Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:37 19 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei - Bibliografie Diodor (sec. I î. H.) - „Biblioteca istorică”

ro

19 Aug, 2023 16:21 1920 Marime text

Grecul Diodor s-a născut la Argyron, în Sicilia (Magna Grecia) și a călătorit timp de 30 de ani. Rezultatul literar al acestor peregrinări a fost capodopera „Biblioteca istorică” în 40 de cărți, o istorie a lumii de la origini până la cucerirea Galiei de către Cezar (58 î. H. – 51 î. H.). Din această lucrare de mare amploare s-au păstrat doar cărțile I-V și XI-XX, fragmente din cărțile VI-X și pasaje din celelalte cărți. El a folosit ca izvoare pentru istoria Orientului pe grecii Hecateu și Ctesias, pentru istoria grecilor pe grecii Ephoros, Teopomp, Cleitarchos și Timaios, pentru istoria romanilor pe Fabius Pictor și grecul Polibiu. Importanța operei lui Diodor rezidă și în faptul că textele celor mai multe surse ale sale s-au pierdut. Cărțile XI-XX se referă la perioada 480 î. H. – 301 î. H. Diodor din Sicilia a murit după anul 21 î. H. (ed. G. Ștefan)
 
Cartea I (94.2) îi menționează pe Zamolxis și pe geți: „La aşa-numiţii geţi, care se cred nemuritori, Zamolxis susţinea şi el că a intrat în legătură cu zeiţa Hestia, la iudei Moise cu divinitatea căreia i se spune Iahve.” (ed. C. Oldfather)


În Cartea II (43, 4) se arată că vastele teritorii ale sciților nomazi se întindeau până în Tracia: „După ce ei [Palos și Napes] au săvârşit multe fapte strălucite, şi-au împărţit domnia, iar popoarelor lor li s-a spus, după numele unuia şi al celuilalt, pali şi napi. Trecând oarecare vreme, urmaşii acelor regi, deosebiţi prin curajul lor destoinicia de comandanţi, au cucerit un întins ţinut dincolo de fluviul Tanais [Don / Rusia], până în Tracia.” (ed. C. Oldfather)
Editorul Gh. Ștefan notează că fraţii Palos şi Napes au fost urmaşii și succesorii legendarului Scythes conform „Istoriilor” grecului Herodot, (sec. V î. H.), supranumit în istoriografie „părintele istoriei”.

Tot în cartea II (46.1) se arată de asemenea că și legendarul regat al amazoanelor (femei războinice) atinsese granițele Traciei: „[Regina amazoanelor] A făcut o expediţie dincolo de Tanais şi a biruit toate popoarele, ajungând astfel până în Tracia.” (ed. C. Oldfather)
Legendarele călărețe de la Dunăre fuseseră menționate anterior de grecii Arktinos, Eschil și Pindar.



În Cartea IV (56.7), Diodor îl critică, fără al nominaliza, pe predecesorul său grec Apollonios (sec. III î. H.), care susținuse în „Argonauticele” că Dunărea ar fi avut și un braț care s-ar fi vărsat în Marea Adriatică: „Nu trebuie să nesocotim respingerea istorisirilor celor ce susţin că argonauţii ar fi plutit pe Istru în sus, până la izvoarele lui şi că ar fi coborât pe un braţ opus [pornind din acelaşi izvor] în Golful Adriatic. Timpul a dat pe faţă această greşeală a celor ce socoteau că Istrul, care se varsă prin mai multe guri în Pontul Euxin şi acela ce se varsă în Marea Adriatică îşi au izvoarele în acelaşi loc. Într-adevăr, atunci când romanii au învins neamul istrienilor [peninsula Istria/Croația] s-a descoperit că fluviul de aici îşi are izvoarele la patruzeci de stadii depărtare de mare [Adriatica]. Ei bine, pricina rătăcirii istoricilor se zice că ar fi fost omonimia acestor două fluvii.” (ed. C. Oldfather)

În Cartea XII (50.1) se vorbește despre expansiunea până la Dunăre a tribului trac al odrisilor în timpul domniei lui Sitalces (sec. V î. H.): „În aceeaşi vreme, Sitalces, regele tracilor, moşteni un regat puţin întins, dar mulţumită bărbăţiei şi cuminţeniei sale şi-a mărit cu mult stăpânirea, domnind plin de blândeţe peste supuşii săi. În bătălie era viteaz şi vădea frumoase însuşiri de cârmuitor de oşti, având totodată multă grijă de veniturile statului. În cele din urmă puterea lui a sporit într-atât, încât a ajuns cârmuitorul unei ţări mai întinse decât a oricărei domnii înaintea lui pe meleagurile Traciei. Litoralul regatului [vestul Mării Negre] sau se întindea de la ţinutul abderiților [Avdira/nordul Greciei] până la fluviul Istru. De la mare până în inima ţării, pentru cel ce străbătea regiunea, era un drum atât de lung cât putea face un călător destoinic în treisprezece zile. Stăpânul unui regat atât de întins, Sitalces avea în fiecare an venituri ce întreceau suma de o mie de talanţi. Cam în vremea întâmplărilor pe care le-am amintit, purtând el un război, izbuti să adune din Tracia o armată mai mare de o sută douăzeci de mii de pedestraşi şi cincizeci de mii de călăreţi. Este trebuincios lucru ca cititorul mai întâi să cunoască pricinile acestui război ca să înţeleagă temeinic împrejurările. Sitalces era aliat cu atenienii şi avea o înţelegere cu aceştia să-i ajute în războiul de pe teritoriul Traciei. De aceea, voind să atace pe calcidieni [peninsula Calcidică/nordul Greciei], alături de atenieni şi pregătea o armată vrednică de luat în seamă. Şi cum îl privea cu duşmănie şi pe Perdicas, regele Macedoniei, hotărî să-l aducă pe tronul Macedoniei pe Amyntas, fiul lui Filip.” (ed. C. Oldfather)
Despre alianța lui Sitalces cu Atena scrisese grecul Tucidide  (sec. V î. H.)
Talantul grec era echivalentul a 24 kg argint.

Cartea XVII (8.1) menționează expediția de supunere a tracilor de către Alexandru cel Mare, regele Macedoniei (336 î. H. – 323 î. H.): „Alexandru, după ce puse capăt tulburărilor din Elada, porni cu război împotriva Traciei şi, răspândind groază printre seminţiile trace care erau prada neorânduielilor, le făcu să i se supună. El străbătu Peonia [la nord de Macedonia], Iliria [litoralul balcanic al Mării Adriatice] şi ţinuturile învecinate cu acestea. Aduse sub ascultarea sa multe neamuri barbare băştinaşe, care se răsculaseră şi-i supuse pe toţi barbarii vecini.” (ed. C. Oldfather)



Cartea XVIII se referă și la expediția nereușită a lui Lisimah, comandant și succesor al lui Alexandru cel Mare în Tracia, împotriva tracilor odrisi: „3.2. În Europa, Lisimah primi Tracia şi neamurile ce se învecinează cu Marea Pontică. (...) 14.2. Lisimah, năvălind în ţinuturile din Tracia şi întâlnindu-l pe regele Seuthes, care îşi aşezase tabăra, a dat o bătălie cu barbarii şi s-a întors în tabără fără ca vreunul din ei să fi obţinut izbânda. Atunci s-au retras din locurile acelea ostile amândurora şi făceau pregătiri mai mari pentru lupta definitivă.” (ed. C. Oldfather)
În cartea XIX, Diodor descrie revolta polis-urilor  grecești Callatis/Mangalia și Histria/Istria, aliate cu tracii și sciții, împotriva lui Lisimah: „73,1. (...). În vremea aceea, callatienii , care locuiesc părţile din stânga Pontului, au alungat o garnizoană a lui Lisimah pe care o aveau la ei şi au dobândit neatârnarea. 2. Eliberând în acelaşi fel cetatea istrienilor şi celelalte cetăţi vecine, încheiară între dânşii o alianţă, ca să se războiască laolaltă împotriva stăpânitorului [macedonean – notă G. Ș.]. Mai dobândiră şi prietenia neamurilor vecine, ale tracilor şi ale sciţilor, încît toţi aceştia legaţi prin alianţa lor să însemne ceva şi să fie în stare să se împotrivească unor oşti numeroase. 3. Lisimah, aflând de cele întîmplate, porni cu armata lui împotriva răzvrătiţilor. El a străbătut Tracia şi, trecînd peste Haemus [munții Balcani], îşi aşază tabăra în apropierea oraşului Odessos [Varna/Bulgaria]. Începând asediul cetăţii, îndată Lisimah înspăimîntă pe locuitorii închişi înăuntru şi ajunse stăpânul cetăţii prin bună înţelegere. 4. Apoi, el a izbutit să aducă sub stăpânirea sa în acelaşi chip pe istrieni pornind să atace cetatea calatienilor. În acea vreme au venit şi sciţii şi tracii cu oşti numeroase, pentru a-i ajuta pe aliaţii lor potrivit înţelegerii. 5. Lisimah i-a întâmpinat şi, lovindu-i cu totul pe neaşteptate şi uluindu-i, i-a silit pe traci să se predea. Iar pe sciţi îi birui în linie de bătaie, măcelărind pe mulţi. Pe acei care scăpaseră cu viaţă îi urmări dincolo de hotarele ţării lor. Înconjură cetatea Callatis cu trupe şi începu asediul, străduindu-se în tot chipul să pedepsească pe cei ce se făcuseră vinovaţi de răzvrătire, 6. Pe când era ocupat cu asediul, sosiră nişte soli, care-i vesteau că Antigonos [succesorul lui Alexandru în Asia Mică și apoi în Macedonia] trimisese două oşti în ajutorul calatienilor, una pe uscat şi alta pe mare, pentru care pricină generalul Lycon pătrunsese cu flota sa în apele Pontului [Marea Neagră], în vreme ce Pausanias cu mulţi ostaşi îşi statornicise tabăra lângă aşa-numitul «Monument Sacru». 7. Înspăimântat de aceste veşti, Lisimah lăsă pentru asediul cetăţii un număr îndeajuns de mare de soldaţi, iar el luând partea cea mai de nădejde a oştirii se grăbea să lupte el însuşi cu duşmanii. 8. Şi, pregătindu-se el să treacă munţii Haemus, se întâlni cu Seuthes, regele tracilor, care îl sprijinea acum pe Antigonos. Seuthes păzea trecătorile cu un număr mare de oşteni. 9. Dând o bătălie care a durat multă vreme, Lisimah pierdu mulţi oameni, chiar dintre oştenii lui, dar măcelări un mare număr de duşmani şi trecu cu de-a sila printre rândurile barbarilor. (...)” (ed. C. Oldfather)
În cartea XX (25, 1) se menționează refugierea unor locuitori ai Callatisului în regatul grec din  Bosporul Cimerian (Crimeea), unde, așa cum notează istoricul G. Ștefan, Eumelos era unul din cei trei frați care căuta aliați în lupta pentru succesiune: „[Eumelos – n. G. Ș.], fără încetare, copleşea cu binefaceri pe bizantini, pe locuitorii din Sinope şi majoritatea grecilor ce locuiesc în Pont. Locuitorii din Callatis fiind asediaţi de Lisimah şi apăsaţi de lipsa celor necesare traiului, Eumelos primi o mie de locuitori, care cedaseră foametei. Acestor calatieni nu numai că le oferi deplina siguranţă a refugiului, dar le dădu voie să întemeieze o cetate. În afară de acestea, le dărui localitatea numită Psoa şi le împărţi pământ.” (ed. C. Oldfather)

Cartea XX (112,2) precizează poziția Callatisului la nord de coloniile grecești Apolonia (Sozopol/Bulgaria) și Odessos: „El renunţă de a mai trece [în Asia – n. G. Ș.] şi se îndrepta spre Odessos, cetate care se află între Apolonia şi Callatis, în faţa Heracleei, aşezată de cealaltă parte a mării [Marea Neagră] şi unde se găseau o parte din trupele lui Lisimah.” (ed. C. Oldfather)
În Cartea XXX (fr.19) este menționată în mod inexplicabil Dunărea ca fiind traversată de armata galatilor, care erau numele celților care migraseră în Asia Mică (Turcia asiatică) și înființaseră acolo un regat: „Aflând că sosesc în ajutorul său soldaţi aleşi - dintre galaţi - şi că au trecut Istrul, Perseu [regele Macedoniei] s-a bucurat nespus de mult şi a trimis [oameni – n. G. Ș] în Maedica [Vardar/Macedonia de Nord și Grecia – n. G. Ș.], pentru a-i îndemna pe aliaţi să vină cât mai repede.” (ed. C. Oldfather)
 
Bibliografie
Diodorus of Sicily, [Library of History}, with an English translation by. C. H. Oldfather, in ten volumes in [twelve], Heinemann, London, 1933-1959.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964. (XLVIII. Diodor din Sicilia)
Sursa foto: ZIUA de Constanța


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armănă“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Cornelius Nepos (sec. I î. H.) - „Carte despre conducătorii de oști ai neamurilor străine”

 

Galerie foto:



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii