Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (28)

1886 pare a fi anul încurajării dezvoltării activităților industriale în Dobrogea.
În Constanţa, una din principalele mori – cu aburi - era a italianului Foscola. Se pare că funcţiona bine şi avea o capacitate serioasă din moment ce  Primăria  i-a cerut  italianului, în 1886, când se discuta aprins despre alimentarea oraşului cu apă potabilă - să folosească motorul  morii - ce funcţiona permanent - pentru a realiza cu el şi pomparea apei prin conductă din puţul morii. Desigur, Foscola ar fi avut avantaje obţinând profituri din taxele percepute. Documentele menţionează că moara nu se afla în cartierul Anadalchioi, ci la marginea oraşului, spre nord, între două unităţi militare, manutanţa armatei şi cazarma infanteriei, ambele situate pe strada Mircea cel Mare. Astfel amplasată, moara avea în faţă şi în spate locuri virane aparţinând domeniului public al comunei. Pe locul din faţa morii, Ministerul de interne intenţiona mai târziu să instaleze o conductă prin care să pompeze apa de la manutanţă  până la cazarma infanteriei. Pe strada Decebal, se putea vedea cu zeci de ani în urmă o moară în incinta căreia era un puţ, bine conservat, despre care localnicii ştiau că servise la aprovizionarea acestei mori şi a oborului.
Mai exista la aceeaşi dată  în oraș şi o moară americană cu motoare Halladay cu care comuna intenţiona să asigure udarea plantaţiei de pe faleză, precum şi apa necesară pentru oborul cel nou[1].
De la Maria Cella Delavrancea, fiica dramaturgului Barbu Ștefănescu Delavrancea, ne-a rămas o mărturie preţioasă privind peninsula constănţeană: „Pe bulevardul care începea de la Cazino şi se termina în strada Elenă, lângă halta Ovidiu, dominând marea de la înălţimea de 7 metri nu existau în 1886 decât două chioşcuri. Pe dreapta se remarca vila Poenaru-Bordea şi curioasa casă a lui Mihail Kogălniceanu, un adevărat muzeu în sculpturi antice şi piese cu inscripţii”.[2]
 
22 ianuarie 1886
Ministerul Justiției a depus legea pentru transferarea Curţilor de apel din Focşani şi Tulcea la Galaţi, precum şi transferarea penitenciarelor centrale. Camera a admis urgenţa. Punerea în aplicare a legii se va face la 1 septembrie. „Comunicând această noutate gălăţenilor, noi mulţumim ministerului şi dorim realizarea în fapt cât mai curând”.[3]
 
20 martie 1886
În Camera României, este adusă din nou în discuție chestiunea Dobrogei, fiind vorba despre transferarea Curţii de apel de la Focşani la Galaţi. Pledoaria lui Mihail Kogălniceanu pentru cauza Dobrogei  primește replica lui Ioan Brătianu, iar tonul disputei este malițios-ironic. Câteva fragmente reproduse de presă: „Mihail Cogălniceanu a ţinut o vorbire, care priveşte cestiunea Dobrogei. Domnul ministru-president Ioan Brătianu a aflat de cuviinţă a răspunde ilustrului deputat din opoziţie, d-lui Mihail Cogălniceanu. Răspunsul d-lui Brătianu privește în parte şi importanţa Dobrogei pentru România. Reproducem clar începutul discursului d-lui Brătianu privitor la Dobrogea: D-lor, — zice dl Brătianu, — am luat cuvântul ca să rectific o eroare a unuia din colegii mei, care a zis că discursul d-lui Cogălniceanu a fost incoerent. N-am auzit de când vorbește dl Cogălniceanu în această Cameră un discurs condus cu mai multă iscusinţă decât acela, pe care l-a ţinut astăzi, şi avea dreptate dl Cogălniceanu când se revolta contra aplauselor care îi veneau din partea focşenenilor. Nu v-au înțeles, d-le Cogălniceanu, şi de aceea v-au aplaudat. Dl Cogălniceanu a venit ca magnat al Dobrogei, şi aceasta să nu o ia în rău; aş vrea ca mai mulţi Români să facă ce face d-sa, să mai meargă şi în Dobrogea, căci numai aşa putem români la Dobrogea. Onor. domn Cogălniceanu ne-a spus că administrațiunea este rea în Dobrogea. Dar cine mai mult decât mine voiește ca să se facă administrațiune bună în Dobrogea şi în toată ţara? Dl Cogălniceanu  zice că n-am făcut nimic alta pentru Dobrogea, decât școli și casărmi. Mai întâi pentru şcoli este mai mult meritul acelor prefecţi, care au făcut sacrificii, şi care cu inima şi cu sufletul au voit să creeze acolo mijloace de dezvoltare care să românizeze pe dobrogeni. Dl Cogălniceanu a spus că eu am zis şi aceasta o zic şi acum, că Dobrogea şi Constanţa sunt plămânii şi porţile României. Ei bine, nu numai că am zis, dar cred că am făcut ca aceasta să devină o realitate, fiindcă drumul de fier, care se face de aci la Fetești şi are să unească România cu Dobrogea, cu Constanţa, cred că este cel dintâi pas, ce trebuia să se facă şi cel mai de pe urmă este podul peste Dunăre, pentru care știţi, că am adus doi ingineri din cei mai însemnaţi din Europa, de au studiat podul peste Dunăre; avem planuri deja, dar nu am voit să începem odată toată lucrarea, căci trebuie să ne dăm seama câteodată şi de resursele ce avem, şi să nu sărim cu paşi mari, ca să nu fim siliţi a recula. De aceea am lăsat să facem întâi drumul de fier şi apoi podul peste Dunăre, care este una din lucrările cele mai mari ce a întreprins România. Dar am făcut şi vom mai face alte lucrări necesare, precum: şosele, ramuri de drum de fier, ca să punem toată Dobrogea în comunicaţiune cu drumul de fier principal şi cu Ţara Românească. Prin urmare, vedeţi dle Cogălniceanu, că noi am făcut şi facem pe toate zilele toate sforţările ce se pot face, ca să unim Dobrogea cu România şi să facem ca Constanţa să devină portul nostru de comerț cu Europa întreagă. Onor. d. Cogălniceanu ne zice: dacă aveţi grijă de Dobrogea, de ce nu lăsaţi să aibă Curte de apel şi să o punem, nu la Tulcea, ci să o mutăm în centru, şi fiindcă centrul nu este stabilit, să o punem în Constanţa? Ei, dle Cogălnicene, ca magnat în Constanța, îți vine bine aceasta, şi mai adaugă, că şi noi am voit să facem aceasta odată. Aşa este, dar, dacă am voit aceasta, nu va să zică, că atunci când voiește cineva şi pe urmă vede că poate să voiască altceva mai bun, să nu se lase de cel mai rău și se ieie pe cel mai bun. D-lor, pentru noi, cum a spus onor. meu coleg, nu este cestiunea de a favorisa Galaţii sau Focşanii; noi nu căutăm să facem decât să organizăm justiţia în condiţiuni mai bune, mai favorabile, şi să ne coste cât se poate mai puţin, dar dl Cogălniceanu zice: când este vorba de Dobrogea, să nu ne uităm la economii, ei, d-le Cogălnicene, eu o para, un ban dacă pot să-l economisesc fără să aduc vătămare, îl economisesc cu plăcere. D-voastră ziceţi că Dobrogea ne dă cât ne costă. Aşa să fie oare? Aş putea să vă aduc notiţe, din care să vedeţi cât ne-a costat Dobrogea până astăzi şi cât am încasat de acolo. Dl Cogălniceanu uită cât costă oştirea în Dobrogea, căci nu este numai administraţiune şi justiţie. Prin urmare, Dobrogea, chiar cu milioanele, care ziceţi d-voastre că ne-ar aduce, tot nu va putea acoperi toate cheltuielile, câte ne cere dl Cogălniceanu. Dorește și d-sa să facem drumuri de fier, poduri, porturi, șosele, dar toate acestea costă… Atât vă spun, că Dobrogea n-ar putea nici peste 50 de ani să plătească toate dobânzile cheltuielilor ce avem să facem acolo. Eu cred că noi am făcut pentru Dobrogea sacrificii destul de mari şi că dobrogenii au trăit, în comparaţiune de ce au fost mai înainte, ca în sânul lui Avram. (Aplause.) Să deie D-zeu să putem face pentru poporaţiunile de dincoace de Dunăre ce-am făcut pentru poporaţiunea din Dobrogea, şi aceasta cu banii acestora de aici. Noi nu suntem vitregi pentru Dobrogea, dar voim să facem o justiţie mult mai îndestulătoare, căci nu va să zicem, că ceea ce era bun acum 4, 5 ani, este şi astăzi bun; omul face progrese în raport cu trebuinţele sale şi cu dezvoltarea economică . . .”[4]
 


23 martie 1886
Scrisoarea adresată Regelui Carol de către tulceni, redactată pompos, era de fapt o simplă invitație a tulcenilor de a fi vizitați de regele Carol. Prilej de a trece în revistă realizările județului până la acea dată: „Sire. Reprezentanții Consiliului județului Tulcea, prezentându-se anul acesta înaintea Majestății Voastre, conform prerogativei ce vi se dă prin art. 42 din Legea organizării Dobrogei, au fericirea, Majestate, de a supune la înalta Voastră cunoștință, că dorințele județului sunt realizate conform necesităților ce anul trecut am supus la înalta Voastră apreciere. Guvernul Majestății Voastre nu a cruțat nimic, Sire, ca într-un scurt timp să se poată realiza dorințe și îmbunătățiri atât de mari, atât de puternice, încât noi, în fața importanței lor, nu aveam decât speranța puternicului sprijin al guvernului patriotic al Majestății Voastre, înființarea creditului agricol în județul Tulcea de multe rele a scăpat populațiunea agricolă și mult bine a adus ei; agricultura astăzi se face pe o scară mai întinsă, pentru că nevoile agricultorului sunt satisfăcute de Casa creditului. Ce bine mai mare puteați face, Sire! Am cerut harul Majestății Voastre, ca în fața multiplelor încercări de speculă, privitoare la emigrarea țăranului dobrogean, guvernul Majestății Voastre să ia aspre măsuri pentru împiedicarea mașinațiunilor acelora ce împingeau pe sătean pe marginea sărăciei, pe drumul pribegiei, săraci, cu simple făgăduințe că vor avea în alte țări alte foloase. Harul cu prisos s-a îndeplinit. În locul emigrațiunilor avem mulțumirea săteanului statornic, căci ori câte s-ar zice, fie după cele mai înalte bănci, grație măsurilor guvernului Majestății Voastre, mulțumită ajutoarelor date la timp, emigrări în acest județ nu există, din contră ne putem făli cu imigrări. Ba încă câteva familii emigrate ascultând graiul mașinatorilor, azi sărăcite, au cerut sprijinul și ajutorul guvernului Majestății Voastre să se poată întoarce la vatra lor, sub oblăduirea guvernului Majestății Voastre. Tariful lemnelor de tot felul și pentru toate necesitățile s-a scăzut. Parcelarea terenurilor recunoscute locuitorilor cu tapiuri a început încă din toamna anului 1885. Semințe de bună calitate locuitorilor agricoli s-a dat de guvern pe măsura cererilor făcute. Repararea cheiului existent în orașul Tulcea și prelungirea lui până la un punct protector orașului, este un fapt îndeplinit. Toate acestea realizate ce alt am mai putea cere Majestății Voastre! Sire, un singur lucru mai este astăzi dorința județului nostru care ca și țara întreagă Vă iubește și Vă adoră pentru exemplele bune și folositoare ce-i dați în toate și pentru toate. — Acest lucru este, Sire, dorința unanimă a locuitorilor județului nostru de a vedea pe Majestatea Voastră în mijlocul lor. Ați vedea, Sire, prin înalta persoană a Majestății Voastre gradul de progres ce această provincie a atins de când se află sub conducerea Bravului și ilustrului ei liberator și a patrioticului guvern. Ați vedea, Sire, cum dorobanțul și călărașul dobrogean s-a oțelit sub razele puternice ale Coroanei de oțel purtată cu atât devotament și glorie de Majestatea Voastră. Ați vedea, Sire, ce mare podoabă face comunelor rurale localurile de școli și primării, model tip, ce s-au construit, cum populațiunile indigene, Turci, Bulgari, Ruși, Români se grăbesc a popula aceste școli și a primi gratuit instrucțiunea pe care în alte timpuri nu ar fi putut-o căpăta cu orice alte sacrificii și cum munții de piatră și locurile prăpăstioase odinioară, astăzi sunt așternute cu șosele model, grație activității și energiei prefectului Paul Stătescu. Cetățenii județului știu bine, Sire, că orice primire V-ar face nu ar fi demnă de noi, căci ei nici o dată nu ar putea prin mulțime și podoabă să atingă acea primire ce se datorește Eroului de la Plevna și Grivița. Veniți însă, Sire, și în schimb Vă dăm dragostea inimilor noastre ca o probă de devotament pentru Voi și Dinastia Voastră. Să trăiți, Sire, pentru fericirea Dobrogei și patriei Mame. Să trăiască Majestatea Sa prea grațioasă și iubita noastră Regină.
Președinte: Dimitrie H. l Petros. Consilieri : Dr. Mihăilescu, Vasile Sotirescu, N. I. Ioanovici, C. I. Boambă, A. Ahmet, N. Silvie Baboianu, protoiereu G.Ilășcan, Mustafa Husein.[5]
 
25 martie 1886
O evocare emoționantă a figurii primului prefect al Dobrogei, Remus Opreanu, publică „Dobrogea Jună” la 25 de ani de la decesul acestuia.
„În 1886 pe fostul prefect Remus Opreanu, senator de drept, îl găsim în Senat propunând amendamente la discuția proiectului de lege pentru împroprietărirea în Dobrogea a subofițerilor cu 12 ani vechime în acest grad. Generalul G. Anghelescu și P. Aurelian recunosc senatorului R. Opreanu cunoștințele sale profunde în legătură cu tot ce interesează Dobrogea (ședința din 7 februarie 1886). R. Opreanu a avut cinstea să fie ales raportor al legii pentru organizarea judecătorească în Dobrogea, votată la 25 martie 1886. Prin această lege cu 63 articole s-a dat Dobrogei aproape aceeași procedură, aceiași magistrați, aceeași jurisdicție ca și în România din stânga Dunării. Rezultatul votului a fost: 52 votanți, 50 bile albe și 2 negre./…/
 Remus Opreanu a fost cel mai bun exponent al apărării drepturilor politice ale dobrogenilor. În ședința Senatului din 15 februarie 1886 l-a interpelat pe Președintele Consiliului de Miniștri, I. C. Brătianu, cerând ca din punct de vedere politic, Dobrogea să se bucure de drepturile de a trimite reprezentanți în Corpurile legiuitoare. Pentru câștigarea acestei cauze interpelatorul a arătat pe larg, între altele - că „de când această provincie a fost ocupată de români, românii nu au avut decât a se lauda de dragostea ce dobrogenii au arătat către națiunea noastră, către patria română din care fac și ei parte. Nu a fost ocaziune în care Dobrogea să nu arate devotamentul și iubirea către noi.“ În aplauzele Senatului aproape de sfârșit, spune: „ În situațiunea politică în care se află această provincie, râvnită și de la nord și de la sud, suntem datori prin toate mijloacele posibile să o alipim într-un mod atât de definitiv, atât de profund de noi, încât să nu fie cu putință a se mai gândi cineva de a o deslipi de noi până a nu ne desființa pe noi."[6]
 
19 aprilie 1886
 Bricul „Mircea” va începe în luna mai, sub comanda căpitanului Irimescu, excursiile sale pe coastele Mării Negre cu elevii Școlii fiilor din marină.[7]
 
8 mai 1886
Membrii Comisiei mixte pentru delimitarea hotarelor dintre România şi Bulgaria, în partea dinspre Dobrogea, a plecat din București la Silistra, spre a rezolva chestiunea la faţa locului.[8]
 
10 mai 1886
O cerere către primărie pentru autorizarea mai multor reprezentaţii „cu omul zburător, jocul pe frânghie înaltă unde se taie în viu un miel şi frige acolo în aer, gimnastică perfectă, baleturi, pantomime, teatru etc.” Cei 14 artişti din trupa română solicitau ca aceste spectacole să le susţină în grădina publică situată între strada Libertăţii şi Carol l din urbea Constanța, pe cheltuiala lor, urmând ca pe 10 mai, în cinstea zilei regelui, să dea şi „jocuri bengale”.[9]
 
26 mai 1886
S-a născut la Tulcea sculptorul Vasile Chiriachide, autorul busturilor lui Spiru Haret din orașul natal și al lui Alfons Saligny din București. Vasile Chiriachide face parte dintr-un grup de artiști tulceni, mai puțin cunoscuți, care au lăsat opere cu un pronunțat caracter documentar, creatori legați de locurile și oamenii în mijlocul cărora au trăit, animatori frecvenți ai activității artistice tulcene într-o anume perioadă a vieții lor. Scurta sa viață, a murit în 1926, Vasile Chiriachide a dedicat-o sculpturii. După absolvirea școlii primare din Tulcea, în 1898 se înscrie la Școala de Arte și Meserii din București, pe care o absolvă în 1902.[10]
 
27 mai 1886
Direcția generală a serviciului sanitar aduce la cunoștința publică că, pentru a feri țara de invaziunea holerei ce bântuie în Italia, ministerul a luat contra produselor din acea țară măsura de a se respinge din porturile Constanța și Sulina toate produsele importate de pe tot litoralul italian, de la Veneția până la graniță, dacă acelea nu vor fi făcut prealabil carantină într-un port otoman cu lazaret.[11]
 
28 mai 1886
„Pentru stârpirea lăcustelor din județul Tulcea s-au trimis din Galați 165 muncitori. Ei au plecat ieri pe un vas românesc”.[12]
 
1886
„Subsemnatul împreună cu trupa mea compusă din 9 persoane, venim cu profund respect a vă ruga să binevoiţi a da cuvenita permisiune pentru câteva representaţii de gimnastică, baleturi, comedie şi pantomimă spre a putea scoate cheltuielile de sărbători. Reprezentaţia o vom da în salonul de cafe România.” Adresa către primarul Constanței era semnată Costache Marinescu, artist român.[13]
 


9 iunie 1886
Datorită dezvoltării pe care o cunoaște Flotila militară română în această perioadă, complexității activității sale, încă din vara anului 1885 se fac de către ministrul de război, generalul A. Angelescu, propuneri pentru elaborarea unei legi de organizare. Legea va fi votată la 9 iunie 1886 și promulgată ca „Lege pentru organizarea flotilei și a serviciului porturilor". Printre misiunile Flotilei stabilite prin această lege erau: cooperarea cu armata de uscat în operațiunile de apărare a țărmurilor (și maritime deci) și exercitarea serviciului de poliție în porturile și domeniile maritime, a serviciilor ținînd de căpităniile porturilor, tribunalele maritime. În baza acestei legi, au fost trecuți în 1887 la Flotilă și încadrați la Inspectoratul navigației și porturilor 300 de soldați ai batalionului de dorobanți din Dobrogea. Tot în urma legii din 1886, au fost înlocuite „pichetele de infanterie" din principalele puncte ale litoralului cu trupe de marină.[14]
 
19 iunie 1886
„D. doctor în medicină Landau, medicul plasei Hârșova din județul Constanța, pentru neglijență în serviciu, se depărtează din citatul post”.[15]