Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (36)

Primele șase luni ale anului 1890 surprind o Dobroge aflată într-o perioadă de profunde transformări. La doisprezece ani de la revenirea provinciei la România, administrația încearcă să organizeze domeniile statului, să stimuleze dezvoltarea economică și să consolideze instituțiile moderne, însă realitățile cotidiene rămân adesea dificile. Presa națională consemnează epidemii de gripă, inundații, nemulțumiri legate de administrație, dispute privind drepturile politice ale dobrogenilor și numeroase probleme economice.

Epidemia de gripă afectează puternic populația din Tulcea. Potrivit Gazetei Tulcei, cele mai multe îmbolnăviri se înregistrează în cazărmi, unde frigul și construcțiile improprii favorizează răspândirea bolii. Cazarma de dorobanți este în primul grad producătoare de gripă; după aceea vine cazarma de roșiori unde mai toată trupa a suferit de gripă. În oraș toți locuitorii caselor friguroase au suferit și suferă de maladie. Dr. Manicea, din Tulcea, spune că fumigațiile de sulf pentru purificarea aerului au dat cele mai bune resultate. Acestea se impun prin eficacitatea lor în toate casele unde locuiește lume multă. In cazarme și spitale n-ar trebui să lipsească nicăieri”.[1]

Proiectul bugetului de stat pentru exercițiul 1890–1891 reflectă schimbările produse în administrarea Dobrogei. Veniturile estimate din pășunat, arendarea terenurilor și exploatarea bălților sunt diminuate, ca urmare a reducerii taxelor, a vânzării unor terenuri ale statului și a reorganizării sistemului de administrare.[2]

Guvernul încearcă să răspundă numeroaselor nemulțumiri ale locuitorilor Dobrogei privind administrarea proprietăților statului. „In vederea plângerilor primite de la locuitorii dobrogeni, contra regulamentelor și disposițiunilor, pentru administrarea veniturilor Statului din acea parte a țării, guvernul în dorința de a ameliora pozițiunea locuitorilor, a orânduit în vara anului trecut, 1889, o anchetă compusă din reprezentanții tuturor ministerelor, care să studieze plângerile din localitate și să propună măsurile de îmbunătățire ce ar trebui luate. In ce privește Ministerul Domeniilor, având în vedere lucrările acelei comisiuni, prin referatul No. 6328/1890, supus Consiliului miniștrilor, măsurile ce a crezut că trebuiesc luate cu începere de la 1 martie a. c., pentru administrarea veniturilor statului, și ameliorarea poziției locuitorilor, care prin jurnalul ce a încheiat, a luat decizia următoare: 1. Toată averea statului din Dobrogea compusă din pământuri, ecareturi, păduri, cariere de piatră, stufării, vii și altele, se va administra cu începere de la 1 martie viitor în regie, de către agenții speciali ai Ministerului Domeniilor. Drept aceea, pământurile statului rămase după parcelare, se vor grupa după importanța lor culturală, ca să formeze optsprezece ocoale. În capul fiecărui ocol va fi un agent, care va fi și agent silvic și agent domenial. El va primi peste spesele și apartamentele prevăzute în buget, o diurnă lunară de lei cincizeci din fondul regiilor, și o remisă de 5 la sută din veniturile ce va încasa. Se va înființa după trebuință un număr de agenți inferiori (isprăvnicei), care se vor plăti din fondul regiilor. Numărul și salariul lor se va determina prin o decizie a d-lui ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor. Exploatarea pământurilor se va face după regulamentul regiilor. II. Exploatarea carierelor de piatră și a stufăriilor, se va face după dispozițiile speciale întocmite de ministerul Domeniilor. III. Exploatarea pădurilor se va face după regulamentul veniturilor accesorii, cu taxe tarifate pe bucată sau pe suprafață. Taxele se vor fixa în fiecare an pentru fiecare pădure, potrivit calităților, masivelor și înlesnirilor, sau a nevoințelor ce prezintă scoaterea sau transportul lemnelor. IV. Populațiunea va fi liberă a se folosi de nisipul și pietrișul depus pe țărmurile Mării și ale Dunării. V. Se instituie o comisiune compusă din Prefectul județului, avocatul public și agentul domenial respectiv, care să constate toate pământurile cumpărate pe nume fictive, și să verifice în caz de plângere parcelele, în ce privește întinderea și încât privește atribuirea făcută unora de loturile trecute in tabela parcelelor pe numele altora. VI. Prima rată a pământului cumpărat se va plăti la 1 septembrie a anului în care va urma punerea în posesie. VII. Pădurea sau arboretul și arborii roditori sau neroditori ce se găsesc pe parcelele vândute sunt și rămân fără nici o despăgubire proprietarului parcelei pe care se află. VIII. Se vor anula toate debitele provenite din chirii datorate pentru casele vândute ca material și provenind de la emigrații înainte de anul 1880. IX. Casele și locurile de casă și orice alte ecarete de prin comunele rurale, rămase de la locuitorii emigrați după anul 1880, se vor reda în deplină proprietate emigraților sau moștenitorilor lor legitimi, dacă sunt stabiliți sau se vor stabili, și întrucât ele nu vor fi fost vândute de stat. Chiriile cu care sunt debitați emigrații care s-au întors în căminele lor și familiile emigraților ce locuiesc în căminele părintești, se vor șterge fără drept a cere înapoi pe cele plătite”.[3]

