Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:13 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Fabrici de textile și de pielărie în Dobrogea, în prima jumătate a veacului trecut

ro

01 Mar, 2023 00:00 3375 Marime text
 
 
  • Fabricile de textile și de pielărie erau indispensabile pentru nevoia de consum a societății dobrogene.
  • În județele Constanța și Tulcea, existau trei mari astfel de stabilimente. În Cadrilater existau alte ateliere și fabrici care lucrau cu cele din Dobrogea veche. 
Dobrogea era o zonă cu un potențial deosebit în ceea ce privește cantitățile de lână. Cu toate acestea, nu existau întreprinzători care să valorifice acest potențial imens. Se dorea înființarea unei fabrici de postav, prin aportul mai multor asociați.
 
În anul 1928 existau: Fabrica de frânghii E Vladimiros, cu sediul în Tulcea, care avea 6 salariați; Fabrica de postav și dimie I Pandrea, cu sediul la Topolog, în județul Tulcea, cu o forță motrice de 8 CP și 4 salariați; Fabrica de postav a Fraților Steinke, cu sediul în Murfatlar, cu o forță motrice de 25 CP și 5 lucrători. 
 
În anul 1926, mai mulți economi de vite dobrogeni, în frunte cu Costică Golea, înființa cu sprijinul financiar oferit de Banca Transylvania, o fabrică de postav pe malul lacului Tăbăcăriei, lucru scos în evidență și de presa locală. În 1936 aceasta se pare că nu mai funcționa, locul său fiind ocupat de șantierul naval Neptun. 

 
La Tulcea funcționa o fabrică de covoare aflată în proprietatea lui D.A. Cosmeto, încă din 1922, aflată sub administrarea lui Jean Cuzungioglu, care beneficia de 40 de lucrători specializați și circa 200 de unenici. 
În domeniul pielăriei funcționau mai multe tăbăcării și ateliere de producere a încălțămintei.
 
Încă din 1879 funcționa Tăbăcăria românească, ce își desfășura activitatea la Constanța, în apropierea lacului Tăbăcăriei și avea o producție de 1000 kg de talpă pentru încălțăminte. În anul 1928 avea o capacitate de 200 CP și își desfășura activitatea un grup de 30 de salariați, fabrica având o producție de talpă de 6700 tone anual, la care se adăugau și alte produse de pielărie. 
Tăbăcăria D. Caloyros din Constanța, realiza aceiași producție, având capacitate mai mică, de numai 60 CP și doar 18 salariați.
 
Cea mai însemnată tăbăcărie din Dobrogea era Fabrica de tăbăcărie TALPA, ce funcționa încă din anul 1919. Aceasta realiza în fiecare săptămână o tonă de talpă, 5000 kg piele și 5000 de perechi de opinci. În anul 1926 avea 86 de salariați.
Până în anul 1940 numărul angajaților din această fabrică ajunsese la 400 de salariați. 


 
Nevoia de articole de încălțăminte și îmbrăcăminte va crește în primii ani ai celui De-al Doilea Război Mondial, odată cu intrarea României în vâltoarea acestui conflict. Cu timpul, producția a scăzut, datorită lipsei materiilor prime, în condițiile în care aceasta, nu se mai putea procura, datorită conflictului. În anul 1944, fabrica din Constanța și-a închis porțile, iar lucrătorii au fost disponibilizați. Cei mai pricepuți au fost transferați la București, unde exista sediul central al firmei SC TALPA.
 
În Cadrilater funcționau două fabrici de mici dimensiuni. Prima, se afla la Bazargic și era a lui IOSIF MELAMED, ce producea 200 kg de piele anual și care nu mai funcționa în anul 1935, iar cea de-a doua se afla la Durostor, funcționând în anul 1935, cu o forță motrice de 25 CP și având 6 salariați. 
 
Acest sector atrăgea foarte mulți muncitori, uneori necalificați, aceștia fiind calificați la locul de muncă. Numărul celor disponibilizați se reducea și datorită intrării acestora în acest sector dinamic de activitate. Dinamismul era dat de faptul că se înregistra oricând o nevoie crescândă de haine și de încălțăminte.
 
 
Surse bibliografice: 
Dobrogea jună, XXII, 7 iulie 1926
Marea Neagră, III, nr.167, 18 martie 1926
Marea Românească, IV, nr.57-60, 1926
Stoica Lascu, Din istoricul industriei românești interbelice. Principalele componente ale ramurilor de profil din Dobrogea (II), în Pontica, XX, Constanța, 1987
***Enciclopedia României, vol.II, 1938
Valentin Ciorbea, Evoluția Dobrogei între 1918-1944, Editura Ex Ponto, Constanța, 2005

Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea: Gheorghe I. Brătianu, un liberal al Dobrogei   

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari