Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (23)

În partea a doua a anului 1883 Dobrogea revine pe ordinea de zi a mai multor ședințe de Senat, școlile încep să adune elevii și în mediul urban și la sate, sunt recuperate piese de patrimoniu descoperite la tot pasul și trimise la muzeul bucureștean, iar momentul care a adus mângâiere creștinilor a fost consemnat de toată presa: stabilirea locului pentru viitoarea catedrală și sfințirea acestuia. Prefectul de Tulcea, într-un exces de a apăra onoarea administrației locale emite o ordonanță prin care cerea ziarelor să trimită materialele înainte de publicare chiar la el, primul „cenzor” al județului. Gestul lui scandalizează nu doar pe ziariști, dar mai ales pe parlamentarii români.

Într-un prim recensământ al bunurilor orașului în 1883 se aflau înșiruite următoarele: 750 case de locuit, 97 magazii, 455 prăvălii, 15 hoteluri din care unul sub denumirea „Carol”l, 3 hanuri mai însemnate, 15 birturi, 38 cafenele, 23 cârciumi, 2 fabrici de pielărie, o moară cu aburi, 7 mori de vânt, o grădină privată, 14 trăsuri de piață(foetoane), 112 căruțe de transport. Un inventar în care numărul total al bodegilor reprezintă 10 la sută din numărul caselor de locuit. Oare acum cum or fi?

13 iulie 1883
O analiză demografică publicată în ziarul din Tulcea «Ecoul Dobrogei” este reprodusă de „Curierul Foaia Intereselor generale” din Iași: „Numărul total al emigraților este de 315, iar acel al coloniștilor de 685, avem în acești cinci ani un plus de 370 de coloniști, și, dacă aceste diferințe le-am ilustra pe naționalități, scena ar fi pe cât mai îmbucurătore pe atât de proprie tendințelor unui Stat ca al nostru. Să încercăm: Dintre cei 315 de emigrați, avem mai mult decât jumătate 171 bulgari, și numai 97 musulmani. Dintre 685 stabiliți avem 129 musulmani, 44 bulgari și 339 români, iar restul se împarte pe diverse naționalități între care Germanii cu 70 ocupă primul loc. Ca concluzie avem un plus de 32 musulmani, 339 români, stabiliți în Dobrogea și un minus de 127 familii bulgare care au părăsit Dobrogea trecând în Bulgaria.
 Agricultorul bun se bucură când apa se trage în matca ei. Noi o dată cu adeziunea noastră la această bună și sfântă vorbă, peste 20 de ani putem rosti cu siguranță: viitorul deschis este al nostru !”[1]
 


23 iulie 1883
O știre de fapt divers în „Românu”: Holera în Dobrogea.— „Ecoul Dobrogei” de la 23 iulie publică următoarele: „Alaltăieri, chelnerul de pe vaporul „Arpad“ ajungând în Tulcea de la Galați, a fost cuprins de holeră, cu dureri de cap și vărsături; i s-a dat imediat ajutorul medical.“[2]
 
25 iulie 1883
Pentru construirea bisericii ortodoxe din Cernavodă fusese constituit un comitet care să gestioneze o loterie în vederea strângerii fondurilor necesare. Stagnarea activității determină un grup de cumpărători ai biletelor de loterie să se adreseze Comitetului făcând în acest sens apel la presa națională pentru a publica textul: „Suntem o sumă de inși care am cumpărat bilete din loteria înființată pentru ridicarea unei biserici în Dobrogea. Avem informațiuni că s-au vândut toate biletele. Prin urmare nu știm ce împiedică pe comitetul respectiv de a nu procede la tragerea ei. Vă rugăm, d-le redactor, să faceți bine a pune întrebare prin onor. d-voastră chiar numitului comitet. Primiți distinsa stimă a mai multor cititori ai ziarului d-voastră.“[3]
 
3 august 1883
Prin Decret regal semnat de Carol, a fost conferită Crucea de cavaler a Ordinului „Coroana României" lui Ion Bănescu, revizor școlar la Constanța „care a contribuit foarte mult la adunarea antichităților din Dobrogea”, și medalia „Serviciul credincios" clasa II următoarelor persoane din corpul didactic, care au dat un concurs zelos pentru adunarea antichităților din Dobrogea: D-lor Pompilian, institutor la Cernavoda ; Oprea, institutor la Ostrov ; Cotov, institutor la Hârșova ; Miculescu, învățător la Gargolichi; Mârzea, învățător la Cochirleni; Silvan Nichifor, învățător la Daud; Gabrilescu, învățător la Gârliciu; Irimescu, învățător la Gropa Ciobanului.[4]
 


8 august 1883
Prinderea unui tâlhar. Din Hârșova, cu data de 8 August, se transmite ziarului „Poșta” următoarea informație : „N. Aldea, un bandit tânăr, cam de 20 ani, care în cursul anului trecut a comis vreo 20 de tâlhării prin Dobrogea și care mai zilele trecute prins fiind într-o pungășie la Brăila, reușise a scăpa prin îmbătarea soldatului care-l conducea de la Măcin la Cernavoda, a fost din nou prins în comuna Lipnița, ocolul Silistra Nouă. El este mocan de origine și e unul din cei mai cutezători tâlhari. Bandele sale corespund cu bandele din Bulgaria. Numai serioasele măsuri luate de unii din administratori au făcut să cadă în sat acest bandit tânăr. Tâlhăriile lui se îndreptau mai numai asupra fraților săi mocani; câte o dată încărca de la stânele acestora, care fiind în câmpie erau foarte expuse turburării acestui sălbatec, căruțe întregi mocănești cu abale, cu desagi, cu piei, cu ari de lână pe cari în urmă le trecea în Transilvania prin ajutorul multelor gazde pe care le are, sau în Bulgaria pe la puntul Asarlâc din ocolul Silistra Nouă, cu ajutorul dascălului său de tâlhărie Sinca, bandit cu chipul blând, dar cu inima de câine, condamnat la ocnă dar scăpat și care își are sălășluirea la Colțanii de piatră, din pădurea Caramancea, din Silistra Nouă, pădure care trece cu codrii ei și în Bulgaria.[5]

11 august 1883
„M. S. Regina a primit Duminica trecută, la Sinaia, pe stareța mănăstirii Cilic din Dobrogea cu care a binevoit a se întreține mai mult timp”.[6]
 
18 august 1883
Primăria Constanța către Direcția generală a căilor ferate române cu privire la cedarea terenului necesar prelungirii bulevardului: „Domnule director general,
Când guvernul român a luat orașul Constanța, terenul situat pe malul mării și pe care urma să fie construit bulevardul și plaja engleză era acoperit de gunoaie, mărăcini și bălării, impropriu chiar pentru pietoni, ca să nu mai vorbim pentru trăsuri. Pozițiunea lui a inspirat însă ideea de a-l transforma într-un bulevard de promenadă pentru public și deliciul vizitatorilor orașului și plajă, dar lipsa s-a văzut de îndată ce s-a început a se prelungi bulevardul până la actuala lui limită, situat spre sud, dominând peisajul și marea, mai ales când soarele încălzește bulevardul.
Realizării însă acestui proiect i s-au opus dificultăți. Ea începe de la fostul birou al portului, continuă pe lângă case a căror vedere este acoperită de rambleul ei și merge spre gara orașului. Această linie a fost construită după ce terenurile de care a avut trebuință drumul de fier s-au delimitat de guvernul otoman conform concesiunii însă menținută și a avut trebuință drumul de fier pentru a fi dat în formă concesiunii.
Era într-un timp când fosta companie dispunea de terenul orașului fără a putea fi oprită de cineva.
Administrația comunală în unire cu fostul prefect Remus Opreanu, văzând că prelungirea bulevardului va înfrumuseța mult orașul și va satisface o necesitate absolută de a fi un loc de preumblare dimineața, împinsă și de dorința generală care astăzi reclamă realizarea acestei lucrări, fără a cerceta drepturile de proprietate ale companiei engleze asupra terenului a cerut o nouă trasare a acestuia, însă interesul general nu putea fi neglijat.[...]
Astfel dorința orașului a rămas încă neîmplinită. Acum, când drumul de fier a fost terminat, această lucrare poate fi reluată. De aceea, este necesar a se face lucrări serioase pentru stabilirea unei direcții raționale și pentru a da administrației comunale un plan clar, ca să nu mai întâmpine greutăți în viitor”.[7]
 


4 septembrie 1883
Poate că este cel mai important moment al anului 1883: momentul sfințirii locului pentru construirea Catedralei. O decizie târzie, dar obiectivul a fost realizat cu fast și rafinament. În ziua de 4 septembrie avea loc oficierea serviciului divin de către Episcopul Dunării de Jos la Biserica greacă, la care au asistat: Ministrul Cultelor, autoritățile civile, militare și un mare număr de credincioși. După Sfânta Liturghie mulțimea a mers în procesiune până la locul pe care se va construi catedrala, aflat în „fața Mării Negre”,unde așteptau trupele din garnizoana Constanța. După rostirea alocuțiunilor din partea autorului proiectului, A. Orăscu, și Ministrul Cultelor, a urmat sfințirea locului, așezarea pergamentului comemorativ la temelia viitoarei clădiri, acordarea de medalii, decorații și monede naționale. Tot în acea zi, reprezentanți ai locuitorilor Constanței i-au expediat o telegramă de recunoștință Regelui și Reginei, precum și președinților Corpurilor legiuitoare. În aceeași zi, Regele Carol a trimis următorul mesaj prin Ministrul Cultelor: „Regina și Eu împărtășim bucuria locuitorilor din Constanța, care cu nerăbdare au așteptat începerea Bisericii lor catedrale. Să dea Dumnezeu ca această clădire să fie în curând isprăvită, spre a înălța într-însa, pe malul Mării Negre, rugăciuni către A-Tot-Puternicul, pentru prosperarea și fericirea României. Fiți interpretul sentimentelor Noastre lângă P.S.S. Episcopul Dunării de Jos și tuturor acelora, care ne-au adresat urări cu ocasiunea acestei serbări religioase. Carol”[8].
 
15 septembrie 1883
Apărea la Tulcea „Revista Corpului didactic rural din judeţul Tulcea”. Prima publicaţie naţională a învăţătorilor s-a numit „Instrucţiunea publică” şi a apărut la Bucureşti în anii 1859-1861.
 
20 octombrie 1883
Un subiect fiebinte pe agenda Camerei Deputaților, înalt for legislativ al țării: prefectul de Tulcea se implica în libertatea presei cenzurând articolele nefavorabile lui. Ședința Adunării Deputaților din 20 octombrie 1883 era prezidată de d. Cassian Lecca, prezenți 80 deputați. D. Panu își susține interpelarea sa relativă la cenzura asupra presei stabilită de prefectul de Tulcea care constituie un act arbitrar și cere revocarea prefectului Stănescu. Pledoaria apărării aduce în discuție  situația foarte critică din Dobrogea. „D. Panu voiește ca ministrul să constate că legea a fost rău interpretată și că d. Stătescu prefectul trebuie să fie pedepsit pentru aceasta.[9]
De fapt situația invederată era clar prezentată de ordonanța nr.4292: „Noi, prefectuldistrictuluiTulcea, pentru motive de ordinepublică, învirtutea art.29 din LegeaorganizăriiDobrogei, dispunem ca de la publicareaacesteia, toţiproprietarii de tipografii din acest district să nu maiimprimenici un jurnalsaubroşură care săaibă un caracter de politicămilitantăoriinjuriimaiînainte de a mi le presentaasemeneascrierisprecercetare. Prinaceastădispositiuneînsă nu se escludedreptul de a imprimadenunţuri de abuzuricândelevor fi semnate de autorşivadeclaracăiarăspundere. Contravenientuluii se vaaplicamăsura de închidereastabilimentului”.[10]
Și Titu Maiorescu a luat poziţie faţă de această măsură abuzivă.
 
