Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (26)

Disputele pentru Dobrogea se întețesc în forumul legislativ al țării. Cel mai înverșunat susținător al cauzei locuitorilor provinciei era Mihail Kogălniceanu, el însuși posesorul unor întinse terenuri agricole și proprietarul mai multor imobile.
 
29 ianuarie 1885

În ședința Adunării Deputaților D . Kogălniceanu explica colegilor săi: „S-a căutat ca un  alt punct care să lege țara cu linia  Cernavoda-Constanța, guvernul și Camera, votând  linia  București-Fetești-Cernavoda, a făcut un  act patriotic , căci orice țară  trebuie să aibă ca  debușeu marea. Calea ferată  vedem  că este aproape gata,  cu mari sacrificii, dar rămâne podul pe Dunăre; întreb  pe d. prim -ministru  dacă acea cale astfel necomplectă va satisface ea interesele ce trebuie să deserve? Declar că nu  este nici un  mijloc de comunicare cu Dobrogea; un particular, d. Marghiloman, s-a gândit a o face de la Brăila la Măcin. Pentru  portul  Constanța s-a adus Hartley ; s-au făcut studii, iar nu  vedem nici un  rezultat. Vorbind de soarta Dobrogei, se zice că clasa musulmană este cea mai onestă, cea mai laborioasă și că nu  este adevărat că nu vor să trăiască pe pământ creștin; populațiunea e eminamente morală și supusă; probă de aceasta este că poate cineva între  Constanța și Mangalia să voiajeze fără  un  băț în  mână. Ei sunt șicanați și că administrațiunea nu  se ocupă de ajuns de soarta lor. Toate  relele se vor micșora dacă se va stabili comunicația cu Dobrogea.”
La interpelarea lui Kogălniceanu D. prim-ministru declară că, când se fac atari interpelări ele sunt în  bine, căci deșteaptă atențiunea  tuturor. Pentru  pod s-a  făcut apel la diverse case pentru  a supune proiectele lor. Să fie încredințat d. Kogălniceanu că punea și d-sa un interes egal pentru  construirea  podului. Pentru  bacuri s-au făcut lucrările cuvenind  ca îndată ce se va termina  lucrul  ele să stabilească comunicațiunea; pentru  aceasta a fost trimis d. Dimitrescu Maican îm Anglia regulând  aducerea lor când va fi în trebuință”. Kogălniceanu zice că îi pare bine că s-a pus de acord pe teritoriul Dobrogei cu d. prim -ministru. D. prim-ministru: „Poate să ne întâlnim  și pe alt teren”[1].
 
4 februarie 1885

Monitorul Oficial publică Decretul regal prin care general Crețeanu Victor, șeful Statului major regal, a fost trecut în funcția vacantă de inspector al Cavaleriei; iar generalul Barozzi Constantin, comandantul divisiunei din Dobrogea, a fost numit șef al Statului major regal.[2]
 
4 februarie 1885

Un anunț de mică publicitate în ziarul local „Farul”. Reproducerea bunurilor propuse spre vânzare demonstrează bunăstarea proprietarului, de etnie turc, care probabil intenționa să emigreze. Era pusă în vânzare „O moșie în cătunul Coslugea, aparținând de comuna Lipnița, plasa Silistra Nouă, județul Constanța, la o depărtare de 3 ore de Ostrov, având în apropiere stația Dervent pentru încărcarea produselor.
Moșia posedă 227 hectare de pământ roditor de cultură și o pădure în întindere de 417 hectare, cu arbori în vârstă de 5–25 ani, precum și 2 grădini cu venit anual de 50 de lire. Există o moară cu două pietre, cu locomotivă de 10 cai putere; construcția morii este din scânduri solide. Mai sunt două hambare din scânduri solide și alte două din lemn de pădure, în toate încăpând 500 chile românești de produse.
Trei grajduri în care încap până la 200 de vite, un alt grajd pentru 150 de vite, un coșar pentru 400 de oi. O casă cu 6 încăperi și pivniță, plus încă 4 încăperi separate, o bucătărie și o magazie. Există un local de rotărie cu un cuptor mare, 65 de vite (bivoli și boi de jug), 35 de chile de grâu (chizilgea) semănate și 7 chile de orz.
La o oră depărtare de această moșie, în satul Garvăn, este de asemenea de vânzare o moară cu două pietre, cu mașină stabilă de 10 cai putere, construită din zid de piatră, cu două etaje și 4 încăperi. Mai există un grajd de piatră cu încă două încăperi pentru 50 de vite, o prăvălie de ferărie cu o odaie și un cuptor mic, un grajd pentru 8 vite și, dedesubt, două pivnițe.Trei odăi și un local de cafenea.
Un loc (fâneață/islaz) pentru pășunatul vitelor, în întindere de 11½ hectare, trei pluguri, trei care și alte mărunțișuri.
A se adresa proprietarului, domnul Aliș Hagi Ibraim Pașa, la această moșie sau la procuratorul său, domnul Iacob Behcet, la Rusciuk (Bulgaria).
Doritorii de a cumpăra această moșie pot avea condiții avantajoase la vizitarea ei”.[3]

8 februarie 1885

„M. D. Stoicescu, revizor al Regiei Monopolului tutunurilor, de la punctul Dobromir, binevoind a oferi Școlii din Dobromir 41 coți stambă cu care s-au îmbrăcat 19 copii sărmani de ambele sexe, i se exprimă mulțumiri din partea comunei pentru asemenea ofrandă”.[4]
 
19 februarie 1885

Anunțată cu mult timp înainte conferința de la Ateneu a scriitorului Duiliu Zamfirescu avea ca temă: Scene și portrete din Dobrogea.[5] Fusese numit după absolvirea Facultății de drept, în 1880 la Hârșova, unde a petrecut peste un an ca supleant de Ocol. Prilej de a colinda aceste locuri încă necunoscute și de a deveni primul scriitor care a pus Dobrogea pe harta literaturii române, cum aprecia criticul literar Ioan Adam.
După relatarea conferinței de la Ateneu în viziunea reporterului prezent:„dl Zamfirescu nu ne-a vorbit despre o Dobroge de fantasie, nu ne-a asurzit cu o poesie nerimată, d-sa a făcut un studiu serios și amănunțit asupra stării actuale și a viitorului noii noastre provincii. Și d-sa poetul nu a crezut că-și insultă causa răsfoind statisticele, compulsând geografiile și legiferând asupra Dobrogei ca un simplu și prozaic legiuitor. Și aceasta este caracteristic pentru noua generațiune, când nuveliștii și poeții, când copiii răzgăiați ai literelor nu se mulțumesc cu atâta și se ocupă cu tot dinadinsul de marile și grabnicele cestiuni de economie națională, atunci nimeni nu are dreptul să tăgăduiască bărbăția noii generațiuni. Constatând succesul dlui Zamfirescu, îmi permit să-i dau un sfat: să nu mai citească conferințele sale, ci să le zică. Dsa poate vorbi cu înlesnire și cu eleganță, să lase cetirea cui nu poate face altfel.”[6]
 
28 februarie 1885

Cu puțină întârziere sunt publicate în mai multe ziare centrale în rezumat, ce Acte oficiale au fost adoptate: Regulamentul din 5 Decembrie 1884 pentru exploatarea în regie a pădurilor Statului; Decisiunea ministerială din 25 Ianuarie 1885 relativă la vânzarea lemnelor și pășunarea vitelor în Pădurile  Statului din Dobrogea; tarif de prețurile cu care se vor vinde lemnele din pădurile Statului din Dobrogea; Decisiunea ministerială din 11 Ianuarie 1885 pentru pregătirea punerii în vânzare a bunurilor mici din Dobrogea.[7]
 
19 martie 1885

Art. 1. Se declară de utilitate publică construcțiunea podurilor peste Dunăre și Borcea, cu racordările lor, pentru joncțiunea căilor ferate București și Făurei, Fetești-Dunăre cu linia Cernavoda-Constanța. Art. 2. Pentru acoperirea cheltuielilor acestor lucrări, guvernul este autorizat să emită titluri de rentă amortisabilă, după cursul zilei și în raport cu înaintarea lucrărilor, până la suma de 35,000,000 lei capital efectiv. Art. 3. Pentru darea în antreprisă a acestor lucrări, guvernul va deschide o concurență între casele constructoare cele mai cunoscute din străinătate pe baza unui program  și caiet de sarcini determinate.[8]
 
