Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:20 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei - Bibliografie Vergiliu (sec. I î. H.) - „Georgicele”, „Eneida”

ro

25 Aug, 2023 17:00 1538 Marime text

Publius Vergilius Maro, cel mai important poet latin, s-a născut în anul 70 î. H., lângă Mantua, în nordul Italiei, într-o familie de agricultori. El a descris natura și societatea epocii în poemul pastoral „Bucolicele”, în poemul agrar „Georgicele” și în epopeea „Eneida”. Marele poet a murit în anul 19 î. H. la Brundisium (Brindisi/Italia). Opera lui Vergiliu a fost comentată în sec. IV de gramaticul Servius Honoratus, care a trăit la Roma. (ed. G. Ștefan)
 
„Georgicele”
În Cartea II (versurile 495-497) sunt menționați dacii de la Dunăre: „Pe acela nu-l abat din drumul său nici înaltele demnităţi / acordate de popor, nici purpura regală; nici vrajba / care agită pe fraţii lipsiţi de credinţă şi nici dacii care coboară / de la Istrul ce conspiră împotriva noastră.”

În comentariul său la „Georgicele”, Servius Honoratus explică metafora conspirației Dunării:
De la Istrul ce conspiră împotriva noastră, adică pe el nu-l tulbură conspirația barbarilor [dacilor]. Altă explicație: Aufidius Modestus susținea că a citit cum că dacii au obiceiul, atunci când pornesc la război, să nu se apuce de treabă înainte de a bea cu gura din Istru o anumită cantitate de apă ca un vin sacru, și înainte de a jura că nu se vor întoarce la lăcașurile părintești decât după ce vor ucide pe dușmani. De aceea Vergiliu s-a folosit de o [figură – n. G. Ș.] obișnuită, numită hypallage și a spus <Istrul care conspiră>, adică Istrul lângă care dacii obișnuiesc să conspire.”

Editorul G. Ștefan notează că A. Modestus fusese un comentator din sec. I al operei lui Vergiliu și că hypallage era o figură de stil care consta în acordarea adjectivului cu un alt substantiv decât cel al cărui atribut este dup sens.

În Cartea III (349-383) este descrisă clima aspră și relieful neprielnic al teritoriilor sciților mărginite de Dunăre, precum și modul lor de viață:
„Nu-i la fel acolo unde locuiesc populaţiile scitice, unde se află apa meotică [Marea Azov], unde Istrul îşi învolbureazâ apele cu nisipul galben şi unde muntele Rodope [granița Bulgaria-Grecia] coteşte înapoi, după ce s-a întins până la jumătatea drumului spre polul [nord – notă G. Ș.].
Acolo oamenii ţin cirezile închise în staule.
Nu se văd nici ierburi pe câmp, nici frunze în copaci.
Cât vezi cu ochii se întinde pământul, care este de nerecunoscut
din cauza nămeţilor de zăpadă şi a gheţii groase care se înalţă
de şapte coţi.
Acolo veşnic e iarnă. Veşnic suflă Caurii aducători de frig.
Soarele niciodată nu-i în stare sa împrăştie umbrele palide,
nici când, dus de cai, se înalţă pe cer, nici când
îşi scaldă în apa înroşită a oceanului carul lui grăbit să alunece
în jos.
Repede se prinde coajă peste apa ce curge
şi valurile fluviului susţin pe spatele lor roţi de car ferecate
cu fier.
Pe unde mai înainte pluteau corăbii, acum merg care largi.
Acolo, oriunde obiectele de arama crapă de ger si hainele îngheaţă
pe trup. Vinul, nu de mult încă lichid, se taie acolo cu securea
şi lacurile sînt prefăcute pînă la fund în blocuri compacte
de gheaţă,
Picăturile de apă respingătoare din nepieptănatele bărbi îngheaţă
şi se prefac în ţurţuri.
Şi în timpul acesta ninge mereu.
Vitele pier. Boii, cu trupurile lor mari,
încremenesc, acoperiţi de zăpada, iar cerbii, strânşi grămadă,
sunt ţintuiţi pe loc sub povara de nea proaspăt căzută. Abia
iese deasupra vârful coarnelor lor.
Oamenii nu-i vânează cu haite de câini, nici nu le mai întind
laţuri,
nici nu bagă spaima în ei cu o sperietoare cu pene roşii.
Cerbii aceştia zadarnic se trudesc să spargă cu pieptul muntele
de zăpadă;
în timpul acesta oamenii îi izbesc cu fierul de aproape; şi îi
omoară cu tot
mugetul lor groaznic. Vânătorii îi duc cu ei în mari strigăte de
veselie.
[Oamenii – n. G. Ș.] îşi duc viaţa liniştită şi sigură în bordeie
săpate adînc în pămînt; adună trunchiuri de stejar şi ulmi întregi
pe care îi rostogolesc pe vatră şi-i pun pe foc.
Locuitorii petrec la joc lunga noapte de iarnă şi le face plăcere
să prepare,
din orz fermentat şi din fructe acre de sorb, o băutură ce seamănă
cu vinul.
Un asemenea neam de oameni neînfrânaţi sălăşluiesc sub cele
şapte stele;
sînt bătuţi de vîntul de răsărit din munţii Ripei
şi îşi acoperă trupurile cu blănuri galbene de animale.”

Editorul G. Ștefan notează că Caurii reprezentau vânturile mitologice din nord, că mitologia antică reprezenta Soarele ca un zeu care călătorea pe cer cu car tras de cai și că descrierea „sumbră” a bazinului Mării Negre era un aspect comun al scrierilor greco-romane mediteraneene.

Tot în cartea III (461-463) teritoriul geților este comparat cu un deșert:
„În acest fel procedează de obicei bisalţii şi aprigii geloni / cînd fug în munţii Rodope şi în deşertul geţilor / şi beau laptele închegat amestecat cu sînge de cal.”

În cartea IV (460-463) sunt amintiți din nou geții:
„Iar corul driadelor, de o vârstă cu ea, au umplut cu strigătul lor / înălţimile munţilor; plâng vîrfurile munţilor Rodope / şi culmea Pangeului [Peninsula Balcanică] şi ţara lui Rhesus [legendar rege trac], lăcaşul zeului Marte;  / plâng şi geţii şi Hebrul [râul Marița / Bulgaria-Grecia] şi Oritia din Atica [regiunea Atenei].”

Istoricul G. Ștefan notează că în mitologia greco-romană driadele erau nimfe ale pădurilor care o plângeau pe soția lui Orfeu mușcată de un șarpe, că lăcașul zeului Marte (zeul războiului) era Tracia și că Oritia era fiica legendarului rege Erechteus al Atenei și regina zonei nordice.
 
„Eneida”
Epopeea „națională” a romanilor și capodoperă a literaturii universale, poemul „Eneida” are ca subiect călătoria grupului de troieni conduși de Enea, ginerele regelui Priam al Troiei, din orașul cucerit de greci în regiunea din Italia unde mai târziu va fi întemeiată Roma.
 
În Cartea III (versurile 34-35), geții sunt menționați ca agricultori:
„Cu sufletul răscolit de multe gânduri mă rugam nimfelor / câmpeneşti şi bătrânului / Mars Gradivus, care ocroteşte ogoarele geţilor.”

Servius Honoratus îi plasează pe geți în Moesia, provincia romană dintre Dunăre și munții Balcani (Bulgaria de nord):
Ogoarele geților. Geții sunt triburi din Misia, care fiind întinsă, are mai multe neamuri.”

Editorul G. Ștefan notează că cel care se roagă este Enea și că „Mars Gradivus” se traduce prin „cel care pășește la luptă”.

Cartea IV (143-146) amintește tribul scit al agatârșilor:
„Ca atunci când Apolo [zeul grec al luminii] părăseşte Licia [regiune antică în vestul Asiei Mici/Turcia asiatică], unde stă în timpul / iernii, şi valurile rîului Xanthus, / şi revine să revadă insula mamei sale, Delos [insulă grecească în Marea Egee], / reîncepe dansurile şi în jurul altarelor, amestecîndu-se unii / cu alţii, / freamătă cretani, driopi şi agatârşii cei vopsiţi.”

Servius Honoratus îi descrie pe agatârși:
Agatârșii cei vopsiți sunt triburi din Sciția, care se închină la Apolo Hiperboreanul [nordicul în mitologia greacă], ale cărui vorbe, adică oracole, circulă la ei. Sunt vopsiți dar n-au semne pe trup, ca neamul care locuiește în Britania, ci sunt frumoși, adică plac datorită părului lor vopsit în albastru.”

Istoricul G. Ștefan notează că driopii erau un popor din Epir (nordul Greciei).

Cartea VII (603-605) îi prezintă pe geți în postura de învinși ai romanilor:
Roma îl respectă atunci când îl împing pe Marte [zeul războiului] la luptă, / fie că se pregătesc să ducă războiul aducător de lacrimi / geţilor, / fie hircanilor [popor antic la sud de Marea Caspică], fie arabilor, sau că sunt gata să se îndrepte / împotriva inzilor [indienilor].”
 
Sevius Honoratus arată caracterul barbar al geților aflați într-un vechi conflict cu romanii, citându-l pe istoricul roman Sallustius (sec. I î. H.):

Neamul sălbatic al geților a existat și pe vremea strămoșilor: căci ei sunt moesi, care, spune Sallustiu, au fost învinși de Lucullus.”


Moesii erau un important trib trac  așezat la sud de Dunăre, în nord-estul Serbiei și nord-vestul Bulgariei. Supuși de romani, aceștia au denumit, în secolul I,  cu numele lor provincia dintre Dunăre și Balcani, ulterior împărțită în Moesia Superior și Moesia Inferior, în cea de a doua fiind inclusă și Dobrogea. 
 
Bibliografie
Virgile, Oeuvres, texte etabli et traduit par Henri Goelzer, vol. I-III, Les Belles Lettres, Paris, 1933-1935.
Servii Grammatici qui ferentur Vergilii carmina comentarii recensuerunt G. Thilo et H. Hagen, vol. I-III, Teubner, Leipzig, 1878-1902.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964. (XLIX. Vergiliu)
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armănă“.
 

Citește și:
Istoria Dobrogei - Bibliografie Diodor (sec. I î. H.) - „Biblioteca istorică”
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari