Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:57 19 02 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Ivrinezu - Imrizen, posesiune a lui Sayd Mârza Paşa

ro

15 Jan, 2020 00:00 2805 Marime text
 
Aşezarea este situată la 20 km N-V de Medgidia şi la 7 km spre S-E de Peştera, pe Valea Caramancea. În defterul din anii 1693-1694, sunt menţionaţi 12 nemusulmani în localitatea Imrizen, restul locuitorilor fiind musulmani. Localitatea furniza provizii trupelor otomane aflate în campanii militare sau furniza cereale şi animale pentru aprovizionarea capitalei imperiului.
 

 
Localitatea a suferit distrugeri foarte mari în timpul Războiului Ruso-Turc din 1877-1878, dar a fost reconstruită la începutul secolului XX. După părăsirea provinciei de către administraţia otomană, locuitorii musulmani le vor însoţi, lăsând proprietăţile lor, nou-veniţilor, ce se vor stabili în provincie.
 
Încă din secolul al XIX-lea, mocanii transilvăneni se aşază, pe la 1880, la Evirnez, situat în plasa Medgidia, pe Valea Uzum Ahmet (cu siguranţă un proprietar local - a se vedea harta). Pentru vatra satului  şi islaz erau destinate 17,2 ha, pentru locul destinat şcolii şi bisericii, 4.000 m², pământul destinat culturii, ce aparţinea şcolii era de 10 ha, iar rezerva pământului de plantaţie avea aceiaşi suprafaţă.
 
Porţiunea de pământ pentru plantaţie aparţinea ciflicului moştenitorilor lui Sayd Mârza Paşa. Guvernatorul Sayd Mârza Paşa stăpânea un teritoriu întins la sud de Medgidia, unde se găsea şi satul Saidia, unde se pare că acesta şi-a găsit liniştea veşnică, după înlocuirea sa de către administraţia otomană în anul 1877. Numele localităţii provine fără îndoială de la numele protectorului său. Despre acest tătar destoinic, von Moltke nota că „era tătar din Basarabia, începuse ca rândaş la cai, în urmă avu serviciu în Arabia, Siria, Moreea, Albania şi în sfârşit contra ruşilor. Era fără nici o cultură ştiinţifică, superstiţios de necrezut, dar cu un bun simţ şi cu tact”.
 
În zonă a existat un monument funerar, din păcate astăzi distrus, dar care a fost cunoscut de localnici. În discuţia purtată cu unul dintre ei, pe numele său Ştefan Ion, septuagenar  la vremea interviului, în 2008, acesta îşi aminteşte de locul monumentului funerar pe care îl numea „mormântul Beiului”.
 
În anul 1885, 60 de persoane au fost împroprietărite cu câte 1-3 ha, toţi fiind români. În perioada 1889-1890, au fost cumpărate 2.028 ha, iar tarlalele aveau 400 m². Punerea în posesie s-a făcut pentru loturile mari la 22 noiembrie 1889, iar pentru loturile mici, la 31 ianuarie 1890.
 
Şcoala la începutul secolului al XX-lea se afla într-un local închiriat, unde îşi desfăşurau activitatea un învăţător şi 49 de elevi. Ulterior, s-au construit locaţii speciale pentru şcoală, la Ivrinezu Mare datând din anul 1906, iar în Ivrinezu Mic, din anul 1908. Populaţia era formată la începutul secolului XX, din 548 români, destul de numeroasă şi având nevoie de aceste locaţii pentru educaţia tinerilor.
 
În timpul Primului Război Mondial, după intrarea României în război, locuitorii satului s-au refugiat în judeţul Ialomiţa, iar după desfăşurarea evenimentelor, locuitorii s-au întors la vetrele lor aşa cum s-a întâmplat de-a lungul timpului, în condiţii de nesiguranţă şi pericol, mai cu seamă în timpul războaielor purtate de armatele otomane.
 
Va deveni o localitate predominant românească, ai cărei locuitori se ocupau cu creşterea animalelor, lucrul pământului şi pescuitul în apele fluviului.
 
Surse bibliografice:
 
S.J.A.N.C., Fond Inspectoratul Cadastral Constanţa, dosar nr. 110/1882-1889
M.D.Ionescu –Dobrogeanu, Dobrogea văzută de un militar de seamă acum o sută de ani, Atelierele grafice Socec& Co, Bucureşti, 1936
Idem, Dobrogea în pragul veacului XX, Bucureşti, 1904
Ioan M. Păunescu, Un colţ dobrogean. Schiţă monografică, Institutul de arte grafice Albania, Constanţa, 1929
Tahsin Gemil, Consideraţii privind aspectele demografice ale zonei centrale a Dobrogei la sfârşitul secolului al XVII-lea, pe baza unui registru funciar otoman, în C.I.D., Constanţa, 1980
Stoica Lascu, Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei, Constanţa, 1999
Adrian Ilie, Valea Kara-su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Editura Succed Publishing, Medgidia, 2008
 
Surse foto:
- M.D. Ionescu Dobrogianu, Valea Carasu, Buletinul Societății Regale de Geografie, t.XXXVIII, 1916-1918, București, 1919
- Colecția Virgil Ștefan
 
Despre Adrian Ilie
 
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Profesor - Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia.
Director adj. - Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citeşte şi: 
 

#citeşteDobrogea: Nisipari - Karatai, o aşezare în mijlocul stepei dobrogene 

 



Galerie foto:


Comentarii








Cele mai recente postari