Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:50 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce s-a discutat la şedinţa din luna mai a Consiliului Local Municipal Constanţa Privilegii hilare solicitate de aleşii noştri

ro

23 Jun, 2014 00:35 2995 Marime text
sedinta consiliu local municipal constanta

Electoratul s-ar minuna de-ar şti câte se discută în şedinţele de consiliu local municipal, la Constanţa. Şi cum votează cei ce sunt aleşii noştri.
Citiţi, aici, integral, procesul verbal al şedinţei de Consiliu Local din 21 mai anul acesta, document care va fi aprobat, astăzi. 
PROCES-VERBAL
Încheiat astăzi, 21.05.2014, orele 12°°, în şedinţa ordinarǎ a Consiliului Local al Municipiului Constanţa.
La şedinţă participă:  22  consilieri ( absenţi: dl.Ene Valeriu-Iosif, dl.Georgescu Daniel, dl.Gima Stelian,  d-na Marcu Ana şi dl.Şurghie Valentin), dl. primar Radu Ştefan Mazăre, d-na secretar Marcela Enache precum şi funcţionari publici din aparatul propriu de specialitate  al Primarului, invitaţi şi reprezentanţi ai mass-mediei.
Şedinţa este publică şi va fi condusă, conform HCL nr.41/2014, de domnul consilier Ciorbea Valentin.

Dl.Valentin Ciorbea
Bunã ziua, tuturor! Stimaţi colegi, dragi reprezentanţi ai executivului din Primãrie şi reprezentanţilor de la presã,  începem şedinţa de astãzi. Sunt onorat sã o conduc, pentru cã este zi de sãrbãtoare. Este ziua municipiului Constanţa, zi care a fost stabilitã în 28 martie 2002 de cãtre Consiliul local la propunerea de atunci, consilier local, a domnului Nicuşor Constantinescu. De altel, cred cã aţi vãzut astãzi, pe principalele artere ale oraşului, drapelele tricolor şi ale municipiului Constanţa. Îmi permit, aşa, ca un om cu pãrul alb, sã transmit constãnţenilor multã sãnãtate şi prosperitate, cât se poate. Celor care îşi sãrrbãtoreazã ziua numelui, un sincer “La mulţi ani!”, în numele meu, al dumneavoastrã şi, desigur, al domnului primar. Mulţumesc! Cu aceasta…Cum stãm, doamna Enache, cu prezenţa?

D-na Marcela Enache
Sunt prezenţi 21 de consilieri.

Dl.Valentin Ciorbea
Deci, prezenţã, 21 din totalul consilierilor. Vã supun spre aprobare ordinea de zi. Avem şi o ordine suplimentarã. Întâi, cea care ne-a fost transmisã prima datã:
Cine este pentru?

D-na Marcela Enache
Avem 21 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Mulţumesc! Cine este pentru ordinea suplimentarã? Mulţumesc!
D-na Marcela Enache
Avem 21 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Împotrivã? Abţineri? Nu sunt. În afarã de aceasta vom mai avea şi diverse. Domnul consilier Chirondojan şi-a exprimat dorinţa sã aibã o micã intervenţie, de asemenea, eu, în legãturã cu propunerea, fãcutã la una din şedinţe, legatã de sãrbãtorirea navei şcoalã „Mircea”.
Trecem la primul punct al ordinei de zi:
„Aprobarea procesului-verbal al şedinţei ordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 07.04.2014. »
Cine este pentru? Mulţumesc! Abţineri? Împotrivã?

D-na Marcela Enache
Avem 21 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 2:
“Aprobarea procesului-verbal al şedinţei de îndată a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 17.04.2014. »
Cine este pentru? Mulţumesc! Abţineri? Împotrivã?

D-na Marcela Enache
Avem 21 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 3:
“Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului municipal pe anul 2014. »
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Domnu’ viceprimar Decebal Fãgãdãu, vã rog!

Dl.Decebal Fãgãdãu
Stimaţi colegi, bunã ziua! Am de fãcut douã amendamente la acest proiect. Primul face referire la modificarea listei obiectivelor de investiţii pentru anul 2014, anexa 3 la bugetul local, în sensul cã luãm 120 de mii de lei, poziţia 1, de la capitolul 51 şi înfiinţãm o înscriere a  unei poziţii, nou create, consultanţã, asistenţã tehnicã pentru pregãtirea proiectelor investiţiilor în cadrul Programului Operaţional Infrastructurã Mare, cel care înlocuieşte postul actual, cu suma de 120 de mii de lei pentru RAJA SA, în sensul cã ne cofinanţãm studiile de fezabilitate şi prefezabilitate pentru urmãtorul exerciţiu financiar cu bani de la Uniunea Europeanã, iar în loc de Programul Operaţional Sectorial de Mediu se va numi Programul Operaţional Infrastructurã Mare. Acesta este primul amendament şi trebuie sã înscriem contribuţia noastrã pentru elaborarea proiectelor, ca poziţie nouã. Iar al doilea amendament face referire la o regularizare de sume în cadrul proiectelor cu finanţare europeanã – majorãm capitolul subvenţii de la bugetul de stat cãtre bugete locale pentru susţinerea derulãrii proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile (FENA) cu suma de 716 mii de lei, majorãm şi suma din fondul naţional european, 91 de mii de lei şi, de asemenea, introducem  la cheltuieli autoritãţi executive, acţiuni generate de proiecte economice, comerciale şi de piaţã a munci – finanţare de 122 de mii de lei.Este un proiect în cadrul POIM. Acestea sunt cele douã amendamente, doamna secretar, pe care le-am depus şi la dumneavoastrã.

Dl.Valentin Ciorbea
Mulţumesc, domnu’ viceprimar! Aţi ascultat. Supun aprobãrii dumneavoastrã cele douã amendamente.
Cine este pentru? Mulţumesc!

D-na Marcela Enache
Avem 19 voturi pentru, 2 abţineri. S-au abţinut d-na Tuşa şi dl.Roman.

Dl.Valentin Ciorbea
Deci, s-au aprobat.

D-na Marcela Enache
La amendamente.

Dl.Valentin Ciorbea
La amendamente. Acum, supun la vot proiectul de la punctul 3 privind rectificarea bugetului municipal pe anul 2014.
Cine este pentru ? Abţineri ? Împotrivã ?

D-na Marcela Enache
Avem 19 voturi pentru, 2 voturi împotrivã. Au votat împotrivã: d-na Tuşa şi dl.Roman.

Dl.Valentin Ciorbea
Mulţumesc! Punctul 4:
“Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuţie al bugetului municipal pe anul 2013. »
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Cine este pentru ? Împotrivã ? Abţineri ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 21 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
A trecut şi acesta. Punctul 5:
“Proiect de hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetului municipal pe trimestrul I pe  anul 2014. »
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Cine este pentru ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 19 voturi pentru, 2 voturi împotrivã. Au votat împotrivã: d-na Tuşa şi dl.Roman.

Dl.Valentin Ciorbea
Mulţumesc! Punctul 6:
“Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării prin negociere directă a unor bunuri imobile(terenuri şi/sau clădiri) ce aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa.”
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Cine este pentru ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 21 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 7:
“Proiect de hotărâre privind acordarea ajutoarelor de urgenţă şi a ajutoarelor de înmormântare, în conformitate cu prevederile Legii nr.416/2001. »
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Cine este pentru? Abţineri? Împotrivã? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 21 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 8:
“Proiect de hotărâre privind aprobarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei pentru luna aprilie 2014 pentru familiile şi persoanele singure care se încălzesc cu energie termică furnizată în sistem centralizat, energie electrică sau butelii GPL pentru sobe. »
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Vã rog, domnu’ primar!

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Aici este vorba despre faptul cã Guvernul acordã subvenţie numai pentru ianuarie, februarie, martie. În luna aprilie nu acordã absolut de loc. Noi, ştiţi foarte bine, cã venim în completare şi acordãm, pe lângã subvenţia pe care o dã Guvernul, în tranşe. Se ştie foarte bine, toatã discuţia. Problema este cã în luna aprilie, ca şi anul trecut, a fost furnizatã energie termicã. Guvernul nu mai acordã aceastã subvenţie şi atunci, am decis, la fel ca şi anul trecut, sã suportãm noi şi partea pe care n-o acordã Guvernul, în aşa fel încât cetãţenii sã nu trebuieascã sã plãteascã suplimentar. Despre asta discutãm. E o sumã substanţialã ca sã acoperim partea Guvernului. Mulţumesc!

Dl.Valentin Ciorbea
Mulţumesc, domnu’ primar! Dacã mai sunt alte…? Bine. Dacã nu, supun la vot.
Cine este pentru ? Împotrivã ? Abţineri ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 21 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 9:
“Proiect de hotărâre privind achiziţionarea serviciilor de consultanţă juridică, asistenţă şi reprezentare juridică în vederea apărării intereselor S.C. Confort Urban S.R.L. »
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Cine este pentru ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 21 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 10:
“Proiect de hotărâre privind aprobarea situaţiilor financiare anuale, a contului de profit şi pierdere, datelor informative, situaţia activelor imobilizate, notelor explicative la situaţiile financiare anuale, raportul administratorilor şi propunerea de distribuire a profitului obţinut în anul 2013 la S.C. Confort Urban - S.R.L. Constanţa.”
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Cine este pentru ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 21 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 11:
“Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli, a listei de investiţii şi reparaţii în continuare, a listei de utilaje independente şi a obiectivelor şi criteriilor de performanţă pe anul 2014 ale S.C. Confort Urban S.R.L. Constanţa. »
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Cine este pentru  ? Împotrivã ?Abţineri ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 21 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 12:
“Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea H.C.L. nr.85/27.02.2008 – privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al R.A. « Exploatarea Domeniului Public şi Privat » Constanţa, precum şi a organigramei şi numărului de personal al acesteia. »
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Cine este pentru  ? Împotrivã ?Abţineri ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 22 de voturi pentru. A venit şi dl.Lixandru.