18 aprilie 1885

„Sunt șase ani de când ni se dat Dobrogea, în virtutea Tratatului de la Berlin, noi o primirăm, ca parte de integritate a României, poate nu tocmai cu inima veselă, fiindcă venirea ei însemna ducerea Basarabiei. Sarcina ce ne impunea Europa era în adevăr grea; era vorba să dovedim că suntem un popor demn și că știm să profităm de împrejurări atunci când nu le putem înconjura. A îți asimila o provincie smulsă de la imperiul otoman, o provincie care trăise cu o organizare cu totul diferită de concepțiunea modernă de stat, populată cu mai multe neamuri, e în adevăr o lucrare ostenitoare, mai cu seamă  cu fanatismul religios era un element puternic cu care trebuia să cântărim. Ce-am făcut noi? Cu adâncă mâhnire trebuie să recunoaștem că ne-am arătat incapabili; dovadă despre acesta ne-o dă continua depopulare și neagra sărăcie în care zace această provincie, atât de mănoasă, atât de admirabil așezată între Dunăre și Mare. Principala cauză a răului e în modul nostru de a proceda. Era vorba să reorganisăm Dobrogea, să introducem în ea mai întâi proprietatea, apoi administrațiunea generală a statului român; de la buna împlinire a acestor două lucruri atârna soarta Dobrogei. Cum se făcură ele ? Am introdus proprietatea în Dobrogea, dar am făcut-o așa încât poporațiunea, fără deosebire de naționalități, a părăsit ce avea și a plecat în Rusia, în Bulgaria, în Tesalia și chiar în Canada. Inaintea acestei mișcări a maselor trebuia să ne gândim că nu numai fanatismul religios și național era în joc, trebuia să revedem lucrarea făcută. Nu ne-am dat însă această osteneală și de aceea Dobrogea va rămânea pustie. Și, curioasă contradicție. In Cameră se propun proiecte pentru popularea Dobrogei; nimeni nu se gândește însă să rețină populația care fuge. Cum să ne explicăm aceasta? Am introdus și administrația noastră în Dobrogea, dar în ce chip? Din nu mai știm ce considerațiuni, am înlăturat Dobrogea de la representațiunea națională lăsând-o astfel sub jugul unei administrații fără control. Izvorul tuturor relelor de care suferă Dobrogea, lipsind controlul, era ca administrațiunea să devie arbitrară, despotică. Acum când răul s-a făcut, nu putem cere alt decât ca Dobrogea să intre în regula comună, să se bucure și ea de binefăcătorul regim representativ. Și principiile de dreptate, și utilitate comandă această măsură”.[9]
 
1 mai 1885

Este numit comisar sanitar al oraşului Constanţa - până la 23 februarie 1906 - Constantin Gh.Lumezianu, născut în 1964 în Răşina-judeţul Gorj. A fost secretar al cercului literar Ovidiu, arhivar al Casei de ajutor de pe lângă Societatea „Tinerimea română”,  secţia Constanţa, secretar al Societăţii „Spicul”, primar al oraşului Techirghiol.[10]

 
2 mai 1885

În ședința publică a Academiei române, Gr. G. Tocilescu prezintă o diplomă militară inedită a împăratului Traian, carea fost descoperită la Oltina în Dobrogea.[11]
 
9 mai 1885

„D. I. Brătianu, care a fost Luni la Constanța, a plecat azi la Mangalia însoțit de prefectul de Constanța. La sosirea sa a fost întâmpinat de autoritățile civile și militare. După ce a visitat apele sulfuroase s-a reîntors la Constanța.[12]
Mai târziu, dr. Al. Saaber-Tuduri descria într-o lucrare de referință că: „Lângă Mangalia, în judeţul Constanţa, la 1 kilometru, se află apele minerale care izvorăsc dintr-o grotă săpată accidental în masivul stâncos de lângă lacul Mangalia. Izvoarele sunt în număr de şapte. Poziţia e încântătoare, fiind situată pe marginea lacului Mangalia care-ţi aminteşte frumoasele lacuri din Elveţia şi având o privire admirabilă spre mare. Oraşul e situatpe un platouridicat”.[13]
Şiînaltloc: Prinpoziţiaşisituaţiace are, Mangalia este menităsăaibă un mare viitor. În adevăr, oraşul fiind aşezat pe o stâncă, apelesubteranesunt la adâncimi de 15-30 metri, ceea ce face caumiditateasă fie micăşidecisă fie în mai bunecondiţii de starehidrometrică. Adăugând la acesteaşiefecteleaeruluimaritim, atât de salutarorganismelorslabe, putemcusiguranţăsăpunem Mangalia în primul rând al staţiunilorclimaterice”.
În aceeași valoroasă lucrare în care Al.Saabner Tuduri descria cu lux de amănunte despre apele minerale și stațiunile climaterice din România, apare și comuna Topalu, județul Constanța,  unde a a găsit „12 sorginți cu apă sulfuroasă.”[14]
 
 
18 mai 1885

Suntem informați că sâmbătă, 18 ale curentei, d. dr. Vițu, profesor de anatomie și fisiologie comparată la Facultatea de științele naturale pure, va pleca cu elevii speciali ai acestei facultăți din portul Giurgiu, pe un vapor oferit de d. ministru de război, spre a face studii practice în portul Constanța asupra mai multor soiuri de pești și crustacei.[15]
 
8 iunie 1885

„Post” a aflat că actuala comisie interimară din Galați chiar de la instalarea ei s-a pus cu multă activitate pentru a urmări pe ultra-păsuiții debitori ai comunei Galați. Între cei pentru care s-au făcut deja lucrările pregătitoare de urmărire sunt și frații Demitriu din Brăila, antreprenorii bălților din Dobrogea, care datoresc comunei noastre 177.000 lei de cinci ani aproape.[16] Pare că nimic nu-i nou în obiceiurile unora!
 

---