Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:40 01 03 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Lucrările la construcţia şi finalizarea Canalului Dunăre-Marea Neagră (1976-1984)

ro

27 Jan, 2021 00:00 829 Marime text

Construcţia unui canal navigabil între Cernavodă şi Constanţa va fi abordată de statul român în anii ′ 70, pentru stabilirea unei legături directe cu Marea Neagră. Se urmărea scurtarea distanţei şi evitarea folosirii traseului vechi al Dunării, amenajarea teritoriului şi crearea unui sistem complex de irigaţii, dat fiind faptul că Dobrogea centrală şi de sud se confrunta cu problema secetei în cea mai mare parte a anului. Se va folosi traseul Văii Kara-su şi al Canalului de irigaţii Carasu, realizat în perioada 1949-1953, cu sacrificii materiale şi umane, în rândul elitelor româneşti din perioada interbelică. Construcţia Canalului actual a fost deosebit de complexă şi s-a bazat în totalitate pe utilaje româneşti şi specialişti români, începând cu proiectarea şi finalizând cu execuţia acestuia.
Reluarea ideii continuării construcţiei canalului i-a aparţinut noului lider comunist, Nicolae Ceauşescu, interesat să arate capitaliştilor, forţa clasei muncitoare şi disponibilitatea acesteia. Utilajele folosite la lucrări erau de provenienţă românească, dorind să demonstreze capacitatea economiei româneşti şi totala sa independenţă. Pe de altă parte, construcţia canalului a adus beneficii imense Dobrogei, prin îmbunătăţirea reţelei electrice, a sistemului de irigaţii şi a transporturilor rutiere, feroviare şi navale.
La Plenara C.C. a P.C.R., din 18-19 iunie 1973, pe lângă alte subiecte discutate,  s-a impus şi cel legat de reluarea lucrărilor pentru sistemul de navigaţie Dunăre-Marea Neagră şi amplasamentul noului port maritim Constanţa Sud –Agigea.
Se pare că acestă hotărâre a fost luată după ce Nicolae Ceauşescu şi soţia sa Elena Ceauşescu au întreprins în anii 1972-1973, vizite în Belgia şi Olanda, ţări cu tradiţie în ceea ce priveşte realizarea unor canale navigabile şi a unor porturi. Cu toate acestea, Uniunea Sovietică şi liderii săi nu vedeau cu ochi buni, realizarea acestui canal, considerând că diminua interesele sovietice, dar şi a altor ţări aflate în blocul comunist. Optica sovietică se schimbase radical după moartea lui Stalin, cu referire la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Demararea lucrărilor la primul canal (1949-1953),  fusese făcută tocmai la propunerea părţii sovietice pentru a pedepsi adversarii politici ai regimului.
Prin Decretul Consiliului de Stat, nr. 109/24 septembrie 1975, se hotăra înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centralei Canalului Dunăre – Marea Neagră.
Se preconiza folosirea unor fonduri de 207.000 lei, iar numărul angajaţilor să fie de 1.540.
Despre construcţia canalului liderul comunist Nicolae Ceauşescu a vorbit Armatei Române încă din 30 mai 1973. Au fost repartizaţi acesteia iniţial 30 km, din totalul de 64,2 km. A fost constituită o mare unitate de geniu, numită Brigada Hidrotehnică de la Medgidia. Un batalion de geniu a executat lucrări cu caracter experimental între km 16-17. S-au folosit utilaje de săpat, autocamioane SR 114, autobasculante de 5,5 t, multe din acestea având un grad mare de uzură. La 1 septembrie 1976, pe segmentul dinainte stabilit militarii au decopertat 7.250 m² de teren, din care 1.575 m², era reprezentat de pământ vegetal, ce a fost depozitat într-un loc anume, pentru a putea fi ulterior folosit în agricultură[1]. Începând cu această dată se poate spune că armata română a intrat în plin proces constructiv al celei mai grandioase lucrări de construcţii din România.
Canalul Dunăre-Marea Neagră face parte din clasa a VI-a de importanţă, din tot atâtea posibile, având o lungime de 64,410 km. Această clasificare a fost adoptată în cadrul Conferinţei Europene a miniştrilor transporturilor din anul 1982, având şi clasa a II-a de importanţă în ceea ce priveşte construcţia, conform STAS 4273-83. În ceea ce priveşte Canalul Poarta Albă – Midia-Năvodari acesta are clasa a V-a de importanţă stabilită în cadrul Conferinţei Europene a miniştrilor transporturilor din anul 1982 şi clasa a II-a de importanţă în ceea ce priveşte construcţia, conform STAS 4273-83, având o lungime de 27,5 km, la care se adaugă încă 5 km, pentru varianta estică prin lacul Taşaul.
După cum  se afirma în presa vremii “ canalul a reprezentat romanul fluviu al geniului constructiv românesc“, o construcţie de amploare realizată cu resurse proprii.                                          
 
Surse bibliografice :
 
S.J.A.N.C., Fond Centrala Canalului Dunăre-Marea Neagră, Dosar 1/1976. Administrativ, f.1.
Ibidem, Dosar 1/1977
Date obţinute de la Serviciul tehnic al C.N. A.C.N. S.A. Constanţa, în anul 2011
“România literară”, an XVII, nr.21, din 25 mai 1984
Valentin Ciorbea, Marius Cojocaru, Ceauşescu şi Canalul Dunăre-Marea Neagră: de la decizia politică la inaugurare, în volumul “Canalul Dunăre-Marea Neagră între istorie, actualitate şi perspective”, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2008
Valentin Ciorbea, Canalul Dunăre-Marea Neagră o construcţie realizată în “ritm militar”, în volumul  Canalul Dunăre-Marea Neagră între istorie, actualitate şi perspective, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2008
Valentin Zeicu, Canalele navigabile la începutul mileniului III, în volumul Canalul Dunăre-Marea Neagră între istorie, actualitate şi perspective, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2008
Adrian Ilie, Claudia Ilie, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2011
Claudia Ilie, Impactul Canalului Dunăre-Marea Neagră asupra mediului, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2012
 
Despre Adrian Ilie:
 
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citește și:

#citeșteDobrogea
Fabrica de ciment din Medgidia
 
Claudia Ilie, Impactul Canalului Dunăre-Marea Neagră asupra mediului, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2012
 
[1] Valentin Ciorbea, Canalul Dunăre-Marea Neagră o construcţie realizată în “ritm militar”, în Canalul Dunăre-Marea Neagră între istorie, actualitate şi perspective, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2008, p.216.
Comentarii








Cele mai recente postari