Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (46)

Anul premergător unui alt secol. Plin de evenimente importante pentru Dobrogea: inaugurarea primului sanatoriu maritim, sfințirea bisericii Sf.Apostoli Petru și Pavel din Medgidia,  primele cantități de petrol românesc la export prin portul Constanța, publicitate pentru băile de mare prin publicații din diverse părți ale țării...

10 ianuarie 1899
Ziarul „Constanţa” oficiosul judeţului, demască „fabrica de acte turceşti de proprietate” prin care sute de hectare de pământ erau măsluite prin falsuri în folosul unora. În felul acesta se poate presupune că listele cu locuitorii unor localități ajung să fie exclusiv turceşti!”[1]

31 ianuarie 1899
În revista orădeană „Familia” un excelent portret făcut tânărului Petru Vulcan: „Literatura românilor de la Balcani e în fașă.” Cu aceste cuvinte își începe tânărul nostru scriitor Petru Vulcan, originar din Macedonia, prefața volumului său „Anecdote și snoave de la românii din Balcani”.
Într-adevăr, în afară de scrierile privitoare la limba macedo-română, cunoaștem încă prea puțin din ceea ce constituie fondul intelectual al fraților noștri din Peninsula Balcanică. Poezia lor populară, poveștile, snoavele, umorul, satira, tradițiile și obiceiurile ne sunt aproape cu totul necunoscute, căci nimeni nu le-a cules, nimeni nu le-a descris. Păcat, căci, întocmai ca limba macedo-română, și celelalte manifestări ale vieții românești de acolo oferă o mulțime de comori etnografice pentru cunoașterea deplină a idiomului românesc. Și, cu cât întârziem mai mult a le scoate la iveală, cu atât[...] ca să-i cunoaștem pe românii din Macedonia se află și domnul Petru Vulcan. De aceea, drept recunoștință pentru serviciile pe care le-a făcut literaturii noastre, îi punem portretul pe această pagină a revistei noastre.
El însuși născut în Macedonia, domnul Petru Vulcan pare că și-a ales drept problemă a vieții sale stăruința de a-i face cunoscuți pe confrații săi, în mijlocul cărora s-a născut; de aceea, cea mai mare parte a activității sale urmărește scopul acesta. A trecut în România, făcându-și studiile la Craiova, unde i-a fost profesor de limba și literatura română domnul Mihail Străjan, pentru care are un cult deosebit.
Încă de atunci a început să-și încerce puterile și în literatură, scriind poezii prin reviste, pe care apoi le-a adunat într-un volum, sub titlul „Zori” (1887–1888). În 1892 a publicat o poemă, „Raiana”; în 1895, un roman pentru care a scris o prefață dl V. A. Urechia. În anul următor a scos la lumină un volum de „Anecdote și snoave macedo-române”. Între timp, s-a mutat la București, unde a făcut cunoștință cu oamenii noștri de litere, care l-au povățuit și l-au îndemnat în lucrările sale.
Nu peste mult timp, a fost numit într-un post la Prefectura din Constanța, de când datează o nouă fază a activității sale. Abia așezat acolo, a și inițiat o mișcare pentru răspândirea culturii românești în Dobrogea.
La stăruințele sale, s-a înființat la Constanța Cercul literar „Ovidiu” al tinerimii române de acolo, care are localul său și un început de bibliotecă publică și care a ținut mai multe conferințe literare și reprezentații teatrale, scoțând și revista literară „Ovidiu”, prima revistă literară dobrogeană, pusă sub direcția lui, care este, totodată, și președintele Cercului.
Între timp, nu și-a uitat nici patria natală și, anul trecut, a scos la lumină, la Constanța, un volum de „Anecdote și snoave” de la românii din Balcani, scrise în versuri și în proză. În sfârșit, însemnăm că Petru Vulcan ar fi în vârstă de 31 de ani, este însurat și duce o căsnicie fericită, având patru copii: Anibal, Traian, Scipione și Ovidiu — nume care indică un întreg program național și cultural”.[2]

2 martie 1899
„Cu totul nebăgat în seamă a trecut un manifest publicat zilele astea de mai mulți fruntași dobrogeni, manifest prin care cetățenii provinciei noastre din dreapta Dunării sunt convocați la o întrunire publică în Constanța. Nu putem atribui lipsa aceasta de atențiune decât încordării politice ce domnește de câtva timp; căci manifestul de care vorbim e fără îndoială un act din cele mai importante, care, după socotința noastră, marchează începutul unei mișcări la capătul căreia, foarte probabil, se va produce un eveniment istoric. Se știe că Dobrogea, de la realipirea ei la Patria-mumă, a trăit și trăiește sub un regim excepțional. Nu se putea altfel, fără îndoială. Când am primit această provincie, în temeiul tratatului de la Berlin, ea era lipsită chiar și de cele mai elementare instituții pe care se reazemă societățile moderne. Trebuia vreme până când Dobrogea să ajungă măcar pe aproape de organizarea socială a României, pentru ca încorporarea de fapt să ajungă o încorporare organică. Și până atunci provincia trebuia să trăiască sub regim excepțional. Asupra procesului acestuia de asimilare, părerea noastră cunoscută, căci de mult și în multe rînduri am spus-o în aceste coloane. Am cheltuit prea multă vreme, fiindcă n-am fost destul de metodici și de stăruitori, mai ales pe tărâmul cultural-național. De bine de rău, procesul de asimilare a Dobrogei și-a urmat cursul și mai ales de câtva timp, se săvârșește mai energic și mai conștient. Fără a ne mai pierde vremea cu considerații asupra trecutului, care nu prezintă interes pentru publicul cel mare, se cuvine să ne gândim la prezent și mai cu seamă la viiitor. Dobrogea are astăzi fizionomie românească. Proprietatea individuală, sistemul nostru judiciar, administrativ, militar și de instrucțiune au prins rădăcini adânci. Elementul pur românesc este predominant. Tendințele centifugale sunt paralizate și se va pierde și amintirea lor. Colosalele lucrări publice făcute sau în curs de executare, a fi legat indisolubil soarta economică și politică a Dobrogei de soarta restului țării. Nu mai există deci astăzi motivele pentru care Dobrogea a fost pusă și a trăit până acum sub regim excepțional. Ne întrebăm dacă nu cumva acest regim, care până aci a fost o garanție, nu va deveni de acum înainte piedică pentru desfășurarea mai departe a procesului de asimilare. Aceste două puncte vor fi desigur dezbătute și deplin luminate în întrunirea convocată la Constanța, căreia îi urăm cel mai deplin succes”.[3]

25 martie 1899

Momentul sfințirii bisericii din Medgidia, făcută mai târziu decât finalizarea  lucrărilor sale, îl găsim rezumat în pisania rămasă de veghe până astăzi:

„Sub domnia glorioasă a Majestății Sale Regele Carol I, ridicatu-se din temelii acest dumnezeiesc lăcaș în urbea Medgidia, județul Constanța, în anul 1890, și sfințitu-se de către însuși P. S. Episcop Eparhiot D. D. Dr. Partenie S. Clinceni, în anul mântuirii 1899, în ziua de 25 martie, în onoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, prin ajutorul Înaltului Guvern și al pioșilor creștini ai acestei urbe. Președinte al Consiliului de Miniștri fiind domnul Dimitrie Sturza, prefect al județului, domnul Luca Ionescu, protopopul Gheorghe Rădulescu, primar al urbei, dl. I. N. Roman, iar paroh al bisericii, preot ec. Cristache Georgescu”.

Primarul de Medgidia I.N.Roman a plecat la Constanța un an mai târziu, dar a păstrat mereu legătura cu Medgidia. Poate chiar supărat de faptele concetățenilor săi. După cum anunța un ziar local: „Roman, primarul de Medgidia, fost redactor, se zice socialist, la ziarul „Adevărul”, a fost contestat la Tribunal şi şters din listele electorale ale comunei Medgidia. Isprăvi de-ale prefectului nostru”. Subprefect al plăşei Medgidia a fost numit în fine, după trei  luni de vacanţă dl C. Gărdescu, fost director la Prefectura  de Tulcea.”[4]

Este vorba chiar de cel care a fost supranumit de-a lungul timpului „patriarhul” Dobrogei, o personalitatea copleșitoare a provinciei în cele mai grele timpuri ale sale.

31 martie 1899
Dimineața a avut loc un cutremur la Mangalia, cu epicentru local. Cel mai puternic cutremur a avut loc, însă, în aceeași zi de 31 martie cu epicentrul în regiunea Balcic, câteva ore mai târziu după cel de la Mangalia, având intensitatea maximă 9. În aceeași zi, au mai avut loc încă patru cutremure, urmate de alte patru în ziua de 1 aprilie.[5]

21 martie 1899
Ia fiinţă în Constanţa Societatea „Traian” cu scop economic şi filantropic. Preşedinte, T. Fortu.[6]

Martie 1899
„Farul Constanţei”, ziarul oficial al judeţului, n-a apărut de mai multe săptămâni din cauza lipsei de materie, se zice. Tipografului îi vine foarte bine, fireşte: e plătit anual. Lucrul se explică. De ce nu se publică şedinţele consliului comunal Constanţa? Încă ceva: ce se face cu publicaţiile cu termene, de întreprinderi şi  lucrări ale judeţului şi comunelor, între care Constanţa, cu câteva publicaţii  în fiecare săptămână? Ori e mai bine să nu se publice deloc?
Dl. ministru de interne ar trebui să insufle şi p-aci măcar cât de puţin din domnia legilor de care odinioară s-a făcut atâta parade”.1

Martie 1899
Cel de-a doilea bursier al Dobrogei  pentru Şcoala de arte şi meserii din Bucureşti a fost Ion Jalea. În 1899 copilul susţine un examen la Medgidia, obţine cea mai mare notă dintre candidaţi, preşedintele comisiei îndeamnă părinţii să-l înscrie la Gimnaziul din Constanţa unde îl are profesor de desen pe Dimitrie Hîrlescu, un mare pictor, care îi descoperă talentul. Primeşte una din bursele judeţului pentru Şcoala de arte şi meserii şi urmează timp de patru ani la atelierul de artă decorativă, cu Anibale Spoldi. Devine pedagog şi suplinitor la catedra de desen a Şcolii apoi îşi urmează extraordinara  carieră artistică.[7]

9 aprilie 1899
Un anunț publicitar: „De arendat pe unul sau mai mulți  ani moșia de 406 hectare Cerchez-Ghiol din comuna Caraomer, plasa Mangalia, pământ arabil, având pe dânsa 3 puțuri cu foarte multă apă, 2 case şi o câslă bună pentru 50 boi cel puţin. Doritorii se pot adresa direct la proprietar: d-l Al. Gafencu, strada Frumoasă No. 3 în Bucureşti, şi în Constanţa, prin administraţia acestui ziar.[8]

5 mai 1899
Primăria Constanţa informa Prefectura cu numărul atelierelor meşteşugăreşti din Constanţa: 23 croitori pentru bărbați, 6 tapiţeri, 9 croitori dame, 4 fotografi, 2 cofetari, 16 tinichigii, 14 fierari şi lemnari, 21 potcovari şi fierari, 3 cuferari,  1 ceaprăzar militar, 31 bărbieri, 13 ceasornicari, 18 dulgheri-tâmplari, 4 bragagii, 2 căldărari, 2 cârnăţari, 1 paste făinoase, 1 fabrică de făină, 1 război de ţesut, 2 spoitori, 1 pictor, 2 turnători, 3 dogari, 2 sculptori, 1 pălărier pentru bărbați, 5 tipografii, 2 spălătorii, 1 lăcătuşerie, 10 curelării, 1 cojocar, 1 frângherie, 2 ornament ipsos, 1 dentist, 1 berărie, 9 cărămidării. Total-273. Aceste ateliere meşteşugăreşti erau autorizate de primărie pentru autorizarea cărora semna primarul E. Schina.[9]

1 iunie 1899
Alergări de fond. Premiile Ministerului Agriculturii. Distanța: 6.000 de metri; armăsari și iepe de 5–8 ani; cinci premii.
„Anul acesta, ca niciodată, s-au înscris mai mulți concurenți. Fie că premiile au fost mai mari, fie că s-a stabilit o emulație între locuitori, cert este că au fost cinci concurenți pentru cele cinci premii. Dintre aceștia, unul a derobat, rămânând numai patru.

