Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:12 16 10 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Panairul - târgul renumit al Dobrogei (III)

ro

29 Sep, 2021 00:00 1884 Marime text
  • Primarii Medgidiei au acordat o atenție deosebită târgului tradițional al Panairului, pentru a obține importante venituri necesare investițiilor curente ale urbei. Târgul era legat de sărbătoarea Sfântului Dumitru când se atingea maximul tranzacțiilor comrciale.
 
În anul 1880, la 20 iulie, la insistenţele administraţiei locale se redeschide „panaghirul tradiţional”, ce se ţinea de două ori pe an, fiind cel mai vestit din Dobrogea, în perioadele  15-30 iunie şi 15 -30 octombrie. Forma bazarului era a unui pătrat deschis, aflându-se la o distanţă de o milă de oraş, după cum ne informează, baronul d´Hogguer.
 
Târgul va înflori în vremea primarului Kemal Hagi Amet (1886-1898), fiindu-i acordată o atenţie deosebită.
 
Alte articole destinate schimbului erau produsele agricole, vitele, uneltele, caii, elementele de harnaşament, curelărie şi postavuri. Tranzacţiile variau pentru fiecare târg între 800.000 lei şi 1.200.000 lei. Un rol important în tranzacţii revenea mocanilor, care beneficiau şi de un târg săptămânal, unde-şi comercializau produsele şi care se desfăşura vinerea. Mai erau destinate vânzării brânza de oaie ieftină, piatra de construcţie, de pavaj şi cea de var, ce se găseau în zonă, dar şi  la Bogazchiui (Cernavodă).
 
Locuitorii din Ardeal, din Branul Inferior aveau afaceri în Dobrogea, aducând aici scânduri, cai şi manufacturi de casă, în special pânzeturi şi luând de aici porumb, peşte, icre, măsline, lână şi piei de vite. Ei participau la târgul Panairului, unde îşi desfăceau produsele şi cumpărau produse necesare traiului.
 
Mocanii stabiliţi la Medgidia s-au întrunit într-o adunare la 29 decembrie 1896, unde presa locală, le apăra cauza, fiind consideraţi negustori cinstiţi. Aceştia vor deveni adevăraţi „pioneri ai comerţului”, iar unul dintre ei, Aurel  Oancea, se va implica în acte de comerţ,  va deschide manufacturi şi va deveni întâiul gospodar al urbei.
 
Tătarii se ocupau mai puţin cu agricultura şi mai mult cu creşterea vitelor, pe care le comercializau în Panairul de la Medgidia.
 
După atenţia deosebită a lui Sayd Mârza Paşa, de a construi fântâni şi cişmele din secolul al XIX-lea, autorităţile române vor avea aceiaşi preocupare investind între 150-500.000 lei pentru finalizarea acestora. La Medgidia, vor fi date în folosinţă două sacale de apă, după organizarea unei licitaţii.
 
Comerţul cu lână şi cereale era singura ocupaţie a locuitorilor din hinterlandul aşezării Karasu, un rol important revenind mocanilor transilvăneni, fenomen încurajat de guverantorul tătar Sayd Mârza Paşa.
 
M.D. Ionescu –Dobrogeanu, amintea că la Medgidia „ pe la începutul veacului al XIX-lea se ţinea bâlci de două ori pe an, primăvara şi toamna” şi dura două săptămâni fiecare, participând 125 de comercianţi, 6 hangii şi 26 de cârciumari. Târgul a fost greu încercat în timpul conflictelor din 1828-1829, 1853-1856 şi 1877-1878.
 
Ziarul „Constanţa”, menţiona că „cine nu-şi aminteşte de comercianţii locali de acum 20 sau 30 de ani la bâlciul Medgidiei, veneau cantităţi colosale de mărfuri din Marsilia, pentru a se preda negustorilor români din toate oraşele Dobrogei. Braga lui moş Afus, a servit în multe dăţi ca hrană pentru ziua schimbării ciobanilor la Panairul de la Medgidia, de Sfântul Dumitru. Cei mari dădeau târcoale grătarelor încinse cu mangan şi păzite cu străşnicie de birtaşi”.
Celebre erau luptele tătăreşti „kureş” (care se organizează şi în prezent cu prilejul zilelor oraşului, sau a sărbătorilor tradiţionale musulmane), trofeul fiind batalul sau pomul cu batiste şi ştergare (bairacul).
 
K.H. Zambaccian, colecţionar de artă din Constanţa, consemna după amintirile sale şi ale familiei, că divertismentul era cuvântul de ordine în cadrul bâlciului de la Medgidia, unde „erau distracţii berechet, circuri, menajerii, scamatorii, teatre de marionete (karaghioz), lupte cu pehlivani, panorame, hale de tir, fotografi, jocuri de noroc, loterii….În afară de tripouri şi nenumărate spelunci cu dansuri unde se produceau femei venite din toate colţurile Orientului. De aceea, Medgidia îşi câştigase o reputaţie de „batakhane”(loc de perdiţie)”.
 
După cum se poate observa, la târg se aduna lumea bună, dar şi cea de o factură îndoielnică. Demn de remarcat este faptul că de pe urma acestui târg aveau de câştigat locuitorii Medgidiei şi ai aşezărilor limitrofe.
 
Veniturile pentru oraşul Medgidia în 1882, erau de 18.180 lei, iar cheltuielile de 10.640 lei, din care 300 de lei pentru repararea „stradelor” din Panair şi alţi 300 de lei pentru o fântână în târgul Panair.
 
Cămilele cu două cocoaşe numite şi bactriene erau folosite pentru lâna lor calitativă şi pentru puterea de tracţiune. Lâna cămilelor, ce erau crescute în centrul şi sudul Dobrogei, mai cu seamă la Duranlar (Caliacra), era comercializată la târg. Acestea aparţineau lui Z. Holevici, iar producţia pentru un singur exemplar era de 20 kg anual, la tunsoarea din luna mai. În anul 1909, în judeţul Constanţa erau înregistrate 29 de cămile.
 
La Medgidia se organizau târguri de lână, unde organizatorilor le revenea între 3-5% din tranzacţiile operate, producţia de lână din întreaga provincie fiind la jumătatea secolului al XIX-lea de 4 milioane de livre englezeşti.
 
Vitele mari se tranzacţionau în cadrul bâlciului, existând un obor special, precum şi un abator, cunoscut sub denumirea de  „tăietorie de carne”.
 
În ziua de 27 aprilie 1885, se organizase o licitaţie în cadrul Primăriei, care avea în vedere darea în antrepriză a construcţiei oborului de vite, la bâlciul din oraş, printr-un şanţ ce avea 720 metri pe fiecare latură, lat şi adânc de 1,5 metri.
 
Târgul era foarte animat, tranzacţionându-se mărfuri în valoare de 560.000 de lei, iar închirierea tarabelor se făcea în schimbul unei taxe, care intra în contul Primăriei şi prin intermediul căreia erau administrate cele 40 de felinare ale oraşului.
 
La târgul organizat în perioada 10-28 octombrie 1886, s-au înregistrat tranzacţii în valoare totală de 486.200 lei, din care: haine – 140.000 lei, galanterie – 24.000 lei, pielărie – 4.000 lei, tinichigerie – 3.250 lei, olării – 1.200 lei, băcănie – 58.000 lei, făină – 6.000 lei, brutărie – 7.500 lei, băuturi spirtoase – 22.450 lei, dogării/lemnării – 10.000 lei, căruţe – 16.000 lei, bijuterii – 7.000 lei, lenjerii – 2.000 lei , cojocării – 6.500 lei ş.a. articole.
 
Tarabele din cadrul târgului erau închiriate şi se plătea o taxă autorităţilor locale. Veniturile din taxa covrigarilor şi plăcintarilor erau de 20 lei anual pentru fiecare dintre aceştia, iar locurile ocupate de vânzătorii de cherestea se închiriau cu 300 de lei anual. Barăcile şi locurile virane din cadrul târgului Panair, aduceau la bugetul Primăriei 3.500 lei anual.
 
