinul circular nr. 809 din 22 aprilie 1920, se explică că sunt amnistiate toate infracţiunile comise de cei care au participat la război, indiferent dacă aceste infracţiuni au fost săvârşite înainte de război sau în timpul războiului şi între aceste infracţiuni sunt prevăzute şi nesupunerea şi dezertarea, cuprinse în art. 224-228 din Codul Justiţiei Militare.


Ar fi de adăugat, Domnule Comandant, conduita mea ostăşească care a fost remarcată de şefii şi camarazii mei, care în captivitate fiind, au fost înlesniţi în viaţa de prizonieri români la bulgari de subsemnatul.


Datorită faptului că Regimentul 74 Infanterie, în care am fost mobilizat, la întoarcerea mea din captivitate era dislocat din garnizoană, iar mai apoi desfiinţat şi ofiţerii mutaţi aiurea, a rămas nerelevată conduita mea ostăşească şi patriotică din timpul marelui război, iar eu, din modestia ce mă caracterizează, m-am mulţumit numai cu recunoştinţa şi simpatia acelora cu care am dus zilele grele al războiului şi ale captivităţii.


În ultima vreme am fost în posesia unei copii după foaia mea matricolă, care poartă mutaţia celor două condamnări de acum 36 ani, fără ca după război să se fi făcut, în conformitate cu art. 6 din Legea de amnistie, din 1921, şi mutaţia de reabilitare.


Făcând această tristă constatare, respectuos, vă rog, Domnule Comandant, să interveniţi locului în drept pentru ca în conformitate cu art. 1 şi următorii din Legea pentru reabilitarea condamnaţilor cu închisoarea corecţională – lege decretată sub nr. 3224 din 6 decembrie 1916, publicată în Monitorul Oficial nr. 218 din 22 decembrie, să fiu declarat reabilitat, în cazul când s-or socoti că pedepsele disciplinare ce se dau cu caracter de corectare şi înfrânarea indisciplinelor prevăzute de art 224, 225 şi 226 CJM de Consiliul de Disciplină, sunt pedepse infamante, care atrag după ele degradaţiunea civică sau militară.


Ar fi extrem de dureros pentru mine, ca după 34 ani, după eliberare şi după ce am făcut două campanii, să fiu pus în condiţiuni de inferioritate faţă de concetăţenii mei, care au săvârşit acte grave în timpul războiului, dar care au fost reabilitaţi prin legile de amnistie, făcându-li-se mutaţia reabilitară.
Primiţi, Domnule Comandant asigurarea devotamentului meu.
Sg. Constantin Sary“.
Scrisoarea este datată: 1936, luna octombrie, ziua 20.


În foaia matricolă a sergentului rezervă Sary Constantin din contingentul 1899 cu numărul matricol 96 de origine etnică grec, religia: ortodox, născut în anul 1878, luna mai, 8, în comuna Constanţa, judeţul Constanţa, fiul lui Nicolae şi al Haricliei, domiciliat în comuna Constanţa, judeţul Constanţa.
Semnalmente: Ochii căprui, Părul castaniu, nasul potrivit, bărbia rade, gura potrivită, Semne particulare n-are, Gradul de instrucţie (şcoli, numărul de clase absolvite) student, înscris după: registre de stare civilă din oficiu
Rezultatul operaţiunilor Consiliului de recrutare (art. 45 şi 55 din L.R.).

 

„Dobrogea Jună s-a născut dintr-o necesitate naţională în provincie şi dela început a intrat în conflict cu guvernele, pentru apărarea drepturilor dobrogenilor“


Congresul de la Constanţa din zilele de 29 şi 30 septembrie 1934 s-a desfăşurat în paralel cu un important jubileu: aniversarea a trei decenii ale publicaţiei Dobrogea Jună şi ale artizanului ei, Constantin Sarry. Invitaţii la congres, membri ai Federaţiei, dar şi oficiali din Bucureşti şi din Constanţa, participau la banchetul dat în cinstea presei de provincie şi mai ales a celei care număra 30 de ani de activitate neîntreruptă.


