Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (35)

Partea a doua a anului 1889 este marcată de numeroasele analize în presa centrală despre starea Dobrogei, despre tergiversările guvernului de a alinia provincia la legislația țării, aspecte edilitare și turistice. Importantă rămâne vizita regelui Carol în Constanța și participarea podgoriilor dobrogene de la Babadag, Niculițel, Cataloi și Isaccea, producătoare de vinuri albe și roșii, la marea Expoziție universală de la Paris.

25 Iunie 1889
Un ziar central, „Naționalul“, anunța că guvernul are de gând să aducă la toamnă, în Parlament, un proiect de lege prin care să se acorde Dobrogei drepturile constituționale. „A se da drepturi constituționale Dobrogei e în adevăr, nu numai un act de dreptate, ci și un act de prevedere. Statul nostru a impus locuitorilor provinciei legile și sarcinile sale; a schimbat chiar însemnate instituții sociale, cum a fost modul proprietății de exemplu. Dobrogenii s-au supus cu bucurie; ei au primit și au respectat legile; au plătit impozitele; au dat tributul lor oștirii, au făcut drumuri etc, etc. Toate sarcinile le-au achitat, toate îndatoririle le-au împlinit. Drepturile însă nu li s-au dat. În restul regatului, în strânsă și nedespărțită legătură cu datoriile cetățenești sunt drepturile de suveranitate. Dobrogenii, deși cetățeni, deși supuși datoriilor au fost până acum lipsiți de drepturi. Ar fi însă și un act de prevedere. Situația internațională e foarte tulbure. Puterile mari înarmează necontenit și se pândesc una pe alta. Între ele sunt neînțelegeri vechi și grave care nu se vor dezlega decât printr-un crâncen război. Față cu o asemene perspectivă, nu e un act de prevedere a face ca națiunea română să fie una, ca statul român să nu prezinte nici un punct slab? Pentru acesta, trebuie să se dea drepturi constituționale dobrogenilor care până azi au fost ținuți în poziția unor fii vitregi. Foloase multe vor izvorî din acest act. Dobrogea poate avea, pentru dezvoltarea economică a României, un rol important. Pentru acesta însă e nevoie să se facă multe îmbunătățiri în acea provincie, și cine, mai bine decât locuitorii ei, s-ar putea pricepe la acesta?[1]

1 august 1889
Un comerciant, Iani Bati, solicită Primăriei Constanţa un teren şi autorizaţie de construcţie a unei mori în locul celei arse.
„Domnule primar, Moara mea de vânt ce posedam în dosul grădinii Beledie, lângă movila zisă „Avrat Tepe” şi cimitirul vechi musulman, fiind arsă şi cu ocazia reconstruirii ei, văzând că locul actual nu este prea convenabil pentru o moară, pentru mai multe împrejurări, vreau s-o construiesc afară de şanţul oraşului, pe un loc ce mi se va indica de această onor primărie. Aşadar, vă  rog respectuos, domnule primar, să binevoiţi a dispune ca să mi se delimiteze un loc pentru moară, afară de şanţ, eliberându-mi şi cuvenita permisiune pentru construirea morii.”
Cererea comerciantului Iani Bati era analizată în şedinţa din 29 noiembrie 1889 şi secretarul primăriei, N.Mastero, scria „la stăruinţa petiţionarului i se va comunica decisiunea consiliului comunal.”[2]

12 august 1889
„Timpul s-a răcit puțin și deci și temperatura apei mării s-a scoborât. De la 25 grade, cum era altădată, s-a scoborât la 18 și chiar la 15 grade. Cu toate acestea multe persoane urmează a-și face băi. Trupa de astăzi urmează cu reprezentațiile ei. Duminică am asistat la reprezentația ce s-a dat în sala Cazinului comunal de pe Bulevard. S-au jucat următoarele piese: «Coroana lui Ștefan», comedie într-un act de V. Alecsandri, „Socrul și ginerele,“ comedie tradusă din franțuzește, „Samsonul de globe“ farsă într-un act, tradusă din italienește. La drept vorbind în această trupă sunt câteva talente, care cultivate pot deveni ceva; păcat că joacă numai în provincie. Mai toți artiștii își îndeplinesc rolul cu conștiință. S-a mai jucat în beneficiul d-nei Th. Marinescu următoarele piese: «Morărița de la Mare» „Buimacilă” și „Nu e fum fără foc". Ceace ar fi de dorit, e ca trupa să joace și piese mai mari, nu numai comedii șivodeviluri scurte în câte un act. Am dori să vedem câte o dramă mare, reprezentându-se”.[3]

29 august 1889
Din Constanța i se scrie Națiunii următoarele: „Alaltăieri, la băile de la vii, din cauza valurilor mărețe, care curg foarte agitate, d. Filipescu, administratorul plășei Mangalia, a fost luat de valuri și era să fie victimă dacă Părintele Georgescu, fratele d-lui dr. Georgescu, nu ar fi sărit în ajutor”.[4]

8 septembrie 1889
O analiză asupra Dobrogei, privind regimul proprietății funciare, pescăriile, pășunatul, colonizarea, salubrizarea și organizarea administrativă devine astăzi o sursă valoroasă pentru înțelegerea dezbaterilor privind politica statului față de noua provincie.
Despre Dobrogea. O comisie pentru chestiunea dobrogeană s-a numit sau urmează să se numească în curând; înseamnă că guvernul dorește și este hotărât să dea satisfacție revendicărilor locuitorilor Dobrogei.
Foarte bine face guvernul. Îndeplinindu-și una dintre cele mai importante și delicate datorii, își va atrage totodată mulțumirea unei însemnate părți a țării, care aspiră cu nerăbdare la o organizare mai echitabilă, mai bine cumpănită și mai bine gândită, care să-i asigure pacea, dezvoltarea materială și intelectuală și bunăstarea. Noi vom fi cei dintâi care vom recunoaște public câtă recunoștință li se cuvine celor ce vor face să înceteze cauzele nemulțumirilor din Dobrogea și vom face aceasta cu bucurie, îndată ce vom vedea ceva serios și folositor.
Numai să fim bine înțeleși asupra unui punct: dacă se va crede că Dobrogea poate fi organizată din București, noi ne declarăm de pe acum împotriva unei asemenea lucrări, oricât de laborioasă și de migăloasă ar fi ea.
Reorganizarea provinciei transdunărene nu se poate face cu șanse de seriozitate și înțelepciune decât în urma unei cercetări amănunțite la fața locului. Este necesară o anchetă care să aprofundeze toate aspectele problemei și, abia apoi, să stabilească măsurile ce trebuie adoptate.
Va trebui să se țină seama, înainte de toate: de poziția acelei provincii față de țara-mamă și de scopurile politice și economice urmărite; de interesele statului, ca proprietar, în raport cu interesele locuitorilor, ca muncitori și producători; de sistemul fiscal, astfel încât acesta să nu apese prea greu asupra rodului muncii locuitorilor; de direcția dezvoltării economice a provinciei, ținând seama de caracteristicile naturale ale pământului și de poziția întregului teritoriu; de nivelul actual de cultură și de posibilitățile de dezvoltare intelectuală ale populației, potrivit raselor, naționalităților și religiilor existente; de înclinațiile naturale și tradițiile diferitelor populații în ceea ce privește gospodărirea și aspirațiile lor politice și sociale; de organizarea politică și administrativă definitivă ce trebuie acordată acestei provincii, în concordanță cu libertățile și drepturile de care trebuie să se bucure orice cetățean român.
Și am putea continua această enumerare cu multe alte aspecte, pentru că este vorba despre organizarea unei părți a statului. Credem însă că membrii comisiei vor avea luminile necesare, patriotismul și devotamentul cerute de o lucrare de asemenea importanță, pentru ca greșelile viitoare să nu fie și mai mari decât cele de până acum.
Am arătat și zilele trecute că principalele probleme care neliniștesc populația Dobrogei sunt pescăriile, păstoritul și agricultura, adică modul în care sunt administrate aceste domenii, care, fiind proprietăți ale statului, reprezintă în același timp și principalele mijloace de existență ale locuitorilor.
Dacă ele aduc venituri tezaurului statului, trebuie să permită și locuitorilor să trăiască din ele. Interesele statului și cele ale populației trebuie cumpănite cu înțelepciune, astfel încât să se sprijine reciproc.
Astăzi, un păstor dobrogean este obligat să plătească 80 de bani pentru fiecare oaie la pășunat, fiind taxați inclusiv mieii. Pentru fiecare vită mare se plătesc trei lei, iar pentru vițeii sugari se percepe o taxă separată.
Aceste sume sunt foarte mari, mai ales pentru Dobrogea, în condițiile în care și pe malul stâng al Dunării există pășuni în condiții asemănătoare. Mai mult decât atât, păstorul este obligat să plătească o taxă și pentru locul unde își așează stâna.
Aceasta este o exagerare. Unde s-a mai pomenit ca ciobanul să plătească chirie pentru locul unde își face mămăliga? Unde s-a mai văzut să plătească pentru locul unde se odihnesc oile și unde își petrece noaptea? Aici nu mai este vorba despre administrarea unei proprietăți, ci despre exploatarea unei nevoi.
Pentru un hectar de teren arabil se cer patru lei, iar pentru un hectar de fâneață între douăzeci și douăzeci și cinci de lei. Sunt prețuri asemănătoare celor din restul țării. Atunci unde mai este avantajul menit să încurajeze colonizarea Dobrogei?
Nici în privința pescăriilor situația nu este mai bună. Condițiile impuse pentru arendare și exploatare sunt atât de greșite încât, deși am putea produce suficient pește pentru întreaga țară și chiar pentru export, am ajuns să consumăm pește și icre aduse din străinătate, de pildă din Rusia, la prețuri mai mici decât cele la care pescarii români își pot vinde producția.
Nu lipsa peștelui este cauza acestei situații, ci defectele grave ale sistemului de administrare.
O altă problemă importantă este salubrizarea Dobrogei, adică drenarea bălților și mlaștinilor care răspândesc boli, decimează populația și îi sperie pe cei care ar dori să se stabilească acolo.
Am citit nu demult că la Medgidia frigurile au dispărut și că sănătatea publică este aproape deplin asigurată. Această afirmație îmi amintește vechea zicală: „Să dea Dumnezeu să fie cum spui tu, și nu cum știu eu.”
Îi îndemnăm pe membrii comisiei să consulte rapoartele medicului primar al județului Constanța și să vorbească cu locuitorii satelor din apropierea bălților. Vor afla cât de mult suferă oamenii din cauza acestor locuri nesănătoase.
Locuitorii din Cochirleni, de pildă, au cerut chiar să li se permită secarea lacului din apropierea satului, care provoacă numeroase boli și decese, oferindu-se să plătească statului aceeași sumă pe care acesta o încasează din arendarea pescuitului. În aceeași situație se află lacurile Gârlița, Seimenii și altele.
Dar ce se poate spune despre mlaștina de la Cernavodă, aflată chiar în fața gării și de-a lungul orașului? Toți cei care au trecut pe acolo au văzut această întindere de apă stătătoare care se umple anual din ploi și din scurgerile văii Medgidiei și care, neavând ieșire spre Dunăre, rămâne toată vara, se înverzește, putrezește și răspândește miasme pestilențiale.
Este de neînțeles cum poate exista o asemenea mlaștină chiar lângă gară, lângă școală și în fața orașului, pe unde trec toți călătorii și toate personalitățile care vizitează Dobrogea.
Astfel de locuri nu pot produce decât boală și necurățenie. Comisia va trebui să se ocupe și de organizarea comunelor.
Există numeroase anomalii administrative care îngreunează viața locuitorilor și care, dacă la început au fost poate inevitabile, astăzi nu mai au nicio justificare.
De exemplu, comunele Parachioi și Gheovegea, aflate la numai trei kilometri una de alta, au administrații și bugete separate, în timp ce unele cătune aparțin unei comune aflate la șapte sau opt kilometri depărtare, deși sunt mult mai aproape de cealaltă. Și alte sate, precum Enișenlia și Hazarlîi, ar putea fi reunite în mod firesc.
Toate aceste nepotriviri trebuie cercetate cu atenție și îndreptate, astfel încât organizarea Dobrogei să fie făcută în folosul locuitorilor și al statului deopotrivă.[5]

5 septembrie 1889
Ziarele anunțau cu detalii apropiata călătorie a regelui Carol în Dobrogea. Însoțit de prințul moștenitor, A. S. R. Ferdinand al României, va pleca din Sinaia spre Fetești și de acolo va merge pe malul Dunării spre locul unde se va face podul peste Dunăre. D. Saligny, inginerul care a lucrat la proiectele podului, va da Majestății Sale și Alteței Regale toate explicațiile privitoare la construcția podului. De acolo Regele va merge la Constanța, unde va vizita orașul și va trece în revistă garnizona. M. Sa va inspecta cu această ocazie noul încrucișător «Elisabeta» pe care-l va vedea pentru prima dată. Pe acest încrucișător Regele și moștenitorul vor porni, trecând prin Sulina și Tulcea, la Galați.[6]



11 septembrie 1889
Vizita Regelui Carol I și a Principelui Moștenitor în Dobrogea, însoțiți de ministrul de război, într-un reportaj de culoare.
„Regele și principele au sosit duminică seara, la ora șase, în Constanța, unde au fost întâmpinați de o mulțime impresionantă de oameni. Orașul era împodobit sărbătorește: fuseseră ridicate opt arcuri de triumf, iar drumul de la gară până la Hotelul „Carol” era decorat cu ghirlande, steaguri și covoare, oferind o imagine deosebită.
La Cernavodă, suveranul a fost întâmpinat de prefect, de directorii căilor ferate și de alți funcționari, precum și de locuitorii orașului. După o scurtă oprire, trenul regal și-a continuat drumul spre Constanța. La Medgidia, regele a ascultat plângerile și cererile mai multor locuitori veniți să-l întâmpine.
În Constanța, primarul și funcționarii orașului l-au salutat printr-o scurtă alocuțiune, după care cortegiul regal s-a îndreptat spre Hotelul „Carol”. Pe întreg traseul, mulțimea aclama fără încetare, iar de la ferestre și balcoane erau aruncate flori asupra suveranului. Un grup de doamne i-a oferit numeroase buchete aduse special din București.
La sosirea la hotel, regele a fost întâmpinat de elevii școlilor primare, care au cântat imnul național „Trăiască Regele în pace”, precum și de reprezentanții breslelor și ai comunelor dobrogene, veniți cu steaguri și însoțiți de primarii lor.
Impresionat de primirea călduroasă, Carol I a declarat că nu se aștepta la o manifestare atât de frumoasă din partea locuitorilor unei provincii recent alipite României și aflate încă în plin proces de dezvoltare.
Seara, după banchet, primarii satelor și numeroși cetățeni au organizat o retragere cu torțe și muzică. Principele moștenitor a ieșit în balcon și a mulțumit mulțimii pentru primirea entuziastă, în timp ce regele, fiind ușor bolnav, a rămas în apartamentele sale.
Orașul era iluminat cu lampioane și lumini colorate, iar mai târziu regele și principele au făcut o plimbare cu trăsura prin Constanța, fiind salutați pretutindeni cu urale.
În ziua următoare, cei doi au vizitat școlile, bisericile tuturor comunităților etnice, spitalele și alte instituții publice. După-amiază au urcat la bordul crucișătorului „Elisabeta”, simbol al noii marine române. Nava a executat exerciții în larg, în timp ce regele urmărea manevrele de pe faleză cu un binoclu.
La banchetul oficial, Carol I a rostit un discurs în care a arătat că este impresionat de progresele făcute de Constanța în doar zece ani. El a amintit că vechiul Tomis era cunoscut mai ales datorită exilului poetului Ovidiu, dar și-a exprimat convingerea că noua Constanță va deveni un port european de mare importanță, mai ales după construirea podului peste Dunăre și extinderea portului.
Suveranul a subliniat și rolul Dobrogei în dezvoltarea marinei române, afirmând că datorită ieșirii la mare pavilionul românesc este cunoscut și respectat în țări îndepărtate.
În încheiere, el a ridicat un toast în cinstea Dobrogei, exprimându-și dorința ca provincia să prospere în liniște și pace și mulțumind locuitorilor Constanței pentru primirea călduroasă și devotamentul lor.
După banchet, orașul și portul au fost din nou iluminate spectaculos. Navele de război și cele ale căilor ferate au participat la festivități cu lumini și focuri bengale, iar crucișătorul „Elisabeta” a luminat întregul oraș cu reflectorul său electric. Regele și principele au petrecut mai bine de o oră pe faleză, admirând spectacolul și declarând că „Constanța este un rai pe pământ.”
În ultima zi a vizitei, regele a inspectat trupele și a participat la inaugurarea târgului de vite de la Anadolchioi. La plecare, el a promis că în scurt timp vor începe lucrările pentru marele pod peste Dunăre și pentru extinderea portului Constanța, considerate esențiale pentru dezvoltarea Dobrogei și a întregii țări.[7]

Discursul regelui la Constanța
La prânzul de gală ce a avut loc în ziua de 11 septembre la Constanța, m. s. regele a rostit următorul discurs: „Un timp îndelungat a trecut de când n-am venit în Dobrogea. Cu atât mai mare este clar bucuria mea, de a mă găsi astăzi împreună cu moștenitorul prezumtiv al Coroanei, în mijlocul d voastră și a constata marele progres ce Constanța a făcut în curs de 10 ani. În vremuri depărtate, vechiul Tomi abia era cunoscut și numai prin exilul lui Ovid, a cărui statuie împodobește astăzi orașul, acest nume a păstrat un loc în istorie. Sunt însă convins că noua Constanță va câștiga într-un viitor apropiat un renume european, și că prin construirea podului peste Dunăre și lărgirea portului, lucrări care vor fi în curând începute, șederea sa va deveni una dintre cele mai însemnate ale Orientului și un izvor de bogăție pentru țara întreagă. Salut astăzi cu vie mulțumire și tânăra noastră marină—reprezentată aci în port prin „Elisabeta“, vasul nostru cel mai falnic—fiindcă numai prin Dobrogea, cu țărmurile sale întinse pe mare, flotila nostră a putut lua acest avânt fericit, astfel că drapelul român este acum cunoscut și respectat în țările cele mai depărtate. Ridic dar acest pahar în onoarea Dobrogei, urând ca această frumoasă provincie, în care sentimentul românesc s-a înrădăcinat într-un timp așa de scurt, să prospere și să se dezvolte în liniște și pace— în sănătatea orășenilor din Constanța care făcându-ne o primire tot așa de strălucită cât și călduroasă ne-au arătat dragostea și devotamentul lor, pentru care vă mulțumesc din tot sufletul. Să trăiască Dobrogea și portul său Constanța“. Acest discurs a fost tipărit și împrăștiat în oraș și județ.[8]

13 septembrie 1889
Expoziţia Universală de la Paris fusese inaugurată pe 5 mai 1889 de către preşedintele Franţei, Sadi Carnot, şi a durat şase luni (până pe 31 octombrie 1889). Pe o suprafaţă de 96 de hectare (Champ-de-Mars, Esplanade des Invalides, colina Chaillot, malul drept şi stâng al Senei în zona respectivă) s-au întâlnit 61.722 de expozanţi (33.937 erau francezi), ale căror produse au fost ordonate în zece grupe (opere de artă; educație, învățământ și arte liberale; mobilier; țesături și veşminte; industrii extractive; industrii mecanice și electricitate; produse alimentare; agricultură, viticultură și piscicultură; horticultură; economie socială).
Expozanţii au primit vizita a nu mai puţin de 32.250.297 de persoane.
Cu acest prilej a fost inaugurat Tourul Eiffel, cea mai controversată construcţie a Expoziţiei Universale din 1889. 
 Standurile românești au fost amplasate pe o suprafață totală de 1.146 mp. Existau și două pavilioane speciale, un restaurant și un spațiu de degustare a vinului, în afara sălilor alocate în palatul expozițional. 
La sfârșitul secolului al XIX-lea, vinurile României erau deja recunoscute pe plan internațional ca produse de mare calitate și cu un potențial comercial remarcabil.Erau cunoscute și podgoriile dobrogene Babadag, Niculițel, Cataloi și Isaccea.
Ziarele din Paris acordau o atenție deosebită producției viticole românești și publicau articole ample care evidențiau valoarea și calitatea vinurilor noastre. Bunăoară, revista franceză „La Revue Vinicole”, una dintre cele mai prestigioase publicații de profil din Franța, redactat de H. Devienne, specialist în domeniu.
Autorul arată că secțiunea românească de vinuri este una dintre cele mai importante ale expoziției, reunind aproximativ 60 de expozanți. Sunt prezentate vinuri provenite din podgorii renumite precum Odobești, Cotnari, Șoc, Uricani, Cozmești, Tămâioasa, Nicorești, Drăgășani și Strehaia, toate apreciate pentru calitatea lor.
România produce, de asemenea, băuturi spirtoase asemănătoare coniacului francez, foarte apreciate, precum și rachiuri de prune cu un gust deosebit.
În ansamblu, vinurile românești sunt considerate apropiate ca stil de cele din Austro-Ungaria, din regiunea Rinului și din Roussillon. Printre cele mai renumite podgorii ale României sunt menționate: Cotnari (Iași) – produce excelente vinuri albe; Nicorești (Tecuci) – vinuri roșii și albe de foarte bună calitate; Odobești (Putna) – vinuri albe și roșii apreciate; Dealu Mare (Prahova) – vinuri albe și roșii excelente; Drăgășani (Vâlcea) – renumit pentru vinurile albe; Golul Drâncea și Orevița (Mehedinți) – vinuri roșii de calitate.
Pe lângă acestea sunt amintite și podgoriile de la Panciu, Sărata, Plenița, Simnic, Rogova, Vârteșcoiu, Socola, Greaca, Drăgușeni, Drăgănești, Huși și podgoriile dobrogene de la Babadag, Niculițel, Cataloi și Isaccea, producătoare de vinuri albe și roșii. Comerțul exterior cu vin era în continuă dezvoltare.
Exportul românesc cuprindea trei categorii principale: vinuri fine îmbuteliate; vinuri fine livrate în butoaie; vinuri obișnuite, comercializate atât în butoaie, cât și în sticle. Dintre vinurile cele mai apreciate pentru consumul intern este menționată Tămâioasa, descrisă ca un vin cu parfum caracteristic de muscat, foarte aromat și bogat în alcool.[9]

10 octombrie 1889
 Se deschidea la București o expoziţie de proiecte pentru un pod peste Dunăre. Puțin mai târziu, din Mesajul Regal cu care se deschideau Corpurile legiuitoare la 15 noiembrie 1887, se aduce vestea că «în primăvara anului viitor vor începe lucrările podului de peste Dunăre de la Feteşti la Cernavoda, precum și lucrările portului Constanţa».[10]

23 octombrie 1889
Un ordin al Prefecturii judeţului Constanţa către Primăria oraşului pentru măsuri administrativ gospodăreşti în scopul înfrumuseţării oraşului-staţiune balneară:„Domnule primar, Constanţa, de câţiva ani, a luat un avânt deosebit ca staţiune balneară. Este de datoria consiliului comunal a se gândi a da o formă cât se poate mai frumoasă oraşului. Ca să atingem acest scop este neapărat ca mai întâi să putem transforma magaziile de grâne, de care oraşul este plin, în case de locuit, încât această transformare va da îndată un aspect mai frumos târgului şi va înlesni mijloacele de locuit a străinilor care vin pentru băi. Pe de altă parte târgul va scăpa de mişcarea de căruţe şi necurăţenie ce se leagă de această mişcare. Pentru acest scop folositor oraşului, vă rog a lua dispoziţii prin consiliul comunal a se hotârî un loc situat astfel ca să poată fi deservit de administraţia căii ferate şi totodată a hotărî şi o anuitate pentru plata construcţiilor acelor magazii care desigur vor produce anuitatea ce se va întrebuinţa prin închirieri”.
Consiliul comunal decide în şedinţa din 22 noiembrie 1889 construirea din banii publici: „pe contul comunei, a zece magazii de producte pentru 500 hectolitri. Locul destinat pentru aceste magazii este acela pe care se află astăzi bordeie. Din acest teren se va rezerva locuri şi pentru particularii care ar voi să construiască magazii. Magaziile vor fi situate astfel ca să se poată pune în comunicaţie cu portul prin o linie ferată.[11]”

24 octombrie 1889
D. Movilă, directorul prefecturii județului Tulcea, este autorizat a lua parte la lucrările Consiliului județean, în tot timpul cât d. prefect locotenentul-colonel Merșescu va lua parte la lucrările Comisiunii pentru organisarea Dobrogei.[12]

20 noiembrie 1889
Mai mulţi brutari reclamă primăriei că în timp ce ei vând în magazine şi brutării sunt şi din cei care dau pâinea cu coşurile pe trotuarul străzii Carol. Propun, tocmai de aceea, să se folosească ca spaţiu de desfacere baraca lui Artin Ovanez de pe trotuarul străzii Carol colţ cu Mangalia.
Pentru a mai linişti starea de spirit pe care o întreţineau brutarii Constanţei  susţinându-şi cauza, primăria îi convoacă pe toţi pentru a alege între ei un şef ale cărui atribuţii vor fi de a inspecta  brutăriile şi a veghea ca pâinea pusă la vânzare să fie uniform, de calitate şi bine coaptă, să semnaleze autorităţilor administrative şi comunale orice abatere a brutarilor. Este ales în unanimitate Vasile Petru, brutar.[13]
 

---