Gr. G. Tocilescu, membru corespondent al Academiei Române, a dat informaţiuni asupra importantelor descoperiri arheologice şi epigrafice, pe care le-a făcut în Dobrogea prin cercetările anului trecut, graţie liberalităţii Princesei Alina Ştirbei, în special despre cunoscutul monument de la Adam-Clissi. D-l Tocilescu a arătat că fragmentele descoperite din marea inscripţie a monumentului dovedesc că el a fost făcut de împăratul  Traian[4].

Consiliul cerea ridicarea calităţii de primar al Medgidiei a lui D.Antonescu, protejatul prefectului, pentru dezinteres faţă de treburile comunei, pentru deturnări de bani publici. Consilierilor li s-au raliat şi cetăţenii oraşului care arătau într-o telegramă adresată primului ministru că de multă vreme nu mai văd dreptate şi justiţie din partea autorităţilor comunale. Ei aminteau şefului guvernului de promisiunea ce li se făcuse cu doi înainte în timpul vizitei la Medgidia de a le da funcţionari capabili nu ca aceştia ce au „sleit veniturile comunei”. Cu tot protestul, prefectul uzând de lege instalează ca primar pe unul dintre consilierii numiţi de administraţie, care după art.50 din legea din 1880, nu avea nevoie să aibă cens şi nici să figureze în listele electorale pe anul în curs. Propunerea făcută avea să fie infirmată de Ministerul de Interne care numea în demnitatea de primar pe Kemal Agi Ahmet, consilier ales, sprijinit de populaţia musulmană.

După doi ani şi acesta, odată cu numirea unui nou prefect, este obligat să lase locul unui oarecare Carol Hillariu. El va fi contestat vehement de alegătorii târgului pentru atitudinea neloială faţă de statul român. În calitate de locuitor al Dobrogei s-a bucurat de prevederile liberale ale legii din 1882 cumpărând pământ dar când a fost ca fiul acestuia să fie recrutat pentru armata ţării a invocat supuşenie străină. Şi acum, se arată într-un memoriu către Ministerul de Interne, de către locuitorii oraşului, „se găseşte servind în armata franceză.”[5]

Primarul Holban permitea lui „Stavro Galitopulo ca în stabilimentul său din acest oraş, strada Malul Mării, să aducă o trupă turcească muzicală compusă din doi bărbaţi şi trei femei, cu obligaţiunea de a se conforma regulilor şi dispoziţiilor poliţieneşti.”[6]

O cerere pentru autorizarea funcţionării unei brutării pe strada Mircea cel Mare formulează Gheorghe Zamfir, de protecţie elenă, care va avea ca lucrători pe Atanasie Miciu, maistru de naţionalitate bulgar, de loc din Macedonia, pe Ilie Nechita şi Foti Sarandi, ambii de naţionalitate greacă, de loc din Hio (Turcia).[7]

 Un grup de 16 locuitori ai Constanţei, între care Vasile M. Kogălniceanu şi Mihail Koiciu, solicitau Primăriei cedarea sălii Cazinoului, pentru stagiunea estivală, trupei de comedie a lui Zaharia Burienescu, şi Primăria aproba reducerea taxei pe fiecare reprezentaţie de la 20, la 5 lei. Repertoriul acestei formaţii cuprindea scenetele comice ale lui Vasile Alecsandri, adaptări după vodeviluri franţuzeşti etc.[8]