Locaţia târgului era deservită de 10 felinare, costul întreţinerii acestora fiind de 100 lei pentru cele două târguri, organizate anual.
 
La sfârşitul secolului al XIX-lea populaţia comunei urbane Medgidia era de 2.449 locuitori, un rol important revenind negustorilor străini, iar la începutul secolului al XX-lea, târgul se organiza la aceleaşi date: 15-30 iunie, 15-30 octombrie şi în fiecare zi de vineri, pentru vite şi alte mărfuri. La aceiaşi dată judeţul avea 344 de comercianţi şi 120 de cârciumari.
 
Pentru anul 1890, se cunoaşte faptul că se luase hotărârea în cadrul Consiliului comunal de strămutare a oborului (bâlciului săptămânal) de vite şi produse din centrul oraşului. De asemenea, nu mai erau permise deschiderea altor cârciumi, motivându-se faptul că se loveşte în interesul comerţului, dar în realitate membrii Consiliului ce aveau astfel de locaţii îşi vedeau ameninţate interesele.
 
Veniturile încasate de pe urma tranzacţiilor cu vite din cadrul târgului Panair, intrau în bugetul Primăriei, taxa din vânzarea acestora având o valoare de 1%. La aceiaşi dată în Medgidia îşi desfăşurau activitatea 114 comercianţi.
 
Preţurile pentru perechea de boi erau de 100-500 lei perechea, juncani – 45-60 lei exemplarul, vaci – 55-350 lei exemplarul, cai de povară – 50-350 lei exemplarul, cai de lux – 500-1.300 lei perechea, mânjii – 45-180 lei exemplarul.
 
Comerciantul Ralli Frangopol, care făcea afaceri şi în târgul de la Medgidia,  comercializa brânzeturi şi caşcaval, beneficiind de mai multe proprietăţi imobiliare, una din acestea fiindu-i închiriată şefului pompierilor din oraşul Constanţa, la preţul de 8 lei pe lună.
 
În perioada 1913-1914, Bucur Schiopescu, antreprenor de lucrări publice, construia opt gherete în piaţa oraşului. Sunt amintiţi comercianţii Avram Ţiferman (evreu) şi Apostol Pilidis (grec).
 
Tranzacţiile comerciale în cadrul bâlciului de la Medgidia erau însemnate. Negustorii şi sătenii veneau chiar din părţi îndepărtate ale Dobrogei. La bâlci, negustorii cumpărau cereale, uneori oferind arvună şi pentru recoltele din anul viitor, fixând totodată şi preţurile. Un număr mare de negustori străini veneau cu produse industriale europene, precum: încălţăminte, haine, draperii, bumbăcării şi obiecte de factură orientală.
 
Un rol important în comerţul cu cereale a revenit grecilor, care se preocupau de tranzacţiile cu aceste produse.
 
Autorităţile considerau că datorită mărfurilor ieftine, populaţia este spoliată, iar comercianţii locali înregistrează pierderi. Toate obiectele pentru gospodărie şi îmbrăcăminte să şi le procure din bâlciurile Medgidiei, adică de la negustorii ce vin din alte judeţe. „Un negustor dacă îşi deschidea o prăvălie în scurt timp dădea faliment, din lipsa cumpărătorilor. Din punct de vedere moral bâlciurile nu sunt bune pentru că săteanul după ce-şi vinde vitele, rămâne şi chefuieşte. Autorităţile spun că bâlciurile nu pot fi folositoare sub nici un aspect şi desfiinţarea lor poate că ar păgubi numai pe câţiva hangii, cârciumari, cafegii şi alte cuiburi din Medgidia”.
 
Se considera că desfiinţarea târgului trebuia să ajute negustorii locali să progreseze.
 
O comerciantă din Nazarcea, numită Paraschiva Bora, prin documentul înregistrat la Primăria Poarta Albă, cu nr. 702 din 1915, demonstra oficialităţilor locale că practica aceste activităţi încă din 1903, constând în comerţ cu coloniale şi cafea, şi că participa frecvent la târg.
 
În toate târgurile Dobrogei existau hanuri, cele mai importante fiind Hanul călugărilor, Hanul Panairului şi Hanul de la Babadag.
 
Putem spune că indiferent de vremuri şi de dominaţie se organizau târguri care canalizau toate energiile creatoare, atât la nord cât şi la sud de Dunăre.
 
Aceste locuri reprezentau punctul de întâlnire al românilor nord şi sud-dunăreni, cu negustorii străini ce veneau din lumea orientală sau occidentală.
  
Surse bibliografice
A.N.I.C. , Fond M.A.I.D.A., Dosar 140/1888
A.N.I.C. , Fond M.A.I.D.A., Dosar 410/1890
A.N.I.C.,Fond D.G.S.D., Dosar 1564/1890
A.N.I.C.,,Dosar nr. 1518/1889
S.J.A.N.C., Fond Primăria Constanţa, Dosar  11/1889
Farul Constanţei”, I, nr. 7, 21 iunie 1880
D.Şandru, Mocanii în Dobrogea, 1946
Românul”, XXIV, din 18 ianuarie 1880.
Ibidem; M.D. Ionescu, Dobrogea în pragul veacului XX, București, 1904
 Aurelia Lăpuşan, Ştefan Lăpuşan, Drumul pâinii în istoria Dobrogei, Editura Dobrogea, Constanţa, 2001
Teodor Burada, O călătorie în Dobrogea, Editura Tineretului, Bucureşti, 1982
***Premise ale formării pieţei economice unitare româneşti. Documente. 1862-1914, întocmit de Iosif I. Adam, Bucureşti, 1983, p. 140, doc. 140
Constanţa”, nr. 426, din 20 aprilie 1903.
Ion I. Ghelase, Mocanii bârsani. De la nomadismul pastoral la stabilitatea agricolă în Dobrogea, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1935
Alexandru Arbore, Contribuţiuni la studiul aşezărilor tătarilor şi turcilor în Dobrogea, în Arh. D., II, 1919
Apostol D.Culea, Cât trebuie să ştie oricine despre Dobrogea. Trecutul, prezentul şi viitorul, Editura Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1928
Tudor Mateescu, Ciflicurile din Dobrogea în secolele XVIII-XIX, în Peuce, 4, 1973-1975
Farul Constanţei”, nr. 11, din 31 martie 1885
Idem, II, nr. 36, 18 ianuarie 1881, f.2.
Vasile M. Kogălniceanu, Drepturile dobrogenilor, Tipografia „Munca”, Bucureşti, 1906
I.A.Nazareteean, Notiţe istorice şi geografice asupra provinciei Dobrogea, Tipografia Românească, Tulcea, 1882
 ***Buletinul Camerei de comerciu şi industrie Tulcea , Tipografia „Dobrogea” Sava Donceff, 1911
***Călători străini despre Ţările Române, vol. VI
V.Stroescu, N. Pantely Stanciu, Dobrogea Nouă. Pe căile străbunilor, Editura Tipografică comercială „Iv. D. Smocof&Comp., Bazargic, 1924
Conservatorul Constanţei”, din 15 martie 1909
I. Ghelase, Mocanii, Bucureşti, 1937
Farul Constanţei”,nr. 13, din 19 aprilie 1885
Idem, nr. 16, din 17 mai 1885
Idem, nr. 13, din 19 aprilie 1885
Idem, nr. 36, 18 noiembrie 1885
Idem, nr. 17, din 24 mai 1885;
 Idem, nr. 8, din 11 martie 1886
Idem , nr. 36, din 15 noiembrie 1886
Idem , nr. 17, 24 mai 1885
 
 
 
 
 
Comentarii








Cele mai recente postari