Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:53 18 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea „De soarta ta, voi întreba, tătare, din mormânt” (I)

ro

15 Jul, 2021 00:00 1438 Marime text

Dobrogea (Tomîrșa în istoriografia chineză) este un ținut care timp de aproape 600 de ani a fost pașalîc turcesc.

Din Asia și din Anatolia, neamuri turce au venit și s-au stabilit aici din cele mai vechi timpuri. Cumania sau pe limba noastră, Deșt-i Kîpceak sau stepa kîpceagă se întinde pe un teritoriu vast ca imperiu al cumanilor, de la Tisa până dincolo de munții Urali. Trecând la religia catolică, cumanii, speriați de năvălirile mongole, au întemeiat prima episcopie la Milcov, în sec. al XIII-lea, episcopie distrusă de ordiile mongolo-tătare. După ocupațiile mongole, cumanii, care, au avut o contribuție de 90% în etnogeneza noastră (Codex Cumanicus, dicționarul misionarilor catolici) a apărut în prima variantă la Solhat sau Eski Kîrîm sau Starîi Krim în sec.al XIII-lea) n-au murit cu toții, au fost asimilați în teritorii care azi aparțin Ucrainei, României și Ungariei. Cei care au părăsit zona, s-au întors în Asia ori au întemeiat dinastia mamelucilor în Egipt. Să lăsăm istoricii să elucideze vremurile și originile, noi să ne amintim doar că strămoșii au scris puțin, crezând că mereu vor fi în fruntea luptei pentru existență și identitate.

Aici, în Dobrogea se practica plecarea în Orient, fie la studii, fie la întemeiere de noi așezări umane. Plecau băieții în prag de stagiu militar, fiind urmați mai târziu de familiile lor. Satele dintre Istanbul și Bursa, de pildă, s-au întemeiat cu cei plecați din satul meu natal, Aqbaș / Albești, eu întâlnindu-mi în 1982 rude și consăteni în acea zonă.

Abia după 1878, tătarii au diminuat plecările, însuși marele poet național Memet Niyazi umblând prin sate și cuvântând: „tătari, de acum sunteți fiii României!”   

Desigur, am avut poeți/keday care au rămas pe teritoriul dobrogean creând versuri, știu că fratele bunicii mele paterne, Zekerya, era un astfel de poet popular. Talentul s-a transmis de la unchi la fiu, fiică, în epocile moderne. Regretăm că nu avem cunoștințe de la începutul secolului al XIX-lea, probabil că ei au plecat în Orient, Hanatul Crimeii fiind deja sub ocupație rusă din 1783.

Memet Niyazi (1878-1931) este numit Poetul Național prin poemele sale și prin tematica abordată: redeșteptarea conștiinței naționale și cântarea cea mai autentică a dorului pentru Patria pierdută. La vârsta de 11 ani familia sa a migrat în Turcia, după terminarea studiilor, după călătoriile în Crimeea el a revenit în Dobrogea, fiind întemeietor de ziare și reviste, apoi directorul școlii musulmane din Constanța, profesorul de lb și lit. turcă la Seminarul Teologic din Medgidia. Am crescut în atmosfera poeziilor sale, Gulsum Totay, Insula Verde, Marșul Seminarului Menlighiray, Crimeii i-am adus salutul Dobrogei, Meditație, Străin în propria țară, Aud, Salutul iernii,Tineretului, Agitație, Vezi, de ce eu te-am iubit, ș.a. La Istanbul a făcut parte din organizația literară cu scop ascuns de eliberare a Crimeii, alături fiind de Noman Celebi Gihan primul și unicul președinte al statului democrat tătar creiat în 1918; de aceea a fost și este inclus în toate istoriile literare din patria Crimeea, împreună cu un alt mare fiu al Dobrogei tătare, Mustegep Ulkusal. La împlinirea vârstei de 50 de ani, studenții tătari din București vor să-l omagieze și Ulkusal merge în Medgidia să-l invite. Redau dialogul tradus din cartea lui Ulkusal, „O viață în slujba Crimeii”, p. 72:   
„- Mustegep! Spune acum ce vreți și ce ați hotărât, te ascult.
- Dumneavoastră, scriind poezii în dialectal crimeean pentru turcii crimeeni din Dobrogea, ați devenit poetul messianic al redeșteptării și al renașterii conștiinței naționale. Sunteți un scriitor care ați tipărit și ați lansat cărți, ziare, cu scopul cunoașterii istoriei și culturii naționale. Ca profesor, aveți sute de elevi formați în linia gândirii patriotice.Toate acestea se încadrează în acțiuni pentru popor. (…) Suntem mândri că avem și noi, precum românii, un Eminescu, un Coșbuc, un Caragiale, un Octavian Goga. Vrem să sărbătorim (studenții tătari din centrele universitare bucureștene) această situație plăcută cu dumneavoastră, să vă organizăm jubileul și să vă arătăm dușmanilor (a fost îndepărtat din funcție o perioadă). Vrem să demonstrăm că noi nu suntem un popor fără literatură. Aceasta este cerința noastră sinceră, vă rugăm să nu ne refuzați! (…)                                                      
Dl.Memet Niyazi nu și-a putut înfrâna lacrimile în fața cuvântării mele, apoi a spus: 
- N-o să vă mulțumesc pentru o onoare nemeritată de mine, chiar dacă v-ați gândit să mi-o oferiți. Eu nu sunt la nivelul niciunui poet sau intellectual roman despre care ai vorbit. Eu n-am putut să mă achit în fața poporului meu rezolvându-i problemele.” (M.Ulkusal, op.cit. 2018, p.72)
 
Poezia „Celor care întreabă…” a fost considerată artă poetică, redau un fragment:
„Chiar dacă valul istoriei ne-a dărâmat, ai un loc în lume,           
Speră, într-o zi va străluci din nou al tău nume!
Dacă eu,în viaţa mea,nu voi apuca acele zile de glorie, 
Din mormânt, voi întreba de soarta ta, tătare,  
De soarta ta, voi întreba, tătare,din mormânt,  
Şi dacă răspunsul nu va fi bun, voi plânge, sub pământ!
(Fragment din poezia „Celor care întreabă dacă mai sunt tătari” vol. bilingv de G.Akmolla,  Poeme nemuritoare ( Olîmsîz  Șiirler), 2007, p. 71.)
 
Mustegep Fazîl-Ulkusal (1899 România, Azaplar/ Tătaru– 1996 Istanbul). Personalitatea culturală și social-politică cea mai puternică a epocii sale, el a devenit cunoscut și apreciat în lumea turcă și tătară pentru lupta neobosită în slujba patriei și a poporului său. Operele sale au devenit clasice și au fost traduse în numeroase limbi. În ianuarie 1930 a editat revista EMEL, care a continuat să apară în Turcia și acum, în România. În 1941 se afla la Berlin ca delegat oficial alături de dr.Edughe Kîrîmal cerându-i lui Hitler, în numele tătarilor crimeeni, Patria lor, Crimeea. Opera sa clasică „Tătarii Turci Crimeeni (Trecutul – Prezentul - Viitorul) din 1940, a fost tradusă de noi în anul 2006 , considerând-o operă de căpătâi.
În 2015 am tradus în limba română și volumul memorialistic „O viață în  slujba Crimeii”, carte apărută în Turcia, în 1999. Traducând în 2018 „Proverbele și zicătorile tătarilor crimeeni” ne-am angajat ca în 2021 să tipărim în 3 limbi (tătară, turcă și română această capodoperă editată de marele fiu al Dobrogei tătare în anul 1970, la universitatea Ankara. Opera sa „Dobrogea și turcii” a fost apreciată chiar și în România comunistă, când a fost invitat să lanseze cartea venind în România. A refuzat spunând: „Nu vin, mi-ați arestat tot neamul!” (citat din memoria familiei, eu sunt nepoata surorii mamei sale). Citez un fragment semnificativ din opera sa, când tătarii din România au construit la Erzingean un oraș numit și azi, România: 
Cutremurul din Erzingean și ajutorul nostru
„În noaptea de 27 decembrie a anului 1939, orașul Erzingean și împrejurimile au suportat un cutremur devastator, orașul și localitățile din jurul lui au fost distruse, 50.000 de oameni au murit, peste 100.000 de oameni au rămas fără case și fără adăposturi, toate acestea au întristat mult pe turcii dobrogeni.În fața unui asemenea moment tragic turcii Dobrogei nu puteau rămâne indiferenți, neparticipând la salvare. M-am dus îndată la dl.Selim Abdulhakim. I-am spus că noi trebuie să fim alături de frații din Erzingean, că suntem datori să-i ajutăm. A acceptat imediat ideea mea. Ieșind de la domnia-sa, m-am dus la reprezentantul religios, la muftiul-șef, Ethem Kurtmolla, declarându-i aceeași intenție. A promis, mulțumindu-mi, că va munci pentru realizarea ideii de ajutor. Luându-l cu noi și pe inspectorul școlilor turce din România, dl.Zahit Boztuna, am înființat cu patru membri fondatori un comitet: „Comitetul Central de ajutor pentru nenorocirile provocate de cutremurul din Anatolia”. Ca președinte l-au ales pe dl.Selim Abdulhakim, ca secretar general m-au ales pe mine. În fiecare județ s-a ales sub autoritatea muftiului un subcomitet care a trecut imediat la strângerea ajutoarelor. De câte ori a fost nevoie, s-a întemeiat un subcomitet din trei sau cinci oameni sub conducerea muftiului. Adresându-ne populației turce am împrăștiat mii de anunțuri. Am început strângerea de bani și de ajutoare materiale. În numele Comitetului Central de Ajutor, am obținut de la Ministerul Român de Interne autorizația nr. 80 A – data de 4 ianuarie 1940 că din cele patru județe  (Constanța, Tulcea, Bazargic și Silistra) pentru suma de 2.744.473 lei; 8480 bucăți de materiale de ajutor, totul a fost predat Ambasadei noastre din București. Am predat acest ajutor prin semnătura președintelui Selim Abdulhakim și a secretarului Mustegep Fazîl  (Ulkusal), în numele  Comitetului Central de Ajutor asupra unei însemnări scrise a evenimentului, cerând ca acest ajutor să fie expediat în Turcia, exprimându-ne rugămintea pentru acest fapt.  (n.tr. Am scris către ziarul Doğu, d-lui Halil Ibrahim Ozdemir, poet, romancier și gazetar, proprietarul acestui ziar care a emis încontinu în anul cutremurului din 1992, despre ajutorul dat de tătarii din Dobrogea / România/ la inițiativa marelui fiu Mustegep Fazîl, ulterior ,în Turcia, Ulkusal, în celălalt cutremur la fel de devastator, 1939! Am primit acest răspuns, azi, 2 oct.2014, prin e-mail: „În urma ajutorului dat de dv.în anul 1939, după cutremur, în Erzingean s-au construit case asemănătoare caselor dv. într-un oraș nou denumit Romaniye. Și astăzi există aceste case, ele sunt locuite și sunt întreținute în condiții foarte bune.Regret că, în timpul vizitei dumneavoastră, d-na Güner cu dl.Marius Chelaru, ca scriitori ai României moderne și democrate, nu v-am condus în acea parte a orașului ca să vedeți casele românești. Se numesc așa pentru că s-au construit cu bani veniți din România, de la turcii și tătarii cetățeni ai României.” (M.Ulkusal, O viață în slujba Crimeii, p.123)
 
Saliya Fazîl Memet Septar (1903–1961)
Prima poetă a tătarilor crimeeni din Dobrogea, este sora liderilor Mustegep şi Negip, fiii hagiului Fazîl și ai lui Șerife. A fost condamnată pentru activitatea ei patriotică. Contemporanii au numit-o „cea mai deșteaptă femeie a neamului”. A scris în tătară crimeeană și în turcă. Versurile acestea o definesc: 
 
“E noapte, apoi se face dimineață, iară-i noapte 
Neobositul ceas măsoară vremea. (...) 
„Ei au plecat, unii forțați, ori după soartă, ori cu voie... 
Pustiul zace-n cuibul meu, politic pustiită glie.”                            
(rev.Emel nr.14 / 2007, p.1)          
 
(va urma)
 
Despre Güner Akmolla

Poetă, prozatoare, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România, dar şi a Uniunii Scriitorilor Tătari Crimeeni, Güner Akmolla a fost profesor de limba română, iar o parte majoră din activitatea sa, literară şi nu numai, se plasează sub semnul interculturalităţii. Provenind dintr-o familie de tătari crimeeni care a dat 8 deţinuţi politici, s-a implicat masiv în recuperarea imaginii unor personalităţi marginalizate sau persecutate de regimul comunist.
A debutat poetic după '89, în limba tătară, în revista Karadeniz. Autoarea a fost distinsă, în 2015, cu premiul filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, pentru volumul ce cuprinde poemul eminescian Luceafărul, în trei alfabete şi limbi - română, tătară şi turcă. 

 
Citește și:

#citeşteDobrogea: Scriitorii noștri, eroii noștri

#citeşteDobrogea: Personalităţi tătare în Dobrogea secolului XX (galerie foto)
 
Comentarii








Cele mai recente postari