Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:35 28 10 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Pictorul Florian - pustnicul misterios, care deținea secretul fericirii

ro

14 Sep, 2021 00:00 1558 Marime text

 
  • Dimitrie Florian Doboșariu este unul dintre cei mai prolifici pictori de „marine”, dar și unul dintre cei mai misterioși creatori dobrogeni.
Nu știm cu siguranță, despre cel care își semna tablourile D.Florian, nici când s-a născut, nici când a trecut în neființă. Știm doar că a trăit într-o căsuță modestă din Mamaia Sat și a pictat zeci de tablouri cu peisajul dominat de ape dimprejurul său.

Despre „pustnicul ce şi-a scuturat picioarele de praful capitalei şi şi-a făcut cuib liniştit între mare şi lac” avem o prețioasă mărturie, publicată de Costin Petrescu, sub forma unei povești, în revista „Analele Dobrogei, anul 8, din septembrie 1927.

Intitulat „Florian, pictorul Constanței”, textul dezvăluie informații despre felul în care a trăit și a creat artistul, despre personalitatea sa originală, de om împăcat cu lumea și natura umană, viețuind simplu și liniştit, contopit cu creația sa, un om fericit care, „în strâmta încăpere a casei lui izolate, trăieşte largul nesfârşit al orizonturilor; sărac în cuprinsul gospodăriei lui, dar bogat în mijlocul unei naturi pline de minunile binecuvântării.”
 
 
„Aşa dar, ne-am înţeles: întâlnirea la şase dimineaţa; camioneta ne aşteaptă la Grand Hotel.
– Cum, la şase dimineaţa? …
– Altfel n’am făcut nimic; numai la ceasul ăsta ghiolul  are o coloraţiune de albastru cobalt cum n’ai văzut niciodată… e de necrezut !

Totuşi, plecarea spre Satul Mamaia nu s’a putut face de cât la ceasul opt, cu trenul local.



Chipul lui Florian, pictorul litoralului Constănţean, arată o adâncă mâhnire de a fi pierdut prilejul unei privelişti rare. Dar ceasul şase de astă vară se potrivea cam cu ceasul opt din toamnă şi, abia ieşiţi din Constanţa, statura voluminoasă a lui Florian se ridică deodată triumfătoare, sorbind cu sete vibraţiunile albastre ale lacului Mamaia.

Nu ştiam ce să privesc mai întâi … minunea de culori ce se desfăşura înaintea ochilor mei, sau fericirea extatică ce se citea pe chipul lui Florian, îmbujorat de o veselie de copil nevinovat.
Înainte de amiază mă găseam în faţa căsuţei lui înfiptă pe o mică ridicătură a terenului, în inima satului şi, totuşi, isolată prin poziţia ei dominantă şi îndreptată spre priveliştea mării.

O căsuţă joasă şi lunguiaţă, strivită de greutatea olanelor de pe acoperişul şoldui, sprijinit de stâlpii gârliciului văruiţi în alb ca şi casa toată, ale cărei ferestre mici ne râd vesel ca ochii mici ai stăpânului.
În faţa casei o grădinuţă împrejmuitâ de gard de stuf şi o curte curată plină de soare şi de pui de curcă crescuţi, buni de frigare. Vre-o şase porci ai casei, necăjiţi că nu pot sbura peste gard ca puii de curcă, ce-şi ciugulesc nesupăraţi boabele, înjură de mama focului, înboldind de zor poarta şubredă mai-mai să iasă din ţâtâni.

- Cam veche casa, îmi afirmă Florian; am s'o mai schimb eu. O am şi de vară şi de iarnă, mulţumit cu atâta că aci „eu sunt mare şi tare".

Şi silueta dreaptă şi spătoasă a unui Porthos muşchetar, sprijinită pe un baston noduros ca bâta lui Hercules şi înfiptă pe o pereche de picioare ca stâlpii podului de la Cerna-Voda, arunca în juru-i o privire de stăpân din ochii lui mititei şi blajini, ascunşi în umbra unei coame dese de păr sur.

Acesta-i Florian, pictorul ţărmurilor Mării Negre, pustnicul ce şi-a scuturat picioarele de praful capitalei şi care şi-a făcut cuib liniştit între mare şi lac.
Natura lui bună şi iertătoare trece cu vederea neajunsurile vecinilor, mari şi mici, care pot să-i fure din când în când câte un petec de pământ, dar nu-i vor fura niciodată marea nesfârşită şi lacul strălucitor ce-i aparţin lui şi poate că numai lui.

Numai lui îi este dat prin meleagurile acestea să stea de vorbă cu marea şi numai el înţelege povestea pe care o tot frământă valurile străvezii ce se rostogolesc spre ţărm, purtând printre spume raze furate din soare şi aduse sub ochii lui din depărtările nesfârşitului.
 
lată de ce socotesc eu pe Florian om fericit în adevăratul înţeles al cuvântului. Pe el nu-l frământă certurile şi clevetirile cafenelelor Bucureștene unde se profanează atâtea lucruri sfinte. El nu vrea să ştie nici de doctrine învechite de artă, nici de rătăciri moderniste în care se bălăcesc atâtea trude. Pentru el nu există nici principii, nici noţiuni scoase la modă de curente efemere.
El nu vrea să știe de cât de marea și lacul lui, aici la doi pași, cu miile lor de aspecte. În preajma lor își petrece zile întregi de contemplație și lucru.
Fericit, când emoțiunea simțită în clipa schimbătoare a unei fericite priveliști o poate prinde și așterne pe pânză și mai fericit când asemenea emoții le zărește ochiul celui ce-i privește lucrarea, copilul sufletului său.
 
De aceea marea în răsărit de soare, ori în apus, pe senin sau vijelie, în linişte sau frământare, marea în nesfârşitele ei înfăţişări este a lui, care a ştiut să se singularizeze în coliba-i de anachoret.
Iar eu, care mi-am petrecut o bună parte din vară privind capriciile nesfârşitei ape, am regăsit cu adevărată plăcere în pânzele lui o mulţime de momente pline de adevăr şi redate cu sinceritatea caracteristică a temperamentului său.

Nu voiesc să intru în analiza operei lui Florian, nici să fac vreun discernământ între opera prinsă sub imperiul inconştient şi naiv al momentului, şi lucrarea refăcută în atelier pe baza documentelor şi atâtor schiţe prinse în fugă, uneori peste putinţă de refăcut.

Am voit să schiţez existenţa, ciudată în vremile noastre, a unui om fericit care, în strâmta încăpere a casei lui izolate, trăieşte largul nesfârşit al orizonturilor; sărac în cuprinsul gospodăriei lui, dar bogat în mijlocul unei naturi pline de minunile binecuvântării.

Şi vinovat ar fi cel ce, otrăvit de esteticele unor anumite clanuri, s’ar atinge de curăţenia unui suflet ce se hrăneşte şi se încălzeşte astfel la razele binefăcătoare ale Artei intangibile.

Şi acum, de departe, gândindu-mă la Constanţa de astă vară, o văd confundându-se cu personalitatea originală a acestui artist singuratic, care-şi poartă, vrednic şi liniştit, sarcina ca şi primii creştini, ce-şi cântau imnul lor în umbra catacombelor nepăsători de sgomotul Romei păgâne.”
 

 
#citeşte mai departe în Analele Dobrogei
#Analele Dobrogei anul 8, 1927
#Costin Petrescu

Mai multe numere ale publicaţiei Analele Dobrogei puteţi parcurge accesând Biblioteca Digitală.
 
Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
  
Sursa foto: artindex.ro
 
Comentarii








Cele mai recente postari