La intrarea lor pe pistă, o neliniște generală în rândul asistenței anunța o luptă înverșunată, mai ales că se aflau în concurs doi armăsari serioși, care dăduseră probe, la Constanța, Craiova și Iași, de multă rezistență, precum și un al treilea, nou, despre care nu se știa aproape nimic. Acesta din urmă era un produs al hergheliei Pariano, de la Hasancea.

Acum, când judecăm cursa în întregime și nu sub impresia momentului, putem spune că acest al treilea armăsar va avea un mare viitor, mai ales că este tânăr și foarte bine conformat. Se spune că domnul Pariano, în urma probei de la cursă, a voit să-l ia înapoi și să-l păstreze în herghelia dumisale.
Proprietarii armăsarilor înscriși au fost:
I. Șemsedin Bolat, o veche cunoștință din comuna Mahmut-Cuiusu, plasa Medgidia, județul Constanța, al cărui armăsar negru a obținut premiul I, în valoare de 400 de lei. Acest armăsar mai câștigase, cu doi ani în urmă, tot premiul I la Constanța, precum și premiul I la cursa de fond de la Iași.
II. Rașid Aptșa, cu un superb armăsar provenit din herghelia Pariano. Dacă ar fi fost mai bine călărit, cu siguranță ar fi obținut premiul I. A fost întrecut de armăsarul negru al lui Șemsedin Bolat numai cu un cap de cal. Acest armăsar, în vârstă de cinci ani, va cuceri aproape cu siguranță, la toamnă, premiul întâi, așa cum merită. A obținut premiul al II-lea, în valoare de 150 de lei. Proprietarul locuiește în comuna Sarighiol, plasa Mangalia, județul Constanța.
III. Ismail Hagi-Aptula, iarăși o veche cunoștință, din comuna Daulu-Chioi, plasa Mangalia, cu un armăsar murg. Acest armăsar obținuse altădată premiul I nu numai la Constanța, ci și la Craiova. De data aceasta, fie că nu a fost bine călărit, fie că armăsarul nu a avut chef, s-a clasat al treilea, obținând premiul de 80 de lei.
IV. Ismail Hagi-Aptula, cu un armăsar murg, a obținut premiul al IV-lea, în valoare de 60 de lei.
Aceasta a fost cea mai însemnată alergare de la Constanța, căci, într-adevăr, 6.000 de metri în galop de cursă nu-i poate parcurge decât un cal care are multă rezistență. Indicațiile cronometrului au arătat că distanța de 6.000 de metri a fost parcursă în 8 minute și 11¾ secunde, ceea ce înseamnă aproximativ 12 metri pe secundă – o viteză vertiginoasă pentru un cal cu talia de 1,30–1,35 metri”.[10]

5 iunie 1899
Iosif Vulcan împreună cu membrii societăţii germane Liedertafel au vizitat ruinele de la Adamclisi şi au publicat o frumoasă relatare.„Monumentul triumfal de la Adam Clissi, înălţat de marele împărat Traian în cinstea soldaţilor romani căzuţi în luptele cu dacii, după cum a probat dl Tocilescu, ruinele cetăţii romane Tropaeum Traiani, cu stradele ei, cu sala cea mare a consiliului susţinută pe mari coloane, cu templul ei, cu turnurile de apărare, nu arată mai exact şi mai clar ca orice carte, latinitatea netăgăduită a neamului nostru?
De aşa sentimente însufleţiţi am vizitat împreună cu societatea germană Liedertafel, cu câteva doamne şi domnişoare, cu reprezentanţi ai autorităţilor civile şi militare din Dobrogea, cu profesori de cursul secundar, între 5 şi 8 iunie, ruinele monumentelor romane din Dobrogea”.[11]

4 iulie 1899

Inaugurarea Sanatoriului maritim de la Techirghiol. Sunt prezenți directorul Eforiei Spitalelor Civile, I. Romniceanu, însoțit de Al. Gălășescu și de noul medic al sanatoriului, dr. Nicolae Marinescu Sadoveanu. În ziua următoare sosesc 22 băieți și 15 fete, copii bolnavi din toate colțurile țării ai căror părinți se adresaseră cu cerere conducerii Eforiei. Până la 4 octombrie sunt tratați, în 3 serii, 110 bolnavi, copii tuberculoși.
Doctorul Marinescu Sadoveanu nu-și părăsește obligațiunile de serviciu din Constanța. Venea la Techirghiol joia și duminica să viziteze copiii bolnavi și să le urmărească evoluția. În cabine provizorii, dar sub severă asistență medicală, se aplicau băi calde cu apă sărată și cu nămol.

Sanatoriul maritim al Eforiei a început să fie construit în 1897, sub administrația eforilor dr. C. Cantacuzino, Al. Ghica și Al. Fotino. Planurile aparțin arhitectului I. Mandrea.

„Cei care au lucrat la construcțiune – scria I. N. Dona în lucrarea sa „Tekirghiol” – vorbesc și astăzi de sălbăticia și ariditatea de pe atunci a acelor locuri. Numeroșii șerpi ce-i omorau zilnic muncitorii care săpau temeliile au ajuns proverbiali. Iepurii foiau prin câmpuri și numărul lor era așa de mare încât la facerea plantațiunii au trebuit aduși ogari pentru a apăra pomii tineri roși continuu de aceste animale. Cât ținea ochiul nu se vedeau decât pământ sterp, marea și lacul, iar în depărtare se zăreau satele vecine precum și orașul Constanța.”

Stabilimentul maritim era construit din lemn, cu 16 cabine și o sală de așteptare. Nămolul folosit la cură era, însă, de suprafață, amestec de plante și animale în descompunere, împreună cu mâlul și nisipul fin de la marginea lacului.[12]

23 iulie 1899
În revista „Albina” din 23 iulie 1899, sunt publicate „Regulile băilor de mare” pentru toţi cei care plecau spre… Constanţa. Iată câteva dintre ele :
a) Corpul trebuie acoperit cu un costum scurt de baie. Capul liber. Damele pun pe cap o bonetă impermeabilă, însă medicii o combat.
b) Ora de baie variază. Cu toate acestea, cel mai prielnic timp al zilei e de la 7 – 10 şi de la 2 – 6. Stomacul nu trebuie să fie încărcat.
c) Imediat ce ne dezbrăcăm, trebuie să intrăm în apă cu corpul întreg de odată, chiar cu riscul de a trece un val, două peste cap. Tot corpul trebuie să stea înmuiat în apă şi necontenit să facem exerciţii de înotare, fie că putem înota fie că nu, atunci ne ţinem de frânghia întinsă pe piept pentru acest scop.
d) Durata unei băi depinde în majoritatea cazurilor de obişnuinţă, constituţia persoanei şi temperatura mării.”
Şi recomandările continuă în acest fel, un capitol aparte constituindu-l „Băile de nisip. Iată ce sfaturi transmitea acum aproape un secol doctorul Al.Tătăşescu (medic al portului Constanţa).

„Pe plaja mării, care e formată din nisip fin şi bine bătut, sute de familii fac băi de nisip copiilor lor. Cu o lopată din nisip de o parte ei îşi fac o formă de covată. O lasă ½ oră ca s-o usuce razele soarelui, apoi culcă copilaşul dezbrăcat în ea, cu faţa în sus. Deasupra capului se pune o umbrelă spre a-l feri de soare. Mai pe urmă începe a-l înveli încet, încet cu nisip până ce-l acoperă peste tot corpul, numai capul rămâne afară. În nisip stă aproape o oră în care timp părinţii îi fac jucării, şi dacă e mai măricel îi spun glume. Din nisip îl duc la mare şi-l scaldă puţin şi repede apoi îl îmbracă.”

Nu ştim dacă aceste sfaturi practice mai pot fi valabile şi în aceste zile de vacanţă, dar dacă tot se poartă moda retro…[13]

