Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (39)

Anul 1892 este marcat de multe alte presiuni asupra guvernului pentru a da dobrogenilor drepturi politice, presa centrală publicând editoriale virulente, de poziție. Cititorul de astăzi poate să citească și faptele diverse cărora li se dădea o atenție uneori exagerată, dar și relatarea unor evenimente remarcabile. Am selecționat pentru această ediție a rubricii noastre: adunarea Ligii culturale a românilor  de la Medgidia, descoperirea rămășițelor soldaților francezi morți în războiul Crimeii  și întâmplările legate de sfințirea catedralei din Constanța.

1 ianuarie 1892
Obicei de pe la noi. Publicația „L’Independence roumaine” protestează contra obiceiului bacșișului de Anul nou. „Acesta este un obicei barbar, care te ruinează pe de o parte, pe când pe de alta ți se urează fericire. Oamenii pe care nu-i cunoști nici de la Eva, nici de la Adam, se spânzură toată ziua de cordonul soneriei tale pentru a-ți stoarce un bir forțat dându-și titlurile cele mai bizarre”.[1]

1 ianuarie 1892
„Cu ocazia primirii de către M.S. Regele a delegațiilor județelor Tulcea și Constanța, venite pentru a expune Suveranului situația și mizeria în care se afla populația din Dobrogea, A.S.R. micul Principe Carol s-a grăbit să ofere economiile sale, constând în două piese de aur românești a câte 20 de lei, spre alinarea suferințelor săracilor din Dobrogea.
Fapta vorbește de la sine și ne arată că mâna lui Dumnezeu nu s-a depărtat de țara noastră, al cărei viitor ne apare în zare tot mare și frumos, din moment ce viitorul ei suveran are atâta asemănare cu înțeleptul Rege Carol I.
Cele două piese de aur oferite de A.S. Regală au fost trimise, una la Tulcea și alta la Constanța, pentru a fi dăruite câte unei familii dintre cele mai sărace și care ar fi meritat să fie ajutată.
Ofițerii Regimentului 33 Tulcea, impresionați de gestul micului Principe Carol, au hotărât, la îndemnul colonelului Ion Petrovici, să cumpere piesa de aur de 20 de lei pentru patrimoniul regimentului, iar suma rezultată să fie distribuită celei mai sărace familii din Tulcea.
Rezultatul subscripției a fost de 122 de lei, sumă care a fost înmânată familiei lui Ion Rădulescu din Tulcea.
Familia Rădulescu a înștiințat pe A.S.R. Principele Carol despre primirea banilor prin următoarea telegramă:
Alteței Sale Regale Principelui Carol, București
Familia Ioan Rădulescu, compusă din 13 membri, vă urează să trăiți mulți ani fericiți și vă mulțumește cu respect pentru frumoasa ofrandă pe care ne-ați făcut-o prin domnul Nenițescu, prefectul județului Tulcea.
Chitanță. Subsemnatul, Ioan Rădulescu, din orașul Tulcea, declar că am primit de la domnul Ioan Nenițescu, prefectul județului Tulcea, suma de 122 lei, reprezentând rezultatul unei subscripții organizate în schimbul piesei de aur de 20 de lei, oferită de Alteța Sa Regală, Principele Carol, și dăruită mie ca ajutor, fiind împovărat de o familie numeroasă, cu 11 copii.
Piesa de aur este depusă de domnul Ioan Nenițescu, prefectul județului, spre păstrare la cancelaria Regimentului 33 Tulcea, pentru ca, atunci când Alteța Sa Regală, Principele Carol, va ajunge la majorat, să-i fie înapoiată această piesă de aur, care reprezintă primul contact al Alteței Sale Regale cu poporul dobrogean. Ioan Rădulescu,Tulcea, 20 ianuarie 1892



