30 iunie 1946 Raportul Siguranței privind festivitatea împărțirii titlurilor de proprietate, în Constanța
293
Marime text

- „Reforma agrară din 1945, deşi de mică amploare dădea bine ca slogan electoral pentru alegerile din anul următor, 1946. În acest scop comuniştii dobrogeni nu numai că şi-au adjudecat reforma agrară, dar au pus şi umărul agitând populația rurală, expropriind şi împărţind pământ chiar înainte de apariţia legii reformei agrare. Astfel de acţiuni se petreceau şi sub umbrela autorităţilor la nivelul judeţului Constanța”, arată prof. univ. dr. ing. Aurel Lup, în articolul „Dobrogea, capul de pod al colectivizării agriculturii româneşti”, publicat pe ziuacontanta.ro.
Dintr-o curiozitate firească, nu de puține ori, ne întrebăm ce se întâmpla exact în urmă cu un 50 de ani, un secol sau două secole în urbea noastră, Constanța, sau prin împrejurimi, în Dobrogea. În acest sens, documentele de arhivă stau mărturie să povestească, arc peste timp, despre întâmplările petrecute în urmă. Inspirându-ne dictonul latin „verba volant, scripta manent“ considerăm necesar a reda digital din izvoarele scrise ale istoriei dobrogene, selectate și publicate deja, cu pricepere, în lucrări de specialitate, precum lucrarea „Arhive dobrogene“, îngrijită de dr. Constantin Cheramidoglu.
Volumul „Arhive dobrogene“, editat de istoricul constănţean dr. Constantin Cheramidoglu, a fost publicat în anul 2023, la editura StudIS, Iaşi.
Lucrarea istoricului Cheramidoglu completează bibliografia dobrogeană, prin publicarea unor documente de arhivă de o înaltă importanţa istorică, socială, politică, economică, juridică despre regiunea din sud-estul României, acoperind o întinsă perioadă, 1887-1950. Constantin Cheramidoglu continuă, astfel tradiţia iniţiată de Tudor Mateescu prin volumul din anul 1975, continuată apoi de Marin Stanciu şi colaboratorii săi în anul 1988, precum şi de Virgil Coman şi alţi arhivişti dedicaţi în anii următori.
În ceea ce priveşte structura lucrări, remarcăm că autorul a ordonat cronologic documentele, întocmai cu specificul arhivelor deţinute de instituţiile arhivelor din Constanţa şi Tulcea. Tomul se deschide cu o generoasă prezentare istorică a arhivelor dobrogene, „aceste locuri atât de încercate de istorie“.
30 iunie 1946, Constanța. Raportul Siguranței privind festivitatea împărțirii titlurilor de proprietate în Constanța
Din generoasa selecție de documente, observăm că în urmă cu aproximativ 80 de ani, pe 30 iunie 1946, a fost emis un raportul al Siguranței privind festivitatea împărțirii titlurilor de proprietate, la Constanţa.
„Reforma agrară din 1945, deşi de mică amploare dădea bine ca slogan electoral pentru alegerile din anul următor, 1946. În acest scop comuniştii dobrogeni nu numai că şi-au adjudecat reforma agrară, dar au pus şi umărul agitând populația rurală, expropriind şi împărţind pământ chiar înainte de apariţia legii reformei agrare. Astfel de acţiuni se petreceau şi sub umbrela autorităţilor la nivelul judeţului Constanța”, arată prof. univ. dr. ing. Aurel Lup, în articolul „Dobrogea, capul de pod al colectivizării agriculturii româneşti”, publicat pe ziuacontanta.ro. (Mai multe informații despre subiect AICI).
Redăm, în continuare, raportul antereferit, cuprins în lucrarea istoricului Constantin Cheramidoglu:
„Chestura Poliţiei Constanţa
Biur. Poliției de Siguranţă.
Nr. 3719 S. din 30 iunie 1946
Către: Prefectura judeţului Constanţa
Avem onoare a raporta că astăzi în oraşul Constanta, a avut loc festivitatea împărţirei titlurilor de împroprietărire agricultorilor ce au fost împroprietăriți prin reforma agrară din jud. Constanţa.
Festivitatea s-a desfăşurat în Piaţa Ovidiu, în fata Primăriei Municipiului Constanţa, la orele 10. 15, începând prin oficierea unui serviciu religios, la care au luat parte dnii: Ministru M. Ralea, DI. Prefect al Jud. Constanta, dl. Primar al Municipiului Constanţa - Popescu Ion, delegaţii partidelor din B.P.D., precum şi delegaţii tuturor plăşilor din Jud. Constanţa, cu primarii comunelor respective, de faţă fiind circa 10.000 oameni.
La ora 10.25, dl. Andrei Niculescu, preşedintele Fr. Plugarilor din Jud. Constanţa, deschide festivitatea, anunțând că dl. Prim Ministru Dr. Petru Groza nu a putut veni la această festivitate, de fata fiind însă dl. Ministru Ralea, care va reprezenta guvernul la această festivitate. La sfârşitul cuvântării, muzica marinei a intonat „Imnul Regal”.
Luând cuvântul dl. V. Dusa, prefectul Judeţului, arată importanţa zilei de astăzi, remarcând că opera ce se desfăşoară astăzi este cea mai importantă operă a Guvernului Dr. P. Groza, care a făcut dreptate plugarilor dându-le pământ. Arată că în judeţul Constanţa au fost expropriate 62.772 ha. pământ în total, în plasa Medgidia fiind cea mai mare suprafaţă expropriată, iar în plasa Ostrov fiind cea mai mică suprafaţă expropriată. Au fost expropriati 800 mosieri şi împroprietăriți 17.732 plugari, cu loturi între 2-5 ha. Au mai rămas ca rezervă în acest judeţ, 1594 ha. pentru prizonierii de război, 415 ha pentru ofiţerii decoraţi cu ord. Mihai Viteazu, 2091 ha pentru fermele de Stat şi 425 ha pentru economatele muncitoreşti şi functionaresti.
În continuare Dsa spune că Guvernul actual va continua lupta pentru ridicarea plugărimii, prin acordarea de credite ieftine, întărirea centrelor de maşini agricole, asanarea terenurilor mlăștinoase, etc.
Încheie, urând plugarilor să stăpânească sănătoşi pământul confirmat astăzi oficial prin titlurile de împroprietărire.
După dl. Prefect, partidele din Blocul Democrat, salută plugărimea din judeţul Constanta, prin reprezentanţii lor astfel:
DI. Gheorghe Olteanu, secretarul P.S.D., aduce salutul P.S.D., care sprijină opera de reformă agrară efectuată de actualul Guvern.
Dl. Radu Rosculet, avocat, şeful org. P.N.L. Tătărescu, aduce salutul P.N.L. Tătărescu, făcând un istoric al reformelor agrare din România, insistând asupra reformei agrare din anul 1945.
Dl. D Argenta, membru marcant al P.N.P., aduce salutul P.N.P., insistând asupra luptei dusă de plugărime pentru pământul muncit de ea, luptă încheiată favorabil prin reforma agrară a guvernului Dr. Petru Groza.
DI. Nitescu din partea P.C.R. salută această zi cu bucurie spunând că pentru reuşita reformei agrare ce se concretizează astăzi, P.C.R. a luptat cu toată convingerea și lupta a putut fi câştigată datorită zilei de 23 August 1944, când România cu marele sprijin al U.R.S.S. a pornit lupta de eliberare de sub jugul fascist.
DI. maior Păsat Dumitru, de la E.C.P. aduce salutul armatelor Române democrate.
Dna Bernaki, aduce salutul femeilor democrate române la această sărbătorire. Pentru sprijinirea acestei importante opere a Guvernului, cere ca femeile muncitoare să se înfrățească cu cele intelectuale căci numai astfel se poate remarca sprijinul ce trebuie dat acelora care au înfăptuit această reformă.
DI. Mircea Marinescu, av. şi ajutor de primar, aduce salutul partidului N.Ţ.- A. Alexandrescu.
DI. Manolache, președintele Comisiei Locale a Sindicatelor aduce salutul tuturor muncitorilor din Constanta.
Dna. E. Livezeanu, vorbește în numele P. Fr. Plugarilor, afirmând că toţi muncitorii acestei țări sunt strânşi legaţi prin robia ce au dus-o sub jugul boierimii, robic ce a luat sfârșit datorită actiunii actualului guvern, care luptă pentru o viata mai bună a tuturor muncitorilor din această ţară. Insistă asupra importantei contribuții aduse de U.R.S.S. în opera de ridicare materială a ţării.
Din partea Comisiei Aliate de Control, vorbeşte dl. Colonel al Armatei Sovietice Rudenco, care salută această sărbatoare în numele muncitorimei popoarelor sovietice, - în acest moment muzica marinei intonează imnul sovietic.
Ultimul a luat cuvântul dl. Ministru M. Ralea, care arată că a venit la Constanta ca să consfinţească ultimul act al reformei agrare. Arată că această operă este de mare importanţă şi a fost posibilă datorită actului de la 23 August 1944. Mentioneaza că actualul Guvern luptă pentru valorificarea la maximum a produselor plugărimei. Arată că reactionarii în umbră, uneltesc împotriva Guvernului, lansând fel de fel de zvonuri, sperând că un nou război le-ar da puterea în această ţară. Muncitorii şi plugarii însă au avut destul timp ca să se convingă că actualul guvern nu este nici împotriva proprietăţii individuale şi nici împotriva Bisericei, asa cum zvonesc răuvoitorii țării.
Urmează apoi distribuirea simbolică a câtorva titluri de împroprietărire, nominal, înmânarea fiind făcută celor în drept de d! Ministru Ralea.
Plugarul Iordache, vorbeşte în numele plugarilor din judeţ, multumind guvernului ţării pentru grija ce o poartă ţăranilor.
Apoi, dl. Prefect Duşa, vorbeşte din nou spunând că titlul de împroprietărire se vor distribui pe plasă şi comune, de către însuși di. Ministru Ralca, iar distribuirea titlurilor celor în drept sc va face în comunele respective în cursul zilei de mâine, în prezenţa preşedintelui Reformei Agrare, a Primarului şi Notarului.
Arată deasemeni că unele comune nu vor primi astăzi titlurile de împroprietărire, ci în cursul săptămânei viitoare, deoarece nu au fost încă complectate. Urmează apoi distribuirea titlurilor de împroprietărire pe plăşi si comune, înmânarea lor făcându-se de către dl. Ministru Ralea.
Solemnitatea a luat sfârşit la orele 12.40. În tot timpul festivități publicul prezent a aplaudat frenetic persoana M.S. Regelui şi a Primului Ministru. Nu am avut nimic de semnalat. Ţăranii şi delegaţii veniţi din judeţ, îndreptându-se spre gara Constanta.
Chestorul Poliţiei, (ss) indsc.
Şeful Biur. Sig., (ss) indsc.
*S.J.A.N. Constanta, fond Prefectura jud. Constanta, dosar 14/1946, ff. 392-394.”
Sursă foto: ZIUA de Constanța
Citește și:
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


