Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:35 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constanța. Zeci de cetățeni străini depistați în situații ilegale. Ce măsuri au aplicat polițiștii de la imigrări

ro

16 Jul, 2018 12:20 1562 Marime text
Polițiștii de imigrări, în urma acțiunilor întreprinse în prima jumătate a lunii iulie a.c., au depistat 136 de cetățeni străini în situații ilegale, fiind executate misiuni de îndepărtare sub escortă pentru 19 cetățeni de străini. De asemenea, au fost sancționați reprezentanții a 18 de societăți comerciale pentru nerespectarea regimului juridic aplicat străinilor angajați, informează Inspectoratul General pentru Imigrări. 
 
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări desfășoară în permanență activităţi specifice pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţii noastre.
 
Astfel, în perioada 01-15 iulie a.c., au fost efectuate mai multe acţiuni şi controale, cu efective proprii şi în colaborare cu alte structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini.
 
În urma acțiunilor întreprinse, au fost depistați 136 de cetățeni străini în situații ilegale, cei mai mulţi în municipiul București şi pe raza de competenţă a judeţelor Arad, Călărași și Constanța. Dintre aceștia, 37 nu mai aveau drept de ședere pe teritoriul țării noastre, 41 au intrat ilegal, iar 29 desfășurau activități lucrative fără forme legale.
 
Potrivit IGI, din totalul persoanelor depistate, 29 au primit decizii de returnare și comunicări de părăsire a teritoriului României, 28 au solicitat o formă de protecție internațională, 24 au fost sancționați contravențional, iar pentru ceilalți s-au dispus alte măsuri.
 
Polițiștii de imigrări au organizat misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 19 cetățeni străini, iar pentru 15 au întocmit documente necesare în vederea luării în custodie publică până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.
 
De asemenea, poliţiştii au aplicat cetăţenilor străini, care nu au respectat legislaţia în domeniul migraţiei, sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 38.000 de lei.
 
În perioada de referință, polițiștii de imigrari au emis 43 de avize de angajare pentru lucrători permanenţi și sezonieri. De asemenea, pe linia combaterii muncii nedeclarate, au fost sancționați reprezentanții a 18 societăți comerciale, cu amenzi în valoare de 161.500 de lei, pentru nerespectarea regimului juridic aplicat străinilor angajați.
 
Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân acțiunile prioritare ale polițiștilor de imigrări, care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii