Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:53 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şcoala „Grigore Moisil” Năvodari face pregătiri pentru înscrierile în Clasa I

ro

18 Feb, 2012 16:22 952 Marime text
În ultima şedinţă a Consiliului Local al oraşului Năvodari, primarul Niclae Matei a dat citire unei adrese venite la sediul administraţiei din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa prin care se cerea sprijinul în vederea unei colaborări pentru noua sectorizare a străzilor, respectiv pentru stabilirea noilor circumscripţii şcolare. Toate au funcţionat pe o organigramă veche, iar creşterea numărului populaţiei face imposibilă precizarea unui număr corect al copiilor ce urmează a intra în clasa I în anul şcolar viitor. Urmare a acestei adrese, care are la bază Ordinul MECTS nr. 3064/ianuarie 2012 privind aprobarea metodologiei acestei situaţii, primarul Nicolae Matei şi CL Năvodari au decis colaborarea între autoritatea locală, grădiniţele din oraş şi ISJ pentru noua sectorizare.

În prezent, Şcoala „Grigore Moisil” Năvodari face demersuri pentru a duce la îndeplinire a acestui proiect. Astfel, pentru părinţii interesaţi să-şi înscrie copii în clasa I la această instituţie de învăţământ, oferta şcolară pentru anul şcolar 2012-2013 cuprinde: programul „After School” pentru clasa pregătitoare şi pentru clasele primare, cercuri derulate în cadrul instituţiei şi care cuprind: activităţi pe calculator, cerc de teatru, atelier de creaţie bazat pe abilităţi practice şi multe altele. De asemenea, evaluarea pentru clasa pregătitoare / clasa I se va face în perioada 20 – 29 februarie 2012 la Grupul Şcolar „Lazăr Edeleanu”. Părinţii trebuie să ştie că programul evaluărilor a fost stabilit de astfel: Luni – 09:00 – 17:00, Marţi – 10:00 – 18:00, Miercuri – 09:00 – 17:00, Joi – 10:00 – 18:00 şi Vineri – 09:00 – 17:00.

 http://www.gazetadenavodari.ro/scoala-%E2%80%9Egrigore-moisil-navodari-face-pregatiri-pentru-inscrierile-in-clasa-i/

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii