Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:02 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hot impuscat de politisti

ro

25 Jan, 2010 14:52 665 Marime text

Un hoţ a fost împuşcat de poliţiştii din Medgidia azi-noapte, după ce a pătruns în locuinţa unui poliţist ca să fure. Oamenii legii au tras şase focuri de armă pentru a-l determina pe individ să se predea. Sali Ali zis „Saliciuc" în vârstă de 28 de ani şi cumnatul său Sali Orhan în vârstă de 30 de ani au încercat să fure din locuinţa unui poliţist al Biroului Ordine Publică Medgidia. Zgomotele l-au trezit pe omul legii care a încercat să-i reţină, însă nereuşind, acesta a sunat la 112.

Unul dintre cei doi hoţi a fost găsit de o patrulă de Poliţie pe strada Română cărând o sacoşă cu bunurile abia furate. Poliţiştii l-au somat să se oprească şi au tras un foc de avertisment în aer. Ali nu s-a oprit. Ca să nu-l piardă, agenţii au făcut uz de armamentul din dotare şi au tras nu mai puţin de şase focuri de armă în direcţia hoţului. Unul dintre gloanţe l-a nimerit în picior. Saliciuc este internat în prezent sub pază în spitalul din Medgidia. Poliţia a reuşit să îl prindă şi pe cel de-al doilea hoţ, care a fost dus la audieri la poliţia din Medgidia.

Sursa: adevarul.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii