Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:36 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Propunerea legislativă privind declararea datei de 10 Mai drept „Ziua Independenţei naţionale", adoptată tacit de Senat

ro

05 Feb, 2018 18:16 1196 Marime text
Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de luni, propunerea legislativă privind declararea datei de 10 Mai drept "Ziua Independenţei naţionale", pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 20 decembrie 2017, informează Agerpres.ro
 
Nota de adoptare tacită a fost citită luni în plen de preşedintele de şedinţă, senatorul Claudiu Manda.
 
Iniţiatorul, senatorul ALDE Ion Hadârcă, menţionează în expunerea de motive a actului normativ că pe 10 mai 1866 principele Carol, care părăsise Castelul Sigmaringen, a ajuns în Bucureşti şi la 10 mai 1877 Camerele reunite ale Parlamentului României au votat Declaraţia de Independenţă a României.
 
Comisia pentru administraţie din Senat a acordat raport de respingere propunerii legislative atrăgând atenţia asupra posibilităţii creării unui paralelism legislativ, având în vedere că Legea 103/2015 pentru declararea zilei de 10 Mai ca zi de sărbătoare naţională este în vigoare. Raportul însă nu a fost supus votării în plenul Senatului până la termenul stabilit de Biroul permanent, iar actul normativ a fost adoptat tacit.
 
Proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.

Sursa: Agerpres.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii