Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:21 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spune că a fost violată de Pistol junior

ro

23 Dec, 2010 15:26 793 Marime text

Poliţiştii din Dumbrăveni au fost sesizaţi de către o localnică cu privire la faptul că fiica sa în vârstă de 13 ani, în urmă cu aproximativ o săptămână a fost condusă la domiciliul lui Ionuţ Pistol, de 18 ani, unde a întreţinut cu acesta raporturi sexuale. Cu ocazia cercetărilor efectuate de către poliţişti a rezultat faptul că în ziua de 13.12.2010, în jurul orei 17.30, în timp ce se întorcea de la şcoală, minora I. G. a fost acostată şi condusă de suspect la imobilul unde acesta locuieşte, loc în care a fost ţinută timp de mai multe ore împotriva voinţei sale, timp în care a şi întreţinut raporturi sexuale cu victima. Minora a fost prezentată la Serviciul Medicină Legală Constanţa în vederea efectuării controlului medico-legal. Faţă de tânăr, la data de 22.12.2010, poliţiştii au luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi ulterior instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru viol şi lipsire de libertate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii