Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:54 20 01 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Doctorul îndrăgostit, în luptă cu lupii

ro

30 Dec, 2021 00:00 1349 Marime text

Răsfoind revista „Analele Dobrogei”, înființată în anul 1920 de către geograful și scriitorul Constantin I. Brătescu, împreună cu publicistul Ioan N. Roman, am regăsit într-un număr din urmă cu 85 de ani  (anul 17, 1936) un text al juristului D.Stoicescu, colaborator constant al venerabilei publicații.

Povestirea, intitulată „Trei lupi”, redă istorisirea doctorului Macarie, confruntat într-o iarnă geroasă cu o aventură demnă de gloria oricărui vânător priceput. Medicul „înamorat”, în drum spre gară, unde spera să-și vadă iubita, se întâlnește cu trei lupi flămânzi, și doar viclenia îl ajută să scape de colții fiarelor gata să-l sfâșie.



„Eram la vânătoare lângă crânguşorul dela Ghiaur Amzalia, loc bogat în păsăret, la care țin din vremuri vechi - potârnichile.
Stând întinşi sub un tufan şi gustând ceva de amiază, făceam haz mare de doctorul Macarie, un vânător aşa de pătimaş, în cât se spunea despre el că nu s'a însurat, tocmai ca să vâneze neturburat şi care înainte cu un ceas dăduse alarma, că i-a ieşit în cale un lup, fără să fi tras măcar un foc.
- Da, se scuza el simplu, n'am tras, fiindcă n'aveam în armă decât o singură încărcătură cu ploae, pentru păsări. Voi nu ştiți, lupii sunt agresivi, ei nu țin seamă că eşti doctor. De-aveam carabina ...
- Făceai tot aşa! Programul : potârnichi... Nu ieşai din program.
- Totuşi ... Eu ştiu să calc şi peste program. Odată, cu toate că nu plecasem la vânătoare şi eram singur-singurel, - am împuşcat trei lupi!
- Trei lupi? E interesant!. .. atrase atenţia un vânător distins.
- Da, eram lângă moarte . . . Cu lupul nu e de glumit. E fiara care n'a avut nevoe de armonia cu care omul a binecuvântat pământul ...
Şi doctorul, uitând să istorisească, se cufundă, cum îi era obiceiul, în consideraţii filosofice.
- De câte ori aud urletul lui, mă înfior . .. Mă gândesc: mai avem ceva de cucerit! Urletul lui e simbolic, e țipătul naturii care moare, dar nu se lasă îmblânzită. Şi e logic: viata e întăi şi 'ntâi putere! El este înzestrat cu toate însuşirile animalului, care poate trăi ca duşman omului: singuratec, mizantrop ... Pufernic şi calculat, dă lovitura ca un strateg. Dacă e şi crud, e din instinctul puterii, - urăşte, nu cruţă, distruge cu sete pe cel slab . .

- Şi cum a fost cu lupii, nene? întrebarăm cu toții.
- Eram medic de plasă, reşedinţa în Murfatlar, locuinţa la Alacap, unde-mi găsisem casa bună. Cei câțiva chilometri erau pentru mine, tânăr, o plimbare.
Obicinuiam să plec de cu noapte, cu puşca'n mână, bătând dealul și valea până la reşedință. Iarna luam carabina și un ciomag făţuit, o măciucă 'naltă ca un toc de biliard, cu bold la capăt pentru sprijin.
Intr'o dimineață de iarnă plecasem mai de vreme, eram grăbit, țineam şoseaua, să trec pe la un bolnav ...
Îmbrăcat cu mantaua blănită, armat cu carabina cu opt cartuşe, cu un briceag cât un iatagan şi cu măciuca, nu mă gândeam la nimic rău. Era lună; pârtia de zăpadă strălucea, aerul tare îmi făcea bine, mă simțeam uşor ca şi cum aş fi fost îmbrăcat în câţiva fulgi de vată, iar sub paşi zăpada scârțăia, zornăia ca nişte pinteni de argint.
Mă depărtasem bine de Alacap ; şoseaua se întindea albă, liniştită, îmbietoare. Grămezile conice de piatră, depuse pe margine, îmi însoțeau paşii ca nişte buni tovarăşi. Pluteam, visam... Mă gândeam: când va trece trenul de zece, voiu fi în gară; în tren voiu vedea, în cele câteva minute de oprire, pe aceea pe care o iubiam; doriam să fie soare în ziua aceea la ora zece, s' o pot vedea bine... Şi fantezia mea se întindea s'o îmbrățişeze, să-i mângâe obrajii, ochii, gura... Nu-i nevoe, cred, să vă spun, că eram înamorat.
De-odată aud fâşâituri, sărituri de animal, - nu eram singur ... Privii împrejur ...

 - Cei trei lupi! exclamarăm noi.
- Da, cei trei lupi mergeau cu mine la Murfatlar ... parcă vorbiți; unul era înainte la vr'o sută de paşi, iar ceilalți: unul în dreapta şi altul în stânga mea, cam la aceeaşi depărtare. Aveam suită ,,Mă, voi n'aveți gânduri bune!" le zisei eu.
- Cu gura pe jumătate !
- Ba chiar pe sfert! Frica e frică ... Mă stăpânii, îmi micşorai pasul, desprinsei carabina de la cingătoarea de sub manta, socotindu-mă : cum să scap?
Prin minte îmi trecură crâmpee din viața mea ... Mi-era necaz, un fel de turbare, că mă voiu sfârşi stupid ca o oaie. Alte crâmpee din viață . . . Şi deodată mi se opri în gând o scenă : eram mai mulți studenți, era şi unul de la drept. Noi, mediciniştii, vorbiam de boale, tratamente. Cel dela drept se ridică şi ne zise râzând : ,,Mă, doctorilor, când tratați boalele, nu uitați că microbul trebue surprins, ca şi adversarul nostru la bară, - nu dați doctoria de cât ca o lovitură de teatru"! În fine, el ne făcea o teorie a surprinderei microbilor, o teorie de strategie medicală, iar noi râdeam, râdeam ...

Din scena asta parcă a scăpărat în creerul meu o lumină : mijloc de scăpare.
Privii la lupi. Prefăcuții . . . Mergeau liniştiți, mă studiau! Îmi prinsei carabina iar la cingătoare, sub manta. Din mers desbrăcai mantaua. Înfipsei ciomagul într'o movilă de piatră. Agăţai mantaua în vârful ciomagului ca să rămâe în locul meu, iar eu mă furişai pe vine, printre grămezile de piatră, înapoi, repede, uşor ...

Oprit Ia vr'o douăzeci de paşi de manta, pitit după o grămadă de piatră, spionam ce-are să fie, de astă dată cu carabina în mână şi cu briceagul pus la loc potrivit. Mă aşteptam chiar la o luptă corp la corp.
Ce credeți ? Lupii au văzut ceva, dar nu şi-au explicat substituirea, m'au crezut în ea. S'au oprit în loc, apoi furiş s'au lungit pe zăpadă. Ca la comandă, în fine, au început să se târască, aproape, mai aproape, veneau spre manta.
Mantaua sta înfiptă, ca o victimă înlemnită de spaimă, ce-aşteaptă să fie sfâşiată...

- Bravo, doctore ! strigarăm noi ridicând paharele.
- Așteptați, măi oameni buni, să-i împuşc ...
Şi doctorul, sorbind din pahar, reluă:
- Cum stam aşa pitit, cu o mulțumire perversă că schimbasem destinul, la adăpost, rezemai carabina pe piatră şi ochii pe cel dinainte, care era mai mare şi s'apropia îndrăzneț. Lovit în cap, a rămas svârcolindu-se.
Bubuitura armei nu turbură pe ceilalți, - au rămas doar câteva clipe pe loc şi iar s'au pornit, - atâta sânge rece... Spun drept, îi compătimeam.
Ochii şi pe cel din stânga mea ; venise tocmai în lumină . . . Nu ştiam unde l-am nimerit, căci a sărit urlând îngrozitor, umplând seninul nopții de fiori şi-a căzut sbătându-se. Am văzut în urmă că-i străpunsesem deşertul. Dar urletul acestuia a fost pentru cel din urmă un semnal par'că. Acesta s' a repezit sălbatec asupra mantalei.

Şi mai liniștit am tras şi în el. Am tras de două ori. Era cu dinţii în umerii mantalei, când am tras a doua oară. Glontele i-a paralizat picioarele dinapoi, căci, căzut, cercă vr'o câţiva paşi să se depărteze, târându-se, - a rămas însă râcâind zăpada spasmotic cu picioarele dinainte ...
- Acum să ne spui, doctore, ai avut curaj să mergi la manta? îl încolţi unul.
- Cum nu, cu briceagul în mână . . . râse altul.
- Cu briceagul şi carabina ! Ce credeţi voi, e glumă sa ai de-a face cu aşa duşmani ? Cel împuşcat în urmă tot îşi clănțănea dinţii, muşca în gol. I-am băgat ţeava carabinei pe gât și i-am înfipt briceagul în beregată !

- Doctore, te-ai purtat ca un lup !
- In momentele acelea, între dihăniile însângerate, m'apucase o furie, o poftă de-a ucide . . . Aş fi înjunghiat pe oricine mi-ar fi eşit în cale : om, animal, - aş fi vărsat cel mai scump sânge, aş fi băut sânge ...
Mi-am adunat febril duşmanii, isbindu-i cu piciorul, i-am legat de-o curea, am îmbrăcat mantaua și am plecat spre Murfatlar sprinten, cu accese de bucurie copilărească, târând după mine lupii, ca pe-un trofeu, pe pârtia şoselei, prin întunericul dinspre ziuă. Nu mă bucuram că am scăpat cu viată, ci că i-am ucis ...

Când am intrat în sat şi le-a mirosit câinilor a lup, huia satul de lătrători . . . Nemernicii, nu fac doi bani față de-un lup, - ar muri de foame de n'ar fi mâna omului să le arunce bucata de pâine!
- Auzi, Dudaş, cum te tratează doctorul! se adresă unul câinelui său.
- Stima pentru duşman, suflet civilizat! admiră altul.
- Doctore, să bem pentru cel cu teoria surprinderei microbilor! se ridică al treilea.
- Să bem, da, da! coborî glasul doctorul Macarie ; să bem pentru el ! Iubita mea n'a trecut în ziua aceea cu trenul... când o aşteptam renăscut, - n'a mai trecut niciodată, se logodise cu altul!...
- Făcea să rupă, ba chiar să divorţeze!... trei lupi!... îl mângâiarăm noi şi cu toții golirăm paharele.”
 
 
#citeşte mai departe în Analele Dobrogei 
#Analele Dobrogei anul 17, 1936
#D.Stoicescu

Mai multe numere ale publicaţiei Analele Dobrogei puteţi parcurge accesând Biblioteca Digitală.
 
Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
  
Sursa foto: captură youtube/tvr cultural
 
Citește și:

#DobrogeaDigitală: La 37 de ani, doctorul muscelean George Ulieru debuta în revista „Analele Dobrogei”
 
Comentarii








Cele mai recente postari