Printre aceştia: Adolf Şapira, Amiral Negru, Atanasiu, preşedintele comunităţii bulgare, Aurel Vulpe, preşedintele Partidului ţărănist-radical, Brunea Fox, Bucureşti, Cehan Racoviţă, Cernăuţi, Chivăran Răsvan, Const. Filip, preşedintele Soc. „Sf. Ilie”, Const. Nădejde, Bacău, D. Stoicescu, consilier Curtea de Apel Constanţa, D. Teodorescu-Valahu, reprezentantul Asociaţiei generale a Presei Române, George Silviu, reprezentantul Uniunii Ziariştilor profesionişti din Capitală, Ilie Mecu, inspector general B.N.R., T. Pisani, directorul ziarului Argus, Lia Bradu Cuţava, Craiova, Gh. Christodorescu, directorul general al Uniunii Camerei Industrie din Bucureşti, I. Dragu, directorul presei şi propagandei din Ministerul de externe, M. Konitz, şeful redacţiilor ziarelor Dimineaţa şi Adevărul, Ştefan Vlădescu, reprezentantul Sindicatului Presei din Capitală, Em. Samoilă, Bucureşti, Eugen Cialic, Călăraşi, Francisc Sachetti, fost primar, fost prefect de Constanţa, Gabriel Szarkany, Timişoara, Preşedintele Uniunii ziariştilor minoritari, Gh. Pleşoianu, preşedintele cercului ziariştilor constănţeni, Izet Baubec, preşedintele Tribunalului Mahomedan, Jean Dinu, Adamclisi, Leonida Moscu, Vasile M. Cherbis, Hotin, M. Orester, Chişinău, Manos, delegatul comunităţii eline, Max Gaber, N. Aurescu, Bucureşti, N. Plomaritis, preşedintele Asociaţiei Petroliştilor, Octav Goruneanu, Th. Inculeţ, Chişinău, ş.a. În total 300 de persoane, marea majoritate însoţite de doamnele lor.


Eveniment monden, susţinut de autorităţile locale constănţene, prilej ca presa să consemneze pe larg cele mai importante momente ale întâlnirii. O asemenea deplasare de forţe jurnalistice nu s-a mai înregistrat pe teritoriul pontic vreodată.


La împlinirea a 30 de ani de viaţă a ziarului, Sarry făcea un scurt bilanţ al publicaţiei: „Care este bilanţul moral al acestui ziar? Satisfacţiunea de a fi văzut atâtea din problemele ridicate de Dobrogea Jună rezolvate în sensul preconizat de ea; de a vedea tineretul dobrogean – Dobrogea Jună în carne şi oase – tineret care aproape întreg s-a folosit de această tribună de ascensiune, astăzi aşezat la posturi înalte de răspundere şi de cinste. Patima politică a silit uneori să ia atitudine împotriva unora dintre aceşti tineri. Erau mustrări de părinte, care lovea cu mâna şi plângea cu sufletul!“


„În viaţa de 30 de ani a Dobrogei June epocile se definesc simplu şi precis. Înfiinţat la 12 decembrie 1904 de un tânăr de 26 de ani, care purta redingotă şi pălăria înaltă a vremii, ziarul primise titlul romantic pe care îl are. (…) Dobrogea Jună s-a născut dintr-o necesitate naţională în provincie şi dela început a intrat în conflict cu guvernele, pentru apărarea drepturilor dobrogenilor, indiferent de origină. Nu se putea pentru un ziar o mai glorioasă intrare în lumea tuturor necazurilor şi greutăţilor, cari la un loc fac viaţa lui!


Constantin Sarry a definit clar spiritul locului, dobrogenismul oamenilor care trăiesc în acest spaţiu multicultural. „În afară de aceea a ziaristicei, m-a stăpânit însă o a doua pasiune, nu mai puţin aprinsă, nu mai puţin fanatică: Pasiunea pentru Dobrogea! Mulţi – unii din neştiinţă, alţii cu rea credinţă – au dat un înţeles greşit acestui dobrogenism al meu. Au fost însă şi oameni, cari l-au înţeles şi printre aceştia o mare inimă şi o superioară minte românească: Ioan N. Roman. Iată cum defineşte ilustrul defunct, dobrogenismul nostru – definiţie care concordă perfect cu credinţele şi convingerile noastre: „În ce priveşte deviza «Dobrogea Dobrogenilor», atât de scumpă întemeietorului şi conducătorului Dobrogei June, cei cari n-au interes s-o răstălmăcească, înţeleg că ea cuprinde, între un nominativ şi un dativ, expresiunea energică şi unanimă a locuitorilor din această provincie, ca valorile locale să nu fie îndepărtate de la conducerea treburilor locale şi interesele provinciei să nu fie sacrificate în hatârul naufragiaţilor de pretutindeni, de ale căror insistenţe cei de la centru nu ştiu cum să mai scape.


Acesta a fost şi este dobrogenismul nostru, fiindcă aici, între molcoma Dunăre şi furtunoasa Mare, între pustiul Deltei şi verdeaţa Deliormanului; aici, dincoace de monumentalul pod de peste Dunăre, care nu leagă numai maluri, ci împreună şi idealuri; aici, prin încuscrirea autohtonului cu colonul, cari s-au înfrăţit cu iarba şi cu glia; aici, sub opresiunea aceloraşi zbiri, sub imboldul aceloraşi curate năzuinţi şi la căldura aceluiaşi patriotism, bate un suflet deosebit – sufletul dobrogean – suflet care înţelege să trăiască şi să moară înăuntrul graniţelor şi aspiraţiunilor româneşti – şi acest suflet s-a îngrămădit pare-se întreg aici, în pieptul meu“.  La aceeaşi masă, Sarry cerea urmaşilor săi: „Când voiu muri şi oriunde voiu muri şi când nu-ţi voiu lăsa poate decât un loc pe care-l posed de veci în cimitirul din Constanţa, acolo şi numai acolo să mă îngropi“.


