Jurnal aniversar Dobrogea 150 La pas prin istorie (22)

Anul 1883 se înscrie în istoria Dobrogei ca un an al marilor tensiuni și al primelor bilanțuri. Provincia integrată în statul român în urma Tratatului de la Berlin din 1878 traversa, la cinci ani de la revenirea acasă, o perioadă de organizare instituțională adaptată la realitățile demografice, sociale și economice fără precedent în istoria acestor locuri. Ziarele centrale luau pulsul provinciei redând la câteva zile distanță evenimentele locale prinse în coloanele celor câteva publicații care se înfiripau cu greu la Constanța și Tulcea.
 
16 ianuarie 1883

Improvizațiile care se numeau pompos „băi de mare” erau mereu supuse iarna furiei valurilor. Pagubele erau suportate de primăria Constanța. Scria „Românu”:
„De câteva zile suflă un vânt îngrozitor și valurile mării sunt și mai îngrozitoare. Baia damelor, o lucrare solidă construită din pari de fier, a fost distrusă cu desăvârșire de valuri, materialul de lemnărie aruncat și îmbucățit ca surcelele. Această baie costă 8 mii franci, deosebit de zidul șoselei ce conduce la băi și care costă asemenea 2 mii franci. Și acest zid e cu totul distrus”.^[1]

17 ianuarie 1883

Prefectul Remus Opreanu îl înștiința pe ministrul de interne asupra faptului că trei musulmani ajungând la punctul vamal  din port au oferit comandantului acestuia suma de 228 lei și 25 bani în scopul de a permite îmbarcarea pe vapor pentru Constantinopol a 8 tineri fără pașapoarte care erau înscriși pe tabelele de recensământ. Comandantul a dat banii prefectului care la rândul lui împreună cu Ali Cadîr și Zaat Celebi, doi notabili musulmani din oraș, au împățit banii la 29 săraci mahomedani din oraș.[2] Se înțelege că mita era cu desăvârșire interzisă în acea perioadă, iar vameșii cinstiți.

31 ianuarie 1883

Se votează legea prin care noua administraţie se va numi Direcţiunea generală a căilor ferate române, sau, simplu, CFR.
 
9 februarie 1883

„Aflăm că d. Leon Zaltman, fostul antreprenor a bălților din Dobrogea, aflând prin depeșă cum că Curtea de casație a respins recursul său contra verdictului Curții de apel din Tulcea care-l condamna la 25 zile de închisoare corecțională, a murit pe loc de apoplexie”.[3]

12 februarie 1883

Este aprobată Legea privind abrogarea condițiilor de porto-franco pentru orașele Galați, Brăila și Constanța, privilegii care fuseseră acordate acestor porturi în februarie 1880. De la această dată „toate mărfurile și produsele srăine ce se importa în aceste orașe după deschiderea navigațiunii se vor supune la plata taxelor conform tarifelor vamale”.[4]
 


2 martie 1883

„Suntem informați cu d. Râmnicenu, în numele mai multor cetățeni comercianți din orașul Sulina (Dobrogea), a adresat o petițiune onor. direcțiunii Societății creditului funciar urban din București, prin care o ruga ca să acorde și acestui oraș să facă împrumuturi cu ipotecarea imobilelor d-lor. Noi credem ca onor. direcțiunea, amintindu-le cererea, va face un act de încurajare pentru românii Sulineni, precum a făcut deja cu celelalte orașe din Dobrogea”.[5]
 
10 martie 1883

După îndelungate discuţii Tratatul de la Londra este semnat la 10 Martie 1883. Textul are următoarea redactare: Art.1. – Jurisdicţiunea Comisiunii europene a Dunării este întinsă de la Galaţi până la Brăila; Art.2. – Puterile Comisiunii europene sunt prelungite pentru o durată de 21 ani, începând de la 24 Aprilie 1883. După expirarea acestui termen, puterile Comisiunii vor fi reînnoite prin tacită reconducţie, din 3 în 3 ani, în afară de cazul când una dintre înaltele părţi contractante va modifica, cu un an înaintea expirării uneia din aceste perioade trienale, intenţiunea de propunere a modificării referitoare la compararea Comisiunii sau a competiţiei sale; Art.3. – Comisiunea europeană nu va exercita nici un control pe porţiunea braţului Chilia, ale cărui două ţărmuri aparţin unuia dintre ţărmurenii acestui braţ; Art.4. -  Pentru porţiunea braţului Chilia, care va traversa în acelaşi timp teritoriul român şi ca să se asigure uniformitatea regimului Dunării de Jos, regulamentele de vigoare pe braţul Sulina vor fi aplicate sub supravegherea delegatului Rusiei şi României în Comisiunea europeană; Art.5. – În cazul în care Rusia sau România vor întreprinde lucrări, fie pe braţul mixt, fie între cele două ţărmuri care le aparţin respectiv, autoritatea competentă va face cunoscut Comisiunii europene planurile acestor lucrări, cu singurul scop ca să constate că ele nu aduc nici o atingere stării de navigabilitate pe celelalte braţe.Lucrările care au fost executate la Ceatalul Ismail rămân în sarcina şi sub controlul Comisiunii europene a Dunării.
În caz de divergenţă între autorităţile ruseşti şi româneşti şi Comisiunea europeană privitoare la planurile lucrărilor întreprinse pe braţul Chilia, sau de divergenţă în sânul acestei Comisiuni, referitor la extensiunea pe care poate să o dea lucrărilor de la Ceatalul Ismail, aceste cazuri vor fi supuse direct Puterilor.
Regulamentul de navigaţie de poliţie fluvială şi de supraveghere elaborat la 2 Iulie 1882 de Comisiunea europeană a Dunării, cu asistenţa delegaţilor Serbiei şi Bulgariei, este adoptat aşa cum se găseşte anexat prezentului tratat şi declarat aplicabil pe partea Dunării situată între Porţile de Fier şi Brăila”.
Dintre toate Puterile, Rusia a tras cel mai mare profit de pe urma conferinţei de la Londra şi ca întotdeauna interesele tânărului Stat Român au fost sacrificate pe altarul ignoranţei europene. În faţa acestei situaţi, guvernul român într-o notă comunicată tuturor Statelor semnate ale Tratatului de la Londra, declară că această convenţiune violează toate principiile cunoscute în materie de jurisdicţie şi de poliţie fluvială, drepturi pe care Statele suverane sunt singure în drept să le exercite în apele lor.[6]

12 martie 1883

Căpităneanu Constantin, de la marele Stat Major al Armatei, maior de la 1877, este numit șef de stat major al Divisiei active din Dobrogea.^[7]

13 martie 1883

Numiri în armată. Divizia activă din Dobrogea  cu sediul la Tulcea: Suptintendent Profiriu Constantin, Adjunct cl. II Iordănescu George, Administrator clasa I Hadgienuș Alecsandru. Administrator clasa III Malacsa Constantin.[8]