14 ianuarie 1892
Frigul a ajuns în Dobrogea la maximum.
 Sâmbătă, s-a constituit noul consiliu comunal din Constanța. Al. Belcic a fost numit primar. De la 18 aprilie 1892 până la 12 iunie 1897 îi urmează pentru primul mandat Mihail Koiciu.
 Tot din Constanța ni se comunică că portul a înghețat în mod complet și că nici o mișcare de vase nu se mai poate face.^[2]

2 februarie 1892
Astăzi întâlnim în județul Constanța sate precum Caramurat, Topologu, Făgărașu Nou, Nazarcea, Curugea, Calfa, Dăeni, Haidaru, Terzichioi, Saraiu și multe altele, locuite aproape în întregime de români. În plus, în aproape toate celelalte comune găsim cel puțin o treime dintre locuitori originari din Transilvania sau din Banat, fără a-i mai socoti pe crescătorii de vite răspândiți prin toate cătunele, unde au cumpărat întinse suprafețe de pământ și pot fi considerați printre cei mai pricepuți agricultori ai Dobrogei.
Fiind un fapt de necontestat că populația Dobrogei este, în cea mai mare parte, alcătuită din români, este de datoria guvernului să pună capăt cât mai curând stării de provizorat în care se află această provincie și să-i ofere aceleași drepturi, legi și obligații de care se bucură locuitorii Vechiului Regat.
Este trist ca o țară care protestează zilnic împotriva legilor discriminatorii adoptate de statele vecine pentru a asupri populațiile de alte naționalități să aplice ea însăși un tratament asemănător străinilor și chiar românilor din una dintre provinciile sale.
În plus, nu mai vedem niciun motiv întemeiat pentru menținerea Dobrogei în situația excepțională în care se găsește.[3]

26 februarie 1892
Se înfiinţează Şcoala de aplicaţie a sublocotenenţilor de marină, subordonată Ministerului de război, prin Înaltul Decret al regelui Carol, nr.1039 din 26 februarie 1892.[4]Școala de Aplicație a Sublocotenenților de Marină a funcționat la Galați până în anul 1901 când a fost mutată la Constanța.

1 iulie 1892
Doctor Gheorghe Tănășescu este numit medic al plășei Constanța din județul Constanța[5]

