Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:36 29 09 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Portretul lui Cincinat Pavelescu - „Acest poet rafinat, care priveşte viaţa ca pe un nesfârşit cadril“

ro

07 Jul, 2022 00:00 1054 Marime text

Cincinat Pavelescu.  Sursă foto: „50 de figuri contimporane“ de Petre Locusteanu și Iosif Iser
  • Critica literară îl consideră pe Pavelescu „maestru al epigramei românești“.
  
Lucrarea „50 de figuri contimporane“ prezintă o colecție de portrete realizate de pictorul și graficianul Iosif Iser, pe marginea cărora adnotează Petre Locusteanu, jurnalist, dramaturg, umorist și fost actor la teatrul din Craiova.

 
Volumul, publicat în 1913, schițează chipul fizic și moral al celor mai impregnante figuri de la început de secol XX. Îi regăsim descriși, atât din condei cât și din pensulă, pe Regele Carol I, Carmen Sylva, Al. Davila, Galaction, Ovid Densușianu, Nottara, Coșbuc, I. G. Duca, Vlahuță, Take Ionescu, Macedonsky, Delavrancea, Victor Eftimiu, Sadoveanu, Minulescu sau Caragiale, și mulți alții.
 
Așa cum era și firesc, cartea începe cu portretul Regelui Carol I descris astfel „cu ochii săi autoritari, majestoşi, liniştiţ […]  părul nins, despărţit în două, cu cochetărie de strămoş care vrea să placă posterităţii…“. Urmează descrierea Reginei Elisabeta a României, „mama răniţilor şi totdeodată cea mai rănită mamă...“.
 
Seria de portrete continua cu Ion I. C. Brătianu ( n. 1864 - d. 1927), cel care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă.
 
Prezentăm în continuare portretul unei personalități emblematice a literaturii române, Cincinat Pavelescu. Unul dintre cei mai importanți epigramiști români, Pavlescu s-a născut în anul 1872 la București și s-a stins pe 30 noiembrie 1934. Ca poet, a publicat un singur volum, intitulat „Poezii“, în anul 1911.

În 1925 la editura Ramuri din Craiova apare volumul de Epigrame. Critica literară îl consideră pe Pavelescu „maestru al epigramei românești“. I se acordă Premiul Național pentru poezie pe 1927.
 
Împreună cu Eugen Lovinescu, Ion Minulescu, Corneliu Moldovanu, Zaharia Bârsan și Emil Gârleanu, conduce revista „Falanga literară“, apărută la 10 ianuarie 1910. Liviu Rebreanu era secretarul redacției.
 
Textul de factură profundă, impresionează prin cumulul de detalii, reușind să creeze o imagine clară a personalității descrise. Redăm mai jos rândurile scrise despre Cincinat Pavelescu la care se adaugă pictura pe care o găsiți în galeria foto.
 
„Când recitesc acea gingaşe şi în acelaş timp sfâşietoare Serenadă:

Viu si astăzi din chitară
Să-ţi mai cânt ca astăvară
Serenade...

închid, fără să vreau, pleoapele pe jumătate şi înaintea ochilor îmi apare un trubadur frumos, purtând în priviri nostalgia castelelor dispărute, în păr petale din trandafirii albi pe cari toată viaţa i-a risipit în cinstea frumuseţei iubitoare, la brâu o spadă şi pe inimă o chitară.



Aşa-l vede închipuirea mea pe Cincinat Pavelescu. De-aceea, de câte ori întâlnesc pe stradă pe acest poet rafinat, care priveşte viaţa ca pe un nesfârşit cadril, şi-l văd îmbrăcat în haine civile, sunt parcă surprins şi, fără să mă gândesc, îmi vine să-l întreb:

 - Unde ţi-e costumul maestre?

E destul însă ca Cincinat să înceapă să vorbească pentru ca totul să se transforme: spada ce-i lipseşte dela brâu prinde a-i scânteia în ochii epigramatici, iar chitara ale cărei acorduri tac îşi picură parcă îngânarea în ecoul glasului său ce pare mereu înfiorat de prima iubire şi primul regret.
 
Niciun poet din ziua de azi nu izbuteşte să omoare realitatea cu mai multă voluptate ca Cincinat. Sub paşii săi pa’că se înfiripează visul. Ochii săi sunt tocmai ca acele ape fermecate cari vrăjesc oamenii şi lucrurile ce se oglindesc în ele, le împrumută aparenţe fermecătoare. Mâna lui, cu gesturi largi de poet antic, este parcă mereu gata să arunce o mantie sclipitoare peste tot ce nu e frumos.
 
Când asupra lui se-abate fluturarea vreunui zâmbet de femee, trubadurul, care-şi ascunde cu atâta spirituală cochetărie banalul contimporan sub roba magistratului, se opreşte, clipeşte nervos, îşi întinde arcul sprâncenelor ca un vârstnic amoraş ce vrea să vâneze o inimă, îşi înstruneşte sufletul şi, sub vraja melodiilor născute în el, închipuirea lui înconjoară de turnuri crenelate fereastra burgheză sau răspântia luminată de zâmbetul femeei, îi coafează apariţia cu peruci pudrate şi-i pune în faldurile rochiei parfumuri cari îmbată.
 
Iar când poetul se trezeşte din această visare şi-şi dă seama că real n’a fost în acea iluzie decât transportul lui poetic, atunci pleoapele mari înfiorate de voluptate i le închide dureros părerea de rău şi din tremurul lor se înfiripează un splendid triolet.“
 
Urmareste-ne pe Google News

Comentarii








Cele mai recente postari