17 martie 1883

Proiectele unui canal care să lege Dunărea de mare, traversând Valea Carasu, au fost multe și în numeroase etape istorice. Unul dintre acestea aparține inginerului Henry Guaracino, care se adresa ziarului „Românu” fiind făcut public:  „Domnule redactor, Urmând cu băgare de seamă și cu interes, în  marea cestiune a Dunării, mi-a venit ideea ca proiectul stabilirii unui canal navigabil între Cernavoda și Constanța ar putea fi în acest moment luat în serioasă considerațiune de către România. In acest scop, îmi permit de-a vă adresa această scrisoare, rugându-vă să binevoiți a publica observațiunile următoare asupra foloaselor acestui proiect, precum și câteva amănunte tehnice asupra practicabilității execuțiunii sale: 1) O singură privire pe hartă e de ajuns pentru ca să putem a prețui imensul parcurs ce ar putea fi economisit prin existența unui canal între cele două puncte mai sus menționate. Distanța în cifre rotunde este de aproape 350 kilometri de navigațiune fluvială și deaproape 200 de kilometri de navigațiune în Marea Neagră, adică 550 kilometri de economie de parcurs pentru toate productele provenind de pe cele două maluri ale marelui fluviu în sus de Cernavoda. 2) Lungimea canalului ar fi aproximativ de 60 kilometri; 3) Diferința de nivel între Dunăre, la Cernavoda și Marea Neagră este după cum urmează : Fluviul, în apele cele mai mari, este la Cernavoda cu aproape 12 metri deasupra nivelului mării. Acestă diferență ar da canalului o pantă de 0.20 centimetri de kilometru (pentru 60 de kilometri). Această pantă maximum este neînsemnată și navigațiunea s-ar face cu cea mai mare înlesnire; 4. Volumul de apă trebuincios pentru a face să plutească în canal vasele de cel mai mare tonagiu, extras din Dunăre ar fi neînsemnat, comparat cu imensitatea fluviului și nu ar afecta deloc nivelul său, prin urmare nu e de temut nici o obiecțiune în această privință. 5. Facerea canalului în Dobrogea ar avea efectul de a însănătoși toate părțile mocirloase și pline de friguri ale acestei provincii și de a alimenta cu apă de băut acele locuri care astăzi sunt aride și sterile; prin acest mijloc, ele ar deveni fertile și înfloritoare. 6) Enormele foloase pe care le ar oferi acest canal comerțului ar face ca acest debușeu să devină cel mai însemnat al Dunării și acesta de drept și fără nici o îndoială ar aparține în total și exclusiv României, fiindcă începe la Cernavoda pe teritoriul românesc și se termină la Constanța, oraș pe teritoriul românesc. Vă las, dle redactor, se apreciați d-voastră înalta însemnătate a acestui proiect, care, după mine, ar putea să joace un mare rol pentru viitorul României. Primiți, etc. Henry Guaracino, inginer”.[9]
În același an au mai fost făcute publice proiectele românești ale Canalului Dunăre-Marea Neagră, aparținînd lui Gr. Em. Lahovary și J. V. Drunea, iar patru ani mai târziu și lui B. G. Asan— proiecte ce porneau de la premise menite a pune în primul rînd în interesul statului român bogățiile zonei străbătute de viitorul Canal și de promovare a comerțului României pe plan internațional.
 
20 martie 1883

Comitetul instituit pentru construirea bisericii române din Cernavoda anunța că în zilele de 1, 2 și 3 Iunie urmează a se face „tragerea lotăriei acestei biserici. Comitetul roagă toate autoritățile precum și pe particularii care posedă bilete să se grăbească cu distribuirea lor, și înaintarea banilor înainte de datele fixate pentru tragerea lotăriei”.[10]

21 martie 1883
 
Prefectul Remus Opreanu informa Ministerul de Interne că statuile „România independentă” și „Ovidiu” nu cad în obligația primăriei, ci se vor face prin contribuția benevolă a populației. „În acest sens s-a constituit un comitet care deja a strâns o mare parte a sumelor necesare pentru plata ambelor statui”. [11]              

1 aprilie 1883

„Academia a regulat unele misiuni de cercetări diverse. D-l G. Tocilescu a primit însărcinarea de a face săpături la Iglitza și în alte părți ale Dobrogei, și raporturile d-sale asupra resultatelor obţinute, vor convinge din nou Academia: de ce paguba naţională este exiguitatea bugetului ei, căci nu se pot continua și înmulți încă lucrări cu cele ce a făcut d-l Gr. Tocilescu.
Raporturile multiple ale d-lui Tocilescu, alt membru corespondent, din cei mai activi, asupra excursiunii arheologice, cu care Academia l-a însărcinat în Dobrogea și în special la Iglița. Același coleg a mai întreținut Academia, în prezenta ședință, despre inscripțiunea de la Isarlic din Dobrogea.[12]
Revizor școlar, Ion Bănescu, viitorul primar al Constanței, expediase mai multe telegrame la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice pentru a sesiza asupra numeroaselor pietre descoperite în pământ și care au valoare istorică și trebuie duse la București. Ministru era Grigore Tocilescu. Acesta răspundea: „Ministerul văzând cu plăcere activitatea ce desfășurați în găsirea monumentelor epigrafice exprimă cea mai deplină a sa mulțumire. Cu această ocaziune vă invită să binevoiți a lua dispozițiuni pentru expedierea la București a pietrelor arătate prin toate telegramele dv. Primiți, Domnule, asigurarea deosebitei mele considerațiuni.”[13]
 


2 aprilie 1883

„Abia s-a deschis școala, și fiarele fanarului au început să strige și să ceară închiderea ei, pentru că institutorul român, d. Tașcu Iliescu, ar fi luat pe copii cu jandarmii ca să-i ducă la școală. Ele uită, se vede, că România a dotat și ajutat cât se poate de bine școlile și templele musulmane din Dobrogea. Iată ce scrie ziarul „Arghi“ în numărul său de la 8/20 Martie: „O casă veche din Fanar s-a închiriat în ultimele zile, și s-a transformat în școală română, unde se vede ca director un Tasso, și unde se află zece elevi, din care nouă sunt vlahofoni macedoneni, și un bulgar. Ușa stabilimentului este ermetic închisă, iar ferestrele sunt mânuite cu var ca se nu se lase pe nimeni să vadă ce se petrece înăuntru. Toți cunosc că nici în Fanar, nici în circumscripțiunea sa nu se întâlnește sau găsește vreo ființă românească; prin urmare, instalarea școlii române dă pretext la multe cugetări ! Întâi, ce caută Românii la Fanar, unde se găsește Patriarhatul ecumenic, și cele mai bune și mai bine organisate școli grecești? De unde se procură spesele trebuincioase pentru susținerea ei, de vreme ce români nu există în Fanar, precum am înțeles mai sus spre a obține scopul acesta? Așadar credem fără îndoială că înființarea unei școli române nu este decât un pretext sub care se ascund intențiuni prozelitice, și asupra acestui obiect credem de datoria noastră de a atrage atențiunea guvernului imperial căci nu credem că fondatorii au obținut autorizația pentru înființarea unei școli române, care nu este alt decât o propagandă română. Afară de aceasta — și bănuielile noastre nu pot fi fără temei — acest Tasso și propagandiștii, care l-au trimis, au de gând probabil nu numai de a atrage pe tinerii, care vin din provincii la școlile noastre din Fanar pentru instruire și a rătăci și alții mai naivi cu promisiuni și alte mijloace din cele ce au pus în acțiune și faimosul A. Mărgărit în Macedonia. În ce ne privește pe noi, vom urmări demersurile lui Tasso și vom lumina publicul despre toate păsurile lui, afară numai dacă guvernul otoman ne va scuti de această osteneală, precum și pe zisul Tasso de zelul său fierbinte pentru răspândirea civilizației române în Fanar și în circumscripțiunea sa. Sunt sigur că autoritățile nu vor căuta să închidă școlile românești, pe câtă vreme se știe că Românii din Turcia sunt supuși devotați și liniștiți ai Sultanului. Acum, România nu mai este vecină cu Imperiul otoman, n-are dar a se teme imperiul de o propagandă din partea României”.[14]
Un comentariu care dovedește că statul român își luase asupra-i și grija copiilor de creștini aromâni care trăiau la Constantinopol, încurajând și sprijinind o școală românească, împotriva tuturor opreliștilor cu iz politic.
 
8 aprilie 1883

Grigorie Popov, licențiat în drept, secretar al Comisiunii centrale pentru verificarea titlurilor de posesiune imobiliară din Dobrogea, se numește șef al secțiunii Dobrogei și ordonatorilor la vacanța ce există.[15]

18 mai 1883

M. S. Regele a binevoit a da execuatorul M. Sale pentru recunoșterea oficială a d-lui I. Pilidis, în calitate de vice-consul al Greciei la Constanța, în locul d-lui P. Pergamalis.[16]
 
4 mai 1883
„M. S. Regele va face, se zice, peste puțin, o călătorie în Dobrogea, împreună cu prinții Ferdinand și Carol”.[17]
 
22 iunie 1883

„La inspecțiunea ce s-a făcut casei comunale din Hârșova (Dobrogea) de d. inspector financiar I. C. Constantinescu, s-a găsit un deficit de lei 5.618, bani 51. Pentru constatarea acestui deficit, d. inspector a încheiat cuvenitul proces-verbal în unire cu d. suptstitut al tribunalului de oraș Hârșova; iar casierul comunei, Ismail Mustan Ciacâr, s-a destituit și dat judecății. Din constatări rezultând că fostul primar al acelei comune, N. Circă, ar fi avut cunoștință de această deturnare. Inspecțiunea urmează”.[18]
 
1883

Personalul Căpităniei Constanţa în acest an  era compus din Nicolae Macri, Spiru Gafsagioglu, A.Macri, Ferendino T.Vuţina.[19]