28 iunie 1892
„În data de 28 Iunie a.c. a fost o adevărată sărbătoare naţională în oraşul Medgidia, cu ocazia înfiinţării unei secţiuni dobrogene a Ligii pentru Unitatea Culturală a Românilor.
În partea nord-estică a oraşului se ridică un pavilion peste tot acoperit de verdeaţă şi splendid decorat, prin îngrijirile d. Petru Grigorescu, promotorul de căpetenie al întrunirii, cu ajutorul d-lor S. Sorescu, Pleşu şi Vasile Vâlcu care au desfăşurat cel mai mare zel şi activitate, ca aranjamentul să fie perfect de satisfăcător. Sute de tricoloruri fâlfâiau în împrejurimi şi în tot târgul. Câteva tacâmuri de lăutari intonau cele mai frumose arii naţionale.
Încă de pe la orele 12, încăperea întinsă a umbrarului era înţesată de lume. Tot ce judeţul are mai inteligent, îşi dăduse întâlnire aici. Printre asistenţi remarcăm şi o mulţime de Doamne. Şedinţa se deschide la 2 ore p.m.
D-l M. Coiciu propune şi adunarea proclamă Preşedinte al întrunirii pe D-l Ion Blebea, cel mai în vârstă dintre asistenţi, care expune în câteva cuvinte scopul înfiinţării Ligii culturale. Se dă cuvântul dr.I. Drăgescu.
D-sa rosteşte discursul domniei sale de deschidere cu multă animaţie, într-o limbă poetică, cu convingerea şi claritatea-i recunoscută.
„Ne-am adunat aici la o serbare de frăţie, spre a chibzui cum să întindem o mână de ajutor fraţilor noştri de peste munţi, şi cum am putea trimite un cuvânt de mângâiere şi încurajare fraţilor care suferă de opresiunea străinilor” – Descrie frumuseţile ţării de peste Carpaţi; „aici dai mai la fiecare pas peste urmele poporului rege; aici e ţara scumpă a cezarilor Romei”.
Din toate popoarele sălbatice care au năpădit Europa, potopul unguresc a fost cel mai vătămător poporului român. Din cauza dezbinării principilor români după acele timpuri, ungurii au putut să despoaie şi să subjuge pe Români.
În veacul de mijloc românii s-au răsculat în diferite rânduri, numai putând îndura mizeriile şi batjocura cu care erau trataţi.
N-a fost batjocură, zice d-l Drăgescu, care să nu fie azvârlită românului. Preoţii erau datori a creşte câinii nobililor unguri.”
Descrie apoi toate înjosirile, toate urgiile ce  Românii trebuiau să sufere din partea ungurilor: cum nu era permis românului a purta o îmbrăcăminte mai bună decât a celui de pe urmă dintre asupritori, cum ţăranii erau puşi să tragă la grapă în ogorul ungurului. – Face pe scurt istoricul întreg al raporturilor dintre unguri şi români, arătând în ce împrejurări s-a născut revoluţia celor trei eroi: Horia, Cloşca şi Crişan. Istoriseşte împrejurările de la 1848, când românii s-au răsculat din nou sub Tribunii săi.
Venind la actualitate, arată cum toate cuceririle făcute de popoarele culte în secolul prezent, pentru Românii din Ardeal nu există, explicând cum cutezanţa ungurilor merge până la a face o lege barbară, care smulge pe copii de la sânul mamelor pentru ai sili să înveţe ungureşte.
Vorbeşte despre proiectul de lege unguresc care tinde la desfiinţarea şcolilor confesionale româneşti în tot regatul ungar, despre delegaţia românilor ardeleni la Viena, care a revoltat urgia ungurilor până la paroxism.
„Ce vor ardelenii: libertate şi patrie. Ei, bine le vor avea, exclamă d-l Drăgescu, pentru că orice opresiune făcută unui popor, este o lovitură adusă naţionalității şi culturii întregului neam.”
Aplauze prelungite şi vii însoţesc cele din urmă cuvinte ale d-lui Drăgescu, după care se urcă la tribună d-l Emil M. Teodorescu, student la Litere şi Filozofie în Bucureşti, care sosise cu trenul de la Cernavoda numai cu un sfert de oră înainte de întrunire.
Cunoscut numai de comitetul de iniţiativă d-l Teodorescu se urcă la tribună şi începe cuvântarea d-sale cu cuvintele: „Viu în numele studenţilor, colegii mei de la Universitatea din Bucureşti, spre a mulţumi cetăţenilor pentru iniţiativa ce a luat de a înfiinţa şi aici o secţiune a ligii culturale”.
La auzul cuvântului de student, un tunet nesfârşit de aplauze a izbucnit din toate aripile pavilionului. D-l Teodorescu mulţumeşte d-lui Drăgescu că i s-a uşurat sarcina făcând istoricul luptei pentru cultură şi naţionalitate a românilor de peste Carpaţi. Se sileşte a arăta de ce parte are să fie victoria în lupta ce s-a încins între Unguri şi Români.[6]

20 mai 1892
În 1892, cu ocazia săpăturilor pentru fundaţia noului cazino, pe malul falezei dintre far şi port s-au descoperit oseminte omeneşti, resturi de uniforme, nasturi cu însemne franţuzeşti purtând numerele regimentelor 20 şi 27. Dovezile erau clare: soldaţii francezi decimaţi de ciumă în timpul războiului Crimeii, în campania de retragere din iulie-august 1854 au rămas să doarmă somnul veşnic la malul Mării Negre. Săpăturile au continuat sub directa coordonare a arhitectului şef al oraşului. Primăria a oferit Franţei un teren pentru a depune aceste oseminte iar aceasta a construit mai întâi un osuar.
La 28 mai 1892 ofiţerii de pe vasul francez „Petrel”, comandantul acestuia, Saint Pern, alături de prefectul  judeţului, colonelul comandant al trupelor, colonelul şef de stat major al Corpului de armată, ofiţerii de infanterie, de cavalerie, de artilerie, de intendenţă, tot corpul consular, colonia franceză numărând opt familii, populaţia oraşului, „atrasă  de simpatie”, au participat la un fastuos ceremonial militar prin care s-au îngropat aceste oseminte. Raporta comandantul Sain Pern superiorilor săi:„Prefectul mi-a adresat câteva cuvinte de simpatie pentru poporul şi soldaţii noştri şi mi-a strâns mâna, ca şi consulii şi colonelul.”³¹
Doi ani mai târziu, viceconsulul Franţei la Constanţa, P.de Cantouly,  invita duminică 8/20 mai 1894 autorităţile locale să participe la inaugurarea monumentului pe care Franţa l-a ridicat în memoria soldaţilor săi morţi în acest oraş în timpul războiului de la 1854-55.[7] Monumentul se află și astăzi în Cimitirul central al orașului.

15 iunie 1892
Primarul M. Koiciu semnează o ordonanţă prin care „pentru a face o statistică exactă a articolelor de îndestulare publică ordonăm: toţi fabricanţii de pâine sunt obligaţi de a aduce la primărie în fiecare zi liste extrase din registrele lor de cantitatea pâinii ce se scoate pentru consumaţie. Aceste liste vor fi iscălite pentru exactitate. Cei care nu se vor conforma acestei dispoziţii vor fi daţi în judecată.”[8]

10 august 1892
Iani Zamfir cere aprobare de la primărie să deschidă o nouă brutărie pe strada Mangaliei. Va avea ca lucrător pe David Ignat, albanez, maistru, pe Tănase Pavel ca lucrător, iar capacitatea cuptorului va fi de 250 pâini pe zi. Primarul M. Koiciu alcătuieşte o comisie de examinare şi apoi aprobă funcţionarea noii brutării[9].

