Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (15)

Toamna lui 1880. Apar, pe rând, primele publicații locale. Presa centrală preia la oarecare distanță veștile fie din „Farul Constanței”, din „România transdanubiană”, din „Steaua Dunării” și mai nou din „Triunghiul”.
Apărută la Mangalia, în 1880, „Triunghiul”, jurnal al Masoneriei române, era o revistă cu apariţie lunară îngrijită de C.M.Moroiu. Acesta semna ca mare Maestru Suveran, Mare Comandore. Din colecţia revistei păstrată pe microfilm aflăm că de la constituirea Masoneriei în România prima şedinţă de adopţiune s-a ţinut la Mangalia, unde fiinţa Logia Steaua Sudului care „merge pe cale de progres, deşi mică şi cu puţine resurse; însă actele sale caritabile ce am avut ocazia a le vedea ne fac o datorie a face o menţiune onorabilă”.
Constantin M.Moroiu(1837-1916) a fost Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România, ofiţer în garnizoana Mangalia, apoi la Constanţa, de unde conduce atent viaţa organizaţiei. A deţinut toate gradele masonice practicate în România:33,90,97 şi este apreciat ca fondatorul francmasoneriei române moderne prin constituirea şi recunoaşterea pe plan mondial ca Putere Masonică Suverană.[1]


 
28 septembrie 1880

Constanța. „Doi lucrători de la marele hotel aflat în construcție la capătul bulevardului au căzut de pe schelele etajului al treilea, din cauza propriei imprudențe. Transportați imediat după nefericitul accident la spitalul comunal, au murit în aceeași zi”.

28 septembrie 1880

„Domnul Chevorca Casabian, personalitate a comunității armene din Constanța, a oferit Primăriei locale, pentru muzeul județului, o piatră mare cu o inscripție antică. Prefectura îi exprimă vii mulțumiri. Piatra poartă inscripția în limba greacă și este foarte bine conservată:
În traducere: „Cu noroc bun!Pe cel mai iubit de zei, pe împăratul Gaius Valerius Dioclețian, cel pios și norocos, Augustul, sfatul (consiliul) și poporul tomitanilor (din Tomis).”
Aceasta era a cincea inscripție din Muzeul Prefecturii care menționa vechiul Tomis.
Piatra a fost găsită pe teritoriul actualului oraș. Ea servea ca parte din zidul casei pe care Chevorca Casabian o avea în Piața Independenței.[2]
 


1 octombrie 1880

Ziarul „Romanu” preluând știrea din publicația locală „România trans-dunăreană”: „A sosit în portul Sulina un vapor cu două sute opt voluntari greci și împodobită cu flamuri diverse. Ei au fost primiți cu urale repetate de către populație, și vreo zece bărci au debarcat la țărm. Aici au fost primiți de către consulul Greciei și de d. căpitan Bosman Ion, care garnisise cheiul în lung cu sentinele române pentru a opri îmbulzeala. Cele 200 pașapoarte fură încredințate d-lui căpitan, care cu amabilitatea-i cunoscută le-a conferit consulului grec. Voluntarii debarcați cu musica în frunte salută pe căpitanul Român strigând „trăiască România” și apoi se pun în fața consulatului Elen făcând o demonstrațiune. Inspre seară lumea se împrăștie în oraș, și veselia și bucuria erau desemnate pe toate fețele”.[3]

