Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:57 24 05 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

George Sarry, amintiri din libertate „Regimul comunist a schimbat omul, a făcut din țara noastră un stat polițienesc, în care unul supraveghează pe celălalt“

ro

06 Apr, 2019 00:00 800 Marime text
Descrise impresionant, cu lux de amănunte, în cartea „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate” , ororile îndurate de George Sarry în cele 10 temnițe comuniste s-au încheiat în anul 1964. Vă oferim în continuare un fragment din memorialul pe care îl puteți citi în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța, în care este descrisă emoționanta întoarcere acasă și situația Constanței în acel an.
 

 
„Am coborât și mă aflam în gara nouă. Nu mai era gara pe care o cunoșteam. Se mutase la vreo doi kilometri de centrul orașului, unde era înainte, însă nu a fost nicio problemă, pentru că au pus autobuze care mergeau în centrul orașului. M-am urcat în autobuz și am coborât la terminus, în centrul orașului, de unde puteam să iau alt autobuz care m-ar fi dus până acasă. Deși eram frânt de oboseală, mi-am pus sacul pe umăr și am luat-o pe jos.
 
Speram să văd pe cineva cunoscut. Era întuneric, ora 21. Treceam prin fața vitrinelor luminate. Eram pe strada principală, fosta Carol, plină de magazine și luminată ca ziua. Am ajuns până la bulevardul fost Regina Maria care mă ducea până acasă. Știam de la unchiul meu din București că în casa noastră locuiește acum tanti Chrisanti, sora tatălui meu.
 
Ajung pe strada Ion Vodă unde era casa noastră. Mă apropii și bat în poartă. Am bătut de mai multe ori, ca până la urmă cineva să strige: «Cine-i?». Am spus cine sunt. A venit cineva la poartă, a descuiat-o și mi-a spus că mama nu mai locuiește aici, dar că mătușa mea locuiește în ultima cameră. În casa pe care o ocupam noi înainte, acum locuiau trei familii. Mă îndrept spre camera unde locuia mătușa mea. Înainte noi foloseam această
cameră ca bucătărie de vară. Am bătut la ușa mătușii mele. Aud o voce: «Cine este?». I-am răspuns: «George». Când a deschis ușa, s-a speriat. Se aștepta să vadă băiatul acela cu părul creț și blond pe care-l știa ea. Acum avea în fața ei pe omul ăsta îmbrăcat mai rău decât un cerșetor. Repede îi spun: «Eu sunt, tanti Chrisanti». Îmi era frică să nu închidă ușa. Când și-a dat seama că sunt eu, m-a tras înăuntru și mi-a spus: «Ce ți-au făcut, Georgică?». Unchiul George era pe un pat suprapus. Amândoi bătrâni, trecuți de șaptezeci de ani.
 
La fel și unchiul George era speriat când m-a văzut. Până la 23 august 1944 când trupele sovietice au intrat în România, locuiau în vila lor pe malul mării. Nu au avut copii. Unchiul George este nașul meu. De la el am numele de George. Imediat ce trupele sovietice au intrat în Constanța, vila lor a fost ocupată de generalul rus Tobulkin. Unchiul George și tanti Chrisanti au fost aruncați în stradă. Așa au ajuns să locuiască în această cameră a cărei dușumea era sprijinită cu niște piese de mobilier, ca să nu se prăbușească în beci. Aici la mătușa mea nu puteam sta peste noapte să dorm, că nu era loc. Mătușa mea s-a dus la o vecină, coana Olga. Aceasta spăla rufele pentru mama mea când noi stăteam acolo și acum spăla pentru mătușa mea. A venit coana Olga, care a aranjat împreună cu alți vecini care mă cunoșteau să dorm noaptea aceea la ei. M-am dus la acești vecini, care au fost bucuroși să mă găzduiască pentru acea noapte.
 
Am adormit ca un buștean. M-am trezit dimineață cu sora mea Ema și soțul ei, Sergiu, pe care nu-l cunoscusem până atunci. Erau lângă patul în care dormeam, aduși de doamna Olga. Așteptau să mă trezesc. Bucurie mare și pentru mine, și pentru ei.
 
Asta era viața pe care am găsit-o când m-am eliberat. Când mă vedeam pe stradă cu cineva pe care îl cunoșteam de dinainte de a intra în închisoare, îl opream și îl întrebam ce mai face. Pentru că la început nu mă recunoștea, se oprea, îmi răspundea politicos la întrebare, ca după aceea, să mă întrebe de unde îl cunosc. Când îi spuneam cine sunt, îmi întorcea spatele și se îndepărta foarte grăbit de mine. Așa s-a întâmplat cu foarte mulți inși cu care m-am întâlnit. Le era frică să nu fie văzuți că stau de vorbă cu mine și au venit noaptea să mă vadă. Primele cuvinte rostite au fost că mă roagă să-i iert, dar asta este situația. Mi-au spus și ei ce știam de la sora mea, că la școală copiii sunt întrebați de învățători ce discută părinții în casă, sau dacă ascultă la radio Europa Liberă, sau dacă știu ce posturi de radio ascultă părinții.
Scăpasem de turnători odată cu eliberarea mea, iar acum trebuia să mă feresc de oricine pentru că nu știam cine sunt acum cei pe care îi știam dinainte. Regimul comunist a schimbat omul, a făcut din țara noastră un stat polițienesc, în care unul supraveghează pe celălalt. Eram liber de o săptămână și am aflat atâtea despre libertate!”.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii