Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:48 14 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arheologul Desjardins și Dobrogea anului 1867 (III) – Tomis... Kostendje...

ro

25 Jun, 2020 00:00 1128 Marime text
 
Călătoria francezului Ernest Desjardins în Dobrogea anului 1867 se apropie, încet, de final, și cum altfel se putea încheia dacă nu cu studierea Tomisului, „prea strălucita metropolă a Pontului Stâng".
După ce identifică Histriopolisul, Histria, arheologul își continuă călătoria spre sudul Dobrogei.
 
Până să ajungă la Tomis mai face însă unele descoperiri extrem de interesante. Astfel, la 25 de kilometri sud de Histria, într-un fost golf al Mării Negre, nu departe de Capul Midia, dă de alte ruine antice. Se află în zona unor sate tătărești numite pe atunci Gargalîkul Mare și Gargalîkul Mic. Astăzi, teritoriul în cauză aparține comunei moderne Corbu, care este compusă din satele: Corbu (format prin comasarea celor două sate tătărești Gargalîk), Luminița (fost Urumbei) și Vadu (fost Caraharman/Karaharman). Astăzi, specialiștii consideră că în epocă romană, în această regiune existau mai multe așezări, una dintre acestea fiind Vicus Celeris, la Vadu...
 
În zona Gargalîk, într-un cimitir musulman, Desjardins găsește monumente grecești, părți de temple și coloane, precum și morminte antice transformate în unele moderne. Cu teamă să nu fie prins de autoritățile otomane, dezgroapă parțial (doar pentru a o studia) o inscripție în greacă, pe care ulterior o citează în comunicarea trimisă Academiei Franceze.
 
Desjardins merge mai departe, se bucură de călătorie și face observații extrem de interesante: „Am remarcat că în toată această zonă de coastă, începând de la Lacul Razelm, marea a ridicat un adevărat scut din dune de nisip, asemănătoare cu cele din Latium. Aceeași cauză a produs aceleași efecte. Golfurile sunt fie uscate, fie transformate în iazuri, iar lacurile antice au încetat să mai aibă curgerea lor naturală în mare. Au fost abandonate porturile, orașele, tot țărmul...".
 
Istoricul amintește că exact în această zonă de coastă (pe linia Constanța - Palazu), în 1854 (în timpul Războiului Crimeii), trupe franceze fuseseră decimate de holeră. Epidemia făcuse ravagii în taberele cantonate  pe malurile lacurilor „Suth-Gheul" (n.a. Siutghiol) și „Tasoul" (Tașaul).
 
Într-un final, Desjardins ajunge la „Kostendje" și constată că marea mănâncă profund piatra... anticele construcții romane expuse la Nord sunt interminabil bătute și demolate de valurile ce sapă fundațiile. Este același fenomen pe care l-am întâlnit în toată Mediterana, la Alexandria sau la Palatul Ptolemeilor".
 
Istoricul și geograful este ferm în ceea ce privește identificarea anticului oraș: „Tomisul nu are rost să îl cauți în altă parte decât la Kostendje, mai ales că acest nume turcesc nu este altceva decât transcrierea turcească a numelui Constantia, apelare impusă în sec.IV..."   
 
Constanța anului 1867 este încă o mică așezare, dar se dezvoltă economic grație prezenței britanice. Compania „Danube Black Sea Railway" (DBSR) are de zece ani concesiunea Portului Kiustendje precum și pe cea a căii ferate Constanța - Cernavoda (Kiustendje - Bogazchioi, finalizată în 1860).
Progresul și construcțiile noi afectează din păcate vestigiile antice, fapt consemnat cu tristețe de către călătorul francez.
 
„Veche metropolă a Pontului Euxin, Tomis oferă celor ajunși aici durerosul spectacol al unei mine inepuizabile de monumente interesante, continuu distruse însă de muncitorii de la calea ferată sau de cei ce ridică depozite de grâu. Deoarece Kostendje a prosperat, populația ei a crescut și aici se vede o activitate extraordinară; peste 40 de vase grecești și engleze încarcă grâu din vagoanele venite de la Czernavoda. La fel, întâlnești mereu căruțe tătărești pline, peste tot pe unde mergi".
 
Desjardins observă însă că există și aspecte pozitive în ceea ce privește conservarea patrimoniului istoric. El povestește că unii antreprenori greci, localnici, au avut ideea inspirată de a folosi monumente antice ca frumoase ornamente la construcțiile moderne, evitând astfel distrugerea lor totală. Astfel, basoreliefurile și inscripțiile antice sunt incastrate în clădirile noi, cu fețele gravate la exterior, devenind utile și fiind în același timp posibil de admirat. El îi laudă pentru „inteligența elegantă" pe grecii din modernul Kostendje, considerându-i nobili urmași ai coloniștilor din Milet.
 
Călătorul francez este uluit de ceea ce vede în acest oraș, al cărui potențial i se pare unul extraordinar: „Dacă cineva ar putea să își impună aceeași soartă ca poetul Ovidius și ar accepta să trăiască la Tomis, doar din dragoste pentru aceste antichități, atunci acel cineva ar supraveghea demolările și construcțiile de clădiri... Ar putea crea ușor în câțiva ani un muzeu și ar putea scrie un corpus cu inscripțiile locale".
 
(Va urma)
 
Principala sursă bibliografică
 
Ernest Desjardins – Voyage archaeologique et geographique dans la Region Du Bas Danube; sursă - Revue Archaeologique, Nouvelle Serie, vl.17, 1868, p.254-278, Presses Universitaires de France; Lettre a l Academie sur un voyage Archaeologique dans le Dobrudja – Viena, 9 noiembrie 1867
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018. 

 
Citește și:

Arheologul Desjardins și Dobrogea anului 1867 (II) – Ruinele din nord și identificarea Histriei

 
 
Comentarii








Cele mai recente postari