Istoria Dobrogei - Bibliografie Georgios Kedrenos (sec. XI-XII) - „Compendiu de istorii” (VI)

• Georgios Kedrenos a trăit în secolele XI-XII și istoriografia consideră că era călugăr. El a redactat o cronica universală, care include evenimentelor de la Facerea lumii la anul 1057, când începe domnia lui Isaac I Comnenul (1057-1059). Titlul „Compendiu de istorii” arată că lucrare este o compilație, principalul său izvor istoric fiind cronica anonimă Pseudo-Simeon, care, la rândul său, este tot o compilație bazată pe Teofan Mărturisitorul, Georgios Monachos, „Epitome” și alte scrieri ecleziastice. Pentru perioada 811-1057 el a copiat opera istorică a lui loan Skylitzes, din aceasta cauză lucrarea lui Kedrenos fiind citată, pentru această perioadă, sub numele Skylitzes-Kedrenos. Deoarece până în 1975 nu fusese realizată încă de o ediție critică a lucrării lui Skylitzes, editorilor români le-a fost imposibil de a aprecia contribuția lui Kedrenos la redactarea acestei părți a operei. (A. Elian și N. Ș. Tanașoca)

 
33
1048-1053. Războiul bizantino-peceneg. Descrierea pecenegilor. Conflictul dintre conducătorii pecenegi Tyrah și Kegen. Kegen se refugiază cu două triburi pecenege în Imperiul bizantin, unde toți sunt creștinați și înrolați, ca aliați, în armata bizantină. Tyrah, hărțuit de Kegen, trimite o solie la Constantin al IX-lea Monomahul, cerându-i să pună capăt incursiunilor adversarului său. Refuzul împăratului declanșează ostilitățile. Victoria bizantinilor și colonizarea pecenegilor lui Tyrah în imperiu
Și pe când se petreceau acestea [primul atac al turcilor selgiucizi în Asia Mică/Turcia asiatică – n. e. r.] s-a întâmplat și răscoala pecenegilor [popor turcic]; cum și în ce chip, rămâne să spunem.


Neamul pecenegilor, un neam scit [denumire generică dată de bizantini barbarilor de la nordul Dunării de Jos] din așa-zișii sciți împărătești , este mare și numeros ; acestuia nici o singură seminție scită nu poate să i se împotrivească prin ea însăși. Și se împarte în treisprezece triburi, care sunt numite toate cu numele comun [de pecenegi – nota editorilor români] ; au însă și câte un nume particular, moștenindu-și fiecare denumirea de la strămoșul și întemeietorul lor. Și locuiesc în câmpiile care se întind dincolo de Istru, de la fluviul Borysthenes [Nipru/Ucraina – n. e. r.] și până în Pannonia [Ungaria vest-dunăreană] ; sunt nomazi și le place să-și petreacă mereu viața în corturi.



Conducătorul acestui neam era pe atunci Tyrah, fiul lui Kilter, [un bărbat – n. e. r.] din cea mai înaltă stirpe, de altminteri însă molatec și iubitor de tihnă. Era însă în acest neam și un altul, cu numele de Kegen, fiul lui Baltzar, de neam neînsemnat și aproape necunoscut, dar în ale războiului și în conducerea oștilor foarte întreprinzător; năvălind de mai multe ori împotriva pecenegilor uzii (un neam de huni sunt uzii), acesta împotrivindu-li-se i-a biruit și i-a alungat, pe când Tyrah nu numai că nu îndrăznea să-i înfrunte, dar chiar se ascunsese în mlaștinile și lacurile de lângă Istru. Pe Tyrah deci pecenegii îl cinsteau pentru obârșia sa, dar pe Kegen îl iubeau cu deosebire pentru vitejia sa neîntrecută și pentru strășnicia sa în războaie. Tyrah, care auzea și vedea toate astea, își simțea sufletul ros [de grijă – n. e. r.], temându-se [să nu-și piardă – n. e. r.] domnia și căuta în ce chip să scape de Kegen. I-a întins așadar adeseori curse, dar toate au fost zadarnice. Fiindcă prin numeroasele sale uneltiri ascunse nu-și atinse scopul, socoti că trebuie să-1 atace fățiș, fără întârziere. Așa încât, trimițând după el o mulțime de oameni, le-a poruncit să-i prindă și să ucidă. Dar [Kegen – n. e. r.], aflând din vreme de uneltire, fuge spre mlaștinile râului Borysthenes și așa scăpă de la pieire. De acolo de unde era ascuns, trimițând în taină indicații rudelor și tribului său, a izbutit să alunge din tribul acesta bunăvoință față de rege (era tribul Belemarnis) și, pe lângă el, să mai [răzvrătească – n. e. r.] și alt trib, Pagumanis. Și, strângându-și oaste, se așază în linie de bătaie cu cele două triburi împotriva lui Tyrah, care avea unsprezece. Și după ce i-a ținut piept multe ceasuri, copleșit, totuși, de mulțimea [adversarilor – n. e. r.], fuge. Rătăcind însă prin bălți și căutând o scăpare, n-a găsit decât una pentru el și pentru ai săi: refugiul la împăratul romeilor . De aceea, apropiindu-se de Dorostolon și închizându-se într-o insuliță a fluviului ca să nu fie victima vreunei manevre ostile el și ai săi (erau ca la douăzeci de mii), dă de știre guvernatorului ținutului (era acesta Mihail [N. Bănescu, Les duches byzantines de Paristrion et de la Bulgarie, Bucharest, 1946 – n. e. r.] , fiul lui Anastasios) și face cunoscut cine este și de ce nenorociri fugind a sosit și că vrea să treacă de bunăvoie în serviciul împăratului [Constantin IX 1042-1055 – n. e. r.] , făgăduind că, dacă va fi primit, îi va fi de mare folos în acțiunile sale. Și, după ce [Mihail – n. e. r.] a transmis împăratului mai repede ca gândul cele anunțate, i se dă grabnic porunca să-1 primească pe [acest – n. e. r.] bărbat, împreună cu cei ce se aflau cu dânsul și să le procure cele de trebuință, iar el să fie trimis cu cinste la Bizanț. Mihail a făcut cum i s-a poruncit, iar Kegen, mergând în capitală [Constantinopol] și vorbind cu împăratul, a fost primit cu bunăvoință și măreție și, făgăduind el că va primi și sfântul botez și că-i va convinge și pe oamenii săi să facă acest lucru, a fost ridicat la demnitatea de patriciu și a căpătat trei fortărețe din cele ridicate pe malurile Istrului [nordul Dobrogei sau Silistra, cf. P. Diaconu, Les Petchenegues au Bas Danube, Bucharest, 1971 – n. e. r.] și mai multe stadii [1 stadion grec antic = 177 m] de pământ și a fost trecut de-acum înainte printre prietenii și aliații romeilor ; mai important e însă faptul că a primit după cum făgăduise sfântul botez el și oamenii lui, fiind trimis un anume Eftimie, călugăr cucernic, să săvârșească dumnezeiasca cufundare în fluviul Istrul și toți părtași la sfântul botez.



Fiind în siguranță și la adăpost de atacuri neașteptate, [Kegen – n. e. r.] și-a îndreptat gândul spre răzbunare asupra dușmanului [său – n. e. r.] și, trecând Istrul , când cu o mie, când cu două mii de [oameni – n. e. r.] și iarăși, ba cu mai mulți, ba cu mai puțini, și năpustindu-se pe neașteptate a păgubit și a vătămat cumplit pe pecenegii lui Tyrah, omorând pe bărbații întâlniți, iar pe femei și pe copii robindu-i și vânzându-i romeilor. Tyrah, neputând să mai sufere aceste atacuri pe furiș ale lui Kegen, trimite soli la împărat ca să-i spună că marele împărat, care are încheiate tratate cu neamul pecenegilor, nu trebuia să-1 primească în nici un caz pe un răzvrătit împotriva lor, iar daca 1-a primit, trebuie să-1 oprească să mai treacă fluviul și să-i păgubească pe cei cu care el a încheiat tratate. Așadar, sau să fie împiedicat Kegen de a mai face asemenea lucruri, sau să nu se mai bucure de nici un ajutor, sau să știe împăratul că atrage un război foarte greu împotriva sa și a țării sale. Acestea au fost cele transmise de Tyrah; iar împăratul, primind mesajul, și-a bătut joc de cele transmise: oare din pricina amenințărilor pecenegilor se va face el trădătorul celui ce s-a refugiat la dânsul și-1 va opri să nu facă rău celor care i-au făcut rău? Iar pe soli i-a trimis înapoi, fără ca ei să fi obținut ceva. Și trimite scrisori către Mihail, guvernatorul oraselor paristriene , și către însuși Kegen, [poruncindu-le – n. e. r.] să păzească cu strășnicie malurile fluviului. Iar dacă vreo armată puternică s-ar apropia, să vestească prin scrisori, pentru ca, trimițându-se și din tagmele apusene câteva, împreună cu ei să-i împiedice pe pecenegi să treacă fluviul. A trimis și o sută de trireme, poruncindu-le să navigheze de-a lungul Istrului și să încerce să-i împiedice pe pecenegi să-1 traverseze. Când solii s-au întors fără rezultat, Tyrah s-a supărat și s-a mâniat și dorea să vină cât mai repede iarna. Sfârșindu-se acum toamna și începând iarna, când soarele era în zodia Capricornului, un vânt din nord bătu tare, încât fluviul a înghețat până la cincisprezece coți adâncime. Cum lipsea orice fel de pază, Tyrah, bucurându-se de libertatea de acțiune pe care o dorise, trece Istrul cu toți pecenegii, care erau după cum se spune opt sute de mii, și se instalează în ținutul de dincoace de fluviu, pustiind și nimicind tot ce întâlnea in cale [Kekaumenos  și Attaliates– n. e. r.]. S-au trimis deci scrisori către împărat, cerându-i-se ajutor cât mai grabnic. Iar acesta, fără să mai citească toate scrisorile, scrie ducelui de Adrianopol [Edirne/Turcia europeană] (acesta era Constantin Arianites, magistrul), ca sa ia forțele macedonene [forțele din provincia Macedoniei, cf. N. Bănescu – n. e. r.], ca și lui Vasile Monachos, ducele Bulgariei  ca să-și ia trupele bulgare [forțele din provincia Bulgaria, cf. N. Bănescu – n. e. r.],  și să vină să se unească cu Mihail și cu Kegen și împreună cu ei să lupte împotriva pecenegilor. Procedând așadar după porunca împărătească, ei s-au adunat la un loc, iar Kegen luă falangele romeilor și își așeză tabăra sub cerul liber și, atacând în fiecare zi pe neașteptate, nu puțină vătămare făcea pecenegilor. Aceștia, odată cu trecerea fluviului, găsiseră mare belșug de vite și de vin și de băuturi preparate din miere, de care nici nu auziseră vreodată și, cum se tot îmbuibau fără nici un fel de măsură cu asemenea lucruri, o boala de pântece îi apucă de piereau, zilnic, mulțimi nenumărate. Aflând de acestea printr-un dezertor și socotind că acum este momentul potrivit pentru a năvăli asupra dușmanilor, când sunt copleșiți și de iarnă și de boală, Kegen, convingând și pe romei, care șovăiau și se temeau să lupte împotriva unei mulțimi atât de uriașe, se aruncă asupra dușmanilor. Iar aceștia, îngroziți de venirea lor rapidă și temându-se să dea piept cu ei, își aruncă armele și însuși Tyrah și toate căpeteniile și restul mulțimii se predau. Iar Kegen îi sfătuia [pe romei – n. e. r.] și se rugă stăruitor [de ei – n. e. r.] să-i-ucidă pe toți, de-a valma. Spunea și un proverb barbar, dar plin de noimă, că trebuie să omori șarpele cât e încă iarnă, când nu poate să-și miște coada; căci, încălzit de soare, ne va aduce [zicea – n. e. r.] osteneli și griji. Acest lucru nu li se părea bun comandanților romeilor, ci socoteau că e faptă barbară și nelegiuită și nevrednică de blândețea romeică. Mai folositor deci socoteau să risipească pe aceștia prin câmpiile pustii ale Bulgariei, să-i așeze pe unii într-o parte, pe alții în altă parte și să le impună dări; căci dajdia de la asemenea oameni nu avea să fie puțină; iar dacă împăratul avea să aibă nevoie și de armată împotriva turcilor și împotriva altor seminții de alt neam, să înroleze dintre dânșii. După ce s-au rostit multe vorbe, învinse părerea romeilor. Și Kegen, pe câți i-a luat în robie, afară de cei pe care i-a vândut, i-a omorât pe toți și s-a întors acasă. Iar pe zecile de mii de pecenegi luându-i ducele Bulgariei, Vasile Monachos, îi așeză prin câmpiile de lângă Sardica [Sofia/vestul Bulgariei – n. e. r.], Naissos [Niș/sud-estul Serbiei – n. e. r.] și Eutzapelon [Ovcepolje/Macedonia de Nord – n. e. r.], împrăștiindu-i pe toți și luându-le toate armele ca să nu uneltească. Iar Tyrah și împreună cu el o sută patruzeci de bărbați sunt duși la împărat ; acesta, primindu-i cu bunăvoință și botezându-i și înălțându-i la mari demnități, i-a ținut într-o viață plăcută.

Editorii români notează că insulița de pe Dunăre a fost identificată, inițial, de P. Diaconu cu  Păcuiul lui Soare (lângă Ostrov, jud. Constanța), dar în 1971 el a revenit la opinia mai veche a lui C. Brătescu (Pecenegii. Pagini de istorie medievală: sec. XI, „Analele Dobrogei”, V-VI, 1924), potrivit căreia este vorba de regiunea uscată din Balta Ialomiței.
 
34
1078.
O incursiune pecenego-cumană în Imperiul bizantin
Pe când armatele erau ocupate cu expediția împotriva lui Basilakios [duce de Dyracchium/Durres-Albania, revoltat împotriva împăratului Nichifor Botaniates 1078-1081 – n. e. r.], pecenegii împreună cu cumanii [prima menționare istorică acestui popor turcic] năvălind asupra Adrianopolului, mâniați pentru uciderea unora dintre ei de Bryennios [comandant revoltat în 1077 împotriva împăratului Mihail VII 1071-1078 – n. e. r.]. Punând deci foc, incendiară multe din locuințele de acolo și, fără să facă nimic vrednic de amintit, s-au înapoiat [cf. Attaliates și Diaconu].
 
 
Bibliografie
Georgius Cedrenus Ioannis Scylitzae ope ab I. Bekkero suppletus et emendatus, III, Bonnae, 1838-1839.
Alexandru Elian & Nicolae Șerban Tanașoca (redactori responsabili) / ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITICE - INSTITUTUL DE ISTORIE „NICOLAE IORGA” – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. III. Scriitori bizantini. Sec. XI-XIV,  Ed. Academiei R. S. R., București, 1975 (Georgios Kedrenos)
 

Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei – Bibliografie – Georgios Kedrenos (sec. XI-XII) – „Compendiu de istorii” (V)