Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:06 25 02 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate“, de George Sarry

ro

08 Jan, 2020 00:00 2347 Marime text

George Sarry, născut în 1928, la Constanţa, este nepotul de frate al lui Constantin N. Sarry, proprietarul celei mai longevive publicaţii apărute în urbea de la malul mării, „Dobrogea jună”, aflată în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa.
 


Întemniţat, timp de 11 ani, în închisorile comuniste, sub acuzaţia de înaltă trădare, George Sarry realizează în volumul „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate“, disponibil în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa, o rememorare a privaţiunilor trăite, dar şi a împlinirilor care au venit după eliberare şi strămutarea în Canada. 
„Cu cartea aceasta, scrisă cu o simplitate, o lipsă de emfază, cu o modestie fără egal, cu un refuz de a se pune în valoare, şi el uimitor, deşi ştim că este semnul distinctiv al valorii, ne aflăm în faţa unuia dintre cele mai luminoase şi ataşante autoportrete din istoria literaturii de detenţie care s-au scris la noi. În modestia lui, autorul nu a dat cărţii sale titlul pe care i l-am sugerat, O familie cu nume de stradă. Rămân la ideea că el ar fi fost cu totul potrivit”, scrie Doina Jela în prefaţa volumului care a avut la bază „dorinţa mea cea mai vie este să las iubiţilor mei descendenţi o mărturie despre o perioada grea din tinereţea mea, despre care, din prudenţă şi din delicateţe, pentru a nu-i răni pe cei dragi, am vorbit prea puţin”. 
 

În fragmentul din care am ales să cităm mai departe, autorul evocă moartea părintelui său din toamna anului 1946, precum şi percheziţia la biroul „unchiului Cociu” de deasupra tipografiei închisă după instalarea bolşevismului, cu confiscarea unor documente şi a bustului din bronz sculptat de Ion Jalea. 

„În toamna acelui an, tata nu se simţea bine. Într-o dimineaţă când s-a sculat, a vărsat o cantitate enormă de sânge. Deşi trebuia să meargă în luna decembrie la Bucureşti să vadă un medic specialist, ne-am hotărât să mergem acum. Eu m-am dus să aduc o trăsură, ca Alec să-l ducă pe tata la gară. Pe vremea aceea în Constanţa nu erau decât două taxiuri, staţionate la gară. Până să mergem la gară să luăm un taxi trecea mult timp. De aceea am luat o trăsură pe care am găsit-o foarte repede şi Alec cu tata au plecat spre gară de unde au luat trenul spre Bucureşti.
 
Eram la librărie când a sunat telefonul. Era Alec, care ne suna din gara Feteşti unde se oprise trenul. Aici în gară tata a vomitat mult sânge şi a murit în braţele lui. Alec avusese o inspiraţie să-mi ceară numărul de telefon de la librăria unde lucram. Era singurul mijloc de comunicare urgentă. Pe vremea aceea nu oricine avea telefon în casă şi nici toate firmele. Alt mijloc de a ne anunţa vestea ar fi fost pentru Alec să ne trimită o telegramă, dar asta ar fi durat cel puţin douăzeci şi patru de ore.
 
Nu ştiam cum să-i dau vestea mamei. Imediat m-am dus acasă. Când m-a văzut mama, m-a întrebat de ce vin acasă aşa devreme. Am încercat să inventez ceva, dar am început să plâng, ca după câteva minute să-i spun că Alec m-a sunat şi mi-a spus că tata a murit. Tristeţe mare în toată casa. Stabilisem cu Alec să mergem toţi în comuna Mihai Viteazu de unde era o mătuşă a noastră, soţia unchiului Socrate, frate cu tata. A trebuit să-l înmormântăm aici pe tata, căci nu putea fi transportat înapoi la Constanţa, ca să-l înmormântăm în cavoul familiei, deoarece murise în alt judeţ. Putea fi transportat numai într-un sicriu de cupru, afară de formalităţile care se impuneau şi care luau timp mult.
 
A doua zi am plecat cu toţii şi am luat trenul spre Feteşti unde eram aşteptaţi de trei căruţe. Ne-am suit cu toţii şi într-o oră am ajuns în satul mătuşii. Aici ne aşteptau unchiul Socrate şi unchiul  Cociu, fraţii tatălui nostru. Unchiul Cociu fusese directorul şi proprietarul ziarului Dobrogea jună din Constanţa, din 1904 până 1944, când au intrat ruşii în ţară. Imediat după ce i-au închis tipografia pentru că nu a vrut să colaboreze cu comuniştii, a fost arestat şi ţinut în lagăr la Caracal, fără să fie judecat. După o detenţie de peste un an în lagăr a fost eliberat, însă s-a aflat sub urmărire tot timpul. Aici în satul unde urma să fie înmormântat tata, unchiul Cociu era la adăpost, fiindcă Securitatea nu ştia de el.
 
Nu am plâns în viaţa mea cât am plâns pierderea tatei. Cu toţii am simţit lipsa lui. În anul 1934, după ce lucrase şase ani la uzina electrică din Constanţa, s-a îmbarcat pe un vas comercial care făcea ruta unor porturi din Spania, aflată în plină revoluţie, şi a altor porturi. În 1938, când a venit acasă, tot din Europa, n-a venit cu vaporul. L-a lăsat în fundul apei în portul Alicante din Spania, scufundat de bombele lansate de avioane. Doar tata şi alţi doi marinari au scăpat atunci cu viaţă. Ceilalţi s-au dus cu vaporul la fund. N-am plâns atât de mult nici atunci când auzisem că vaporul pe care era îmbarcat a fost bombardat şi scufundat. Aveam speranţa cu toţii că îl vom vedea. Dar nu acum. A murit la 27 noiembrie 1946. Avea numai 64 de ani“.

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

 

„Căutau ceva să-l compromită pe unchiul meu ca să-l bage la închisoare”
 
Întotdeauna făcuse sacrificii pentru noi. Dar dacă tata trăia, nu ar fi stat mult între noi, căci regimul comunist care se instalase în România l-ar fi băgat în închisoare. Tata era o persoană care, chiar dacă nu exprima prin vorbe ce voia să spună, din privirea lui înţelegeai exact ce gândeşte. Și îi ura teribil pe bolşevici ca şi, în special, pe cei parveniţi şi cocoţaţi la putere în oraşul nostru şi în conducerea ţării.
 
Nu mult după ce a murit tata, mă pomenesc cu patru gealaţi la librărie. Mi-au spus că trebuie să merg cu ei la biroul unchiului Cociu, aflat deasupra tipografiei, birou care era sigilat de când intraseră ruşii în ţară în 1944. Voiau să fiu prezent la o percheziţie care urma să aibă loc. Ajunşi aici, ne mai aşteptau încă opt gealaţi. Aceştia rup sigiliul, taie lacătul, sparg uşa şi intrăm înăuntru. Permanent lângă mine şi dând ordine celorlalţi unde să caute, era un evreu care pentru o perioadă scurtă lucrase la ziarul unchiului meu.
 
Acum era directorul ziarului Cuget liber din Constanţa, ziar condus şi susţinut de Partidul Comunist. Îşi schimbase numele din Draschy în Alecu Doinaru. Aici, la percheziţie, nu a găsit ce spera el, însă a găsit bustul de bronz al unchiului meu, pe care l-a luat împreună cu o ladă de carton plină de hârtii şi documente. Bustul era foarte greu, încât şase gealaţi abia au reuşit să-l care jos pe scări. Mie mi-a înmânat un plic mare pe care scria: «Scrisori familiale». Nu-l interesau aceste scrisori. Căutau ceva să-l compromită pe unchiul meu ca să-l bage la închisoare. Au plecat şi au lăsat în urma lor o mare dezordine şi distrugere, birourile, scaunele, rafturile pline de cărţi rupte şi împrăştiate pe jos. Ca să aflu câteva zile mai târziu că întreaga clădire şi toate celelalte corpuri de case aparţinând unchiului meu au fost confiscate de Partidul Comunist.”

 

#citeşte mai departe în „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry

#„Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”

 #Autor George Sarry


Dacă în urmă cu 121 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

 
Sursa foto: „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry
 
Citeşte şi:
 

George Sarry, amintiri din libertate „Regimul comunist a schimbat omul, a făcut din ţara noastră un stat poliţienesc, în care unul supraveghează pe celălalt“

 

Comentarii








Cele mai recente postari