Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:40 19 02 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry Strategii de supraviețuire

ro

14 Feb, 2020 00:00 1423 Marime text

Volumul „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate” se constituie într-o impresionantă rememorare a evenimentelor ce au marcat existența lui George Sarry, nepotul de frate al celebrului jurnalist constănțean Constantin N. Sarry.




Dincolo de memorialul ororilor suferite în închisorile comuniste, pe parcursul celor 11 ani de condamnare nedreaptă, cartea evocă viața autorului și a familiei sale înainte și după perioada de detenție.
În fragmentul citat mai jos, regăsim imaginea orașului de la malul mării bombardat de ruși în timpul războiului, când majoritatea populației se refugiase la țară. Adolescentul George Sarry participă și el, după puteri, la efortul familiei de a face rost de cele necesare supraviețuirii.
 

„Bombardamentul nu înceta. În special noaptea era strict interzis să ai vreo lumină aprinsă în casă sau oriunde pe proprietatea ta. Cine era prins era împușcat pe loc. Această măsură era luată pentru ca avioanele rusești, când veneau noaptea peste Marea Neagră, să nu poată vedea când ajungeau deasupra orașului și să lanseze bombele. În ultimul timp, cei responsabili cu apărarea orașului au găsit o strategie care a salvat mii de oameni de la moarte și anume au ancorat în largul mării câteva sute de platforme plutitoare pe care erau instalate niște lumini puțin camuflate, alimentate de baterii, astfel încât agresorilor din aer, să le pară că sunt deasupra Constanței. Când veneau avioanele lansau bombele în mare. Mi-aduc aminte cum în fiecare dimineață plecau din portul Constanța trei șalupe care se îndreptau spre largul mării să inspecteze aceste plute sau să le înlocuiască bateriile.


Cu tehnica de astăzi inamicul nu mai poate fi păcălit ca în acei ani. Bombele continuau să cadă în timpul zilei și din ce în ce mai aproape de cartierul unde locuiam. De data asta recunoșteam pe unele dintre victimele găsite sub casele dărâmate. La insistențele mamei să ieșim din oraș deoarece este periculos să mai rămânem acolo, tata i-a dat dreptate și, după patru zile, am încărcat tot ce aveam în casă și ne-am mutat în afara orașului în clădirile unei foste ferme. Tata închiriase această fermă de patruzeci de hectare, de unde puteam vedea o mare parte din oraș.


Nu departe de fermă era o baterie germană de tunuri antiaeriene. Noi, cei mai tineri, ne amuzam în timpul bombardamentului când aceste tunuri intrau în acțiune. Deseori mergeam la barăcile unde erau cazați tunarii germani. De fiecare dată plecam de la ei cu bomboane, ciocolată și ceai pentru mama. Când veneau la noi, mama le servea ceai și ei știau că mama este englezoaică. Un ofițer și un subofițer vorbeau engleza și se simțeau bine când veneau la noi. De altfel și noi ne simțeam bine în prezența lor și întotdeauna erau bineveniți. I-am găsit foarte disciplinați, curați și îmbrăcați bine, iar cât privește alimentația, aveau de toate, nu le lipsea nimic, pe când populația din Constanța ducea lipsă de toate. La vremea aceea nu se știa de atrocitățile care aveau loc în lagărele de exterminare a evreilor. Oare ei știau? Fermele aflate prin apropierea orașului, cât și moșiile din împrejurimi aveau ca brațe de lucru prizonieri ruși. Tata a făcut cerere să ni se dea opt prizo nieri. După o săptămână ne-am trezit cu opt prizonieri și trei milițieni. Milițienii erau bărbați în vărstă de peste cincizeci de ani care în timpul războiului nu erau trimiși pe front, însă erau mobilizați să servească țara în interiorul ei.

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

 

„Prindeau broaște țestoase, arici și șerpi”


Cât privește cazarea, atât pentru prizonieri, cât și pentru milițieni, nu a fost o problemă. Erau multe încăperi goale, așa că prizonierii dormeau într-o cameră mare în care fuseseră instalate paturi de lemn, iar într-o altă cameră alături era dormitorul milițienilor. Deși atât milițienii, cât și prizonierii, primeau rația de pâine zilnic, noi trebuia să asigurăm hrana zilnică, milițienii aveau aceeași rație de pâine ca și noi, adică două sute cincizeci de grame. Prizonierii aveau două sute de grame. Eu mergeam zilnic să ridic rația de pâine pentru noi, milițieni și prizonieri. De două ori pe săptămână mergeam cu un prizonier cu un sac de vreo treizeci și cinci-patruzeci de kg de porumb la moară să-l facem mălai. Drumul măsura cam cinci-șase km. Pe drum întâlneam fel de fel de oameni. Unii, când vedeau prizonierul cu mine îl înjurau, alții încercau să-l lovească și îl făceau bolșevic. Eu aveam numai paisprezece ani. Deși le spuneam să-l lase în pace, nu eram băgat în seamă. Alții se dădeau la mine că îl apăr și asta se repeta de fiecare dată.


Ceilalți fermieri și moșieri care aveau prizonieri mergeau în căruțe cu cai și prizonierul nu era agresat. Caii noștri erau ocupați tot timpul pe câmp cu ceilalți prizonieri.  Unul dintre ei era bucătar și gătea mâncarea pentru ceilalți. Nu prea era mult de gătit, afară de cartofi, linte de care aveam din belșug, ceva zarzavaturi. Ulei de gătit era foarte puțin, iar carne deloc. În schimb prizonierii își procurau ei singuri carnea. Prindeau broaște țestoase, arici și șerpi. Cu cât era șarpele mai lung, cu atât era mai gros și avea mai multă carne. De multe ori i-am privit în timp ce jupuiau șerpii. După ce-l omorau îi treceau șarpelui un cui prin cap și îl băteau de tulpina unui pom la vreo doi metri înălțime. Îl crestau în jurul capului și îi trăgeau pielea în jos și șarpele rămânea complet fără piele. Broaștele țestoase întâi le loveau în cap ca să le omoare, iar după aceea, le fierbeau ca să se desprindă de carapacea lor. Odată scoase din carapace, pielea de pe picioare, cap și restul corpului se desprindea ușor. Cu aricii la fel, întâi îi omorau, ca după aceea să-i jupoaie.


Și așa mâncau prizonierii carne aproape în fiecare zi. Curtea fermei era plină de carapace de broaște țestoase care nu supărau pe nimeni, însă când un frate al meu a călcat pe un ac de arici, tata le-a cerut rușilor să îngroape pielea aricilor și a șerpilor. Cu carapacele care se înmulțiseră în curtea fermei ne amuzam și născoceam fel de fel de jocuri. Tot în apropierea fermei noastre, pe o întindere de un kilometru, erau cinci fabrici de cărămidă. Proprietarul fabricii celei mai apropiate de noi avea doi băieți de vârsta mea și a fratelui meu, Constantin. Duminicile ne adunam și umblam să găsim șerpi, broaște țestoase și arici pentru prizonierii de la fermă, iar pentru noi, tot ce zbura, afară de ciori. Buzunarele ne erau pline de pietre și fiecare avea praștia lui. După ce terminam cu vânatul, mergeam la cărămidărie unde curățam și spălam păsările. Făceam un foc într-o sobă improvizată, unde le frigeam și le mâncam fără pâine. Le găseam gustoase.”



#citește mai departe în „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry
#„Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”
 #Autor George Sarry 

Dacă în urmă cu 122 de ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Sursa foto: Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry

Citește și:

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Întoarcerea în România anilor ’90 - tristețe și dezamăgire

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: „Am schimbat închisoarea mică cu asta mare”

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Eroinele de la Pitești

 #DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Din nou în libertate. De la „bandit” la „tovarăș”
 
Comentarii








Cele mai recente postari