Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (34)

În această săptămână ne vom plimba pe ulițele timpului la începutul unui nou an dobrogean, 1889. Adunate din presa națională, din puținele surse pe care le avem, vă prezentăm fapte mari și mici din viața provinciei noastre, care dau dimensiune societății nou create. Pentru frumusețea și acuratețea textului publicistic merită să vă alecați asupra acestor rânduri.

11 ianuarie 1889

Tulcea. Un fiu minor al comerciantului Declan Carabet, din comuna Niculiţel, județul Tulcea, jucându-se cu un pistol încărcat, şi luând foc, a rănit pe cinci copii ai lui Vasile Dascălu şi Vanghelie Odagiu. Răniţii au fost transportați în grija spitalului din oraşul Tulcea.
În comuna Sarighiol, judeţul Tulcea, a încetat din viaţă locuitorul Ion Bohacin, în etate de 120 ani aproape.[1]

13 ianuarie 1889

La începutul lunii ianuarie a fost semnalată o revoltă în comuna Luncaviţa, județul Tulcea. Ţăranii au încercat să-l înlocuiască cu forţa pe primarul, care, prin măsuri abuzive, îi spolia pe ţărani. Ministerul de Interne cerea telegrafic Prefecturii judeţului Tulcea „...să reprime imediat şi cu energie orice mişcare culpabilă, precum şi de a dresa procese-verbale pentru toţi acei care au ameninţat puterea administrativă“[2].

19 ianuarie 1889

„La Ministerul de instrucție și la cel de externe se lucrează activ pentru înființarea de școli italienești în Orient. De curând s-a deschis o astfel de școală pe lângă care s-a alipit și o grădiniță de copii, la Pireus în Grecia. Pe lângă școlile anunțate deja pentru România, adică în București, Galați și Brăila, se vor mai înființa câte una și în următoarele orașe: Constanța, Iași și Buzău. S-a luat decizia să se înființeze o nouă școală în Tunis fără a se mai începe nici o negociere preliminară, fie cu Franța sau cu altă putere”.[3]
De ce era nevoie de școli italiene? Când în 1881 s-au deschis marile cariere din Dobrogea, mulţi pietrari italieni s-au stabilit la Iacobdeal, carieră exploatată iniţial de o societate franceză. Numărul coloniştilor s-a mărit mereu, prin venirea unor noi familii din Italia, ajungând la 120 de familii şi 360 de muncitori.
În 1890 s-au deschis şi carierele de la Greci, aşezate în apropierea celor de la Iacobdeal, unde de asemenea lucrau pietrari emigraţi din Italia, peste 80 de familii originare din diferite regiuni ale Italiei. Și la Cataloi, lângă Tulcea, a existat o colonie mare de italieni din Rovigo, care se ocupau cu agricultura[4].



20 ianuarie 1889

Accident în portul Constanța. „Vaporul englez „Robert Brown“ sosind la Constanța și voind a intra în port, a luat un pilot al Căpităniei, care crezând că ghiața din port era solidă a comandat mașinistului a da viteză, în urma căreia vaporul pornind și străbătând stratul de gheață cu repeziciune n-a putut fi oprit la timp din care cauză a izbit vaporul englez „Cailingorn“ce era acostat la cheu, pricinuindu-i stricăciuni.[5]


22 ianuarie 1889

Moara cu aburi a dlui Gherasim Mavrochefal, din Cusgun (Corbu), județul Constanța, a luat foc. „Cu ajutorul locuitorilor s-a putut scăpa numai mașina, arzând cu desăvârșire celelalte accesorii, localul, 50 chile porumb, 250 chile grâu, 30 chile orz și 10 chile făină. Din cercetările urmate, s-a constatat că focul a provenit de la odaia servitorului acelei mori. Pagubele cauzate s-au evaluat la 21.000 lei”.[6]

6 februarie 1889

S-a născut, la Constanța, Chircor Agop Zambaccian, de origine armeană, de protecțiune otomană, cum scrie în actul de naștere. Tatăl, Agop, contabil comercial, în etate de 33 de ani, mama, Anița, în etate de 17 ani, de profesiune menajeră, domiciliați în locuința din strada Mircea cel Mare la numărul 2. La 5 iulie 1950, prin decizia Comitetului Provizoriu București s-a încuviințat rectificarea numelui de Chircor în Kricor.[7]
Kirkor Zambaccian, scria poetul Tudor Arghezi, „a dă­ruit țării românești 240 de o­pere selecționate, împreună cu clădirea din Par­cul Fili­pescu. O enumerare re­zu­ma­tivă arată imensa bo­găție a noului Muzeu: 18 grigorești ai momentului culminant al ar­tistului; 15 luchieni; 8 an­dreești celebri; 29 de pânze de Petrașcu și multe alte lucrări de mare calitate./.../ D. Zam­baccian dă totul și nu cere Statului în schimb nimic. Cheltuielile de între­ținere ale localurilor îl privesc, cât și administrarea acestui mare bun obștesc, atâta vreme cât cei 59 ani ai săi de azi vor deveni vârsta de o su­tă, cel puțin, pe care i-o do­rim cu toții, ca să mai adauge și alte frumuseți, la cea mai frumoasă zestre de fată mare a României”.[8]


16 februarie 1889

„Este cunoscută chestiunea locuitorilor şi consiliului comunal din comuna Lun- caviţa, în privinţa ilegalei numiri a lui Trandafir Iorga ca primar. Sunt cunoscute maltratările şi ofensele orale ce colectivistul prefect Piersiceanu a adresat Consiliului comunal, când aceştia au depus demisiile lor, motivând că nu pot servi alăturea cu Trandafir Iorga. Este cunoscut asemenea, că cu toate tânguirile adresate Ministerului de interne, de a numi o anchetă care să constate faptele, dând judecățor pe acel prefect, au rămas fără nici un efect, încât aceasta a încurajat şi mai mult pe prefectul Persiceanu şi administratorul său din Măcin, a continua actele lor ilegale şi de persecuţie, astfel că în zilele de 10 şi 14 ianuarie a. c., au format două procese verbale, prin care se încearcă a stabili că advocatul Leonida Sterea ar fi un agitator al locuitorilor în contra autorităţilor constituite, şi aceste procese-verbale trimise procurorului Tribunalului din Tulcea.D-sa fără ca mai întâi să facă o instrucţiune prealabilă spre a constata dacă faptul există, cu rechizitoriul său de la 18 Ianuarie expirat, au cerut Tribunalului darea în judecată a avocatului Sterea, iar d. preşedinte Grigorescu, un colectivist fără seamăn, a fixat termenul de judecată la 8 Februarie curent, timpul cel mai defavorabil de a se putea transporta cineva din Galaţi la Tulcea, fiind foarte periculos a se trece ghiaţa pe Dunăre fără ca să-şi rişte viaţa. În ziua termenului, d. Leonida Sterea a trimis din Galaţi, Preşedintelui, următoarea telegramă : „Din cauza timpului, nu mă pot prezenta în procesul corecţional de astăzi, cer amânarea propunând martori: Enache Stroia, Tănase Dumitrache, Neculiţă Nedelcu, Dumitru Chirac, Ştefan Alexandru, Ioan Antohie, Theodor Coca, Zamfir Muşat, Neculiţă Chivu, toţi din Luncaviţa.”
 În faţa unei asemenea cereri legale, ce credeţi că a făcut Tribunalul colectivist din Tulcea ?Pentru a satisface dorinţa de răzbunare a prefectului Piersiceanu, a lui Paul Stătescu şi a unui advocat de contraband, Ghiorghie Rătescu, care cu toţii împreună, formează lanţul de unire a colectivităţii din localitate, au respins cererea d-lui Sterea, şi l-a condamnat, fără a i se admite mijloacele de apărare ; aceasta a făcut-o tribunalul, nu că doară n-avea intima convingere că Sterea nu este culpabil, și că în definitiv nu va fi decât achitat, dar numai, spre a da pentru un moment ocazia, de a se telegrafia din partea lui Trandafir Iorga jurnalului colectivist „Telegraful”, că d. Sterea este condamnat, iar pe de alta a putea d. Piersiceanu să se justifice înaintea Ministerului, zicând: iată culpabilul, este condamnat.I. Sterea, cu drept cuvânt, deluzionat de a putea găsi justiţie dinaintea tribunalului colectivist din Tulcea, nu numai că n-a voit a beneficia de dreptul de oposiţiune, declarând apel la Curte ;—dar apoi, având şi d-sa intentate două acţiuni corecţionale contra d-lui Paul Stătescu, pentru faptele comise în timpul când se afla prefect, în prejudiciul d-lui Sterea, şi care sunt terminate la 13 a curentei, au preferat mai bine a renunţa la ele, decât a se judeca, adresând în acest scop o telegramă preşedintelui Tribunalului Tulcea. Din aceste împrejurări, se stabilește pe deplin că colectivitatea în Tulcea este în toată splendoarea ei şi nimeni astăzi, ca şi în trecut, nu este sigur în judeţul Tulcea, de onoare, avere şi viaţă. Actualul d. ministru de justiţie era dator ca cea dintâi mişcare în magistratură să se fi făcut la tribunalul Tulcea, care se compune din judecători ieşiţi de sub tălpile lui Eugeniu Stătescu şi trimişi în Tulcea sub ordinele fratelui său Paul Stătescu. Un Tulcean. [9]

19 martie 1889

Un mult așteptat proiect de lege este publicat în toată presa. Printre alte reglementări: Directorii școlilor normale de învățători au dreptul de inspecție asupra școlilor rurale și asupra revizorilor din circumscripția lor. La una sau mai multe școli primare ale orașului în care se află școala normală de învățători, cl. I, după trebuință, și cl. II, vor fi ținute de elevii normaliști din anul al patrulea sub privegherea profesorilor lor. Pentru prepararea specială a institutoarelor vor servi școlile normale de institutoare din București, Iași, Craiova și Galați. Elevele acestor școli vor fi toate interne, bursiere sau solvente, admise în internat în urma unui concurs. Vor fi admise la concurs numai elevele absolvente ale unei școli primare. Insă prima premiantă a cl. IV de la fiecare școală urbană de fete din Dobrogea este de drept admisă în vreunul din internatele școlilor normale de institutoare. Directoarele școlilor primare de fete din Dobrogea vor aduce la cunoștința Ministerului în primele zile ale lui iulie numele acestor prime premiante, dacă vor să fie admise în internatele normale. Ministerul va încunoștiința pe directoarele din Dobrogea la timp, în care internat normal sunt admise elevele. Cursul învățământului în aceste școli va fi de 6 ani. Programa lui se va stabili conform art. 20 din lege. Direcțiunea școlii normale de institutoare va fi încredințată unei profesoare a ei, care va trebui să locuiască în edificiul școlii. Elevele cl. VI vor face lecții în cl. I a școlii normale în care se află sub privegherea profesorilor și profesoarelor lor.
Despre personalul de inspecție al școlilor primare și secundare. Afară de persoanele însărcinate cu inspectarea unor școli prin disposiții speciale ale acestei legi, vor fi inspectori generali și inspectori pentru învățâmântul primar. Numărul lor se va fixa după trebuință. Inspectorii generali și inspectorii vor fi numiți cu decret regal dintre actualii sau foștii profesori de universitate și de școli secundare. Revizorii vor fi numiți cu decret regal dintre profesorii școlilor secundare, dintre institutori cu preferința celor ieșiți din școala normală de institutori și dintre alte persoane cu cunoștințe pedagogice. Sub-revizorii se vor numi prin decizie ministerială dintre învățătorii definitivi. În fiecare județ, prefectul va pune la dispoziția revizorului cancelaria necesară administrării școlare, pe cât se poate în chiar localul prefecturii, precum și un copist.
Despre numirea membrilor corpului didactic. Directorii și directoarele școlilor primare și secundare se vor numi dintre membrii corpului didactic al școlii. Numirea lor se face prin decizie ministerială.
Românii, care ocupă o catedră în învățământul public al altor state, pot fi numiți de a dreptul la o catedră similară în România. O asemenea numire se va face prin decret regal după propunerea ministrului instrucțiunii publice cu avizul conform al consiliului permanent. Cei numiți în aceste condiții se vor primi cu titlul provisoriu sau definitiv, după cum a avut în Statul străin, și li se va ține seamă de timpul servit acolo la fixarea gradației. Toți membrii corpului didactic vor face o singură dată, la intrarea lor în învățâmântul public, jurământ de supunere la Constituție și de fidelitate Regelui. Acest jurământ se va face la București înaintea ministrului sau a directorului ministrului, la Iași înaintea rectorului Universității, în județe înaintea prefectului.
Devenind vacantă o catedră rurală, revizorul numește îndată un suplinitor sau o suplinitoare pentru timpul până la sfârșitul anului școlar, de preferință normaliști, și încunoștiințează ministerul despre acesta.[10]



Aprilie 1889

Viitorul rege Ferdinand devine moştenitorul prezumtiv al Coroanei (la 24 de ani), în urma renunţării principelui Leopold de Hohenzollern (20 noiembrie 1880) şi a principelui Wilhelm (20 decembrie 1886) la succesiunea tronului României. I se atribuie titlul de alteţă regală. Devine membru de drept al Senatului României. Este avansat la gradul de locotenent al armatei române.
În aprilie 1889 vine în România ca principe moştenitor, iar la 9 mai 1889 participă pentru prima dată la o şedinţă de Senat. Primele călătorii pe care le face împreună cu regele Carol I în septembrie același an sunt în Dobrogea şi Moldova.