Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:03 09 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La nouă decenii de la momentul lansării Odiseea construirii primului submarin românesc „Delfinul”, singurul „cocoșat” din lume, binecuvântat de Regele Carol al II-lea

ro

29 Jun, 2020 00:00 1563 Marime text

Primul din cele două submersibile cu care a fost înzestrată Marina Militară Română în urmă cu aproape nouă decenii - NMS „Delfinul - este astăzi doar o amintire de război, motoarele sale devenind exponate, în urma dezmembrării sale în anul 1960: unul în curtea Muzeului Marinei din Constanța, iar al doilea la Galați.
A fost submarinul românesc care s-a bucurat de cel mai mult succes în al doilea război mondial. În onoarea sa și a celor care au servit la bordul lui, singurul submarin românesc din prezent a fost, de asemenea, numit „Delfinul”.
 
Vă prezentăm astăzi, cu sprijinul comandor dr. Marian Moșneagu, important colaborator al cotidianului ZIUA de Constanța, odiseea sosirii în țară, de la momentul inaugurării – 22 iunie 1930 și până la 27 iunie 1936
-, având ca sursă un interesant fragment din volumul scris de Florian Bichir – „Corsarii uitați ai adâncurilor: «Delfinul», «Rechinul» și «Marsuinul»” și apărut la Editura Militară în anul 2014.
 
„În mod concret, construirea unui submarin pentru marina română a fost aprobată la 13 noiembrie 1926, când s-a lansat o comandă Şantierului Naval «Quarnaro» din Italia, pentru un submarin torpilor şi a unei nave-bază.   
 
Comandorul Nicolae Petrescu, fost director al Muzeului Marinei Române, a descoperit în Arhivele Militare contractul nr. 15.276, din 7 XII 1926, având ca termen de livrare 7 XII 1928. Deci nava trebuia construită în doi ani.
 
Costul total al acestui submarin, în conformitate cu prevederile contractuale, de 167.624 de lire sterline (LS), plătite în şase rate timp de trei ani. La 19 decembrie 1931 se achitaseră cinci din cele şase rate, în sumă totală de 150.861 de lire sterline reprezentând 90% din valoarea totală a submarinului. 
                                           
O comisie română de ofiţeri şi maeştrii, prezidată de căpitan comandorul Gheorghe Koslinski a fost trimisă în iunie 1927 la Fiume pentru supravegherea construcţiilor. Spre deosebire însă de 4 distrugătoare, comandate de statul italian tot atunci aceluiaşi şantier şi care au fost lansate unul după altul, ca şi de nava bază «Constanța» – lansată în 1929, construcţia submarinului a înaintat încet. Personalul român s-a găsit mai tot timpul pe şantier instruindu-se şi cooperând cu specialiştii italieni – între alţii amiralul Maraghini şi inginerul Itti Bacici – în realizarea unei nave corespunzătoare tehnicii contemporane.
 
La 6 iunie 1930, în cadrul lansării sale, „Delfinul” a alunecat cu o viteză de bun augur dar, un an mai târziu, nu era gata şi nava bază a trebuit să plece în ţară fără submarin.  
 
Firma constructoare a întârziat lansarea navei până la 1 XII 1931, ultima dată acceptată de Marina Militară Română, când submarinul trebuia să fie predat cu probele de recepţie finalizate. Nici după o prelungire de încă 6 luni a termenului de livrare, constructorul nu a fost în măsură să predea submarinul. Ca urmare, Comisia de supraveghere a fost rechemată în ţară la începutul anului 1932, iar Statul român, la propunerea Comisiei tehnice a marinei, a reziliat contractul cu şantierul «Quarnaro» şi şi-a revendicat drepturile pe calea justiţiei.   
                       
În această situaţie, Ministerul Apărării Naţionale a renunțat la contract, adresându-se instanţelor judiciare române, a căror componenţă fusese stabilită anterior. Tribunalul Ilfov, Secţia a II-a Comercială a rezilierii contractului pun sentinţa nr. 1725 din 27 martie 1933, pentru nepredarea la timp a submarinului şi a obligat casa constructoare să restituie ratele primite de la Marina Militară în valoare de 150.861 de lire sterline, la care s-au mai adăugat penalităţi de 16.763 de lire sterline, plus 123.000 de lire sterline ca amenzi de întârziere, plus 52.802 de lire sterline ca dobândă la avansul primit de casa constructoare şi 120.000 de lei cheltuieli de judecată şi onorariile avocaţilor.                                                                            
 

Submarinul cocoșat de corupție

                                    
                                                                            Sentinţa Tribunalului Ilfov a rămas însă fără urmări practice din lipsa posibilităţilor de executare pe teritoriul Italiei. În situaţia în care Marina Română pierdea ocazia de a avea un submarin şi chiar de a nu mai recupera nici avansul dat într-o sumă importantă şi-a exprimat dorinţa de a merge pe calea înţelegerii amiabile pentru reluarea contractului. La 24 ianuarie 1935 au început noile tratative cu acordul firmei constructoare, care au durat circa şase luni, când s-a încheiat convenţia nr. 1555 pentru reluarea submarinului. Prin această convenţie s-a stabilit ca statul român să plătească numai un sfert din ultima rată, contractul din 1926, adică 4.192 de lire sterline, în loc de 16.763 de lire sterline.
 
S-a obţinut din partea firmei italiene şi acordul penalizării în cazul în care submarinul nu va îndeplini integral prevederile caietului de sarcini stabilit la încheierea convenţiei, reţinându-se sumele ce aveau de primit de la statul român pentru construirea navei-bază „Constanţa”.
 
Şantierul italian s-a obligat să plătească integral taxele de timbru şi de înregistrare ce reprezenta preţul eventualei vânzări. În urma înţelegerii stabilite, s-a trimis în Italia o comisie tehnică condusă de comandorul Schmid, care, după controlul submarinului, a apreciat că aceasta este în bună stare şi bine conservat. Timp de peste 3 ani lucrurile au rămas pe loc. S-a ajuns totuşi la o reluare a tratativelor şi s-a încercat o reglementare a cazului. Un inginer naval român a vizitat submarinul constatând că fusese «bine întreţinut de şantier», după care – în august 1935 – o comisie română de recepţie s-a deplasat la Fiume unde a început executarea tuturor probelor de suprafaţă, imersiune, lansări, tir naval, ş.a.. Tot la Fiume a fost trimisă în toamnă şi nava bază «Constanța» cu echipajul «Delfinului», care a asistat la ultimele probe. 
 
Submarinul a corespuns «bine» la probele principale de imersiune (16 noiembrie), scufundându-se până la 82 de metri în condiţiile cerute; a rămas totuşi în sarcina şantierului punerea la punct a anumitor instalaţii.                                                                                                                         La 22 august 1935, comisia de recepţie, având ca şef pe comandorul Gheorghe Koslinsky , a început executarea probelor prevăzute în caietul de sarcini care au dat rezultate bune, unele dintre ele depăşind limitele stabilite anterior. În prezenţa comandantului şi instructorului general al marinei, contraamiralul Ion Bălănescu, s-a efectuat, la 16 noiembrie 1935, proba de rezistenţă 82 de metri adâncime. Rezultatele au fost foarte bune.
 
A apărut, însă, o nouă problemă foarte importantă. Din cauza diferenţei de densitate între apa Mării Negre, de 1,010. şi a densităţii prevăzute în contractul iniţial de 1,026, submarinul devenea mai greu cu 23 de tone, situaţie care solicita unele modificări şi transformări la corp, după ultimele modele ale submarinelor moderne. S-a cerut Ministerului Marinei Italiene să însărcineze un expert submarinist care să controleze calculele de dozaj şi de stabilitate ale şantierului „Quarnoro” şi să dea un aviz tehnic definitiv dacă datele rezultate din calcul în urma ultimelor modificări. Și dacă dau garanţia unui submarin sigur şi capabil de a îndeplini în cele mai bune condiţii misiunile sale. După renunțarea la unele greutăţi de la bord şi a unor transformări la corp, fără a se pretinde un supliment de preţ, trebuiau reluate probele de dozaj şi de stabilitate în imersiune .
 
