Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:57 13 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT Timișoara Doi bărbați, reținuți și arestați preventiv pentru culturi de canabis și trafic de cocaină

ro

13 Nov, 2026 12:46 103 Marime text
sursă foto:DIICOT
La data de 12 noiembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Serviciul Teritorial Timișoara au dispus, în două cauze penale,  reținerea a doi inculpați, cu vârstele de 42 și 58 de ani,  cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc  și respectiv, trafic de droguri de mare risc.

Din actele de urmărire penală efectuate în cadrul primului dosar a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2026, inculpatul în vârstă de 42 de ani, a inițiat și dezvoltat culturi de canabis, in și outdoor, destinate comercializării, potrivit DIICOT.

Pe parcursul percheziției efectuate în  comuna Bata, județul  Arad, au fost găsite și ridicate 54 plante de canabis în proces de uscare, diferite pungi, saci și recipiente conținând circa 4 kilograme muguri și inflorescențe canabis, țigarete confecționate artizanal,  obiecte purtând urme de substanță, un cântar și un grinder, precum și alte mijloace de probă.

În cadrul celui de al doilea dosar penal, cercetările au arătat că, pe parcursul anului 2026, un inculpat în vârstă de 58 de ani, a procurat, deținut și vândut, pe raza județului Timiș,  cocaină.

Au fost puse în aplicare, în municipiul Timișoara,  două mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate mai multe pungi conținând o cantitate totală de 200 grame cocaină, un cântar electronic de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

Astăzi,  judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș au dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.


Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile ,,Glad Voievod” Timișoara.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Tags: DIICOT


Ti-a placut articolul?

Comentarii