2 noiembrie 1883
Subiectul cenzurii de la Tulcea este reluat în următoarea ședință a Camerei Deputaților când se discută aprins despre unele fapte nedemne ale prefectului de Tulcea.
„D. Buescu desvoltă interpelarea sa asupra administrației jud. Tulcea. Oratorul zice că administrația în Dobrogea trebuie să fie cu desăvârșire justă, pentru ca dominația noastră asupra acelei provincii să se întărească din ce în ce mai mult. Prefectul de Tulcea, însă, a comis mai multe ilegalități, pe care oratorul le enumerează, apoi termină făcând să reiasă importanța politică pentru România de a poseda Dobrogea. D.Ghițu răspunde că guvernul a avut totdeauna solicitudine și îngrijire de a stabili o bună administrație în Dobrogea și termină zicând că prefectul Pavel Stătescu este un prefect inteligent și onest. D. Buescu se declară nesatisfăcut cu răspunsul ministrului, zicând că ministrul nu a adus nici o probă spre a nimici acuzațiunile și insistă din nou asupra ilegalităților comise de prefect și condamnă guvernele care plătesc ziarele. D. Brătianu protestează contra acuzațiunii formulate de d. Buescu; d-sa zice că interpelarea aceasta nu e un act patriotic. Nu este în lume un guvern care să fi făcut pentru o țară anexată, ceea ce am făcut noi pentru Dobrogea. D. I. Brătianu declară că guvernul a trimis in Dobrogea pe cei mai buni funcționari și termină rugând pe d. Buescu de a nu împiedica Adunarea să lucreze făcând interpelări fără temei. Discuția se închide și Camera respinge moțiunea d-lui Buescu adoptând o altă moțiune prin care Adunarea se declară satisfăcută cu răspunsul guvernului și trece la ordinea zilei. După aceea ședința se ridică”.[11]
 


14 noiembrie 1883
La 14 noiembrie 1883, răspunzând dorinţei arzătoare a românilor nord- dobrogeni de a avea un liceu românesc, îşi deschidea porţile Gimnaziul Real de Băieţi Tulcea, sub direcția lui Ștefan Dobrescu. Se năştea astfel cea dintâi şcoală secundară românească din Dobrogea.
Desființat pentru o perioadă de cinci ani, între 1885—1890, prin stăruința unor minți luminate se reînființează, dar continuă să aibă aceeași stare precară, până când în fruntea Ministerului Instrucțiunii Publice și al Cultelor trece marele cărturar și pedagog Spiru Haret, care devine ocrotitorul de nădejde al gimnaziului tulcean.[12]
 
18 noiembrie 1883
În ședința de Senat din 18 noiembrie 1883, o interpelare în favoarea oficialilor trimiși de Guvern în Dobrogea:„D. I. Lerescu, își dezvoltă interpelarea sa în privința Stării materiale a oficialilor trimiși în Dobrogea, unde a fost și d-sa și a văzut că oficialii se află într-o stare de plâns. Nu este drept ca oficialii să fie mai rău plătiți ca funcționarii publici, care pot face și alte afaceri, pe când oficialii nu. D-sa este de părere să se sporească leafa oficialilor din Dobrogea, căci pe mulți dintr-înșii l-a văzut datori pe la cămătari sau pe la camarazi ai lor cu leafa pe câte trei luni. Este drept deci să se vină în ajutorul acestor oficiali. D. I. C. Brătianu, ministru de război, amintește că la ocuparea Dobrogei, mijlocele de acolo fiind necunoscute, guvernul a sporit legile tuturor funcționarilor trimiși acolo. Mai târziu aceste sporuri au fost reduse cu încetul și s-a reajuns la starea de mai înainte. D. ministru întreabă dacă d. Lerescu voiește să se facă o excepțiune, care ar fi o nedreptate, mai ales față de magistratura care este cea mai rău plătită. Mai întâi de toate trebuie să se sporească lefile magistraților și apoi ale celorlalți funcționari. D-sa crede că corpurile legiuitoare nu vor pierde această trebuință din vedere. Dacă este însă vorba să se facă un avantagiu oficialilor, apoi acel avantagiu să se facă pentru toți oficialii, dar nu numai pentru cei din Dobrogea. D. E. Stătescu n-ar voi să se creadă că avem mai puțină solicitudine pentru armată decât pentru celelalte funcțiuni. D-sa arată că greutate sunt pentru toți oficialii care țin garnizoane în localități unde nu-și au interesele lor, și avem noi să ajutăm numai pe oficialii din Dobrogea, ar fi să facem o nedreptate din cele mai mari cu toată armata”.[13]
 
24 noiembrie 1883
O delegație a populației Dobrogei a venit în București spre a arăta atât guvernului cât și Corpurilor legiuitoare cauzele nemulțumirilor acestei populații și a cere îmbunătățirea situației spre a pune capăt cât mai curând deselor emigrații ce se fac, mai cu seamă din partea populației otomane. Doi membri din această delegație, și anume d. Alis Ibraim-Pașa, mare proprietar din Ostrov, si d. Gr. Caridia, proprietar din Constanța, s-au dus în ziua de 24 ale curentei la Sinaia, unde M. S. Regele a binevoit a le acorda o audiență fiecăruia în parte. D. Podeanu, interpret de limba turcă de la Ministerul de externe a fost atestat pe lângă d. Alis Pașa, spre a transmite cuvintele sale Maiestății Sale Regelui. Audiența a ținut mai mult de o oră. M. S. Regele a ascultat cu mare atențiune cauzele nemulțumirilor populației din Dobrogea, a arătat un viu interes pentru dânsa și și-a exprimat părerea de rău pentru emigrarea unei părți din ea. M. S. Regele a făgăduit că va recomanda guvernului să se ocupe cât de urgent de această cestiune, luând toate măsurile urgente pentru a înceta emigrarea îmbunătățindu-se soarta populațiilor din această provincie. M. S. Regele a mai promis că în viitoarea vară va mai vizita Dobrogea”.[14]
 
2 decembrie 1883
„Romanulu“ a primit „Expunerea situațiunii județului Tulcea pe anul 1883.“ „Din această expunere reiese că bugetele comunelor se vor rezuma la venituri de 704,099 lei 79 bani, la cheltueli 670,162 lei 81 lei. Ceea ce dă un excedent de 33,936 lei 98 bani. Mai în toate comunele s-a început clădirea de localuri pentru primării, anul trecut s-a terminat și primit în plasa Tulcea 7 localuri; în plasa Babadag 5 localuri; în plasa Măcin 3, anul acesta se vor termina încă vreo zece localuri. Instrucțiunea a făcut mari progrese, dacă ținem seama de scurtul timp de când Dobrogea este țară românească. În vara anului curent s-au terminat 14 localuri de școli, care cu cele deja existente ridică numărul lor la 60, din care 41 rurale și 19 urbane. Școlile urbane au fost frecventate de 611 băieți, 432 fete, în total 1043 din 1745 de copii ajunși la vârsta de a urma la școală. Școlile rurale au fost frecventate de 1575 băieți și 563 fete, în total 2138 din 2866 copii ajunși în vârsta de a urma la școală. Populația școlară totală, împreună cu elevii școlilor urbane particulare, se urcă la cifra de 3894 din 4551 copii ajunși la vârsta de a urma la școală.[15]
 

---