Un mic defect de stabilitate în imersiune fusese compensate cu o mică suprastructură spre pupa («cocoaşa»), în adăugirea formelor de liberă circulaţie. Aceast cocoașă va fi însă considerată norocoasă. Celebrul scriitor Virgil Gheorghiu scrie că: «Spre deosebire de celelalte submarine, «Delfinul» este cocoșat. Nu e nici o figură de stil: el e singurul submarin cocoșat din lume. Când a fost scos din șantier «Delfinul» avea pupa - adică partea din spate - mai ușoară. Ca să o aducă la aceeași greutate cu restul trupului, submarinului nostru i s-a pus deasupra o cocoașă metalică pe care el o poartă de atunci în spate. Cocoașa este un «cheson etanș» - așa i se spune acestei infirmități în limbaj tehnic. Cocoașa «Delfinului» este, în fond, un lucru bun. E drept că nu e prea frumoasă, dar ca toate cocoașele, poartă noroc. În existența lui de peste 15 ani (și la 15 ani un submarin este bătrân chiar foarte bătrân), în această lungă existență și mai ales în cursul războiului actual, submarinul «Delfinul» a dovedit că este cum nu se poate mai norocos. Deși uneori îi mai scârțâie fierătaniile și mașinile, cum îi scârțăie oricărui bătrân încheieturile, cu submarinul «Delfinul» pleci fără nici o teamă. Sau, mai bine zis, pleci cu o teamă mai mică, decât cu celelalte submarine, fiindcă el e cocoșat, iar cocoșații sunt norocoși». 
 
Deoarece lucrările şi probele de recepţie au durat până în primăvara anului 1936, submarinul a fost recepţionat definitiv prin proces-verbal nr. 25 din 8 mai 1936. 
La 9 mai 1936 la Fiume are loc solemnitatea ridicării pavilionului românesc pe submarinul «Delfinul». La orele 11.00 întregul echipaj al submarinului – acostat la bordul navei-bază „Constanța” – era dispus la front în bordul babord. După ultima lovitură de clopot a orei 11.00 începe slujba religioasă, după terminarea căreia nava este binecuvântată, iar pavilionul românesc este ridicat la catarg. Comandantul Schmidt, preşedintele comisiei române de recepţie, citeşte înaltul decret pentru numirea căpitanului Victor Voinescu în calitate de comandant al submarinului.
 
Urmează o nouă serie – mai scurtă, de antrenamente, după care submarinul, însoţit de nava-bază «Constanța», pleacă spre patrie.
 
Pe data de 27 iunie 1936, în jurul orei 13.00, «Delfinul» intră în portul Constanţa, după ce fusese întâmpinat cu toate onorurile, la 5 Mm Sud de farul Tuzla, de către distrugătorul «Regina Maria», la bordul căreia se ambarcaseră inspectorul general al Marinei Regale, Viceamiral Bălănescu, mulţi ofiţeri de marină, familiile acestora.
 
Cu prilejul Zilei Marinei, la 15 august 1936, Carol al II-lea, suveranul României, l-a botezat, atribuindu-i numele «Delfinul»,  în cadrul unei ceremonii fastuoase.
Cu această ocazie se dă citire următorului act de botez:   
«Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Noi, Carol al II-lea, Rege al României. În a cincisprezecea zi a lunii august a anului mântuirii 1936 şi al nouălea al domniei Mele s-a desăvârşit în portul Constanţa binecuvântarea primului submarin românesc, pe care l-am botezat eu însumi dându-i numele „Delfinul”. Ca un simbol al vieţuitoarelor marine ce poartă acest nume, străvechi tovarăş al marinarilor în largul mării, dorim acestei nave să străbată fără pericol adâncurile mării şi să îndeplinească cu vitejie toate misiunile ce-i vor fi ordonate. Încredinţez această navă marinarilor mei pentru a veghea şi păzi hotarele maritime ale ţării, brăzdând mările pentru a purta pavilionul românesc în ţările cele mai îndepărtate...»”. 
                                                                                                  
Citește și:

„«Delfinul», Doagă şi WC-ul buclucaş. Peripeţii la cotă periscopică (galerie foto)”

 
 
Comentarii








Cele mai recente postari