Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (38)

Anul 1891. Presa centrală publică cu frecvență opinii despre modul în care guvernanții se ocupă de organizarea și stabilitatea unui teritoriu recuperat după mai mult de patru secole de stăpânire otomană. Nu se sfiesc să acuze, să condamne, să susțină cauza Dobrogei.
 Anul mai este marcat și de pierderea unui mare patriot, om de litere și politician vizionar, Mihail Kogălniceanu, supranumit părintele Dobrogei. Legat cu toate firele de acest colț de țară, în primul lui testament își exprimase chiar dorința de a fi înmormântat la Tuzla, unde construise o biserică care mai păstrează și astăzi pisania doveditoare.
Reproducerea textelor culese din presa națională păstrează limbajul și narativul timpului.

23 ianuarie 1891
„Arbitrariul în Dobrogea. Pentru a-şi face o idee cititorii noştri de arbitrariul ce domneşte în Dobrogea, dăm aci în original un ordin al D-lui colonel Scarlat Scheletti, prefectul de Constanţa, care suprimă dintr-o aruncătură de condei comerțul de manufactură din întreg judeţul său. Domnule Administrator, știți câte desagremente și câte consecințe deplorabile rezultă adesea din înființarea de cârciumi, magazii de coloniale, magazii de manufactură prea numeroase prin comunele rurale, dar dacă cârciumile, cu sau fără coloniale, au în favoarea lor trebuințele hranei zilnice, acest argument nu se poate admite şi pentru magazine de manufactură, căci mărfurile trebuitoare îmbrăcămintei nu trebuie în fiecare zi şi se pot procura cu înlesnire în oraşul judeţului, unde o concurenţă neobosită reduce preţurile la valoarea lor minimă. Afară de aceasta, diletanţii de manufactură exploatează slăbiciunea femeilor şi fetelor, adeseori în ascuns de bărbaţii şi părinţii lor, le dau mărfuri în schimb pe producte pe care le iau pe preţuri de nimic, încât înzecesc valoarea mărfurilor şi mai totdeauna provoacă certuri, tulburări în familie şi câte o dată şi sărăcie. Pentru a curma o dată această stare de lucruri, am onoare a vă face cunoscut că de astăzi înainte nu mai admit, sub nici un cuvânt, înfiinţarea de magazii de manufactură prin comunele rurale, cât pentru proprietarii celor existente în puterea unei autorizaţii din parte - nu veţi ordona primarilor a face inventarul mărfurilor lor, a opri cu desăvârşire aducerea de mărfuri noi şi le veţi acorda un termen în raport cu mulţimea mărfurilor ce vor fi posedând pentru petrecerea lor, la expirarea cărui termen magaziile vor fi desfiinţate dacă nu se ocupă de spirtoase sau de coloniale. Mă veţi ţine în curent despre măsurile luate şi rezultatele lor, şi tot o dată veţi denunţa contravenienţii ce vor cuteza a viola acest ordin spre a li se ridica şi celelalte autorizaţiuni ce vor fi posedând. Prefect (ss) S. Scheletti.[1]

24 februarie 1891
Pentru a strânge bani necesari înzestrării spitalului din Cernavoda, socotit de rang județean, a fost organizat un bal cu concursul comunităților din oraș, dar și din Medgidia și Hârșova. Un amplu proces verbal încheiat de  membrii comitetului pentru organizarea balului în Cernavoda, în seara de 12 ianuarie, în folosul spitalului din Cernavoda (pentru cumpărare de instrumente) ne oferă amănunte despre actul de sponsorizare. Textul semnat de directorul spitalului, dr. Păcurariu, este publicat în presa centrală. „Întrunindu-ne pentru a controla, verifica și constata resultatul balului, am constatat că s-au tipărit 999 bilete de intrare, din care 712 bilete de persoană a 2 lei și 287 bilete de familie a 3 lei, după cum se constată din alăturatele două procese-verbale pentru ștampilarea lor încheiată cu d. primar al Urbei Cernavoda. Din aceste bilete s-au vândut 226 bilete a 3 lei în sumă de 678 lei, 512 bilete a 2 lei în sumă de 1,024 lei. Total 1,702. La această sumă se adaugă  venitul netto al tombolei după procesul verbal încheiat în seara balului: 538 lei și 60 bani. Ofranda de la Hârșova (Frații Oancea, 29, Lambrinide, 20), total 45 lei. Ofranda din Mangalia, 44 lei. Total general 2,329 lei b. 60. Venitul brut al balului a fost de 2,328 lei bani 60, din care urmează a se deduce cheltuielile în sumă de: Cheltuielele cu ocasiunea balului: iluminat, decorație, musică și altele, lei 332 bani 5. Rămâne în folosul spitalului suma nettă de 1996, bani 55. Bilete nevândute au rămas : 61 bilete a 3 lei și 200 bilete a 2 lei care s-au distrus. Suma de lei 1996 bani 55, produsul netto al balului dat în seara de 12 Ianuarie a. c. s-a încredințat d-lui dr. Păcurariu, medicul spitalului județean, pentru întrebuințarea ei în cumpărare de instrumente și alte necesare spitalului, iar pentru cheltuirea acestei sume d-sa rămâne a lua înțelegere și a se justifica către autoritatea superioară administrativă a județului. Prin încheiarea acestui proces-verbal comitetul pentru organisarea balului în folosul spitalului județean împlinindu-și misiunea se consideră desărcinat în această afacere, însărcinând pe d. dr. Păcurariu a presenta d- Iui prefect al județului resultatul balului. Președintele comitetului : dr. Păcurariu; membri: Anagnosti, Bărbulescu, I. Popa; Casier; Rădulescu; Secretar: Brudiu. Cu această ocasiune, subsemnatul, în calitate de președinte al comitetului organisator pentru darea acestui bal, se crede dator a aduce călduroase mulțumiri comitetului de doamne din Cernavoda, compus din d-nele: Maria Anagnosti, Elena Rădulescu, Aneta Bărbulescu, Elena Drăghicescu, Aneta Penu și d-șoarele Eleonora Ponici și A. Brudiu, asemenea și comitetelor de doamne care au contribuit la strălucita reușită a tombolei, anume : D-nele Cinsky și Constantinescu, Stavropol și d-ra Reuter din Medgidia, d-nele Arghiropol și Diamandescu din Hârșova, d-nele Polihronie, Ionașcu și Theodoru din Mangalia. Onoratele doamne amintite mai sus care au dat o nouă dovadă că femeile române sunt cele mai caritabile. Nu mai puține mulțumiri merită și comitetul de domni compus din d-nii Anagnosti, judecător, Rădulescu, farmacist, I. Poppa, primarul orașului, Bărbulescu, mare comerciant, Anastasiade și Brudiu. In numele bolnavilor care își vor găsi alinarea suferințelor lor în acest locaș de binefacere, subsemnatul le exprimă caldele sale mulțumiri. Semnează, Dr. Păcurariu.[2]

1 martie 1891
Sâmbăta viitoare, se înfățișează înaintea înaltei Curți de Casație secția I, procesul intentat statului de Abdulah Mustafa, care revendică în favoarea sa toate pădurile din Dobrogea.^[3]

10 martie 1891
D. Lățescu, actual administrator al plasei Mangalia, s-a numit director al prefecturii Constanța, în locul d-lui Aslan numit prefect, iar în locul d-lui Lățescu ca administrator la Mangalia, se va numi d-l N. Vlaicu, fost revisor la regia tutunurilor.[4]

18 martie 1891
„Duminica Floriilor, ora 10. Un cutremur puternic se simte în zona de sud a Dobrogei. Localitatea Cavarna. Cutremurul n-a fost ca pe valurile mării, ci s-a zguduit odată pământul, apoi a început să tremure. Durata: o oră și un sfert. Durduituri de la miazănoapte, dinspre Gargalâc. S-a văzut o lumină ce s-a dus spre mare. O oră zguduiri neîntrerupte, apoi alte 3 zguduiri cu mari întreruperi. La capul Caliacra mormântul Sf. Nicolae s-a scufundat. Obiectele din casă și un pom din curte s-au mișcat de la N spre S. Nu s-a observat dacă au fost schimbări la țărm, isvoare și fântâni. Peste o săptămână în  Vinerea Mare, tot la ora 10. Localitatea Cavarna. Cutremure ca pe valuri. Durata 15 minute. Durduituri, fără fenomene optice. La mahalaua turcească s-au dărâmat case vechi, apoi etajul unei case. Unele vase s-au spart. Nu s-a observat dacă s-au mișcat mobilele. Țărmul mării s-a retras și din multe fântâni s-a pierdut apa”.[5]
Aceste mărturii adunate de la locuitori au fost analizate inclusiv de specialiștii  Academiei Române, mulți ani mai târziu, ca un fenomen unic.



29 martie 1891
Institutul de meteorologie ne comunică că ieri zăpada a fost în toată țara. În Dobrogea marea e agitată.[6]

13 iunie 1891
O analiză acidă, polemică despre situația școlilor din Dobrogea. Un ziarist care își păstrează anonimatul aduce vehemente critici guvernanților. „Toţi miniştrii care au fost la Culte, de la încorporarea Dobrogei, nu s-au gândit o singură zi că această parte a Ţării pentru a fi pe vecie alipită de trupul patriei mame trebuieşte îngrijită mai bine decât însăşi Ţara. Şi pentru a ajunge la acest scop trebuia din prima zi procedat la creare de şcoli primare şi secundare. N-au făcut nici unul nimic. Ba ceva mai mult, de trei ori Consiliul Comunal din Tulcea a înfiinţat, cu propriile sale spese, un Gimnaziu, D. Sturdza l-a desfiinţat. Anul trecut s-a reînfiinţat sub guvernul D-lui General Manu, iar sub actualul minister s-a făgăduit primăriei prin adresa oficială că se vor prevedea, în bugetul 1891—92,fonduri necesare pentru funcţionarea acelui gimnaziu. La facerea bugetului ilustrul Ghedem[7], dintr-o ştersătură de condei a tăiat speranţa Românilor de peste Dunăre, că copiii lor vor învăţa a-și iubi Ţara în limba lor şi iată-i din nou siliţi a-i trimite la gimnaziul bulgăresc. Nu găsim cuvinte atât de violente pentru a înfiera purtarea D-lui Teodorescu, ministrul şcoalelor, care găseşte bani ca să dea Regelui 16.000 lei spre a face pomeni, 15.000 lei Reginei ca să se laude că M. Sa întreţine institutul surorilor de caritate, 200.000 lei lui Mărgărit ca să-i cheltuiască în desfrânări şi alte multe asemenea, dar nu găseşte în lăzile Statului Român 40.000 lei pentru înfiinţarea a două gimnazii, unul în Tulcea şi altul în Constanţa pentru cultura copiilor români în limba lor. Ca mâine Bulgarii, care au şcolile lor aci pe pământul nostru, vor zice ca şi Ungurii, că deoarece se vorbeşte limba lor în Dobrogea, această parte a Ţării le aparţine lor. Iar Miniştrii, deputaţii şi senatorii români se întrec care mai de care să se târască mai bine la picioarele străinilor îndopându-i cu averea țării răpită din gura copiilor. Vom reveni. Argus.[8]

1891
În lista alegătorilor pentru Camera de Comerţ a judeţului Constanţa din anul 1891 figurează ca reprezentanți ai localității Techirghiol băcanii Emir Veli Emin şi C.N.Ghiorghiadi, cârciumarii Ştefan Chiriac, Iosif Gheorghiu şi Gafar Hagi Omer. Un deceniu mai târziu li se adaugă Giani Panait, băcan, Panait Zaharia, brutar, Iosif Gheorghiu, Teodor Hristu,  Toma Vasile, cârciumari.[9]

1891
„Subsemnatul Dumitru Alexe, domiciliat în Medgidia încă din anul 1891, de profesiune brutar albanez, lepădându-mă de cetățenia albaneză precum și de orice supușenie străină, căsătorit cu româncă și fiind stabilit în țară încă din anul 1891, vă rog respectuos să binevoiți a lua act de această cerere a mea și a dispune ca împreună cu Onor  comisiunea de naturalizare încetățenirea mea, declarând că voi respecta cu credință legile și regulamentele țării românești. Alătur următoarele acte: 1) Pașaport cu No. 98 eliberat de Consulatul Albanez din Constanța din care reiese ce etate am; 2) Certificatul Poliției din Medgidia din care reiese că nu sunt urmărit și condamnat la vreun fapt penal și infamant. 3) Declarația de renunțare la supușenia străină, autentificată de Judecătoria ocolului mixt din Medgidia prin care se constată că nu sunt condamnat la nici un fapt penal și infamant. Pentru care vă rog să binevoiți a dispune publicarea cererii mele. Cu profund respect Dumitru Alexe”.[10]

17 iunie 1891
D. dr. Oncianu, medicul garnizoanei din Mangalia, județul Constanța, vorbind de băile sulfuroase din localitate, le recomandă cu stăruință tuturor suferinților de boli de piele și  bolnavilor de limfatism, scrofulosă, cathar de plămâni, astm etc. Comuna Mangalia nu cruță nimic pentru a pune aceste băi în stare de a putea servi publicului suferind.[11]

19 iunie 1891
De la Paris, înainteacelei de-a patraintervențiichirurgicaleMihailKogălniceanuîiscriafiuluisăuVasile ultima scrisoaredatată 19 iunie 1891: „Dacăva da Dumnezeusăscap, voiesc a măîntoarceîndatăînţarăşi-mi voi continua cura la Kustenge“.[12] Din păcate, nu a scăpat.

21 Iunie 1891
 Ședința de Senat începe la ora 2 și jum. sub președinția lui V. A. Urechia. Prezenți 81 din senatori. Sumarul ședinței se aprobă.
 „D. A. V. Urechia (ridicându-se). Mă ridic, d-lor senatori, a vă comunica o tristă, dureroasă și de țara întreagă simțită știre. M. Cogălniceanu nu mai este. Sunt bărbați despre care nu e nevoie de cuvântări măiestrite ca să se evoce în auditoriu regretele pierderii lor, afecțiunea și admirația. Numele lor e de ajuns. M. Cogălniceanu spune mai mult decât orice cuvântare. Ieri în picioare, cum ziceam despre dânsul în 1886 când țara, fără deosebire de partide, i-a votat recompensa națională, era în picioare, stejar măreț, generațiunile tinere și noi bătrânii stând aproape de el, după o lege a opticii fizice, nu îl vedeam cât era de mare acel stejar. Astăzi doborât la pământ, în proiecțiile umbrei lui, avem măsura gigantului arbore și a pierderii ce națiunea a făcut. Unul după altul ne lasă cei care au pus munca și devotamentul lor nemărginit, pentru a lăsa clironomia[13] statului român. M. Kogălniceanu a fost dintre fruntașii care au pus temelia acestui stat. Biroul d-voastră crede a fi în consens cu sufletul dumnea-voastră propunând de a se trimite nemângâiatei soții a nemuritorului bărbat o adresă de condolență din partea Senatului”.[14]

1 iulie 1891
Ioan N. Roman publică în ziarul ieșean Drapelul un elogiu dedicat lui Mihail Kogălniceanu, text care a fost tipărit şi în gazeta Kogălniceanu, realizată, în număr unic, de către ziariştii din întreaga ţară, prezenţi la înmormântare:
„Omul, căruia ţintirimul oraşului nostru[15] îi oferă astăzi un loc de vecinică odihnă, Mihail Kogălniceanu, a fost un uriaş al cugetării, un talent extraordinar, croit din stofa oamenilor mari, şi deopotrivă de puternic în toate manifestările sale. Orator mare, - cel mai mare orator al ţării, - mare scriitor, literat de talent, mare om de stat, diplomat iscusit, - ce pană va putea zugrăvi întreaga lui viaţă intelectuală, cu toate însuşirile-i alese, cu toate acele frumoase calităţi, pe care le găsim aşa de rar împreunate în unul şi acelaşi om?...
Ceea ce însă, cu deosebire, caracterizează întreaga viaţă a lui Mihail Kogălniceanu, un sentiment sincer, profund şi pururea nedesminţit, sunt convingerile lui democratice, dragostea lui nemărginită pentru ţăranul român. El cunoştea viaţa intelectuală a ţăranului, el simţea adânc tot farmecul, toată gingăşia vieţei lui psihice, el cunoştea nevoile şi suferinţele lui, - şi de aceea a făcut pentru el fapte, fapte mari, care îl vor trece posterităţii ca pe o figură din cele mai scumpe neamului, figură pe veci nepieritoare.
Mihail Kogălniceanu a fost mai mult democrat decât liberal. Pentru ideea de democratism el sacrifica pe cea de liberalism. Cine ştie dacă un alt liberal, un C.A. Rosetti sau un Ioan C. Brătianu, ar fi făcut lovitura de stat din 1864? Mihail Kogălniceanu însă a făcut-o - şi a făcut-o pentru că era o altă idee mai mare, mai scumpă inimii sale, care-l preocupa: era ideea împroprietăririi ţăranilor, pe care el a formulat-o în lege şi pe care tot el a aplicat-o în mai puţin de un an de zile.
Și când, la 1859 Ianuarie, în 5, Mihail Kogălniceanu a felicitat pe principele Alexandru I. Cuza pentru alegerea de Domn făcută în persoana sa, el i-a zis:
 „Măria Ta, Porţi un frumos şi scump nume - numele lui Alexandru-cel-Bun.
Să trăieşti ca şi dânsul, Să domneşti ca şi dânsul, Să fii bun ca şi dânsul.
Măria ta, ca Domn, fii bun, fii blând, mai ales pentru aceia pentru care toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi”.
„Aceia pentru care toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi” erau ţăranii, - şi pentru ei Mihail Kogălniceanu cerea „bunătatea” şi „blândeţea” primului Domnitor al Principatelor-Unite.
Era aceeaşi idee, ideea democratismului, era acelaşi sentiment, generos, altruistic, aceeaşi dragoste, - dragostea pentru ţăranul român, - care caracterizează întreaga viaţă a marelui defunct.
Se poate ca Mihail Kogălniceanu să fi lăsat de dorit în unele acte ale vieţii lui private, se poate; - dar ne-am face cea mai greşită idee despre viaţa lui publică, dacă ar fi s-o judecăm după acele trăsături din viaţa lui pivată. CăciMihail Kogălniceanu a fost mare, uriaş de mare, în viaţa lui publică.
Niciodată n-a fost un interes real al ţării, care să nu-l fi pasionat; niciodată, în nici o împrejurare, el nu a cedat un pas pe acest teren. Inteligenţă vastă, cum numai secolii o produc, Mihail Kogălniceanu avea o concepţie largă, întinsă, adâncă. Uşor, uneori, faţă de întâmplările zilnice, fără importanţă, - şi de o uşurătate din care nu i-ar putea face capete de acuzaţie decât doar numai minţile obtuze, nedeprinse a generaliza, chiţibuşerii intelectuale, - Mihail Kogălniceanu  a fost intransigent, cu desăvârşire intransigent, ori de câte ori a fost vorba de vreun interes al ţării, al mulţimii celei mari. Aşa a fost în chestia Dunării, aşa cu ocazia Congresului de la Berlin, aşa în toate împrejurările mari, absolut în toate.
Și aceste două note sunt cu deosebire caracteristice, şi aceste două calităţi sunt cu deosebire predominante în viaţa lui Mihail Kogălniceanu: iubirea de ţară, îngrijirea desinteresată de interesele ei adevărate şi dragostea nemărginită de ţărani.
Aceste sentimente, aceste credinţe, din care Mihail Kogălniceanu pare a fi făcut un adevărat cult, sunt calităţi aşa de mari şi aşa de rare, încât se poate spune, fără a exagera nimic, că mintea omului ce le-a posedat într-un grad aşa de înalt, este o pierdere ireparabilă.
Da, cu moartea lui Mihail Kogălniceanu ţara - şi când zic ţara, înţeleg adevărata ţară, păturile profunde ale poporului nostru, la care puţini se gândesc cu dragoste şi sinceritate, de numele cărora însă toţi se slujesc ca de un bengal, - cu moartea lui Mihail Kogălniceanu ţara, adevărata ţară, încearcă o pierdere ireparabilă, pierde pe unul din cei mai puternici stâlpi ai săi, iar Coroana un consilier luminat. Și golul care-l lasă această pierdere greu va fi umplut; - zeci şi zeci de ani vor trece şi un om de valoarea lui Mihail Kogălniceanu cine ştie de se va mai ivi!” Semnează, Ioan N. Roman, Redactor-proprietar al ziarului Drapelul”[16].

18 iulie 1891
„La băile de la Mangalia, din județul Constanța, se află anul acesta mai mulți vizitatori care laudă foarte mult efectele acelor băi sulfuroase. Viața este foarte ieftină, oamenii săraci găsesc acolo o viață liniștită și o bună îngrijire”.^[17]

24 iulie 1891
Misterioasa subterană și comoara de la Mangalia. La 10 curent d. Vlaicu, administratorul plasei Mangalia, însoțit de mai multe persoane din Mangalia au intrat într-o subterană foarte lungă a cărei înălțime este vreo 2 metri și lărgimea de 1 metru, situată în apropierea orașului Mangalia, între satele Carancicula și Sarighiol. Gura începe de la malul lacului Mangalia. Ei au fost aprovizionați cu luminări și sfoară și au mers o distanță de vreo 800 de metri în interval de 5 ore. Terminându-se lumânările și sfoara au fost nevoiți a se întoarce. S-a observat că această subterană nu este grotă naturală, ci artificială Are mai multe ramificațiuni și se crede că merge până la malul mării spre Bulgaria. La pereții dinspre gură se vedea scrise nume cu litere grecești și bulgărești. D. Vlaicu își propune a mai intra și a merge mai departe, după ce se va aproviziona de tot ce-i trebuie, și va lua măsurile trebuincioase. Se zice că în ea este un tezaur din antichitate”.[18]
Mult mai târziu, scriitorul Gala Galaction, autorul unei monografii despre Mangalia descrie că s-a dus pe jos la peştera misterioasă de la Limanu şi a coborât în grotă pe brânci câţiva metri, şi la lumina lumânării a văzut un fel de camere cu pereţi despărţitori  şi un tavan neted, un altar într-una din camere şi multe inscripţii indescifrabile pe toţi pereţii.A povestit despre această minune unor tineri care, imprudent, au coborât şi ei, dar au rămas rătăciţi prin culoarele întortogheate ale peşterii câteva zile şi nopţi.
 