16 octombrie 1880

Coloniști români în Dobrogea. Este regretabil că nu există niciun regulament de colonizare pentru Dobrogea. Un bărbat care a mers în Dobrogea cu misiunea de a căuta o nouă patrie pentru consătenii săi încercați de soartă, a avut mult de suferit din această cauză. „România Transdanubiană” istorisește următoarele despre el:
Un bănățean din părțile de jos ale Timișoarei a venit în județul Tulcea, având asupra sa o procură semnată de peste 200 de români, care îl împuterniceau să aleagă în Dobrogea o localitate și să facă toate demersurile pentru a obține permisiunea de a se stabili cu toții acolo. Acest bănățean, român neaoș, voinic, îmbrăcat țărănește, curat, cu bâta lui lungă cât el, a declarat autorităților că dorește să se stabilească în Dobrogea împreună cu toți cei 200 de oameni, fiind gata să plătească statului pământul pe care îl vor ocupa. Ei plecau din satul lor deoarece nu mai aveau suficient pământ pentru a-l munci.
În fața acestei cereri, nimeni nu știa cum să procedeze. Nu exista nici regulament, nici lege care să îndreptățească administrația să ia măsuri în asemenea cazuri, astfel că bănățeanul a fost lăsat fără răspuns. Atunci a apelat la un avocat și i-a plătit 200 de galbeni pentru a-i rezolva problema, însă nici acesta nu a știut ce să facă, deoarece nu exista bază legală. Bănățeanul a pierdut câteva luni în așteptare și și-a risipit banii, apoi a plecat mai departe fără niciun rezultat.
A avut însă norocul să-l întâlnească întâmplător la Severin pe generalul Anghelescu. Din vorbă în vorbă, i-a spus povestea sa. Generalul, om cu suflet și caracter, bun patriot, l-a trimis pe român direct la prim-ministru. Acesta a ordonat administrației să sprijine așezarea coloniștilor și i-a dat voie bănățeanului să-și aleagă locul dorit.
Bănățeanul s-a întors în județul Tulcea, l-a străbătut în lung și-n lat și a ales localitatea Hassancea, din plasa Babadag. De acolo a luat un sac cu pământ, pentru a-l arăta celor 200 de compatrioți ai săi.[4]
 
25 octombrie 1880

Ministrul de Interne al României a dispus ridicarea, în orașul Constanța, a unui monument comemorativ al anexării Dobrogei la România. Pentru completarea sumelor necesare acestei opere frumoase s-au deschis liste de subscripții în întregul județ[5].

26 octombrie 1889

Apariția „Albumului macedo-român” despre care am scris în ediția trecută a stârnit numeroase opinii și susțineri. Ludovic Drapeyron, geograf și istoric francez, fondatorul Revistei de Geografie, se adresa editorilor „Albumului Macedo-Român”. Domnule: „Am primit apelul ce ați adresat amicilor Românilor. Mă grăbesc a răspunde. Simpatisez din toată anima cu opera patriotică și civilizatoare ce urmărește Societatea de Cultură Macedo-Română. O națiune latină care profesează creștinismul  grec și care, (a ce titre) formează ca trăsătură de unire între două mari civilisațiuni, cărora datorită civilisațiunii noastre francese, astfel e acel curios, acest nobil popor român, așezat la avant-garda popoarelor neo-latine, în Carpați și pe țărmurile Dunării și ale Mării Negre. Câtă energie i-a trebuit să desfășoare ca să-și păstreze limba și naționalitatea! Astăzi ea formează totalitatea sau cea mai mare parte din locuitorii Transilvaniei, Bucovinei, Banatului, provincii ale Imperiului Austro-Ungar, a Moldovei, a Valahiei, de curând emancipate de domnirea turcească, a Basarabiei, care e sub stăpânirea Rusiei. Sunt Români în foarte mare număr în Bulgaria, în Macedonia și în Tesalia. S-ar putea număra în Orientul Europei, aproape șapte milioane de Români. „Iată ce trebue să nu se uite, în calitatea mea de director al Revistei Geografiei. De aceea colaboratorii mei și eu am făcut, chiar de la început, un mare loc, în chiar sânul nostru unei naționalități atât de însemnate sub toate privințele. „Înserate în prețiosul  dv. album, aceste rânduri vor înștiința pe compatrioții dv. că au în noi amici devotați, fericiți de a transmite cititorilor noștri toate comunicările geografice ce vor binevoi să ne adreseze. A face pe Apuseni să cunoască din ce în ce mai mult România și pe Români este a le insufla iubirea lor. „Primiți, domnule Președinte, omagiul devotamentului meu pentru causa voastră, și al înaltei mele considerațiuni pentru persoana d-voastră”.
D. general Carol Davila scria următoarele rânduri: „Eminentul autor al Spiritului legilor, Montesquieu, zicea că niciodată nu a avut o mai mare idee de patria lui decât atunci când a văzut ideile, obiceiurile și instituțiunile ei adoptate și într-o altă țară. Fie-mi permis și mie de a exprima astăzi același simțământ. Găsind și pe malurile Dunării o nouă patrie, România, Ofrandă a Orientului, în ideile, tradițiunile și aspirațiunile de civilisațiune ale surorii celei mari, am devenit cu inima și în faptă cetățean Român cu o îndoită iubire pentru patria de origine.
O frumușică poesie fără titlu a poetului Negriadei[6], d. Aron Densușianu, se sfârșește prin aceste versuri : „Un popor singur prin datini, limbă, Simte, trăiește și înflorește, Și când prin ele nu mai simte/ Încetul cu încetul piere”.[7]
 
16 noiembrie 1880

„Până Duminică avurăm un timp dulce de primăvară, astfel că ne mirăm când citim în ziare că la București și Iași a nins; dar la 9.00 un vânt furios de nord ne-a alungat primăvara, a acoperit cerul cu nori și agita Marea care gemea și se svârcolea ca un balaur. De pe bulevard priveliștea este măreață, spectacolul este de o frumusețe uimitoare, sălbatică. După cum sunt informat, sănătatea publică a acestui județ s-a ameliorat în mod simțitor, chiar la Medgidia, care în alți timpi inspira oroare, și funcționarii la fiecare trei luni trebuiau schimbați, aici frigurile pernicioase nu se mai arată, iar cele intermitente pierdură mult din frecvența și intensitatea lor. Această ameliorare este o consecință a bunei stări materiale, a siguranței și liniștei poporațiunei sub guvernul român, sub părinteasca administrațiune de act.[8]




16 noiembrie 1880
 
Corespondență particulară a „Românului”. La 8 ale curentei d. general Anghelescu a terminat inspecția garnizoanei din Constanța. Am asistat la această inspecție și am simțit cu adevărat mândrie națională, văzând ținuta marțială a ostașilor noștri. Străinii care erau de față au admirat mișcările și exercițiile acestor tineri soldați chemați să apere integritatea și independența țării. Infanteria, Artileria, Roșiori și Călărași, ofițeri și ostași, toți fură pătrunși de încrederea ce pune patria în ei, și de menirea ce le este încredințată. Aflăm că d. general a rămas prea mulțumit de progresul soldaților de aici. Seara, garnisoana Constanței a dat un bal în onoarea d-lui general, la care a luat parte un mare număr de Români, colonia engleză și multe familii grece. Balul a fost splendid”[9].
 
23 noiembrie 1880

Celebrarea celei de-a doua descălecări a românilor în Dobrogea se va face la 23 noiembrie, cu mare pompă, în provincia noastră transdunăreană. Dispozițiile luate sunt dintre cele mai eficiente, și anume:
În ziua de 23 noiembrie, la ora 7 dimineața, zece lovituri de tun vor anunța populației dobrogene această zi. Toate garnizoanele Dobrogei vor fi, pe tot parcursul zilei, în mare ținută. Toți funcționarii publici vor fi prezenți în sala prefecturilor respective la ora 9 și jumătate. Toate bisericile din Dobrogea, împreună cu moscheile și sinagogile, vor oficia un Te Deum la ora 10.
În comunele Tulcea și Constanța, prefectul va însărcina câte un agent administrativ pentru a reprezenta guvernul la Te Deum în fiecare biserică, moschee și sinagogă din aceste orașe. Pentru celelalte comune urbane, șefii de arondisment vor delega reprezentanți în același mod ca prefecții.
În toate comunele rurale unde există biserică, moschee sau sinagogă, la oficiul divin vor participa primarul comunei și întreg consiliul comunal. Acolo unde se vor găsi trupe, acestea vor lua parte la oficiul religios.
În comunele rurale, după săvârșirea oficiului divin, primarul sau notarul va da citire, cu glas tare, proclamației Alteței Sale Regale Carol I, dată cu ocazia ocupării Dobrogei.
Toate comunele urbane și rurale vor trimite la comunele reședință de district câte un reprezentant pentru a lua parte la Te Deum și la celebrarea din 23 noiembrie.[10]