Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (36)
10 Jul, 2026 16:02
10 Jul, 2026 16:02
10 Jul, 2026 16:02
ZIUA de Constanta
293
Marime text
293
Marime text
Cel mai important moment al celei de-a doua părți a anului 1890 rămâne, fără îndoială, punerea pietrei fundamentale la podul care va lega țara de Dobrogea. O investiție extrem de importantă, care s-a finalizat în doar cinci ani. Povestea podului începea la 3 august 1882, când se organizase primul concurs internaţional de proiecte. S-au prezentat opt propuneri ale unor case de construcţii din Paris, Viena, Frankfurt, Berna şi Belgia, toate fiind declarate necorespunzătoare sau excesiv de costisitoare.
La 1 decembrie 1887, Ministerul Lucrărilor Publice îl însărcinează pe Anghel Saligny să elaboreze proiectele liniei Feteşti-Constanţa, o decizie surprinzătoare pentru inginerul de origine franceză care avea doar 33 ani.
Înainte de a demara lucrarea, Saligny face o vizită în Scoţia pentru a vedea cum se derulează lucrările la podul „Firth of Forth”, apreciat cel mai mare din lume la acea dată, îi cunoaşte pe inginerii John Fowler şi Benjamin Baker, constructorii podului. Revenit în ţară, Ministerul Lucrărilor Publice sub comanda lui Saligny organizează un serviciu special în cadrul Administraţiei CFR, alcătuit doar din ingineri români, în mare parte foştii săi studenţi. Proiectul a fost terminat la 1 decembrie 1889, într-un timp scurt, de numai un an şi şapte luni, avizat de o comisie internaţională, după o atentă examinare. Un an mai târziu, la 8 octombrie 1890 se punea piatra fundamentală. Amănuntele evenimentului, în acest episod al rubricii noastre dedicate apropiatei aniversări a 150 de la revenirea Dobrogei la țară.
24 iunie 1890
Un apel disperat al unui ziarist din Dobrogea, prezentat cu umor, ca o scrisoare deschisă adresată directorului general al poștelor: „Solicităm respectuos în special pe D.Director general al poştelor ca să binevoiască a lua măsuri ca Dobrogea să fie în legături zilnice cu ţara şi cu străinătatea. Această măsură ar fi enorm de folositoare sub toate raporturile. Pentru reuşita aceasta, presa ar trebui să facă o gălăgie oribilă şi teribilă că ea suferă deopotrivă ; aşa de pildă cine mai citeşte ziarele care vin o dată câte 4 numere consecutive ? Ştirile se trezesc, pierd din firul actualităţii, şi ca orice chestie care nu e la ordinea zilei, oricât de maestru ar fi tratată, ea nu mai încălzeşte. Deci începeţi o campanie. Ba nu, zău, fără şagă, daţi o idee D-lui Director general al poştelor să se apuce de treaba asta, adică să înoade Dobrogea cu ţara de dincolo, printr-o căruţă şi o luntre, cu atâta cheltuială o să facă o minune de treabă şi poate că şi nouă ne va prinde bine, când vom avea drepturi cetăţeneşti!”[1]
8 iulie 1890
Cercetările asupra florei și faunei Doborgei îi preocupă pe oamenii de știință. „Plante noi pentru Flora Dobrogei. Dl dr. D. Brândză, membru al Academiei române din Bucureşti, a contribuit iarăşi la nomenclatura plantelor din Dobrogea. Sub titlul de sus dsa a publicat o broşurică, în care înşiră acele specii de plante din Dobrogea, care nu se află amintite în lucrarea sa de mai înainte, apărută la 1884 sub titlul : „Vegetaţiunea Dobrogei.” Broşurica e extrasă din Analele Academiei române, căreia autorul i-a raportat în şedinţa din 24 martie 1888. Preţul 20 bani.[2]
14 iulie 1890
„Evenimentul pe care voim să-l semnalăm este marșul executat de Regimentul 33 Dorobanți din Dobrogea, de la Anadolchioi, la Hasamcea — prima manevră făcută de trupele române dobrogene. Această manevră a fost o adevărată sărbătoare; ea a pus în evidență progresele realizate, valoarea la care au ajuns trupele dobrogene. Iată ce ne scrie în această privință corespondentul nostru din Constanța. „În ziua de 30 Iunie, Regimentul 33 Dorobanți execută un frumos marș ofensiv. Serviciul de siguranță fu aranjat de d. locot. colonel B. Rosseti, comandantul regimentului. Conducerea coloanei, opririle orale și toate regulile privitoare la marșuri, fură executate cu multă preciziune tactică. Coloana ajunse aproape de punctul decisiv, se trecu la ordinea de luptă, și se simulă un atac, unde orice ochi militar putea vedea că fiecare soldat era pătruns de datoria sa. În Hasamcea, trupa rămase în repaos și se instală serviciul de siguranță în stațiune.
Ofițerii luară masa aci. Era frumos a citi în ochii fiecăruia regretul că odată cu desconcentrarea se separa de șeful lor, care prin blândețe, mărinimie și dreapta severitate a știut în scurt timp să le insufle sentimentul datoriei, camaraderiei și gustul serviciului. Era frumos zic a vedea cum fiecare ardea de dorința să arate șefului său iubirea și respectul ce-l păstra, pe fața fiecăruia se citea nerăbdarea de a putea exprima sentimentul său. Ca întotdeauna lt -colonel Rosetti fu la înălțimea sa, cu ideea tremurândă și ochii plini de lacrimi de bucurie, ridică primul toast arătând ofițerilor satisfacția sa de modul cum este urmat. Căpitanii Elefterescu și Iordan fură interpreții camarazilor și exprimară prin cuvinte vii, respectul, devotamentul și iubirea de care se bucură comandantul în mijlocul inferiorilor săi.
Locotenentul Andreescu demonstră prin cuvinte bine alese și pline de respect că numai munca, disciplina și respectul către șefi face din militari un adevărat lanț pe care nimeni nu-l poate rupe, o legătură curat familiară și o face gata a se sacrifica pentru binele patriei; termină arătând că, în acest corp, calitățile acestea există în cel mai mare grad, grație conducerii cu inteligență și răbdare a șefului.
La ora 12 și jumătate își lua drumul înapoi, și la 3 ore p. m., regimentul se găsea la gara Constanța, unde era așteptat de un numeros public. Aci dorobanțul dobrogean uită că în 8 ore a făcut peste 30 kilometri, și cu capul sus, piciorul sigur, defila înaintea generalui Dunca, care rămase deplin mulțumit”.[3]
Ofițerii luară masa aci. Era frumos a citi în ochii fiecăruia regretul că odată cu desconcentrarea se separa de șeful lor, care prin blândețe, mărinimie și dreapta severitate a știut în scurt timp să le insufle sentimentul datoriei, camaraderiei și gustul serviciului. Era frumos zic a vedea cum fiecare ardea de dorința să arate șefului său iubirea și respectul ce-l păstra, pe fața fiecăruia se citea nerăbdarea de a putea exprima sentimentul său. Ca întotdeauna lt -colonel Rosetti fu la înălțimea sa, cu ideea tremurândă și ochii plini de lacrimi de bucurie, ridică primul toast arătând ofițerilor satisfacția sa de modul cum este urmat. Căpitanii Elefterescu și Iordan fură interpreții camarazilor și exprimară prin cuvinte vii, respectul, devotamentul și iubirea de care se bucură comandantul în mijlocul inferiorilor săi.
Locotenentul Andreescu demonstră prin cuvinte bine alese și pline de respect că numai munca, disciplina și respectul către șefi face din militari un adevărat lanț pe care nimeni nu-l poate rupe, o legătură curat familiară și o face gata a se sacrifica pentru binele patriei; termină arătând că, în acest corp, calitățile acestea există în cel mai mare grad, grație conducerii cu inteligență și răbdare a șefului.
La ora 12 și jumătate își lua drumul înapoi, și la 3 ore p. m., regimentul se găsea la gara Constanța, unde era așteptat de un numeros public. Aci dorobanțul dobrogean uită că în 8 ore a făcut peste 30 kilometri, și cu capul sus, piciorul sigur, defila înaintea generalui Dunca, care rămase deplin mulțumit”.[3]
19 iulie 1890
O importantă decizie a luat ministrul Domeniilor în privința proprietății viilor din Dobrogea. „Nesiguranța în care se găsea proprietatea viilor din provincia noastră de peste Dunăre a atras atenția ministrului Domeniilor. Ne amintim că acesta prezentase Camerei un proiect de lege prin care urmărea restituirea viilor persoanelor deposedate din diferite motive și confirmarea dreptului de posesie al fiecărui locuitor asupra viei pe care o deținea, indiferent dacă prezentase sau nu actele de proprietate.
Printr-o decizie ministerială, ministrul Domeniilor hotărăște acum ca, încă din acest an, să înceapă răscumpărarea dijmei datorate statului pentru vii. Astfel se pune capăt unei probleme care frământa de multă vreme atât administrația, cât și populația dobrogeană și care contribuia la deprecierea valorii proprietăților viticole.
Prin această decizie sunt reglementate și alte chestiuni de interes economic, care generaseră numeroase neînțelegeri și conflicte în rândul populației, probleme rămase nerezolvate.
Considerând că trebuie aplicat și în Dobrogea principiul deja folosit în Vechiul Regat, potrivit căruia pământul se acordă cu prioritate celor fără proprietăți, apoi celorlalți, fiind preferați românii veniți să se stabilească în Dobrogea și locuitorii dobrogeni care și-au satisfăcut serviciul militar; Luând în considerare raportul inspectorului Marin Petrescu și însușindu-și concluziile acestuia; Având în vedere articolul 12 din legea din 3 aprilie 1882, potrivit căruia orice posesor al unui teren recunoscut prin tapiu avea dreptul, în termen de doi ani, să declare dacă dorește să cedeze o treime din teren în schimbul stingerii obligației privind dijma, devenind astfel proprietar deplin asupra celorlalte două treimi; Având în vedere numeroasele cereri formulate încă din anii 1884–1885 și rămase nesoluționate; Considerând că aceste persoane trebuie să beneficieze de drepturile conferite de lege; Considerând că aceste legi permit, dar nu impun deposedarea; Considerând că trebuie evacuați cei care ocupă întinderi mari fără să plătească; Iar locuitorii stabiliți în Dobrogea, care posedă doar strictul necesar, trebuie menținuți pe terenurile lor și obligați la plată prin executare silită; Având în vedere că până în prezent nu s-a început emiterea noilor titluri de proprietate prevăzute de lege, care să înlocuiască vechile titluri verificate și recunoscute de comisie;
Se decide: Șefii de ocoale vor inventaria toate terenurile disponibile și vor întocmi tabele cu românii stabiliți în Dobrogea care nu dețin pământ. În cursul acestui an va începe răscumpărarea viilor din Dobrogea. Valoarea dijmei va fi stabilită pe baza anchetei din anul 1887, iar terenurile vor fi evaluate separat de plantațiile de viță-de-vie. Plata răscumpărării va începe din trimestrul octombrie 1890. Vor fi verificate toate cererile posesorilor care au renunțat legal la o treime din teren în schimbul stingerii dijmei. Dacă situația din teren confirmă această opțiune, proprietarii vor fi exonerați de plata răscumpărării dijmei începând din anul următor.
Vor fi deposedați:posesorii de terenuri recunoscute care nu au plătit timp de trei ani și nu sunt stabiliți în Dobrogea; proprietarii de întinderi mai mari de 5 hectare și cumpărătorii loturilor mari, după trei ani de neplată; cumpărătorii mai multor loturi mici vor păstra doar un singur lot.
Proprietarii care dețin până la 5 hectare și cumpărătorii unui singur lot mic nu vor fi deposedați decât după cinci ani de neplată.
Secretariatul Comisiei de parcelare va începe întocmirea noilor titluri de proprietate prevăzute de lege.[4]
Printr-o decizie ministerială, ministrul Domeniilor hotărăște acum ca, încă din acest an, să înceapă răscumpărarea dijmei datorate statului pentru vii. Astfel se pune capăt unei probleme care frământa de multă vreme atât administrația, cât și populația dobrogeană și care contribuia la deprecierea valorii proprietăților viticole.
Prin această decizie sunt reglementate și alte chestiuni de interes economic, care generaseră numeroase neînțelegeri și conflicte în rândul populației, probleme rămase nerezolvate.
Considerând că trebuie aplicat și în Dobrogea principiul deja folosit în Vechiul Regat, potrivit căruia pământul se acordă cu prioritate celor fără proprietăți, apoi celorlalți, fiind preferați românii veniți să se stabilească în Dobrogea și locuitorii dobrogeni care și-au satisfăcut serviciul militar; Luând în considerare raportul inspectorului Marin Petrescu și însușindu-și concluziile acestuia; Având în vedere articolul 12 din legea din 3 aprilie 1882, potrivit căruia orice posesor al unui teren recunoscut prin tapiu avea dreptul, în termen de doi ani, să declare dacă dorește să cedeze o treime din teren în schimbul stingerii obligației privind dijma, devenind astfel proprietar deplin asupra celorlalte două treimi; Având în vedere numeroasele cereri formulate încă din anii 1884–1885 și rămase nesoluționate; Considerând că aceste persoane trebuie să beneficieze de drepturile conferite de lege; Considerând că aceste legi permit, dar nu impun deposedarea; Considerând că trebuie evacuați cei care ocupă întinderi mari fără să plătească; Iar locuitorii stabiliți în Dobrogea, care posedă doar strictul necesar, trebuie menținuți pe terenurile lor și obligați la plată prin executare silită; Având în vedere că până în prezent nu s-a început emiterea noilor titluri de proprietate prevăzute de lege, care să înlocuiască vechile titluri verificate și recunoscute de comisie;
Se decide: Șefii de ocoale vor inventaria toate terenurile disponibile și vor întocmi tabele cu românii stabiliți în Dobrogea care nu dețin pământ. În cursul acestui an va începe răscumpărarea viilor din Dobrogea. Valoarea dijmei va fi stabilită pe baza anchetei din anul 1887, iar terenurile vor fi evaluate separat de plantațiile de viță-de-vie. Plata răscumpărării va începe din trimestrul octombrie 1890. Vor fi verificate toate cererile posesorilor care au renunțat legal la o treime din teren în schimbul stingerii dijmei. Dacă situația din teren confirmă această opțiune, proprietarii vor fi exonerați de plata răscumpărării dijmei începând din anul următor.
Vor fi deposedați:posesorii de terenuri recunoscute care nu au plătit timp de trei ani și nu sunt stabiliți în Dobrogea; proprietarii de întinderi mai mari de 5 hectare și cumpărătorii loturilor mari, după trei ani de neplată; cumpărătorii mai multor loturi mici vor păstra doar un singur lot.
Proprietarii care dețin până la 5 hectare și cumpărătorii unui singur lot mic nu vor fi deposedați decât după cinci ani de neplată.
Secretariatul Comisiei de parcelare va începe întocmirea noilor titluri de proprietate prevăzute de lege.[4]
11 august 1890
Femeia Ganea I. D. Lazu, în etate de 50 ani, din orașul Babadag, județul Tulcea, a născut un băiat și o fată, gemeni. Mama se află în deplină sănătate.[5]
29 august 1890
Un bric izbit de stânci. Bricul „Varna“ sub pavilion otoman, comandat de căpitanul G. Crystali, încărcat cu lemne de foc, venind din Agatopole, înainte de a intra în portul Constanța, mergând prea la țărm, s-a isbit de niște stânci din dreptul vamei, din care cauză și a rupt cârma. Vaporul portului „Mangalia“ s’a dus imediat și l-a remorcat în port.[6]
30 septembrie 1890
D. Antoine Licen, consul onorific al Austro-Ungariei la Constanța, a fost desărcinat de funcțiile sale la cerere. El a fost decorat cu Crucea Ordinului «Francais Joseph». Vice-consul Neumann, actualmente la București, trece la Constanța.[7]
2 octombrie 1890
D. A. Popilian, actualul sub-revisor școlar al județului Tulcea, se numește subrevisor al școlilor din Dobrogea, plătit de Stat, iar în locul lui se numește de la aceeași dată d.Brutus Cotov, actualul institutor al clasei III de la școala primară de băieți dinTulcea, care va fi retribuit din fondurile județului Tulcea, ambii numiți sub rezerva drepturilor câștigate ca institutori, posturi în care au fost numiți provisoriu, prin jurnalul Consiliului de miniștri No. 31 din 1 Septembrie 1890.[8]
9 octombrie 1890
S-a pus piatra fundamentală a podului peste Dunăre - cea dintâi legătură din piatră și fier între România veche și Dobrogea eliberată.
Cu acest prilej, ministrul lucrărilor publice Alexandru Marghiloman, a rostit următoarea cuvântare:
Cu acest prilej, ministrul lucrărilor publice Alexandru Marghiloman, a rostit următoarea cuvântare:
„Sire, Spintecând munții și înlănțuind valurile, Traian își deschise o cale; așa se rostește o inscripțiune bătrână de aproape optsprezece secole.
Pe acea cale, marele împărat a dus civilizațiunea romană de la Nistru la Tisa, de la Tisa la Nistru; opera lui de colonizare a fost atât de viguroasă, încât nici veacurile, nici furtunile nu au putut smulge neamul românesc din ținuturile fecundate de bătrânul sânge roman.
Lucrarea materială era în proporție cu măreția țintei și vestigiile ei, încă vizibile la Severin, atestă geniul celor care au executat-o.
După atât de îndelungate timpuri, reîncepem, Sire, opera străbună și, după cum prin podul împăratului roman a trecut lumina dincoace de Dunăre, prin podul Regelui Român se va răspândi cultura și înfrățirea dincolo de Dunăre.
Podul romanilor a fost mai măreț decât piramidele și Colosseumul; podul românilor va fi cel mai mare de pe continent. Zidăriile lui ar ajunge pentru a încinge de două ori capitala țării cu un zid înalt de trei metri, iar fierăria lui ar ține în cumpănă greutatea unei oști de șaizeci de mii de oameni.
Ne putem făli cu această grandioasă întreprindere, căci inginerii români au conceput-o, inginerii români o conduc astăzi, pe când, cu numai treizeci de ani în urmă, străinii ne făceau neînsemnatele lucrări de fier pe care le aveam.
În această scurtă amintire pare că este scrisă toată istoria noastră contemporană.”
Regele Carol răspunde toastului lui Marghiloman prin următoarea cuvântare:
„Sunt foarte mișcat de cuvintele atât de adânc simțite pe care mi le exprimați cu atâta căldură și vă mulțumesc din suflet.
Serbarea de astăzi este o adevărată satisfacție pentru Mine, căci este tocmai un an de când, cu ocazia călătoriei Mele în Dobrogea, am făgăduit și apoi am stăruit ca podul peste Dunăre să fie început. Astăzi făgăduința Mea este un fapt împlinit și sunt fericit că am putut încununa întâiul stâlp al podului în fața unei întruniri atât de impunătoare și a populației din Dobrogea, care a alergat din toate părțile spre a fi martoră la această operă, care va lega de-a pururea aceste două țărmuri ale Dunării, înfrățind interesele și cimentând unirea între aceste două trunchiuri ale Statului român în chip trainic și nepieritor.
Măreață este lucrarea concepută și condusă de inginerii noștri și mândri suntem de o întreprindere atât de însemnată, care va fi izvor de bogăție pentru țară și care va găsi un răsunet puternic în toată Europa.
Trebuie să punem acum toate silințele spre a isprăvi cât mai curând podul peste Borcea și peste Dunărea Mare, precum și portul de la Constanța, fiindcă atunci calea cea mai scurtă între Marea Nordului și Marea Neagră va fi deschisă și România va stăpâni o mare parte a comerțului din Orient.
