Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:09 25 05 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ALAKAPÎ – POARTA ALBĂ, o localitate situată pe Valea Kara-Su

ro

14 Apr, 2020 23:59 1323 Marime text
Aşezarea se află situată în partea centrală a judeţului Constanţa, la 12 km spre răsărit de oraşul Medgidia, făcând parte din hinterlandul acestuia. Denumirea înseamnă în traducere „Uşa lui Dumnezeu”.
      Călătorul  Erasm Otwinostski, aflându-se în trecere prin Dobrogea, la 1557, cunoştea realităţile satului Alakapî.
      Pe harta lui Gerardus Valk, din anul 1678, la sfârşitul luciului de apă al bălţii, se afla însemnată localitatea Tulcar, ce ar putea fi Poarta Albă, după părerea noastră.
     Înfiinţat în anul 1812, satul purta această denumire, de Ala Kapî şi era locuit de 20-30 familii de tătari.
 
          La mijlocul secolului al XIX-lea, Han Mârza (Mârza Bey), conducător al tătarilor îşi stabilea sediul la Alacapî, beneficiind de autonomie, care ulterior va fi desfiinţată, de autorităţile otomane. Reşedinţa hanului tătarilor kabail era la Karasu, iar la Alacapî  îşi avea sediul locotenentul său, omul său de încredere.
         În anul 1848, localitatea Alacapî avea o populaţie de 900 de suflete, în timpul misiunii conduse de C. Sabatier şi J. Desaint.
         După războiul Crimeei, în 1856, peste 80 de familii de tătari s-au stabilit în această zonă, unde au locuit până la 1877-1878, ulterior stabilindu-se în Bulgaria.
         În anul 1885, existau 222 de proprietari ce deţineau 1.424,5497 de hectare, iar în 1888, 39 de proprietari deţineau 1.104,8100 hectare.
          În anul 1890, primarul localităţii era Lungu, populaţia fiind de 1.456 de locuitori, dintre care 323 erau capi de familie, 790 fiind bărbaţi şi 444 femei. Ştiutori de carte erau 98 bărbaţi şi 15 femei, iar neştiutori de carte - 692 bărbaţi şi 651 femei. Structura etnică era următoarea: 716 români, 16 bulgari, 722 tătari şi doi armeni. În ceea ce priveşte ocupaţiile acestora, 330 erau agricultori, 8 meseriaşi, un industriaş, 9 comercianţi, 5 profesii liberale, iar 31 erau înregistraţi ca fiind servitori.
       Populaţia localităţii era formată din două grupuri etnice majoritare, români şi tătari, iar ocupaţia principală era agricultura. Existau însă şi alte comunităţi precum cea a etnicilor germani.
      Exista o şcoală mixtă, la care învăţa şi elevul Şulţ Frederic, în anul 1916, ce o avea dirigintă pe Cleopatra Maximovici, acesta absentând de la cursuri două săptămâni, deoarece fusese bolnav. La aceiaşi dată localitatea era prosperă, fiind înregistrate 1.282 de vite mari, 13.836 de oi şi 11 capre. Prezenţa germanilor este atestată astfel, la Poarta Albă, unde copiii lor îşi desăvârşeau pregătirea şcolară.
   
        În anul 1880, trăiau în localitate 90 de familii de tătari indigeni, din care 6 au emigrat, rămânând 84 de familii. În 1916, populaţia era de 486 suflete, dintre care 167 erau români. Mari proprietari funciari erau I. N. Manolescu cu 590 ha, N. Şteflea cu 900 ha, D. N. Şteflea cu 717 ha, T. Manolescu cu 780 ha şi Ismetula Astian cu 629 ha.
La sfârşitul secolului al XIX-lea în localităţile Alacapî, Docuzol şi Chiostel  trăiau 1.551 de locuitori.
        
        În anul 1916, populaţia era de 1.430 de suflete, din care 813 bărbaţi şi 617 femei, după care a scăzut la 1.110 suflete, datorită războiului. În funcţie de naţionalităţi erau 725 români, 218 tătari, 132 germani, 15 ruşi, 13 bulgari, 13 alte naţionalităţi. Existau 7 case cu o cameră, 32 cu două camere, 284 cu mai multe camere, 215 şoproane, magazii şi grajduri. Localitatea beneficia de două şcoli, de patru ani, cu câte o clasă, ce erau deservite de trei învăţători. Şcolile fuseseră înfiinţate în anul 1899. Colonistul străin Sali Amet, de profesie agricultor se stabilea la Alacapî.
        În anul 1918, trăiau în localitate 97 germani, 14 bulgari, 165 turci, 55 români, 3 alte naţii, fiind în total 334 de suflete.
 
        Prezenţa populaţiei germane în localitate, a necesitat construcţia unei biserici protestante, iar acest grup etnic şi-a adus din plin contribuţia la dezvoltarea localităţii.
            
Surse bibliografice
A.N.I.C., fond M.A.I.D.A., dosar nr. 4/1882
A.N.I.C., fond D.G.S., dosar nr. 1564/1890
S.J.A.N.C.,  în prefaţa fondului Inspectoratului Cadastral Constanţa, inventar 310, fond 290
S.J.A.N.C., fond Inspectoratul Cadastral Constanţa, dosar nr. 4/1916
S.J.A.N.C ,în prefaţa fondului  Inspectoratului Cadastral Constanţa,nr. 380,  inventar 431
Panait I. Panait, Aristide Ştefănescu, Valea Carasu în cartografia medievală, în Pontica, XVII, 1984
Alexandru Ungureanu, O misiune franceză în Țara Românească, Moldova și Dobrogea în anul 1848, în R.A., I, 1969
M.Vlădescu – Olt, Constituția Dobrogei, București, 1908
Athanasie Napoleon, Dobrogea și gurile Dunării. Fisic-militar și politic-administrativ, București, 1896
N.T.Negulescu, Judeţul Constanţa în anii 1916 și 1922-1923, Tipografia „Victoria” Constanța, 1924
M.D.Ionescu, Dobrogea în pragul veacului al XX-lea, București, 1904
Adrian Ilie, Valea Kara-su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2008

Explicatie foto fond: Localitatea Alacapî pe harta Văii Kara-Su la începutul secolului XX

Sursa foto:  M.D.Ionescu Dobrogeanu, Valea Carasu, Buletinul Societății Regale de Geografie, t.XXXVIII, 1916-1918, București, 1919
  Vatra satului Alakapî – Poarta Albă în 1882

  (A.N.I.C., fond M.A.I.D.A., dosar nr. 4/1882)
      
 
 
Comentarii








Cele mai recente postari