30 iulie 1891
D. Popescu Berea, licențiat al Facultății juridice din București, fost procuror, întrunind condițiunile, este numit judecător la ocolul Mangalia, în locul d-lui N. Scriban.[19]

5 august 1891
„Vocea Dobrogei” află că podul de debarcader care s-a făcut acum câțiva ani de către stat la Mangalia, a început să se strice din cauza unei insecte de mare care s-a încuibat și roade lemnul.
Consiliul comunal din Mangalia a decis ca grajdurile cavaleriei, care actualmente sunt în oraș, să fie construite afară. Pentru acest scop a oferit gratuit terenul trebuincios.[20]

9 august 1891
 „Donații. Repausata văduvă Grementica Lapati, cu câteva zile înainte de a muri la Paris, a pus la dispoziția Legațiunii României din acel oraș suma de 5000 lei, pentru a se împărți la cinci studenți români din Paris, silitori, cu bune purtări și lipsiți de mijloce.
D. Vasile Kogălniceanu, fiul lui Mihail Kogălniceanu, a înzestrat bibliotecile școlilor din comunele Constanța, Medgidia, Cernavoda, Ostrov, Hârșova, Tortoman, Seimeni, Tașpunar, Caramurat, Dorobanți și Rasova din județul Constanța, cu „Cronicele României”, operă a ilustrului său părinte, și dăruind bisericii din comuna Tusla, acel județ, ce este clădită de d-sa și de zisul defunct, un număr de 17 cărți”.[21]

2 septembrie 1891
Din Mangalia ni se transmite că noul judecător Berea, duminica trecută, pe când a voit să descindă în barca de la vaporul „Constanța” care a fost cu pasageri din Constanța în excursiune de plăcere în Mangalia, din causa ondulațiunii valurilor a scăpat de la scară în barcă și i s-a cauzat hernie, în urma căreia i s-a făcut o operație. În dimineața de 15 curent a încetat din viață.[22]

10 decembrie 1891
Naufragiul vaporului Haurel».— „Se scrie din Constanța. Aflați că la 10 Decembrie, vaporul companiei Gion Hoper din Sunderland, fiind încărcat cu grâu și armat de d. Cosma în contul casei Dreyfus, a plecat la 7 c. ora 4 seara, din portul nostru, după 6 ore ajungând în dreptul unui sat din Bulgaria, distanță de 8 kilometri de Mangalia, a fost luat de un curent al Mării și azvârlit pe stânci unde s-a și spart, așa că vaporul a stat 3 nopți și 2 zile cu personalul în el pe apă. Căpitanul al 3-lea al vaporului, văzând că or să moară de sete, foame și frig acolo, fără a asculta pe căpitan, s-a îmbarcat cu un matelot pe o barcă, însă după 2 minute barca s-a văzut răsturnată de furia valurilor, iar nenorociții nu s-au mai găsit. Personalul disperat după atâtea semnale, a fost auzit și văzut de un voiajor care sosind la Mangalia și dând de veste Căpităniei portului, se duseră cu toți în dreptul vaporului și la malul mării au găsit barca vaporului aruncată de valuri; cu acea barcă s-a putut scăpa restul mateloților în număr de 19 și 2 căpitani, care au sosit cu bine în Constanța. Din cauza valurilor, vaporul a fost acoperit cu gheață, căci frigul fiind de  minus 22 grade, pe măsură ce valul se arunca peste vapor, apa îngheța așa că acum în locul vaporului este un munte de gheață cu catarge. Vaporul se numea «Haurel», productele au fost asigurate la compania Loydului. Agentul de asigurare d. Haris se află în constatarea cazului.^[23]
 

---