Convins că aceste prevederi se vor realiza, închin acest pahar iubitului Meu popor, care n-a cruțat niciun sacrificiu spre a-și întări moșia strămoșească și a-și asigura viitorul. Să trăiască România!”
Pergamentul depus la temelia Podului de la Cernavodă
9 octombrie 1890. Noi, Carol I, prin grația lui Dumnezeu Rege al României,
Aducem la cunoștința tuturor cele ce urmează:
Războiul purtat în anii 1877–1878 de vitejii României pe câmpiile Bulgariei a întins hotarele țării noastre peste țărmul drept al Dunării și a făcut Regatul României stăpân la Marea Neagră, întrupându-i Dobrogea.
De atunci, necontenit, pironită Mi-a fost gândirea la această provincie; însă mărețul Danubiu Ne-a oprit și ne oprește să dăm litoralului Mării Negre și porturilor sale viața și dezvoltarea trebuincioasă pentru prosperitatea economică a țării.
Numai construcțiunea unui pod peste Dunăre înlătură aceste piedici.
Corpurile noastre legiuitoare, încălzite de focul nestins al iubirii de țară, au hotărât, în anul 1883, clădirea acestui pod, iar Noi am sancționat în același an patriotica lor hotărâre.
Astăzi, inginerii români clădesc podul.
Nu vor trece decât câțiva ani și săvârșită va fi grandioasa lucrare, un monument care va transmite urmașilor noștri și generațiilor viitoare dovada puterii de viață, a patriotismului și a hărniciei României actuale.
Fie ca această măreață lucrare să sporească prosperitatea și gloria scumpei noastre țări; fie ca prin ea să se strângă legăturile care unesc Dobrogea de patria-mamă; fie ca porturile ei să ajungă la o splendoare vrednică de solicitudinea ce le poartă țara.
Prețuind astfel valoarea podului peste Dunăre de la Cernavodă, am hotărât să se așeze, în prezența Mea, a Principelui Ferdinand, moștenitorul prezumtiv al Coroanei, a miniștrilor care se află la cârma țării, piatra fundamentală în zidăria care formează cel dintâi picior al podului pe țărmul stâng al Dunării.[9]Acest document comemorativ s-a semnat de Noi în două exemplare, care s-au învestit cu sigiliul Statului. Un exemplar, însoțit de monedele curente, se va îngropa de Noi în piatra fundamentală în ziua a noua a lunii octombrie, anul 1890 de la Nașterea Mântuitorului, în al douăzeci și cincilea an al Domniei Noastre și al zecelea de la înființarea Regatului României; cel de-al doilea exemplar se va păstra în Arhiva Statului.”
Realizarea podului de la Cernavodă a amplificat reputaţia de mare constructor de poduri a lui Saligny. Copleşiţi de măreţia lucrării s-a trecut, cu uşurinţă, peste cele două mari inovaţii: sistemul de grinzi în console şi utilizarea oţelului Siemens Martin în locul fierului pudlat, premiere mondiale. Astăzi, despre aceste inovaţii româneşti se află consemnat în “Istoricul podurilor metalice” de Mehrtens, în “Bridge – Engineering” de J. A. Waddel, în “Les grands voutes” de Paul Sejourne, în multe tratate germane. La Universitatea tehnică din Tokyo studenţii învaţă un curs special „Anghel Saligny”.
Podul de la Cernavodă era semnul de victorie al unei economii româneşti aflată în curs de integrare europeană.
[1] Adevěrul, 2, nr. 552, 24 iunie 1890
[2] Familia,26, nr.27, 8 iulie 1890
[3] Universul, 7, nr.160, 14 iulie 1890
[4] Timpul, 11, nr. 215, București, 8/20 august 1890, p. 1.
[5] Universul,7, nr.183, august 1890
[6] Universul, 7, nr.198, 29 august 1890
[7] Timpul, nr.249, 20 septembrie 1890
[8] Voinţa Naţionala, 7, nr.1801, 2 octombrie 1890
[9] Curierul Foaia Intereselor Generale, 1890-1692397824__pages434-434
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