În comuna Greci, din plasa Măcin, județul Tulcea, a încetat din viață locuitorul Toader Pârvu, văduv, în etate de aproape 110 ani, care și-a păstrat sănătatea, agonisindu-și existența, prin muncă, până acum 15 zile. Iar în comuna Turcaia, aceeași plasă, în ziua de 5 martie, a încetat din viață preotul Ștefan Orzea, văduv, în etate de 102 ani.[9]
Dar nu a fost singurul exemplu de longevitate. În aceeași perioadă a încetat din viață Stana Tudor, de meserie rudăreasă, din cătuna Slava Cercheză, pendinte de comuna Slava Rusească, județul Tulcea, în vârstă de 115 ani, care a avut vederea bună până la 107 ani.[10]

Brutarul Anton Radof declara la primărie activitatea proprie şi date despre angajaţii săi: „Potrivit  art.2 din regulamentul pentru fabricarea şi vânzarea pâinii vă supun respectuos la cunoştinţă că brutăriile ce avem deschise în acest oraş în asociaţiune  cu fratele meu Antim Radof în baza autorizaţiunii nr… sunt situate: una în strada Libertăţii la nr. 20, iar alta în şoseaua Mangaliei 43, capacitatea cuptorului din strada Libertăţii este de 200 bucăţi pâine a un kilogram una şi a celui din şoseaua Mangaliei de 250 bucăţi a un kilogram fiecare, la brutăria din strada Libertăţii ne servim de doi maiștri şi anume: Costi Velian, albanez din Macedonia – Turcia, şi Isac Ignat, albanez din Macedonia-Turcia şi la cea de pe şoseaua Mangalia de trei şi anume David Ignat, albanez din Macedonia-Turcia, Arut Ovanez, armean din Anatolia (Asia) şi Sali Ibram, turc din Macedonia, şi ca tejghetari am pe fiii mei: Simion Gherasim şi Teodor Gherasim.[11]

Vasile Petru solicită deschiderea unei brutării la intersecţia stradelei  Traian cu Piaţa Independenţei şi obţine cu greu un aviz temporar pentru că ar fi “în faţa pieţei” iar construcţia este din lemn şi strică imaginea de ansamblu a pieţei.[12] De asemenea, Gepar Ali, de protecţie română, cere autorizaţie pentru o brutărie pe strada Mangalia având ca lucrători pe Trifon Inaco, maistru, de naţionalitate albanez, şi pe Omer Gepar, de naţionalitate tătară.[13]

Peste puțin timp, același Vasile Petru, de protecţie română, şi Iani Zafir, de protecţie otomană, ambii domiciliaţi în Constanţa, de profesie fabricanţi de pâine, declară Primăriei intenţia de a deschide în asociațiune, două brutării în oraş, una pe strada Traian nr.2 şi alta pe strada Gării 18, cu capacitatea cuptoarelor, fiecare de câte 200 kilograme pâine pe zi. Lucrători erau angajaţi Donciu Traian, de naţionalitate bulgar, de loc din Rumelia Orientală,  Mihail Anghel, Ariton Jeco şi Israil Minu, toţi de naţionalitate albanezi  şi de loc din Albania,  iar ca maistru pe Gherasim Alexe, român din Cernavoda.[14]
Componența personalului ilustrează perfect caracterul cosmopolit al Constanței de la sfârșitul secolului al XIX-lea: români, albanezi, bulgari, greci, armeni, turci și tătari lucrau împreună, contribuind la dezvoltarea economică a orașului. Brutăriile deveneau astfel o imagine în miniatură a societății multietnice dobrogene.

Presa opoziției publică unul dintre cele mai dure rechizitorii la adresa administrației dobrogene de după 1878. „Biata Dobroge. Câte nu i s-au făgăduit de toate guvernele de când are fericirea să trăiască sub scutul regatului român! Mai anul trecut era vorba de un fel de comisie de anchetă care să cerceteze relele ce bântuie acolo, un fel de luminarea muribundului. Dar comisia de anchetă proiect a rămas, și cu toate că numai aceia care n-au auzit încă de Dobrogea nu cunosc răul ce bântuie în provincia transdanubiană, răul continuă a domni, fără ca să se ia vreo măsură de ameliorare. Zicem ameliorare, căci așa cum ni se par a fi dispuse de la centru, de la care își așteptă fericirea toată țara, prevedem că multă apă va mai trece pe Dunăre și multe potopuri de lăcuste să mai dea peste Dobrogea până ce să se poate vorbi de stârpirea răului. Și pare că niciodată și nici un guvern nu s-a interesat mai puțin de dobrogeni, ca cel actual. Sub fericita oblăduire a concentraților din tot, cestiunea dobrogenă nu s-a pus pe tapet decât incidentul Licinsky, ș-acesta fără a se resolva. Încolo dobrogenii suferă de o administrație care-i bate turcește și îi fură până ce nu le rămâne decât un surtuc, de o justiție tardivă, căci în Dobrogea toate merg încă pe turcește; suferă de lăcuste care le prăpădește câmpul până când să «mergă porunca de la București» de-a se lua măsuri de apărare; li se pun cele mai mari piedici, în lipsa unui regulament privitor la pescuire și pășunare; li se cere să plătească prețul pământului și în anii în care nu a fost rod deloc, au ajuns să sufere de tot felul de boli, să moară ca muștele, fără ca să se ia vreo măsură sanitară oricât de elementară. Cu un cuvânt, mizerie, cum nu s-a mai pomenit. Poporațiunea a ajuns la disperare, a ajuns să facă un fel de glumă plină de amărăciune: «Aici mănânci de două ori mămăligă goală și odată fără pește»;—a ajuns să-și părăsească vatra, și pământul și să-și caute viața în porturi, făcându-se hamali, dându-se la băuturi și alte vicii care atât de ușor se contractează ducând astfel de viață mizerabilă. Cine vrea să se convingă că așa e, n-are decât să întrebe pe cel dintâi dobrogean ce va întâlni pe la ministere, căci bieții dobrogeni mai trag nădejde că bătând drumul pe la București, se va face ceva și pentru ei, n-are decât să citească cea dintâi o scrisoare din Dobrogea ce va găsi prin ziare. Am publicat și noi una, cei care le vor fi citit, vor judeca, dacă exagerăm în rândurile nostre de mai sus. Nu mai cerem să se ia măsuri de îndreptare, de ameliorare, nu cerem nici comisii de anchetă, toate ar fi a bate toaca la urechea surdului, întrebăm numai pe actualii sfetnici ai Al. S. Regelui?!”[15]

Dezbaterea privind acordarea drepturilor politice locuitorilor Dobrogei continuă să divizeze presa și clasa politică. „In Dobrogea s-a pripășit o ceată de candidați la funcțiuni, avocați rămași din foștii judecători, procurori etc., puși în disponibilitate, și alții mulți care umblă după noroc. Toți aceștia așteaptă cu nerăbdare ca biata Dobroge să dobândească drepturi politice, cu speranța că numai ei sunt predestinați a deveni membrii Parlamentului român, trimiși de tătari, turci, armeni, bulgari și supuși austro-ungari etc., și atunci pe o scară mai largă vor putea trafica cu politica. Astăzi ei calomniază numai în ziarele ce le primesc vorbele lor, atunci vor avea altă importanță. Avem însă încrederea că oamenii noștri de stat își vor da mai întâi bine seama de etnografia Dobrogei înainte de a lua o hotărîre pentru a da drepturile politice acestei părți. Dar funcționarii fără slujbe și avocații fără procese de pe aici, vor striga mereu că Dobrogea e nenorocită, că toți sunt în Dobrogea la culmea ticăloșiei, până când nu li se vor da drepturile politice, adică până când nu li se va înlesni lor mijloace de exploatare. Adevărații dobrogeni nici aspiră până acum la așa drepturi, pe ei numai interesele îi leagă de pământul ce locuiesc și nicio altă idee românească. Orice minte imparțială, care cunoaște împrejurările, trebuie să afirme aceasta. Atunci dar să le împăcăm interesele, să satisfacem trebuințele dobrogenilor, iar în ce privește diferitele lor aspirațiuni, după caracterul naționalității din care fac parte, să le îngăduim astfel ca ele să cadă în acord cu interesele românilor, și după ce acordul va fi bine desemnat atunci numai să vorbim de drepturile politice, căci nu este un român care nu ar dori din suflet să vadă populația Dobrogei identificată cu restul populației țării românești.”[16]