Dl.Valentin Ciorbea
Da. E binevenit.Punctul 13:
“Proiect de hotărâre privind aprobarea situaţiilor financiare pe anul 2013 ale R.A. „Exploatarea Domeniului Public şi Privat” Constanţa.»
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Cine este pentru  ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 22 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 14:
“Proiect de hotărâre privind aprobarea bilanţului contabil pe anul 2013 al R.A.T.C. Constanţa. »
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Cine este pentru  ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 20 de voturi pentru şi 2 voturi împotrivã. Au votat împotrivã: d-na Tuşa şi dl.Roman.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 15:
“Proiect de hotărâre privind aprobarea Caietului de sarcini şi Centralizatorul de valori tarife de bază, precum şi a Instrucţiunilor privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiei publice cu plic închis pentru atribuirea beneficiului contractului de închiriere a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă. »
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Cine este pentru  ? Da, vã rog ! Poftiţi !

Dl.Radu Bogdan Matei
Instrucţiunile sunt în alb. Nu sunt menţionate nici preţul de pornire, nici preţul de achiziţie al Caietului de sarcini. Nu este corect sã votãm instrucţiuni în alb, pentru cã nu ştim exact ce hotãrâm. Practic, cum se stabileşte preţul de pornire ? Care este preţul Caietului de sarcini ?Ataşamentul nu este completat.

Dl.Valentin Ciorbea
Dumneavoastrã solicitaţi nişte explicaţii, acum? Doamna Moţãţãianu, puteţi sã daţi nişte explicaţii?

D-na Mãdãlina Moţãţãianu
N-am înţeles întrebarea.

Dl.Valentin Ciorbea
Mai repetaţi, succint, domnul consilier, cam ce doriţi.

Se fac comentarii în salã. (Zece lei costã Caietul de sarcini.)

Dl.Radu Bogdan Matei
Nu sunt completate instrucţiunile.

D-na Mãdãlina Moţãţãianu
Acestea reprezintã nişte instrucţiuni de participare la licitaţie cu caracter general. Ele se particularizeazã pentru fiecare caz în parte, spaţiu în parte pentru care regia organizeazã o licitaţie. Atunci când se organizeazã licitaţia se completeazã fiecare spaţiu în alb, adicã, suprafaţã, adresa imobilului….Acele puncte (spaţii) în alb.

Dl.Radu Bogdan Matei
Atunci ar trebui menţionat în hotãrâre cã se detaliazã pentru fiecare caz în parte, în momentul când se organizeazã licitaţia.

Dl.Valentin Pîrvulescu
Aveţi o anexã, domnu’ consilier, unde sunt menţionate preţurile de bazã pentru fiecare caz în parte, şi, în funcţie de funcţiunea solicitatã şi licitatã,  se modificã şi valoarea caietului de sarcini şi preţul de pornire a licitaţiei şi aşa mai departe.

Dl.Radu Bogdan Matei
Mi s-a pãrut…neclar…

Dl.Valentin Ciorbea
Domnu’ consilier, sunteţi mulţumit de….? Bun. Atunci, supun aprobãrii dumneavoastrã acest proiect de la punctul 15.
Cine este pentru  ? Împotrivã ? Abţineri ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 22 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 16:
“Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului şi a parteneriatului între Unitatea administrativ teritorială municipiul Constanţa, Universitatea „Ovidius” din Constanţa şi Institutul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane pentru proiectul „Măsuri integrate pentru egalitate de şanse”.
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Cine este pentru  ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 22 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Mã bucur cã, oricum, aţi vãzut, Universitatea are un nou rector, sunt la un drum nou şi, sigur cã trebuie sã…avem mai multe realizãri şi legate de comunitatea localã.  Punctul 17:
“Proiect de hotărâre privind actualizarea devizului general aferent obiectivului de investiţii „ Promenadă turistică Mamaia”.
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Cine este pentru  ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !
D-na Marcela Enache
Avem 21 de voturi pentru şi o abţinere. S-a abţinut dl.Matei.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 18:
“Proiect de hotărâre privind actualizarea devizului general aferent obiectivului de investiţii „ Parcul seniorilor”
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Cine este pentru  ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 22 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 19:
“Proiect de hotărâre privind modificarea H.C.L. nr.295/2013 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2014. »
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Aveţi explicaţii?

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Da. M-am gândit eu cã ar fi bine sã scutim de taxa pentru habitat toate persoanele cu diszabilitãţi din oraşul Constanţa. Discutãm despre persoane cu handicap de gr.I, handicap de gr.II, handicap de gr.III. Este o grozãvie ca sã te fi nãscut sau sã fi dobândit pe parcursul vieţii aşa ceva. Oamenii, oricum, sunt…se chinuie în fiecare moment al zilei şi cred cã este un lucru bun pe care-l facem şi creştineşte. Am fãcut evaluãrile împreunã cu doamna director Marcela Frigioiu şi, începând din luna iulie, în Constanţa, nici o persoanã cu diszabilitãţi nu va mai plãti taxa de gunoi, indiferent cât o plateau pânã acum.

Dl.Valentin Ciorbea
Mulţumesc, pentru explicaţii! Vã supun aprobãrii acest proiect de hotãrâre.
Cine este pentru  ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 22 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Cred cã este o mãsurã binevenitã ce aţi propus, domnu’ primar. Punctul 20:
“Proiect de hotărâre privind completarea şi actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa. »
-  iniţiator: viceprimar Decebal Făgădău;
Cine este pentru  ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 22 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 21:
“Proiect de hotărâre privind radierea unor imobile din inventarul bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa. »
-  iniţiator: viceprimar Decebal Făgădău;
Cine este pentru  ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 22 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 22:
“Proiect de hotărâre privind completarea H.C.L. nr.211/2011 însuşirea şi aprobarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Constanţa. »
-  iniţiator: viceprimar Decebal Făgădău;
Cine este pentru  ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 22 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 23:
“Proiect de hotărâre privind modificarea H.C.L. nr.63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local din municipiul Constanţa.”
-  iniţiator: viceprimar Decebal Făgădău;
Cine este pentru  ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 22 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 24:
“Proiect de hotărâre privind transmiterea dreptului de folosinţă, pe perioada existenţei construcţiei, asupra terenului în suprafaţă de 300 mp. situat în municipiul Constanţa – staţiunea Mamaia, bd. Mamaia – zona staţie Telegondolă, Arhiepiscopiei Tomisului, în vederea construirii unei capele. »
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Cine este pentru  ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 22 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 25:
“Proiect de hotărâre privind atribuirea în proprietate a unui teren în suprafaţă de 500 mp., situat în municipiul Constanţa, str. General Mr. Toma Zotter nr.10, lot 2 numitului Buzincu Gheorghe, revoluţionar, conform sentinţei civile nr.3404/18.06.2013 a Tribunalului Constanţa, definitivă şi irevocabilă. »
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Cine este pentru  ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 22 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 26:
“Proiect de hotărâre privind atribuirea în proprietate a unei suprafeţe de teren reprezentând loc de veci – figura A17, lot 18 situat în Cimitirul Municipal Constanţa, domnului Buzincu Gheorghe, revoluţionar, conform sentinţei civile nr.3404/18.06.2013 a Tribunalulu iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre;
Cine este pentru  ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 19 voturi pentru, 3 abţineri. S-au abţinut: dl.Fãgãdãu, d-na Cojoc şi d-na Onciu.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 27:
“Proiect de hotărâre privind modificarea anexei nr.6 din H.C.L. nr.466/2009 privind lista bunurilor din domeniul public şi privat al municipiului Constanţa ce urmează a fi concesionate către S.C. RAJA S.A. Constanţa. »
-  iniţiator: viceprimar Decebal Făgădău;
Cine este pentru  ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 22 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 28:
“Proiect de hotărâre privind retragerea dreptului de folosinţă a U.J.C.C. Constanţa asupra terenului în suprafaţă de 93 mp. situat în str.Gheorghe Bariţiu nr.1E, zona Palazu Mare. »
-  iniţiator: viceprimar Decebal Făgădău;
Cine este pentru  ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 22 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 29:
“Proiect de hotărâre privind dezmembrarea unui imobil situat în municipiul Constanţa, în vederea înscrierii în Cartea Funciară. »
-  iniţiator: viceprimar Decebal Făgădău;
Cine este pentru  ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 22 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 30:
“Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume de bani Asociaţiei Judeţene de Box Constanţa, în vederea premierii sportivilor şi a antrenorilor cu rezultate excepţionale în cadrul competiţiilor desfăşurate în anul 2014.”
-  iniţiator: viceprimar Decebal Făgădău;
Cine este pentru  ? Abţineri ? Împotrivã ? Mulţumesc !

D-na Marcela Enache
Avem 22 de voturi pentru.

Se fac comentarii în salã. (Şi Simona Halep, când o facem cetãţean?)

Dl.Valentin Ciorbea
Domnu’ viceprimar, poate ne gândim şi la fetele, astea, din lotul naţional de gimnasticã, care sunt din Constanţa.

Se fac comentarii în salã.

Dl.Radu Ştefan Mazãre
S-o facem şi pe Halep, şedinţa viitoare, cã a mai crescut acum.

Dl.Valentin Ciorbea
Bun. Punctul 31 vã propun sã-l facem ultimul, dupã ordinea de zi suplimentarã. Punctul 1 de la ordinea de zi suplimentarã:
„Proiect de hotãrâre privind acordul municipiului Constanţa pentru folosirea de cãtre agenţii economici (persoane fizice/juridice) care desfãşoarã activitãţi economice pe raza municipiului Constanţa a conceptului „Mamaia Style”, respectiv 5 layot-uri cu denumirea „Safari”, „Bird watching”, „Surfing”, „Snorkeling” şi „Perfect waves”.
Domnu’ primar, ia sã vedem!

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Vrem ca…..Începând din vara asta o sã existe tricouri, maieuri, şepci care sã fie inscripţionate cu „Mamaia”. Noi am produs….am achiziţionat  aceste concepte. Vrem sã dãm permisiunea privaţilor sã le facã şi sã le vândã. Sigur, o sã fie o comisie de 3 oameni, în Primãrie, care o sã avizeze în sensul de a nu fi puse greşit, de a nu mai fi introduse alte elemente care sã nu fie în conformitate cu conceptul gândit de cei de la Ogelvi, pe care ni l-au fãcut nouã şi celor de la Asociaţia Litoral. În toate staţiunile din lume existã aşa ceva, numai la noi nu puteai sã cumperi nimic care sã-ţi aminteascã de vara frumoasã petrecutã la Mamaia.

Dl.Valentin Ciorbea
Da. Mulţumesc, domnu’ primar!

Dl.Gabriel Stan
Pãi, şi cum aratã? Ia-le de la început, te rog,  ca sã le vadã toatã lumea!

Pe ecran sunt proiectate imaginile pentru cele 5 denumiri: Safari, Bird watching, Surfing, Snorkeling şi Perfect waves.

Se fac comentarii în salã. (Ce-s astea?)

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Atracţiile din staţiunea Mamaia.

Se fac comentarii în salã.

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Safari. Se poate face safari în Mamaia. Valuri.

Se fac comentarii în salã.

Dl.Valentin Ciorbea
Da.Aţi ascultat….aţi vãzut şi suportul de imagine. Interesant.O sã vedem.
Cine este pentru? Împotrivã? Abţineri? Mulţumesc!

D-na Marcela Enache
Avem 22 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 2:
„Proiect de hotãrâre privind aprobarea Studiului de oportunitate pentru fundamentarea şi stabilirea soluţiilor optime de delegare a gestiunii serviciului delegat de iluminat public.”
Cine este pentru?

Dl.Radu Bogdan Matei
O secundã! Anexa are peste 100 de pagini şi…

D-na Marcela Enache
Le-am trimis pe e-mail, de ieri. A apãrut pe ordinea de zi, ieri. De aceea a şi fost trecut pe ordinea suplimentarã. Cum l-am primit, l-am şi trimis pe e-mail. Deci, cum am putut de repede.

Dl.Valentin Ciorbea
Deci, dumneavoastrã, domnu’ consilier, dacã înţeleg eu bine, obiectaţi cã s-au primit târziu, cã sunt voluminoase şi cã n-aţi reuşit sã le parcurgeţi.

Dl.Radu Bogdan Matei
Le-am parcurs azi dimineaţã.

Dl.Valentin Ciorbea
Da. Înţeleg cã ar fi o rugãminte ca astfel de completãri sã se facã ceva mai din timp. Da?

Dl.Radu Bogdan Matei
Exact.

Dl.Valentin Ciorbea
Bun. Mulţumesc! Cine este pentru? Abţineri? Împotrivã? Mulţumesc!

D-na Marcela Enache
Avem 20 de voturi pentru şi 2 abţineri. S-au abţinut d-na Tuşa şi dl.Roman.

Dl.Valentin Ciorbea
Punctul 3:
„Proiect de hotãrâre privind aprobarea investiţiilor propuse a fi realizate prin POIM 2014-2020 şi a alocãrii de la bugetul local a valorii cofinanţãrii asistenţei tehnice pentru elaborarea aplicaţiei de finanţare a investiţiilor.”
Cine este pentru? Împotrivã? Abţineri?

D-na Marcela Enache
Avem 22 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Stimaţi colegi, avem douã chestiuni scurte…

D-na Marcela Enache
Mai aveţi de ales preşedintele de şedinţã.

Dl.Valentin Ciorbea
Nu, nu, dupã diverse, doamnã. Imediat dupã diverse. Avem douã chestiuni la diverse. V-aduceţi aminte, o sã-mi permit sã încep eu, în urmã cu o şedinţã, acum o lunã şi jumãtate, vã propuneam, şi este o chestiune care se va realiza în premierã, din partea domnului primar şi a noastrã, a Consiliului local, sã marcãm cei 75 de ani de intrare în activitate a navei şcoalã „Mircea”. De pe 24 pânã pe 27, „Mircea” şi velierele care îl însoţesc în Regatã vor fi la Constanţa şi nava va fi sãrbãtoritã. Pentru cã am învãţat de la un şef de-al meu care îmi spunea: „Mã, la mine sã nu vii cu propuneri, sã vii cu soluţii.”, mi-am permis sã fac un  draft de mesaj. Şi, pentru cã este fãcut şi în numele dumneavoastrã şi al domnului primar, care va fi dat la presã, ca sã se consemneze peste timp, asta e de formaţia profesorului de istorie, sã-mi permiteţi, sã-i dau citire acum. „Mesajul primarului municipiului Constanţa şi al membrilor Consiliului local adresat navei şcoalã „Mircea” cu prilejul împlinirii a 75 de ani de serviciu. La 17 Mai 1939 Portul Constanţa primea, printr-o frumoasã ceremonie marinãreascã, la care au participat importante personalitãţi ale epocii, sosirea navei şcoalã „Mircea” de la şantierul constructor german Von Voss. Momentul istoric a reînodat bogata tradiţie a instruirii tinerilor în arta navigaţiei cu vele, formatã pe parcursul a peste 40 de ani de prima navã şcoalã a Marinei Miliare, bricul „Mircea”. De aproape 75 de ani, mai puţin nefasta perioadã 5 septembrie 1944 - 27 mai 1946, când a fost dus în captivitate de ocupantul sovietic, Constanţa constituie pentru „Mircea” portul  de reşedinţã, iar velierul nava sa simbol, admiratã, preţuitã şi îndrãgitã. De aici s-a desprins de cheu, dupã ceremonii emoţionante, având la bord zecile de serii de cadeţi şi elevi însoţiţi de urarea „Vânt bun din pupa!” a celor prezenţi, personalitãţi militare şi civile, membri familiilor şi a celor apropiaţi, pornind pe mãri şi oceane, de cele mai multe ori cu prova spre Vest, în cele mai strãlucite campanii internaţionale. Memorabile vor rãmâne în sufletele echipajelor, a cadeţilor şi elevilor, dar şi a istoriei Marinei, marşurile de instruire şi reprezentare, precum cel din vara anului 1967 când „a strãpuns”, în premierã absolutã, ca navã şcoalã a unei ţãri membrã a tratatului de la Varşovia, cortina de fier,  traversarea oceanul Atlantic 2004 şi 2009, participarea la importante festivaluri maritime din Vestul Europei, iar, mai recent, în 2013, marşul unic în inima ortodoxiei rãsãritene, la muntele Athos, toate poziţionându-l pe „Mircea” în principalul vector al diplomaţiei maritime româneşti. Pentru nava şcoalã  „Mircea”, Constanţa este locul reîntoarcerii acasã, cu echipajele mult mai experimentate, cu tineri cadeţi şi elevi înnobilaţi de spiritul „Mircea”, cu calitãţi marinãreşti de excepţie. În semn  de preţuire şi recunoştinţã, cu prilejul împlinirii a 75 de ani de serviciu, în numele comunitãţii constãnţene, noi, Radu Ştefan Mazãre – primarul municipiului Constanţa şi membri Consiliului local, acordãm navei şcoalã „Mircea” diploma şi medalia de aur, exprimând convingerea cã legendarul velier va strãluci şi în anii urmãtori prin noi epopei marinãreşti ducând în inimã şi promovând Constanţa. „ Am pus data de 17 Mai 2014, cã este, de fapt, data….da’ ea se poate schimba, data de…Aceasta este propunerea de mesaj. Am înţeles, domnu’ primar, cã duminicã veţi fi prezent la a doua zi a manifestãrilor, este vorba de ora 17,00 , defilarea echipajelor. Este un spectacol extraordinar. Iar la ora 18,00 se vor acorda premiile, de cãtre cei de la Asociaţia Internaţionalã de Navigaţie, pentru câştigãtorii etapei Soci-Constanţa. Şi aici, domnu’ primar va acorda diploma şi medalia de onoare în numele Consiliului şi a comunitãţii constãnţene. Domnu’ primar, atât am avut de zis la aceastã chestiune. Sper cã…colegii….Sunteţi de acord, nu? Este o chestiune de suflet şi n-o mai supunem chiar la vot, aşa, pentru cã toatã lumea înţelege importanţa acestei nave. A doua chestiune este ridicatã…doreşte s-o ridice domnul consilier Chirondojan. Vã rog!

Dl.Vasile Chirondojan
Domnule primar, în numele consilierilor, a 27 de consilieri care suntem aleşi de cetãţenii municipiului Constanţa…

D-na Marcela Enache
Vã rog sã vorbiţi la microfon, ca sã putem înregistra.

Dl.Vasile Chirondojan
Deci, domnule primar, în numele consilierilor, 27 de consilieri care suntem aleşi de cetãţenii oreaşului constanţa, vã rog frumos….deci, am mai luat cuvântul şi anul trecut, pentru 27 de consilieri, numai pentru 27 de consilieri, vã rugãm sã ne daţi nişte premise. Sã propuneţi, sã faceţi o comisie, cã nu se poate aşa ceva, pe unde mergem ne opreşte toatã lumea: „Staţi, sã  vedem  dacã eşti pe listã! Stai, sã vãd cine eşti! Dacã ai legitimaţie?” Deci, nu se poate aşa ceva, în municipiul constanţa, 27 de consilieri sã nu avem voie sã mergem pe peste tot. Noi avem dreptul sã controlãm, avem dreptul sã facem reclamaţii, avem dreptul sã….Nu ştiu dacã citeşte fiecare ce trebuie sã facã un consilier.

Se fac comentarii în salã.

Dl.Valentin Pîrvulescu
Eu nu vreau nimic.

Dl.Vasile Chirondojan
Însã, ca decan de vârstã al consilierilor, vã rog frumos, sã vã gândiţi pentru domnii consilieri, sã ne daţi câte un permis, ca sã nu mai fim chiar aşa înjosiţi.

Dl.Valentin Pîrvulescu
Da’ unde eşti înjosit, ne’a Ţuţu?

Se fac comentarii în salã.

Dl.Valentin Ciorbea
Da, acum, ştim, necesitã câteva  explicaţii.

Dl.Vasile Chirondojan
Eu vã spun de ce. Deci, eu am fost în staţiunea Mamaia….

Dl.Valentin Ciorbea
Concret, domnu’ Chirondojan.

Dl.Vasile Chirondojan
Deci, am fost în staţiunea Mamaia, anul trecut. Aveam o mie de copii, la Cazinou, acolo şi n-am putut sã intru cu maşina, cã aveam echipamente, exact pentru promovare, exact şi…asta, cum spune domnul primar Radu Ştefan Mazãre. Deci, m-a ţinut acolo o orã şi a spus: „Nu, domn’e, nu te cunosc; nu, cã nu ştiu cine eşti…” şi aşa mai departe. Peste tot. „Dacã nu, plãteşti!”  „Pãi, stai, domn’e, de ce sã plãtesc!?”  Eu sunt şi eu un…om, acolo, al 27-lea om al oraşului ãsta. Nu am dreptul sã intru în staţiune? Deci, s-au pus piedici peste tot.  Eu înţeleg…Da’ nu pentru noi! Suntem nişte oameni aleşi. Haideţi sã-i dãm Cezarului ce al Cezarului…

Dl.Valentin Pîrvulescu
Pãi, ne’a Ţuţu, suntem oameni aleşi, dar trebuie sã respectãm şi noi regulile pe care noi le facem! Dacã acolo-i un program de acces, bãnuiesc cã în zona Cazinoului e vorba…

Dl.Vasile Chirondojan
Pãi, am şi explicat…

Dl.Valentin Pîrvulescu
Şi de ce nu anunţi înainte, la executiv, „Domn’e, am în data de…un eveniment cu o mie de copii. Vreau şi eu acces acolo.” Şi se dãdea accesul.

Se fac comentarii în salã.


Dl.Tudorel Chesoi
Trebuie sã faci cerere scrisã…

Dl.Valentin Pîrvulescu
Asta, cu legitimaţie de acces oriunde…

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Stai, domn’e, cã eu nu înţeleg! E vorba de intrat cu maşina pe faleza pietonalã?

Dl.Vasile Chirondojan
Nu.

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Da’ unde? Da’ ce?

Dl.Vasile Chirondojan
Unde ne ducem noi.

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Unde?

Se fac comentarii în salã.

Dl.Vasile Chirondojan
În orice zonã, unde am intrat…

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Unde, domn’e? Explicaţi-mi şi mie ce înseamnã „la Cazino”!?

Dl.Vasile Chirondojan
Exact în spate la Cazinou, la pãtratele, toate, care sunt cu CIP-uri, cu cartele…cu…

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Pãi, ale cui sunt?

Dl.Vasile Chirondojan
Pãi, nu ştiu, domnule primar, ale cui sunt, cã n-am…

Se fac comentarii în salã.

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Ale cui sunt?

Se fac comentarii în salã. (Private.)


Dl.Radu Ştefan Mazãre
Pãi, şi eu ce sã-ţi dau?! Cum sã-ţi dau eu acces în parcarea privatã?

Dl.Vasile Chirondojan
Nu, eu am propus, Vã rog sã nu vã supãraţi!

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Nu, nu mã supãr, da’ cel mai bine stabileşte matale…

Se fac comentarii în salã.

Dl.Radu Ştefan Mazãre
În primul rând cã eu nu dau acces. Cã ãla, dacã-i parcare privatã, mã lasã sau nu mã lasã. În al doilea rând,uite,  poate-i marcarea lui ne’a Mugurel, la Confort Urban…

Dl.Decebal Fãgãdãu
Şi face trafic de influenţã, dacã….


Dl.Radu Ştefan Mazãre
Fac trafic de influenţã, dacã semnez aşa ceva. Eu nu pot sã semnez, cã, dacã semnez aşa ceva, pe mine mã ia DNA-ul, da? Dacã vreţi…

Se fac comentarii în salã.

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Nu, cã el are încasãri….?

Se fac comentarii în salã.

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Cum? Zi mai tare!

Dl.Mugurel Voinescu
Dupã lege, numai salvarea şi pompierii au voie.

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Da?

Dl.Mugurel Voinescu
Sigur.

Dl.Radu Ştefan Mazãre

Eu nu pot sã semnez aşa ceva ca, pentru niciunul, sã intre într-o parcare care este pe bani…

Se fac comentarii în salã.

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Staţi, cã termin! Le discutãm pe rând. Cã, dacã semnez aşa ceva, vine şi mã ia Curtea de Conturi. Da’, dacã vreţi dumneavoastrã, stabiliţi dumneavoastrã o hotãrâre de consiliu local şi spuneţi unde anume vreţi şi cine anume are dreptul şi votaţi hotãrârea de consiliu. Eu n-am dat o asemenea legitimaţie nimãnui. Nici nu dau, nici nu existã, nici nu-i legalã. Da’ faceţi dumneavoastrã o hotãrâre şi spuneţi: „La Confort Urban….în parcãrile Confort Urban intrã gratuit urmãtorii: 27 de consilieri, salvarea, pompierii şi….” nu mai ştiu cine!

Dl.Vasile Chirondojan
Eu am propus, domnule primar.

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Pãi, şi? Pãi, da, şi asta vã spun, cã vã stã dumneavoastrã la îndemânã, nu-i la ’ndemâna mea! Eu n-am. N-am dat…

Se fac comentarii în salã.

Dl.Radu Ştefan Mazãre
„Pe faleza de promenadã poate sã intre cu maşina: primarul, nevastã-sa şi consilierii.” Nu ştiu! Ce sã-ţi rãspund la asta. Mi se pare o chestiune…

Se fac comentarii în salã.

Dl.Vasile Chirondojan
Da’ nu, nu pentru promendã. Nici eu nu sunt de acord. E vorba cã, unde ne ducem….e vorba de municipiu….

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Ne’a Ţuţu, eşti puţin cam oţãrât. Astea sunt chestiuni care se rezolvã de la caz la caz. Aveai de intrat undeva, aveai vreo acţiune: „Domn’e, vezi cã mâine, la ora….” Şi poţi sã intri, cã intrã şi cu camioane, inclusiv pe faleza de promenadã, când sunt acţiuni de fãcut. Acum,  dacã e un bodyguard sau cine pãzeşte acolo, vreun gardian public care nu te cunoştea…Nu ştiu! Eu, ce sã spun eu la asta? Faceţi o hotãrâre de consiliu, stabiliţi unde vreţi sã intraţi şi sã vã plimbaţi!

Dl.Vasile Chirondojan
Vã mulţumim frumos!

Se fac comentarii în salã.

Dl.Valentin Ciorbea
Am înţeles. Sigur. Lucrurile s-au cam limpezit.

Dl.Tudorel Chesoi
Vrea sã controleze dacã se taxeazã bine parcãrile, şi aici chiar avem dreptul, da’ nu putem, cã….
Se fac comentarii în salã. (Spui cã eşti consilier sau cum?!)

D-na Marcela Enache
Am rugãmintea: doamnele sau domnii consilieri care n-au legitimaţie de consilier, vã rog frumos sã aduceţi o fotografie ca sã vi se elibereze o legitimaţie. Sunt legitimaţii cu menţiunea „consilier local”.

Se fac comentarii în salã.

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Domn’e, hai sã ne lãmurim. Confort Urban este în subordinea Consiliului local, nu a primarului!

Dl.Perodin Dede
Are dreptate colegul!

Dl.Valentin Pîrvulescu
Pãi, cu ce are dreptate?

Dl.Perodin Dede
Pãi, da, domnu’ consilier, are dreptate!

Dl.Valentin Pîrvulescu
Ce? Sã luãm permise sã parcãm gratis în parcãrile municipiului?    Pãi, hai, atunci, sã ne dãm şi scutiri de la impozite, hai sã ne dãm şi o pensie…

Se fac comentarii în salã.

Dl.Valentin Ciorbea
Stimaţi colegi, suntem în şedinţã. V-aţi exprimat poziţia. Dacã….

Se fac comentarii în salã.

Dl.Valentin Ciorbea
Eu v-aş propune urmãtoarea chestiune: s-o mai gândim un pic.

Se fac comentarii în salã.

Dl.Valentin Ciorbea
Vã rog, domnu’….!

Dl.Tudorel Chesoi
Cred cã ar trebui sã privim lucrurile un pic mai….

Dl.Valentin Ciorbea
Pragmatic?
Dl.Tudorel Chesoi
Nu, nu neapãrat. Eu zic, pentru demnitatea Consiliului local , în general şi pentru deminitatea fiecãrui consilier în parte. Dacã un consilier vrea sã facã ceva şi, pur şi simplu e dat afarã fãrã un pic de respect, mãcar sã respecte Legea 215 prin care orice consilier are dreptul sã constate dacã se taxeazã corect la parcãrile publice sau chiar şi la cele private, cã plãtesc impozite; dacã se încalcã anumite reguli de urbanism…Noi trebuie sã ştim, sã venim la dumneavoastrã, domnule viceprimar, sã vã prezentãm anumite situaţii…

Dl.Valentin Ciorbea
Da’ nu ne opreşte nimeni.

Dl.Tudorel Chesoi
Dacã n-avem acces şi…

Dl.Valentin Pîrvulescu
Domnu’ Chesoi, ãsta-i un drept al oricãrui cetãţean, sã constate…

Dl.Tudorel Chesoi
Numai un…

Dl.Valentin Ciorbea
Domnu’ Pîrvulescu!

Dl.Valentin Pîrvulescu
Şi sã facã sesizãri.

Dl.Tudorel Chesoi
Atunci, daţi la toţi cetãţenii! E vorba de un consilier ales, care trebuie sã prezinte o situaţie, care poate sã se transforme oricând într-o hotãrâre de consiliu sã îndrepte anumite nereguli care se întâmplã acolo. Da’ eu înţeleg cã domnul consilier a fost, pur şi simplu, persiflat de-acolo, ceea ce nu mi se pare corect, ca şi consilier.

Dl.Radu Ştefan Mazãre
Pãi, nu e în subordinea dumneavoastrã ,Confort Urbanul?! De ce vã uitaţi la mine?

Se fac comentarii în salã.

Dl.Valentin Ciorbea
Da. Rãmân la opinia de a ne mai gândi şi, eventual, scriem ceva şi ’om vedea ce iese. Trecem la ultimul punct:
„Proiect de hotãrâre privind alegerea preşedintelui de şedinţã.”
- iniţiator: primar, Radu Ştefan Mazãre;
Propuneri? Domnul viceprimar Decebal Fãgãdãu.

Dl.Decebal Fãgãdãu
Îl propun pe domnul consilier Roşu Vasile.
Dl.Valentin Ciorbea
A fost propus domnul consilier Roşu Vasile.
Cine este pentru? Cine se abţine? Împotrivã?

D-na Marcela Enache
Avem 22 de voturi pentru.

Dl.Valentin Ciorbea
Deci, domnul consilier a fost ales preşedinte de şedinţã. Doamnelor şi domnilor colegi, pentru mine a fost o onoare sã lucrãm în aceste trei luni. Au fost mai multe şedinţe ca de obicei, dar aşa se scrie istoria. Vã mulţumesc! Cu aceasta, închei şedinţa de astãzi.

PREŞEDINTE ŞEDINŢÃ,          
     Valentin Ciorbea
 
SECRETAR,
       Marcela Enache

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii