Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:32 07 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#sărbătoreşteDobrogea141 Ana Blandiana - „Petre Diaconu, personaj definitoriu în «Sertarul cu aplauze»“

ro

20 Nov, 2019 00:00 678 Marime text

Motto: „Cunoașterea este puntea care ne conectează cu toți cei care au trăit vreodată înaintea noastră. De la civilizație la civilizație și de la viață la viață, contribuim cu poveștile individuale care devin istoria noastră colectivă.
Indiferent cât de bine păstrăm informațiile despre trecut, cuvintele din aceste povestiri nu sunt decât «informații» până la momentul în care le dăm un înțeles. Modul în care aplicăm ceea ce știm despre trecutul nostru devine înțelepciunea prezentului”.

(Gregg Braden)



Anul acesta, în cadrul celei de-a treia ediții „Ziua Dobrogei“, organizată de ZIUA de Constanța pe 23 noiembrie, cu tema „Dobrogea în documente diplomatice românești. 1878-1884”, vor fi conferite, post-mortem, distincția „Meritul Dobrogean“, însoțită de medalia „Dionisie Exiguul“, unui număr de cinci personalități care au marcat definitoriu devenirea provinciei dintre Dunăre și Mare:
  • arheolog, cercetător, Petre Diaconu (6 octombrie 1924 - 3 aprilie 2007)
  • colonel Marin Ionescu Dobrogianu (1866 - 1938) - militar și istoric
  • fizician dobrogean, membru corespondent al Academiei Române - Musa Geavit (23 decembrie 1931 - 5 iulie 2010)
  • prozator, poet, memorialist și critic literar - Pericle Martinescu (11 februarie 1911 - 24 decembrie 2005)
  • publicistul Constantin Sarry (8 mai 1878 - 4 octombrie 1960) - director timp de patru decenii al ziarului „Dobrogea Jună”.


În cele ce urmează, puteți citi un portret al personalității arheologului Petre Diaconu realizat de poeta Ana Blandiana.


Petre Diaconu a fost pentru mine, mai întâi, profesorul surorii mele, studentă la Istorie, care petrecuse o vară de studiu pe șantierul arheologic de la Păcuiul lui Soare și reușise să-mi transmită și mie entuziasmul pentru acel loc cu dimensiuni mitice și pentru omul care îi construise aura. După prima mea vizită la Păcui, am știut că acolo se va petrece ceva la care mă gândeam de mult timp și, aproape fără să-mi dau seama, Profesorul Petre Diaconu a devenit unul dintre personajele principale, rezoneurul ei.
Romanul Sertarul cu aplauze [Editura Tinerama, București, 1992] nu poate fi imaginat în afara meditațiilor personajului care i-a servit de model.


Am revenit la Păcui în mai multe rânduri, am devenit prieteni, am cunoscut-o și am învățat s-o admir pe Aurelia, atât de extraordinara lui soție și, cum era și firesc, după ’89 am devenit colegi la Alianța Civică, Petre fiind un timp unul dintre vicepreședinții ei. Dar cred că o pagină din cartea în care continuă să existe spune despre el mai mult:


„Paradoxul evident pe care îl prezintă psihologia poporului român – tocmai spunea P., cu acea voce arzătoare care mi-l făcuse apropiat din prima clipă, de mult, de când îl cunoscusem, cu acea voce care, departe de a fi muzicală sau frumoasă, te cucerea prin tensiunea exagerată, aproape adolescentină, pe care o conținea și care te lăsa să deduci în dosul fiecărei propoziții adâncimi de entuziasme și suferințe greu de evaluat - acest paradox subtil, și aproape imposibil de intuit din afară, face din noi unul dintre cele mai necunoscute, sau mai prost cunoscute, popoare ale Europei. Românii sunt poporul cel mai supus, cel mai de nerăsculat, nu pentru că se lasă dominați de ideile celor ce-i stăpânesc, ci, dimpotrivă, pentru că nici o ideologie nu-i seduce, nici chiar revolta, care e întotdeauna o ideologie. Față de tot ce i se spune, face de orice propagandă care se încăpățânează să-l convingă (și cu cât se încăpățânează mai mult), el păstrează o distanță ironică, din ce în ce mai refractară. Această impermeabilitate funciară la entuziasm și fanatism îl face în același timp și de necucerit, și de nerevoltat. Și asta pentru că, pe de o parte, orice revoltă presupune un elan mai mult sau mai puțin entuziast, fanatic, iar românul este nu numai incapabil de fanatism, ci, mai mult, fanatismul îi repugnă și – mai mult chiar – i se pare ridicol și îi trezește hazul; pe de altă parte, pentru că teroarea care pare, văzută din afară, insuportabilă, ricoșează în realitate pe suprafața alunecoasă a ironiei populare, nereușind să pătrundă în interior, nereușind să realizeze o presiune interioară pe măsura grozăviei ei istorice.