“Dobrogea Jună” din 20 septembrie 1944 scria cu litere mari: ”Învinşi, am fost obligaţi a primi condiţii destul de grele, totuşi uşurate prin faptul că ne-am retras din război şi am consimţit a duce mai departe lupta împotriva germanilor. Depinde de purtarea noastră şi de felul în care vom înţelege a ne achita de obligaţiile armistiţiului semnat ca să mai obţinem poate şi alte înlesniri”.


Peste câteva zile, publicaţia cea mai bătrână a Dobrogei era interzisă definitiv. Cu doar câteva zile înainte de sfârşitul anului 1944 o minută publicată de toată presa agreată de noii stăpâni, preciza sub titlul : « Epuraţi din presa dobrogeană »: « Adunarea generală a Sindicatului Presei din Dobrogea, întrunindu-se în mod special pentru a cerceta situaţia în presă a ziariştilor şi publiciştilor dobrogeni a epurat următoarele persoane: Const.N.Sarry, Nicolae Butucescu, George Diamandi, Miltiade Cutava, Ion Lumezianu, Ion Făţoiu, Nicolae Lupu-Lupescu, Aurel Iliescu, Florin Andrei, Constantin Neicu, Dan Alecu,T.Petrilla Slătineanu, Dumitru Alecu Demetriad, Al.Popescu Scărişoreanu, Sever Const.Cărpinişan şi Mircea Panaitescu.


Dintre cei de mai sus, unii au ocupat funcţiuni în timpul teroarei regimului Antonescu, alţii prin activitatea ziaristică şi publicistică au stimulat acţiuni cu caracter fascist şi huliganic. Procesul verbal al şedinţei a fost semnat de dnii Constantin C.A.Doinaru, Alex.Moscu Leonida, Neicu Ion, Stănescu Traian şi Urseanu F.B.
Hotărârea Sindicatului Presei din Dobrogea a fost adusă la cunoştinţa Sindicatului Ziariştilor Profesionişti din Bucureşti şi tuturor ziarelor din Capitală, pentru ca nici unul dintre cei epuraţi să nu mai poată activa în cadrele presei democratizate. »
Constantin Sarry a încetat din viaţă în ziua de 4 octombrie 1960.


Despre Aurelia Lăpuşan
 
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de limba şi literatura română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 14 monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ştefan Lăpuşan.


Sursa foto: Imagini puse la dispoziție de Aurelia Lăpușan
 

Citeşte şi:

ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul „Ziua Dobrogei“, la a treia ediţie, cu o temă în premieră - „Dobrogea în documente diplomatice româneşti. 1878-1884“

#sărbătoreșteDobrogea141 Constantin Sarry, artizanul dobrogenismului ca spirit, mișcare și emancipare (I)

ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul „Ziua Dobrogei“, la a treia ediţie, cu o temă în premieră - „Dobrogea în documente diplomatice româneşti. 1878-1884“

#sărbătoreșteDobrogea141 Constantin Sarry, cel mai de seamă ziarist dobrogean, omagiat de ZIUA de Constanța (galerie foto)

 

1 , "Dobrogea jună. Trei decenii de dobrogenism.Un jubileu gazetăresc", Con­stanţa 1934, p. 24

2, Dobrogea jună. Trei decenii de dobrogenism.Un jubileu gazetăresc", Con­stanţa 1934, p. 52

3,  Constantin-Zamfir, Dumitru, op.cit.,p.190.
 

4. Jubileul de 40 de ani al Dobrogei June nu s-a mai ţinut vreodată. Publicaţia a fost interzisă de organele noii puteri abia instalate în toată ţara, cu concursul sovietic şi Constantin Sarry declarat indezirabil.

5. Premergător congresului presei de la Constanţa la 22 septembrie 1934, Eparhia Constanţa făcea un apel către autorităţi, marile instituţii bancare şi industriale din ţară, ca să vină în ajutor pentru renovarea Catedralei Sfinţii Petru şi Pavel. Societatea Reşiţa a trimis de urgenţă tablă pentru acoperiş. De-abia anul următor Primăria Constanţa a aprobat un ajutor de 100.000 lei.

6.  Un jubileu gazetăresc, Trei decenii de dobrogenism, 1935, Institutul de arte grafice al ziarului „Dobrogea Jună” Constanţa, p.28.

7. Cuget liber, 20 dec.1944,p.1



Galerie foto:


Comentarii








Cele mai recente postari