25 iulie 1899

„Orice om, în timpul verii, caută să-și refacă forțele epuizate în cursul anului și să plece, îndrumat de medic, la una dintre stațiunile noastre balneare. Mulți, foarte mulți se duc la Constanța, fie că au nevoie de apa și aerul mării, fie că fug din orașe din cauza zgomotului și a prafului și se așază la mare pentru a contempla apa albastră, cerul și spuma valurilor.
Este cunoscut de toți că țărmurile Mării Negre le serveau romanilor ca loc de exil și că, în locul unde se află astăzi frumosul hotel european Carol și unde se plimbă de colo până colo femei frumos gătite, ascultând muzica militară care cântă, ca în toate stațiunile balneare, pe acolo umbla bietul Ovidiu, singur și trist.
Și astăzi!... Ce deosebire!...
Pe malul Mării Negre, în trei puncte deosebite și la îndemâna tuturor, administrația comunală a construit cabine de baie pentru doamne și pentru domni, separate. Vom descrie însă numai băile de mare din locul numit „Vii”, deoarece ele sunt foarte mult vizitate. Regiunea viilor se află spre sud-vestul orașului. Este situată la aproximativ trei kilometri de oraș, iar apa este foarte curată. Transportul până acolo se face cu trenul, care circulă la fiecare jumătate de oră. O cartelă de abonament, valabilă pentru zece drumuri – dusul și întorsul fiind socotite o singură călătorie –, costă 3 lei și 75 de bani.
Plecarea din Constanța spre Vii se face din haltele Ovidiu, Tetis și Tomis. De la Vii până la cabine nu este departe și toată lumea merge pe jos.
În vale, pe malul mării, se deschide o plajă lină și întinsă, formată din nisip fin, bine bătut și fără denivelări. Pe această plajă sunt construite cabinele, iar pe terenul dintre ele se află un pavilion lung, cu multe bănci. La un capăt cântă muzica pe tot timpul băilor, iar în celălalt stau vizitatorii.
Apa mării la Constanța are un farmec aparte: cu cât stai mai mult în ea, cu atât îți vine să mai rămâi. Dacă adăugăm la aceasta și loviturile ritmice ale valurilor asupra corpului, timpul trece fără să observăm. Abia după ce am ieșit la țărm ne trezim cu un fel de frig în corp, mai ales la picioare; cei mai mulți au amețeli și simt o greutate la mers.
Apa de mare, pusă într-o sticlă sau într-un pahar, este limpede și bate în verde. Privită însă în întinderea ei, are diferite culori: albastră, verde etc. Toate acestea se datorează reflexului bolții cerești.[14]

13 august 1899
I se încredinţează lui Anghel Saligny şi conducerea lucrărilor portului Constanţa. Era la acea dată preşedinte al Societăţii politehnice, în cadrul căreia, de altfel, şi-a desfăşurat o laborioasă activitate timp de 44 ani, din care 30 în Comitetul de conducere, devenise membru activ al Academiei Române. Înainte de a reface proiectul, el studiază cu atenţie marile lucrări de porturi din Occident: Anvers, Rotterdam, Marsilia, Bremen, Havre, Liverpool şi Londra, şi se apleacă spre grijile ţării, secătuită financiar. Tocmai de aceea, noul proiect care poartă numele Saligny, mult mai economicos, prevedea, printre altele, prelungirea cheiului de nord-vest cu încă 150 metri, împingându-l spre mare cu 50 metri. A proiectat două noi moluri pentru bazinele de produse lemnoase, de animale şi cărbuni, a readus în interiorul portului bazinul pentru petrol, a modificat direcţia digului de apărare a platformei, lungindu-l până la 485 metri. A reorientat digul de sud, în lungime de 300 metri, astfel încât să cadă perpendicular pe digul de larg. A proiectat construcţia magaziilor cu silozuri, a estacadei şi a uzinei electrice.
            Portul Constanţa – în viziunea artizanului lui – trebuia să fie prioritar un port destinat exportului. Tocmai de aceea erau asigurate în flux principalele produse ale economiei româneşti, monedă forte pentru alţii: cereale, petrol şi cherestea. În total, bazinul şi terenul portuar trebuiau să cuprindă 157 hectare[15].

Septembrie 1899
Vasile Kogălniceanu, deputat şi publicist de Bucureşti, cere primarului Constanţei dreptul de a i se pune la dispoziţie fie sala Cazinoului, fie a Şcolii primare nr.1 Băieţi pentru o întrunire publică „spre a conferi asupra multor nevoi ce să simte în viaţa publică a Dobrogei.”
Primarul îi răspunde că întrucât sala Cazinoului este rezervată exclusiv pentru vizitatori în timpul sezonului de băi iar mobilierul şi decoraţiunile ca şi parchetul nesuportând aglomeraţiuni de acest fel „îi oferă cea de-a doua sală solicitată.[16]

21 octombrie 1899
Este publicat Regulamentul pentru măsurile de apărarea sănătăţii publice, faţă de exploatările de petrol. Printre altele, acesta prevedea că „Exploatările de petrol sau de ţiţei brut, prin sonde, puţuri etc, se consideră ca industrii insalubre, deoarece prin produsele şi prin genul instalaţiilor lor viţiază aerul, expun la incendiu şi explozii, infectează apele curgătoare şi puţurile şi, prin urmare, vatămă sănătatea oamenilor, animalelor şi a vegetaţiei. Autorizaţiile pentru înfiinţarea sau strămutarea unor atari exploatări se vor da în capitale de judeţe, de primărie, pentru celelalte comune de prefectura judeţului, însă, în ambele cazuri, numai în urma avizului consiliului respectiv de igienă publică. Aceste exploatări se asimilează cu industriile insalubre de clasa a lll-a din regulamentul industriilor insalubre şi, conform art.32 din acel regulament, nu se pot aşeza decât la marginea extremă a oraşelor şi satelor. Este cu totul interzis a face canale de scurgere directă a produselor petrolifere către apele curgătoare. Se vor lua suficiente precauţiuni ca să nu se inunde grădinile, locuinţele şi apele vecine cu aceste produse.”[17]

30 decembrie 1899
Este publicată Lista definitivă de comercianți și industriași din județul Constanța cu drept de a fi alegători și eligibili în Camera de comerț și industrie circumscripția X pe anul 1900, conform articolului 6 din legea camerelor de comerț. Din comuna Topalu erau desemnați dnii: Ion Ștănescu,Panait Neculai, Andrei D.Cataru, Zamfir Palău, Ilie Beloi, NeculaI Harambie, Ion Lăcătușu, Niculai Șocariciu, Marin Stăncescu, Constantin Pasta, Apostol Decu, Vintilă Neculai, Neculai Moșoi, Ivanciu N.Cotoi, Ioniță Vasile.[18]

1899
Structura mărfurilor ce se tranzitau prin portul Constanţa era: 5355 tone cereale, 39.650 tone cărbuni, 100 tone mc lemne pentru construcţii, 1578 tone piatră, 265 tone sare, 1015 tone fier vagonabil, 10 tone fân, 61 tone sticlă, 92 tone apă minerală, 361 tone unsori, 27 tone vin, 111 maşini agricole, 13 tone hârtie, 526 tone tutun, 236 tone piei, 123 tone peşte sărat.
Pentru prima dată  apare consemnat că se exportau şi 405 tone petrol[19].

1899
„Noi, primarul urbei Constanţa împreună cu dl medic primar al oraşului şi cu dl medic al spitalului întrunindu-ne în comisiune spre a examina conform ordinului dlui ministru de interne (serv.sanitar)nr.11228 care obiecte de interes medical şi igienic s-ar putea expune la Expozițiunea Universală de la Paris din anul 1900, constatăm că din acest oraş nu se pot trimite decât următoarele articole preparate medicinale şi igienice ale dlui farmacist I.Berberianu: 5 sticle a 511 grame balsam fiorarenti preparat prin distalaţie; 6 flacoane tinctură higea(apă de gură); 6 flacoane apă de colonie prin distilerie; 6 vase pastă de dinţi antiseptic; 6 borcane pomadă de China(regenerator al părului); 6 cutii prafuri de dinţi antiseptic; 6 flacoane elixir de sănătate; 6 flacoane gudron China; 6 flacoane remediu contra bătăturilor. În secţia cărţilor ştiinţifice se  va trimite cartea „Examenul de asistent farmacie” a dlui Ion Berberianu”.[20]

1899
Se înfiinţează la Constanţa o regiune silvică sub conducerea subing. B.N.Pretorian. Personalul avea în administrare toate bunurile statului, lua parte la lucrările de colonizare sau de împroprietărire.
O fermă din Italia trimisese în Dobrogea 5000 kg. sămânţă de salcâm. Aşa s-au pus bazele plantaţiilor din jurul Constanţei.[21]