Deci, revolta nu se produce, pentru că nu are condiții subiective (predispoziția psihologică), dar nici obiective (impactul real al terorii asupra indivizilor). Astfel se ajunge la paradoxala situație în care un popor care nu poate fi manipulat, poate fi totuși guvernat cu ușurință. Libertatea interioară se transformă în condiție și chiar în unealtă a supunerii exterioare.


Încheindu-și demonstrația, ochii lui P. luceau plini de bucurie, de parcă ideile expuse ar fi fost dintre cele mai vesele. Îl priveam cu o anume fascinație, așa cum îl și ascultam, o fascinație pe care a exercitat-o întotdeauna asupra mea tocmai prin capacitatea lui sinceră, copilăroasă într-un fel, și în același timp cu ceva diabolic în ea, de a se bucura de existența în sine a ideilor, indiferent de conținutul lor, ca și cum originalitatea unei idei despre iminentul sfârșit al lumii ar putea fi un prilej de mândrie în stare să rivalizeze cu spaima sfârșitului propriu-zis.
Istoricul din el avea, cu toată durerea participării, puterea de a se depărta și a privi lucrurile, oricât de tragic, dintr-un punct de unde legăturile dintre ele dezvăluie desene și simetrii, nelipsite de frumusețe.”


Despre Ana Blandiana


Poeta Ana Blandiana, pe numele său adevărat Otilia Valeria Coman, s-a născut pe 25 martie 1942, la Timişoara.
A absolvit cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj, debutând în revista Tribuna din Cluj, cu poezia „Originalitate”. Este o luptătoare a libertăţii civice contemporane din România. De-a lungul anilor, a călătorit în țări de pe toate continentele, participând la conferinţe şi festivaluri de poezie și fiind laureată cu numeroase premii și distincții.
În 1984, a fost interzisă, pentru a doua oară, de regimul ceauşist, din cauza publicării a patru poezii, dintre care una conţinea celebrul vers: „Eu cred că suntem un popor vegetal".
Opera sa literară cuprinde peste 20 de culegeri de poezie, nuvele, romane și eseuri, multe dintre ele traduse în limbi de circulație internațională.
Împreuna cu soțul ei, istoricul Romulus Rusan, a înființat „Memorialul Sighetului“, muzeul crimelor comunismului, memorialul victimelor dictaturii comuniste și al luptei anticomuniste.
Marea doamnă a poeziei românești” a fost de curând omagiată la Festivalul Internațional de Poezie de la Madrid, a fost invitată de onoare la festivalului Internațional din Hong Kong și a fost laureată cu Premiul Jan Smrek 2019, la Bratislava. 


Sursa foto: Facebook/Ana Blandiana
 

Citește și:

ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul „Ziua Dobrogei“, la a treia ediţie, cu o temă în premieră - „Dobrogea în documente diplomatice româneşti. 1878-1884“

#sărbătoreşteDobrogea141 Interviu cu istoricul Marius Oprea - „Petre Diaconu a înţeles şi a preţuit întreaga lui viaţă toate darurile care i-au fost hărăzite de Dumnezeu“ (galerie foto

#sărbătoreşteDobrogea141 Petre Diaconu, „spiritul Păcuiului“, omagiat de Ziua Dobrogei

#sărbătoreşteDobrogea141 Petre Diaconu și „Păcuiul lui Soare“

Comentarii








Cele mai recente postari