Inundaţii în Dobrogea. „Poşta“ aduce din Dobrogea următoarele știri: Luni, 28 Mai, în urma unei ploi torenţiale ce a ţinut 3 ore atât în comunele Cainarge, Chiurghengic, Adăr-Celebi etc. din Bulgaria, cât şi în comunele Esechioi şi Gârliţa din Dobrogea un torent de apă în lărgime de vreo 20 metri şi în grosime (adâncime) de vreo 2 metri, venind pe valea ce unește aceste comune, a distrus cu desăvârşire toate semănăturile, ducând cu sine în locul Gârliţa garduri, hambare, coşare, case, viţei, sute de pui de găină, porci, butoaie, pluguri de fier etc. Ţipetele femeilor şi bietelor dobitoace îţi umpleau inima de spaimă. De trei zile lumea scoate din lac lucrurile pierdute, iar copiii caută alune, migdale etc. S-au găsit şi câteva bucăţi de stambă, care se presupun că au venit din prăvălii distruse din comunele din Bulgaria. Pierderile sunt colosale. Trăsnetul face şi el numeroase victime. Astfel pe lacul Gârliţa a trăsnit un pescar şi i-a distrus luntrea. Acesta era din Turtucaia din Bulgaria şi avea 6 copii, apoi doi soldaţi din Ostrov, o iapă şi un mânz şi s-a descărcat şi asupra şcolii de băieţi din Ostrov, rănind 3 băieţi şi aprinzând archiva şcoalei.”[17]

„Constanţa, după Bucureşti, e incontestabil menită să devie cel dintâi oraş din ţară. Aproape toate oraşele din ţară, dacă nu dau înapoi, desigur stau pe loc, din cauză că toată inteligenţa, toată cultura şi tot capitalul material şi-l acumulează Capitala ţării. Constanţa, un orăşel de mică însemnătate acum 14 ani, azi a devenit însemnat, iar ziua de mâine îi asigură un viitor splendid. Nu e vorba de a-i pleda situaţiunea, căci ca staţiune balneară reputaţia îi e enorm de mare şi nu o văd decât numai cei bolnavi de a maimuţări moda alergând în străinătate, iar ca oraş comercial legăturile cu ţara, deja puse în lucrare, au să facă din Constanţa marea poartă de export a României.
Din fericire părinţii oraşului au înţeles viitorul mare al Constanţei şi lucrează din toată stăruinţa lor pregătindu-l.

Pentru stagiunea aceasta care începe pe la 15—30 Iunie, deja s-au angajat aproape mai toate locuinţele particulare care prezintă mai multă comoditate şi ieftinătate vizitatorilor. La oteluri de asemenea o mare afluenţă de cereri. Sunt angajate deja şi locuinţe a căror clădiri noi încă nu sunt terminate. În toate părţile predomină o activitate fără seamăn. Noilor vizitatori li se prepară o mulţime de surprize. Bulevardul se lărgeşte aşa că promenada de seară pe malul mării are să devie extrem de plăcută şi comodă; stradele mai toate s-au reparat şi aranjat; alinierea a câştigat mult teren; o mulţime de locuinţe vechi sunt dărâmate şi în locul lor se ridică noi clădiri elegante, mai ales strada care duce la Hotel Carol şi Bulevard se aliniază complet şi clădirile vechi se dărâmă. Magaziile de grâne ocupă locurile cele mai însemnate prin mijlocul oraşului, şi contrastul între aceste clădiri vechi, ruinate, şi între casele de locuit, e mare şi face din Constanţa un oraş primitiv. D. Holban, primarul oraşului, şi d-nii consilieri comunali au solicitat guvernului permisiunea de a putea contracta un împrumut de 300.000 de franci. Acest împrumut e pe cale de a se putea face şi atunci se vor clădi la un anume loc magazii sistematice de fier iar în locul celor actuale se vor înălţa locuinţe plăcute. Sunt multe proiecte, despre care vă voi scrie în viitor.

Agricultura, în genere, în Dobrogea stă bine. Ploile deşi tot atât de frecvente ca dincolo, totuşi, din cauza terenului care e mai puţin argilos aci, recolta nu e compromisă. Secara însă e ceva ameninţată în producţie de nişte gândaci foarte numeroşi care trăiesc pe socoteala spicelor”.[18]

Sesizat de plângerile vizitatoarelor, primarul Constanţei se adresează în scris comandantului portului aducându-i la cunoștință că între cheiul genovez şi port se găsesc două localuri de băi, din care unul de doamne, cel mai apropiat de port. „Astăzi am văzut cu părere de rău că marinarii de la navele de război ce staţionează în port au venit cu bărci şi s-au scăldat în mare în apropiere de băile doamnelor. Vă rog, Domnule căpitan, ca în interesul bunei cuviinţe, precum şi pentru ca doamnele să se poată scălda în băile ce le sunt destinate, să binevoiţi a lua dispoziţiuni" etc.[19]
 
 

---