19 septembrie 1892
Deschiderea cursurilor de lucrul manual din Dobrogea. „D-nul I. Bănescu, revizorul Școlilor din Dobrogea, animat de sucesele realizate anul trecut, cu ținerea cursurilor de lucrul manual din Hîrșova, și-a pus tot interesul de a organiza ținerea unor noi cursuri de lucru manual în această vacanță, cărora să nu le lipsescă nici unul din elementele necesare, prin care să-și poată atinge pe deplin scopurile școlare, că urmăresc inițiative de atare natură. Profitând de împrejurarea norocită, că în capul județului Tulcea, tocmai la timp a venit ca prefect, d-l Forăscu, un bărbat cu simțăminte pentru școala poporului, a făcut prefectura de Tulcea să intervină de a prevedea din oficiu în budgetele comunelor câte o sumă oarecare în interesul lucrului manual. D-nul prefect Forăscu a dat deplină satisfacere intervenției d-lui revisor școlar în sensul acesta, prevăzând aproape în toate budgetele comunelor rurale din județ de la 50—80 lei, cu destinația de a se procura aparate și material pentru lucrul manual.
În ziua de 19 curent, am inaugurat deschiderea cursurilor în urbea Babadag, cu solemnitate, ce a lăsat amintiri neșterse, atât în inima noastră, a învățătorilor, cât și a cetățenilor din Babadag. După disposițiunile luate de d-l prefect, orașul Babadag în dimineța zilei de 19, era îmbrăcat într-un caracter cu totul sărbătoresc. Prăvăliile închise și tricolorul național pe la fiecare din ele, inspiră fiecărui român de bun simț religiozitatea unui mare interes național. Pe la ora 9, ne-am întrunit la școala de băieți. De aci am plecat in corpore, noi, învățătorii, în frunte cu d-l prefect Forăscu, care venise înadins pentru această sărbătoare națională, cu d-l revisor școlar, cu d-l subrevisor Cotov, cu d-l administrator Bădulescu, cu d-l Buteau, șef de birou al prefecturii de Tulcea, cu șefii autorităților locale, cu profesorii Seminarului musulman din Babadag de la și cu institutorii la biserică, unde s-a oficiat un Te-Deum pentru deschiderea cursurilor. De la biserică iarăși in corpore ne-am înturnat la școli. Aci d-l revisor școlar, prin o cuvântare bine-simțită, a arătat în linii generale, importanța lucrului manual în școala poporului din punct de vedere al intereselor culturii noastre naționale, terminând prin a aduce vii mulțumiri d-lui prefect Forăscu, pentru sprijinul părintesc, ce totdeauna a dat școlelor, de când a venit în capul trebilor județului Tulcea, cât și d-lui administrator Rădulescu, pentru cordiala primire, ce ne-a făcut, după care cursurile au fost declarate ca deschise. D-nul prefect Forăscu foarte emoționat, ca răspuns la mulțumirile călduroase, ce i s-au adresat, a exprimat via satisfacție ce simte, văzându-ne adunați pentru traducerea în fapt a unei mari opere de interes cultural, menită a da o direcțiune nouă învățământului în școala poporului și de a -i schimba caracterul actual într-un caracter cu totul utilitar, și ca scop final să cultive aptitudinile de muncă ale tinerilor ce trebue să treacă prin filiera școlii poporului. Corul învățătorilor a intonat apoi câteva imnuri naționale, care au contribuit foarte mult la caracterul solemn al unei sărbători de atare natură. Petre Mohor, învățător și maestru de lucru manual la școlile rurale din jud. Tulcea.[10]

19 octombrie 1892
A fost dat în folosinţă, parţial, noul spital al Constanţei. Construcţia a fost adjudecată de ing.Paulina Zossima, care primea 2 ani mai târziu, garanţia depusă la Casa de depuneri. Spitalul avea 35 paturi.

29 octombrie 1892
Catedrala din Constanța. I. P. S. Episcopul Dunării de Jos, în a cărui eparhie intră și Dobrogea, refuzase să sfințească catedrala construită la Constanța și s-o deschidă astfel credincioșilor, sub cuvânt că picturile murale din acea catedrală n-ar fi bisericești. În fața acestui refuz, ministrul cultelor a numit, în unire cu sfântul Sinod, o comisie care să studieze picturile catedralei din Constanța și să raporteze: I. Dacă picturile sunt sau nu în stilul artei bizantine; II. Dacă picturile, atât tablouri religioase cât și figuri izolate, sunt din acelea pe care le admite ritul ortodox ; III. In sfârșit, dacă expresia figurilor corespunde sau nu caracterului religios, fără vreun amestec de idei sau de sentimente profane. Comisia, compusă din P. S. L. episcopul Silivestru al Hușilor, arhiereii Calistrat Oleanu Bârlădeanul, Gherasim Pitișteanul și Dionisie Craioveanul, și C. Esarcu, Al. Odobescu și Gr. G. Tocilescu, s-a dus la Constanța, a examinat cu de-a amănuntul toate picturile catedralei și la 25 Octombrie a raportat ministerului și sfântului Sinod. Din raportul comisiei reiese că episcopul Partenie al Dunării de Jos a greșit în aprecierile sale. În adevăr, iată ce răspunde comisia la cele trei întrebări de mai sus: La prima Întrebare, în privința stilului: Comisiunea recunoaște că picturile sunt lucrate în stil bizantin pur, artistul inspirându-se de modelele cele mai frumoase din epoca de înflorire a artei bizantine, iar nu de pictura athonită, așa cum s-a practicat în secolul din urmă în țară. La a doua întrebare: Comisia recunoaște că tablourile și figurile sunt toate din acelea care sunt admise în sfânta noastră biserică ortodoxă, deși artistul ar fi putut da o altă distribuire figurilor și a înmulți tablourile, că sunt 22 figuri de sfinți și numai 8 de sfinte și că atât veșmintele sfintelor cât și ale sfinților corespund în genere modelurilor din epoca arhaică a artei bizantine. La a treia întrebare, în sfârșit, comisia constată că nici uneia din figuri nu-i lipsește expresia cuvenită caracterului religios și că toate sunt tratate în stilul grav și auster al picturii bisericii ortodoxe. În rezumat—așa încheie raportul —judecată în întregimea sa, decorația picturală a catedralei din Constanța nu este în neconformitate cu ritul ortodox. Catedrala din Constanța va putea fi în curând sfințită.[11]

Cu altecuvinteanumitefrescestârniserăcontroverse, închipurilesfințilorputând fi recunoscutepersoane din anturajulartistului George Mirea, problemădezbătutășiînSinodul din 1892.[12]Uniimembriaicomisieirevinasupradecizieilorșilucrurile se tergiverseazăpânăintervineMinistrulCultelor, TacheIonescu, rămasfermpepoziție: „Am avutonoareasădeclaratunci, șideclarșiastăzi, că nu voischimbanici o pictură din Catedrala din Constanța, șichiardacăBisericarămânenesfințită, nu voischimbanimic, șiaceasta nu o voi face niciodată, din moment ce am declarațiunea din procesul verbal iscălit de comisiuneaSfântuluiSinod, căpicturile de la Catedrala din Constanțasuntconforme cu ritulortodox”.Voiasă fie sfințităcâtmairepedebisericadeoareceurmasă fie inauguratpodul de la Cernavodășiîșidorea ca slujbelesă nu mai fie oficiatedoarînbisericagreacă, primulșisingurullăcaș de cult din Constanța. Cu toatăopozițiaepiscopuluiPartenie, la sfârșituldiscuției, Mitropolitul-PrimatGhenadiepropunea „ca sădămdeslegare P.S. Episcop al Dunăreĭ de jossăsfințeascăbiserica”, propunereacceptată, iarsfințirea s-a săvârșitabiape data de 22 mai 1895.

30 octombrie 1892
Poliţia oraşului Constanţa întocmeşte lista fabricanţilor de pâine: Nicola Petru-strada Carol, Grigore Mira - strada Carol, Ispas Luti -Piaţa Independenţei, Nicola Petru, strada Libertăţii, Gherasim Radu - strada Libertăţii 30, Gheorghe Zamfir, strada Mircea cel Mare 115, Iani Zamfir, strada Gării 6, Serafim Lulu, strada Mangaliei 33, Gheorghe Grigori, strada Mangaliei 56, Cosma Constantin, strada Mangaliei 42, Gherasim Radu, strada Mangaliei 85, Mihail Anghel, strada Mangaliei 101, Hagi Petru.[13]



Octombrie-decembrie 1892
Din 1892 datează şi începuturile Atelierelor de reparaţiuni, care se vor transforma în viitorul Şantier naval.

Octombrie 1892
Prefectura judeţului Constanța acorda bacalaureaţilor  care urmau studii la liceele „Sf.Sava“ şi „Matei Basarab“ din Bucureşti şi la şcolile secundare din Iaşi – unde erau repartizate în fiecare an locuri speciale pentru dobrogeni,  burse şi pentru alt tip de şcoli. Astfel în octombrie 1892 doi studenţi dobrogeni absolvenţi ai liceelor bucureştene urmau pe banii Prefecturii „Ecole pratique des Hautes Etudes” de la Sorbona. La aceeaşi dată se aproba suma de 1200 lei  lui Nicolae Drogeanu din comuna Carol l, azi Mihail Kogălniceanu, pentru a urma o şcoală de ingineri mecanici din Liege.[14]